28 aprilie 2023 · Inițiator: Ionuț STĂNUȘOIU

HCL 102/2023 Ghiroda adoptată

Aprobarea atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă de la bugetul Comunei Ghiroda pe anul 2023, conform Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru…

Pe scurt

Se aprobă finanțarea nerambursabilă a proiectului „Scena de acasă - Ghiroda” cu 30.000 lei din bugetul local (din care municipalitatea contribuie cu 15.500 lei). Beneficiarul, Asociația Trib’Art, va implementa proiectul și va finaliza activitățile până la 15 decembrie 2023, iar raportul final trebuie depus până la 18 decembrie 2023. Contractul intră în vigoare la semnare și acoperă termenele de derulare, monitorizare și raportare ale finanțării.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Bugetul local” în Ghiroda

Denumire
Hotărârea nr. 102 din 2023 a Consiliului Local Ghiroda
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă de la bugetul Comunei Ghiroda pe anul 2023, conform Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare
Emitent
Consiliul Local Ghiroda
Număr
102 / 2023
Data
28 aprilie 2023
Inițiator
Ionuț STĂNUȘOIU
Localitate
Ghiroda, județul Timiș
Stare
adoptată
Locuri citate
Victoria nr. 46 (hartă) · Arthur Rubinstein nr. 18 · Simion Barnutiu · Brates nr. 50 · Mures
Teme
Bugetul local

Pe același subiect în Ghiroda

Ce prevede

Art. 1- Obiectul contractului Prezentul contract are ca obiect finanțarea din fondurile destinate pentru finanțări nerambursabile cuprinse în bugetul Primăriei Comunei Ghiroda pe anul 2023, a activităților pe care Beneficiarul le va desfășura în cadrul proiectului ”Scena de acasă - Ghiroda”, în vederea atingerii obiectivelor acestuia stipulate în cererea de finanțare. Finanțatorul va pune la dispoziția Beneficiarului fondurile necesare derulării activităţilor proiectului, în termenele şi condiţiile stabilite prin prezentul contract; Beneficiarul îşi asumă responsabilitatea derulării proiectului. În acest scop, va conduce, va supraveghea şi va desfăşura toate activităţile cuprinse în cadrul proiectului. CAPITOLUL II- Valoarea contractului Art. 2- Valoarea contractului Valoarea finanţării nerambursabile acordate de Comuna Ghiroda este de 30000 lei (inclusiv TVA). Contribuţia proprie a Beneficiarului este de 15500 lei (inclusiv TVA). CAPITOLUL III- Durata contractului Art. 3- Derularea proiectului Beneficiarul are obligaţia să finalizeze proiectul până la data de 15 decembrie 2023, termenul limită pentru depunerea raportului final fiind 18 decembrie 2023. Art. 4- Intrarea în vigoare Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părţi. CAPITOLUL IV- Obligaţiile părţilor Art.5- Obligaţiile Beneficiarului sunt: (1) Să realizeze activităţile aşa cum sunt ele prevăzute în cererea de finanţare, să asigure comunicarea eficientă şi operativă a problemelor tehnice şi financiare atât în interiorul grupului de parteneri, dacă există, cât şi între Finanţator şi Beneficiar; (2) Să respecte prevederile Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile din bugetul propriu al Comunei Ghiroda, valabil pentru anul 2023; (2) Să asigure suportul administrativ necesar executării serviciilor; (3) Să asigure componenţa şi funcţionalitatea echipei de lucru a proiectului; (4) Să nu comunice, în nici o situaţie, fără consimţământul prealabil scris al Finanţatorului, informaţii confidenţiale aparţinând acestuia sau obţinute de el în baza relaţiilor contractuale; (5) Sa nu facă publice informaţii şi rezultate ale serviciilor executate fără consimţământul scris al Finanţatorului şi să nu folosească în defavoarea acestuia informaţiile primite sau rezultatele studiilor, testelor, lucrărilor şi cercetărilor efectuate în cursul şi în scopul realizării contractului; (6) Să informeze în scris Finanţatorul despre declararea stării de faliment sau

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala