28 august 2025

HCL 72/2025 Gherla adoptată

Aprobare stații reîncărcare

Pe scurt

Se aprobă cadrul tehnico-economic pentru proiectul „Stații de reîncărcare vehicule electrice în municipiul Gherla”, adică se acceptă planul, costurile estimate și finanțarea pentru montarea stațiilor de încărcare în oraș. Pentru locuitori înseamnă că vor fi amplasate stații, posibil în zone publice, cu fonduri publice și termene de execuție stabilite, ceea ce poate implica investiții bugetare și eventuale lucrări în oraș. Detaliile exacte privind amplasarea, costurile finale și calendarul de implementare vor fi stabilite în proiectul tehnic ulterior și documentația asociată.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Proiectul Tehnic pentru proiectul cu titlul „STAȚII DE REÎNCĂRCARE VEHICULE ELECTRICE ÎN MUNICIPIUL GHERLA”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 72 din 2025 a Consiliului Local Gherla
Titlu oficial
HCL NR. 72 DIN 28.08.2025 PRIVIND APROBARE STAȚII REÎNCĂRCARE
Emitent
Consiliul Local Gherla
Număr
72 / 2025
Data
28 august 2025
Localitate
Gherla, județul Cluj
Stare
adoptată

Pe același subiect în Gherla

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL CLUJ MUNICIPIUL GHERLA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 72/28.08.2025 cu privire la aprobarea Proiectului Tehnic şi a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul cu titlul „STAȚII DE REÎNCĂRCARE VEHICULE ELECTRICE ÎN MUNICIPIUL GHERLA” Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Proiectului Tehnic şi a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul cu titlul „STAȚII DE REÎNCĂRCARE VEHICULE ELECTRICE ÎN MUNICIPIUL GHERLA”, proiect din inițiativa primarului, Examinând Referatul cu nr. 14027 din 18.08.2025 al Primarului Municipiului Gherla, Ținând seama de Raportul de specialitate nr. 14163 din 19.08.2025 întocmit de Direcţia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Gherla și raportul de specialitate nr. 14439/2 1.08.2025 al Direcţiei Economice, Văzând avizul favorabil al Comisiei de Urbanism şi avizul favorabil al Comisiei Economice din cadrul Consiliului Local Gherla, În conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Hotărârii Guvernului României nr. 907 din 29 noiembrie 2016 - privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; Ordinul emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1962 din 29 octombrie 2021 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic : staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități; Ghidul de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic : stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități; Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. b), lit. d) şi alin. (4) lit. d), şi alin. 7 lit. k), art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 5 lit.ee) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară de lucru, adoptă prezenta: HOTĂRÂRE: Art.1 Se aprobă Proiectul Tehnic pentru proiectul cu titlul „STAȚII DE REÎNCĂRCARE VEHICULE ELECTRICE ÎN MUNICIPIUL GHERLA”. Art.2 Se aprobă documentaţia tehnico-economică, faza Proiect Tehnic, caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „STAȚII DE REINCARCARE VEHICULE ELECTRICE IN MUNICIPIUL GHERLA”. Art.3 Se aprobă necesitatea, oportunitatea şi implementarea investiţiei. Investiţia se justifică ca făcând parte din „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități” având un impact pozitiv pentru îmbunătăţirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin stimularea utilizării vehiculelor electrice. Art.4 Municipiul Gherla se angajează să întocmească documentaţia de achiziţie publică, organizarea şi derularea procedurii de achiziţie publică şi realizarea lucrărilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achizițiile publice şi cerinţelor din ghidul solicitantului. Art.5 Se vor asigura din bugetul local sumele reprezentând cheltuielile conexe ce pot apărea pe durata implementării activităţilor proprii ale proiectului pentru implementarea în condiții optime a investiţiilor propuse şi a activităţilor complementare acestora, care nu pot fi finanţate din bugetul de proiect şi fără de care proiectul nu poate fi implementat. Art.6 Cu aducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Primarul UAT Municipiul Gherla, prin Direcţia Economică şi Direcţia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al Primarului UAT Municipiul Gherla. Art.7 Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică şi se comunică : - Primarului Municipiului Gherla, - Instituţiei Prefectului - Judeţul Cluj, în condiţiile și termenele prevăzute de lege, - Direcţiei Economice, - Direcţiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ BĂRBOS VASILE - VLAD - COSMIN Nr. consilieri 19 CONTRASEMNEAZĂ Nr. consilieri Prezenţi 19 SECRETAR GENERAL UAT Nr. voturi Pentru 19 ROTAR MIHAI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: gherla.mol-uat.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala