28 martie 2024

HCL 60/2024 Giurgiu adoptată

Aprobarea Regulamentului cu privire la repartizarea și închirierea locuințelor sociale și de necesitate în Municipiul Giurgiu

Pe scurt

Consiliul Local aprobă reguli pentru repartizarea și închirierea locuințelor sociale și de necesitate din Giurgiu, inclusiv cine poate să ceară, în ce situații speciale și care sunt condițiile bănești. Se stabilesc cazuri de forță majoră și situații excepționale care pot afecta dreptul la locuință, precum violența domestică sau demolări/renovări majore ale clădirilor, iar locuitorii pot avea dreptul la locuință de necesitate în cazul acestor situații. Decizia înseamnă că se clarifică cine poate primi locuință, în ce situații pot fi ajutați (cu bani sau timp) și ce documente trebuie să depună, cu impact asupra bugetului local și a termenelor de acordare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Giurgiu

Denumire
Hotărârea nr. 60 din 2024 a Consiliului Local Giurgiu
Emitent
Consiliul Local Giurgiu
Număr
60 / 2024
Data
28 martie 2024
Localitate
Giurgiu, județul Giurgiu
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri · Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Giurgiu

Cât cere piața

În septembrie 2026, apartamentele din Giurgiu se cereau cu 1.125 € pe metru pătrat (preț median, din 67 anunțuri).

Prețul cerut pe piața liberă, nu prețul din hotărâre — sunt lucruri diferite, iar comparația e a cititorului. Sursa: indicele imobiliar porta.ro pentru Giurgiu.

Documente

Text

2 Art.3. Prezenta hotarare se va comunica lnstitutiei Prefectului - Judetul Giurgiu in vederea exercitarii controlului cu privire la legalitate, Primarului Municipiului Giurgiu �i Directiei Patrimoniu - Compartimentul Patrimoniu �i Compartimentul Fond Locativ din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Giurgiu in vederea ducerii la indeplinire �i se va aduce la cuno�tinta publica prin afi�are la sediul Consiliului Local �i postare in Monitorul Oficial Local pe pagina de internet www.primariagiurgiu.ro. PRE$EDINTE DE $EDINJA, CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Giurgiu, 28 martie 2024 Nr.60 Adoptata cu un numar de 19 voturi pentru, din totalul de 19 consilieri prezenti 2 net lunar al familiei, potrivit art.25, alin. (1) din H.G nr. 1275/2000 �i prevederilor art. 45 din Legea nr. 114/1996. CAP. IX. CAZURI DE FORT.A MAJOR.A, SITUATII NEPREVAZUTE, EXCEPTIONALE SAU DE EXCELENTA, LOCUINTE DE NECESITATE Prin cazuri de forta majora se inteleg cazurile de sanatate, altele decat cele punctate la alte conditiile din criterii sau alte cazuri pe care Comisia le apreciaza ca fiind desosebite cu privire la conditia umana, situatii familiale deosebite, violenta domestica, precum �i alte asemenea situatii cu implicatii directe sau indirecte asupra drepturilor �i libertatilor cetatene�ti, a calitatii �i demnitatii fiintei umane. Prin cazuri de excelenta se inteleg situatiile solicitantilor care �i-au adus contributia la cre�terea prestigiului Municipiului Giurgiu sau a tarii prin performante intelectuale, culturale, sportive , civice, etc. Pot beneficia de locuinta de necesitate, persoanele �i familiile ale caror locuinte au devenit inutilizabile in urma unor catastrofe naturale sau accidente sau ale caror locuinte sunt supuse demolarii m vederea realizarii de lucrari de utilitate publica, precum �i lucrarilor de reabilitare ce nu se pot efectua in cladiri ocupate de locatari; - Victimele violentei domestice, ca masura complementara celor prevazute de lege in domeniul asistentei sociale �i protectiei victimelor violentei domestice. Solicitantii vor depune orice document pe care-I apreciaza ca fiind o dovada in obtinerea punctajului - la latitudinea comisiei �i pentru situatii care nu se regasesc in criteriile de punctaj. SECRETAR Institutul National de Statistica in ultimul Buletin statistic anterior lunii in care se analizeaza cererea, precum �i anterior lunii in care se repartizeza locuinta; b) sunt persoane cu handicap, invalizi �i sau/pensionari. Nota • Acelea�i criterii de eligibilitate privind accesul la locuinta sociala se vor avea in vedere �i in cazul in care solicitantii �i/sau membrii familiei acestora (sot, sotie, copii care locuiesc �i gospodaresc impreuna) sunt persoane cu dubla cetatenie. • Persoanele care se afla in situatii contrare celor mentionate la punctele 1- 10 nu pot beneficia de locuinta sociala. CONDITII DE ELIGIBILITATE LA INCHEIEREA CONTRACTULUI DE INCHIRIERE • La data incheierii contractului de inchiriere, solicitantul �i membrii familiei ( sot, sotie, copii care locuiesc �i gospodaresc impreuna ) va prezenta o declaratie notariala, nu mai veche de trei zile, care sa ateste respectarea criteriilor de eligibilitate pentru toti membrii familiei care urmeaza a fi inclu�i cu drepturi locative in contractul de inchiriere. • In cazul in care la momentul incheierii contractului de inchiriere/al procesului-verbal de predare - primire al locuintei solicitantul �i membrii familiei (sot, sotie, copii ) care locuiesc �i gospodaresc impreuna nu mai indeplinesc criteriile de eligibilitate avute in vedere la includerea pe lista de prioritati, repartitia la locuinta se va anula. 5. NIVEL DE STUDII SAU PREGATIRE PROFESIONALA 5.1 fara studii �i :fara pregatire profesionala Sp 5.2 cu �coala generala :fara pregatire profesionala �i/sau cu specializare la locul de munca 7p 5.3 cu �coala profesionala 8p 5.4 cu studii medii, rara pregatire profesionala �i/sau cu specializare la locul de munca lOp 5.5 prin studii medii �i profesionale de specialitate �i/sau prin studii superioare de scurta durata 13p 5.6 cu studii superioare 1 Sp 6. SITUATII LOCATIVE SAU SOCIALE DEOSEBITE 6.1 tinerii proveniti din case de ocrotire sociala �i care au implinit 18 ani 1Op 6.2 tineri care au adoptat copii 8p 6.3 persoane evacuate din casele nationalizate Sp 6.4 urma�ii eroilor martiri si a altor persoane care potrivit legii au dreptul la obtinerea unei locuinte cu chirie din fondul locativ de stat Sp 6.5 apartenta, solicitantilor la un grup vulnerabil, expu�i riscului de excluziune sociala �i marginalizare 5p 7. VENITUL MEDIU NET LUNAR PE MEMBRU DE FAMILIE 7.1 sub salariul minim pe economie 4p 7.2 intre salariul minim pe economie �i salariul mediu pe economie 3p 7.3 peste salariul mediu pe economie 2p 8. ALTE CRITERII 8.1 familii evacuate In baza hotararilor judecatore�ti de catre fo�tii proprietari care si au redobandit imobilul m baza Legii 10/2001 Sp 8.2 familii cu copii minori 2p 8.3 locatari ai unor locuinte care nu mai prezinta siguranta In exploatare 2p 9. PROVENIENTA ' VENITURILOR 9.1. forma sigura de venit ( salariu, pensie) 20p 9.2. indemnizatie persoane cu handicap, ajutor, social, ajutor �omaj, alocatie copii Sp TOTAL Mentiune: Solicitantii care au depus dosar individual, dar se regasesc simultan in dosare depuse de parinfi/copii nu vor mai beneficia de punctaj corel /tiv in acele dosare. 18. Declaratie notariala a proprietarului locuintei din care sa rezulte ca titularul cererii este tolerat in spatiu precum �i suprafata locativa �i numarul total al celor care locuiesc impreuna in unitatea locativa; SAU 19. Contract de inchiriere inregistrat la ANAF- in cazul in care solicitantul este chiria� in spatiul din fondul locativ-privat (in contact se va mentiona in mod expres suprafata locuibila); 20. Documente din care sa rezulte suprafata locuibila detinuta (cu chirie/ tolerat m spatiu) m.p. / locatar sau membru al familiei solicitantului (ex. contract de vanzare-cumparare; schita locuintei; extras C.F.); 21. Declaratie notariala prin care titularul accepta atribuirea unei locuinte sociale, 1 camera (sub 35,97 mp) pentru familia sa; 22. Cazier judiciar (pentru toti adultii din familie); 23. Acte care sa ateste calitatea de beneficiar a prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificarile �i completarile ulterioare, �i ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum �i celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile �i completarile ulterioare; 24. Dovada evacuarii din locuinta retrocedata in baza legilor speciale, ori dovada faptului ca solicitantul impreuna cu familia sint in curs de evacuare (proces-verbal intocmit de executorul judecatoresc, notificare pentru evacuarea locuintei, certificat de grefa din care sa rezulte ca este un proces de evacuare pe rolul instantei, contract de mchiriere cu revendicatorul imobilului, dupa caz); 25. Orice alt document apreciat de solicitant ca o dovada in obtinerea punctajului pentru cazuri de foqa majora, situatii neprevazute sau de excelenta; 26. Certificat de la D.I.T.L. privind situatia fiscala a titularului �i a membrilor care vor fi inscri�i in contract, din care sa reiasa ca nu au datorii scadente SECRETAR GENE RAL 10. Adeverinta privind proprietatile agricole; 11. Orice alta dovada de venit sau declaratie ca nu beneficiaza de nici un venit; 12. Certificatul de expertiza medicala a persoanelor cu handicap care necesita protectie speciala; 13. Acte doveditoare pentru solicitantii proveniti din institutii de ocrotire sociala, cu specificarea perioadei de intemare; 14. Certificate medicale care sa ateste gradul de invaliditate; 15. Adeverinta care sa ateste calitatea de veteran sau vaduva de razboi; 16. Acte de studii; 1 7. Declaratie notariala potrivit careia solicitantul �i membrii familiei acestuia/persoanele cu care se gospodaresc �i/ sau alte persoane aflate in intretinerea lor, nu detin locuint:a proprietate personala, nu au instrainat o locuinta proprietate dupa 01.01.1990, nu a beneficiat de sprijinul statului in credite �i executie pentru realizarea unei locuinte �i nu detine in calitate de chiria� o alta locuinta fond locativ de stat (conform Legii nr. 114/1996 republicata, cu modificarile �i completarile ulterioare; 18. Declaratie notariala a proprietarului locuintei din care sa rezulte ca titularul cererii este tolerat in spatiu precum �i suprafata locativa �i numarul total al celor care locuiesc impreuna in unitatea locativa; SAU 19. Contract de inchiriere inregistrat la ANAF- in cazul in care solicitantul este chiria� in spatiul din fondul locativ-privat (in contact se va mentiona in mod expres suprafata locuibila); 20. Documente din care sa rezulte suprafata locuibila detinuta (cu chirie/ tolerat in spatiu) m.p. / locatar sau membru a l familiei solicitantului (ex. contract de vanzare-cumparare; schita locuintei; extras C.F.); 21. Declaratie notarialii prin care titularul accept:a atribuirea unei locuinte sociale, l camera (sub 35,97 mp) pentru familia sa; 22. Cazier judiciar (pentru toti adultii din familie); 23. Acte care sa ateste calitatea de beneficiar a prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificarile �i completiirile ulterioare, �i ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratii cu incepere de la 6 martie 1945, precum �i celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile �i completarile ulterioare; 24. Dovada evacuarii din locuinta retrocedata in baza legilor speciale, ori dovada faptului ca solicitantul impreuna cu familia sint in curs de evacuare (proces-verbal tntocmit de executorul judecatoresc, notificare pentru evacuarea locuintei, certificat de grefa din care sa rezulte ca este un proces de evacuare pe rolul instantei, contract de inchiriere cu revendicatorul imobilului, dupii caz); 25. Orice alt document apreciat de solicitant ca o dovada in obtinerea punctajului pentru cazuri de foqa majora, situatii nepreviizute sau de excelenta; 26. Certificat de la D.I.T.L. privind situatia fiscala a titularului �i a membrilor care vor fi inscri�i in contract, din care sii reiasa ca nu au datorii scadente. Data ........................ Semnatura DIRECTOR EXECUTIV, TRAISTARU CRISTIAN .SECRETAR GENERAL

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariagiurgiu.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala