Hotărâre privind acordarea unui mandat special doamnei Glăvan Gina – director executiv Direcția Servicii Publice din cadrul Aparatului de specialitate al primarului, în calitate de reprezentant al Municipiului Giurgiu în Adunarea Generală a Acţionarilor al Operatorului Regional Apa Service S.A. Giurgiu, pentru a vota punctele 1 şi 2 aflate pe Ordinea de zi a ședinței A.G.A. convocată pentru data de 31.07.2026
Denumire
Hotărârea nr. 205 din 2026 a Consiliului Local Giurgiu
Consiliul local acordă doamnei Gina Glăvan, reprezentanta Municipiului Giurgiu, un mandat special pentru a vota „pentru” la punctele 1 și 2 de pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor a Operatorului Regional Apa Service S.A. Giurgiu, în data de 31.07.2026 (cu posibilitatea unui răspuns în cazul celui de-al doilea convocare). Practic, locuitorii vor ca municipiul să-și susțină acele obiective ale companiei în cadrul Adunării Generale, fără să implice altceva decât un vot în numele lor. Hotărârea va fi comunicată Instituției Prefectului - Județul Giurgiu.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se acordă mandat special doamnei Gina Glăvan - reprezentantul Municipiului Giurgiu în Adunarea Generală a Acţionarilor la Operatorul Regional Apa Service S.A. Giurgiu, să voteze „ pentru” la punctele 1 şi 2 înscrise pe Ordinea de zi a şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor, convocată pentru data de 31.07.2026, ora 11, respectiv pentru a doua convocare, în cazul în care nu s-a întrunit cvorumul la prima convocare, conform Convocatorului anexat — parte integrantă din prezenta hotarâre
ROMÂNIA
_
Judeţul GIURGIU
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU
HOTĂRÂRE
privind acordarea unui mandat special doamnei Glăvan Gina - director executiv
Direcţia Servicii Publice din cadrul Aparatului de specialitate al primarului, în
calitate de reprezentant al Municipiului Giurgiu în Adunarea Generală a
Acţionarilor al Operatorului Regional Apa Service S.A. Giurgiu, pentru a vota
punctele 1 şi 2 aflate pe Ordinea de zi a ședinței A.G.A. convocată pentru
data de 31.07.2026
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU
Intrunit în şedinţă ordinară,
Având în vedere:
- referatul de aprobare al Primarului Municipiului Giurgiu, înregistrat cu
nr.73.272/21.07.2026;
- raportul de specialitate al Serviciului Relaţii Publice şi Monitorizare Întreprinderi
Publice din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrat la nr.73.273/21.07.2026;
- Convocatorul Adunării Generale a Acţionarilor nr.12.831/13.07.2026 care
cuprindeordinea de zi și anexele acesteia, respectiv Hotarârea ADI.
nr.13/10.07.2026 şi Nota de fundamentare nr.12819/13.07.2026 pentru proiectul
Bugetului de venituri şi cheltuieli rectificatpe anul 2026, înaintate prin e-mail şi
înregistrate cu nr.70.402/14.07.2026 ia Primăria municipiului Giurgiu.
- Dispoziţia nr.241/24.03.2023 pentru delegarea calităţii de reprezentant al
Municipiului Giurgiu în Adunarea Generală a Operatorului Regional Apa Service S.A.
Giurgiu;
- avizul comisiei pentru administraţie publică locală, juridic şi de disciplină;
- avizul comisiei de servicii publice, muncă și protecție socială;
- prevederile art.125, alin.(1) din Legea nr.31/1990 privind societăţile,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul art.129, alin.(2), lit.„a”, alin.(3), lit.„d”, art.139, alin.(1), art.196, alin.(1),
lit.„a” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ,
cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se acordă mandat special doamnei Gina Glăvan - reprezentantul
Municipiului Giurgiu în Adunarea Generală a Acţionarilor la Operatorul Regional Apa
Service S.A. Giurgiu, să voteze „ pentru” la punctele 1 şi 2 înscrise pe Ordinea de zi
a şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor, convocată pentru data de 31.07.2026,
ora 11, respectiv pentru a doua convocare, în cazul în care nu s-a întrunit cvorumul
la prima convocare, conform Convocatorului anexat — parte integrantă din prezenta
hotarâre.
2
Art.2. Prezenta hotărâre se va comunica Instituţiei Prefectului - Județul Giurgiu
în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, Primarului Municipiului
Giurgiu, Operatorului Regional Apa Service S.A. Giurgiu, doamnei Gina Glăvan și
Serviciului. Relaţii Publice şi Monitorizare Întreprinderi Publice din cadrul Direcţiei
Tehnice pentru ducerea la îndeplinire. :
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR GENERAL,
Gâdea G“e-rghe Băiceanu Liliana
Giurgiu, 30 iulie 2026
Nr. 205
Adoptată cu un număr de 17 voturi pentru, din totalul de 17 consilieri prezenţi
APA Service OPERATOR REGIONAL
GIURGIU APĂ SERVICE S.A.
Pee Giurgiu - Str. Uzinei, Nr. 2
Rita „Tex 8) C.Ud. RO 22131317 R.C. J52/493/2007
i Banca: B.R.D. Suc. Giurgiu RO92BRDE190SY0808 1061900
[ori iii TREZORERIA Giur iu RO84TREZ3215069XXX002460
EI
Nr 4437 43.04 2026
CONVOCATORUL
ADUNARII GENERALE A ACTIONARILOR
Societatii APA SERVICE S.A. Giurgiu
Consiliul Local al Municipiului Giurgiu*
Consiliul Judetean Giurgiu“
Consiliu! Local Slobozia — Judetul Giurgiu*
Consiliul Local Bolintin-Vale — Judetul Giurgiu*
Consiliul Local al Orasului Mihailesti — Judetul Giurgiu”
Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara "Sanatate Asigurata prin Apa Curata”
Consiliul de Administratie al Societatii APA SERVICE SA. Giurgiu, inregistrata ia Registrul
Comertului de pe langa Tribunalul Giurgiu sub nr. J52/493/2007, CUI RO 22131317, in
conformitate cu prevederile art. 12 din Actul Constitutiv, convocam Adunarea Generala a
Actionarilor Societatii APA SERVICE S.A. Giurgiu, in data de 31.07.2026, ora 11.00, la
sediul social din Municipiul Giurgiu, Strada Uzinei, nr. 2, cu urmatoarea
ORDINE DE ZI
Punctul nr. 1: Preiungirea mandatului mernbrilor provizorii ai Consiliului de Administratie al
Societatii APA SERVICE S.A. pentru o perioada de 2 iuni sau pana la finalizarea procedurii de
selectie a membrilor permanenti, in conformitate cu Hotararea ADI nr. 13/10.07.2026.
Aprobarea incheierii unui act aditional la contractele de mandat.
Punctul nr. 2: Aprobarea rectificarii Bugetului de Venituri si Cheituieli al Societatii APA
SERVICE S.A., aprobat pentru anul 2026, in conformitate cu nota de fundameniare nr.
12819/13.07.2026.
NOTȚA:
*Mentiune: Persoanele participante la sedinta Adunarii Generale a Actionarilor vor prezenta ia
inceperea sedintei o imputernicire/mandai scris/a emis/a de catre actionar din care sa reiasa calitatea
de reprezentant al actionarului cu drept de vot precum si mentiuni cu privire la valabilitatea
imputernicirii/mandatului si modalitatea de vot.
Se anexeaza prezentei urmatoarele documențe
- Hotararea ADI nr. 13/10.07.2026;, a
- nota de fundamentare nr. 1281 9f4a.07.26%B %-Anexe.
Cofgiliul fe. Adminiştratie
B Țel 0246/212227, Fax, 0246/215713, . *. urgiuyahoo.com, officef)apagiurgiu.ro
IV
PREŞEDINTE Ss“ RETAR
DE ȘEDINȚ
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.