27 octombrie 2022

HCL 332/2022 Giurgiu adoptată

Aprobarea Listei de priorități finală pentru repartizarea locuințelor, realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe destinate tinerilor şi familiilor de tineri în vârstă de până la 35 ani pentru anul 2022

Pe scurt

Se aprobă lista finală de priorități pentru repartizarea locuințelor destinate tinerilor până în 35 de ani pentru anul 2022, realizate de Agenția Națională pentru Locuințe. Asta înseamnă că tinerii eligibili vor fi ordonați după această listă pentru a primi locuințe, în funcție de priorități și buget, iar decizia poate afecta când și cui i se atribuie o locuință. Zonele, termenele exacte și condițiile de acordare sunt stabilite în lista aprobată și în regulamentele aferente, precum și în proceduri de soluționare a contestațiilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Lista de priorități finală pentru repartizarea locuințelor realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe destinate tinerilor şi familiilor de tineri în vârstă de până la 35 ani, pentru anul 2022, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 332 din 2022 a Consiliului Local Giurgiu
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Listei de priorități finală pentru repartizarea locuințelor, realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe destinate tinerilor şi familiilor de tineri în vârstă de până la 35 ani pentru anul 2022
Emitent
Consiliul Local Giurgiu
Număr
332 / 2022
Data
27 octombrie 2022
Localitate
Giurgiu, județul Giurgiu
Stare
adoptată

Pe același subiect în Giurgiu

Documente

Text

PROIECT ROMÂNIA AVIZAT: Judeţul GIURGIU CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU HOTĂRÂRE privind aprobarea Listei de priorități finală pentru repartizarea locuințelor, realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe destinate tinerilor şi familiilor de tineri în vârstă de până la 35 ani pentru anul 2022 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU întrunit în şedinţă ordinară, Având în vedere: - referatul de aprobare al Primarului municipiului Giurgiu, înregistrat la nr.46442/18.10.2022. - raportul de specialitate al Direcţiei Patrimoniu - Compartimentul Patrimoniu, înregistrat la nr. 46502/18.10.2022; - raportul comisiei pentru administraţie publică locală, juridic şi de disciplină; - raportul comisiei de buget – finanţe administrarea domeniului public și privat; - Hotărârea Consiliului Local nr. 291/29.09.2022 privind aprobarea Listei de priorităţi pentru repartizarea locuinţelor, realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe destinate tinerilor şi familiilor de tineri în vârstă de până la 35 ani pentru anul 2022; - procesul verbal de afișare înregistrat sub nr. 44144/05.10.2022; - procesele verbale nr. 1/30.08.2022 și nr. 2/31.08.2022, ale Comisiei Sociale pentru analizarea dosarelor de locuințe pentru tineri și familii de tineri în vârstă de până la 35 ani, precum și locuințelor sociale și celor din fondul locativ de stat, destinate închirierii - procesul verbal al Comisiei de soluţionare a contestaţiilor cu privire la Lista de priorităţi şi Lista de repartizare a locuinţelor pentru tineri şi familii de tineri în vârstă de până la 35 ani nr. 46266/17.10.2022 - prevederile Legii nr.152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 962/20001, modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 592/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 152/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 165/26.05.2022 privind aprobarea Regulamentului Comisiei sociale de analiză şi soluţionare a cererilor de atribuire a locuinţelor pentru tineri construite prin A.N.L., administrarea, exploatarea şi închirierea acestora, aflate pe raza Municipiului Giurgiu; 2 În temeiul art.129, alin. (1), alin. (4) şi art. 139, alin (3), lit. g din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare. HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă Lista de priorități finală pentru repartizarea locuințelor realizate de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe destinate tinerilor şi familiilor de tineri în vârstă de până la 35 ani, pentru anul 2022, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. La data repartizării locuinţelor, solicitanţii au obligaţia să reconfirme îndeplinirea tuturor criteriilor de acces la locuinţele pentru tineri destinate închirierii în termen de 15 zile. Art.3. În cazul în care, solicitanţii nu reconfirmă îndeplinirea criteriilor de acces la locuinţă în termen de 15 zile de la înştiinţare, aceştia vor fi excluşi din listă şi vor fi înştiinţaţi pentru reconfirmare următorii solicitanţi din Lista de repartizare în limita unităţilor locative disponibile pe număr de camere, în ordinea descrescătoare a punctajului cumulat obţinut şi a poziţiei din Lista de prioritate finală. Art.4. Se aprobă afișarea Listei de priorități finale pentru anul 2022 în vederea repartizării prin închiriere a locuințelor A.N.L. după aprobarea acesteia, la sediul Primăriei Municipiului Giurgiu, precum și pe site-ul autorității locale – www.primariagiurgiu.ro. Art.5. Prezenta hotărâre se va comunica Instituţiei Prefectului – Judeţul Giurgiu în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, Primarului Municipiului Giurgiu și Direcţiei Patrimoniu - Compartimentul Patrimoniu. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR GENERAL, Pălălău Gheorghiță - Stelian Băiceanu Liliana Giurgiu, 27 octombrie 2022 Nr. 332 Adoptată cu un număr de 18 voturi pentru, din totalul de 18 consilieri prezenţi 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariagiurgiu.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala