Încheierea unui acord de parteneriat între Municipiul Timişoara, comuna Ghiroda şi comuna Dumbrăviţa pentru depunerea proiectului „Achiziția de mijloace de transport mai puțin poluante (troleibuze) necesare…
Pe scurt
Se aprobă încheierea unui acord de parteneriat între Municipiul Timișoara, comuna Ghiroda și comuna Dumbrăvița pentru depunerea proiectului de achiziție de troleibuze, cu scopul de a finanța îmbunătățirea transportului public din Timișoara prin fonduri europene nerambursabile. Acordul stabilește colaborarea între entități publice (și/sau private) și dă liderului de parteneriat responsabilitatea implementării proiectului și respectării condițiilor finanțării. Pentru locuitori înseamnă posibilitatea accesării unor mijloace de transport mai puțin poluante, cu finanțare europeană, eventual cu conturi dedicate și termene definite în cererea de finanțare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.
Hotărârea nr. 84 din 2022 a Consiliului Local Ghiroda
Titlu oficial
Hotărâre privind încheierea unui acord de parteneriat între Municipiul Timişoara, comuna Ghiroda şi comuna Dumbrăviţa pentru depunerea proiectului „Achiziția de mijloace de transport mai puțin poluante (troleibuze) necesare îmbunătățirii transportului public de călători în Municipiul Timișoara”
Art. 1. Părţile
1. Municipiul Timișoara, cu sediul în Timișoara, Bd. C.D. Loga, nr.1, județul Timiș
codul fiscal ..., având calitatea de Lider de proiect (Partener 1)
<se vor insera datele de indentificare ale liderului de parteneriat și conturile distincte
deschise pe codurile de identificare fiscală ale acestuia la unitatea teritorială a
Trezoreriei Statului», astfel:
Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă
Componenta 10 - Fondul Local
Anexă la cererea de finanțare
Model B
Contul de disponibilităţi (codul IBAN) pentru aplicarea mecanismului decontării cererilor de
plată':
Denumirea/adresa unităţii Trezoreriei Statului: ..........auaaaanenameneeeeneae
Contul de venituri (codul IBAN) în care se virează sumele aferente cererilor de transfer?:.........
Denumirea /adresa unităţii Trezoreriei Statului : „meu ununnneeaneznereaeeeene
2. Comuna Dumbrăviţa, cu sediul în Dumbrăvița, str. ...., nr...., jud. Timiș, codul
fiscal ..., având calitatea de Partener,
<se vor insera datele de indentificare ale liderului de parteneriat și conturile distincte
deschise pe codurile de identificare fiscală ale acestuia la unitatea teritorială a
Trezoreriei Statului>, astfel:
Contul de disponibilităţi (codul IBAN) pentru aplicarea mecanismului decontării cererilor de
plată:
Denumirea /adresa unităţii Trezoreriei Statului:
Contul de venituri (codul IBAN) în care se virează sumele aferente cererilor de transfer.:..
Denumirea /adresa unității Trezoreriei Statului :
3. Comuna Ghiroda, cu sediul în Ghiroda, str.
având calitatea de Partener,
-3 PF...» jud. Timiș, codul fiscal ...,
<se vor insera datele de indentificare ale liderului de parteneriat și conturile distincte
deschise pe codurile de identificare fiscală ale acestuia la unitatea teritorială a
Trezoreriei Statului>, astfel:
Contul de disponibilități (codul IBAN) pentru aplicarea mecanismului decontării cererilor de
[215 2: POI
Denumirea/adresa unităţii Trezoreriei Statului: une ucuenerenenereezeeeee
Contul de venituri (codul IBAN) în care se virează sumele aferente cererilor de transfer:...
Denumirea/adresa unităţii Trezoreriei Statului : ..
Art. 2. Obiectul
(1) Obiectul acestui parteneriat este de a stabili drepturile şi obligaţiile părţilor,
contribuţia financiară proprie a fiecărei părţi la bugetul proiectului, precum şi
responsabilitățile ce le revin în implementarea activităţilor aferente proiectului:
„Achiziţia de mijloace de transport mai puțin poluante (troleibuze) necesare
1 Se vor avea în
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.