30 mai 2024

HCL 39/2024 Gherla adoptată

Aprobare asociere olimpia

Pe scurt

Municipiul Gherla încheie un contract de asociere în participațiune cu Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla pentru finanțarea și gestionarea activităților sportive ale echipelor de fotbal feminin. Primăria va suporta cheltuieli pentru utilități, întreținere, echipamente, transport, cazare, Ambulanță și personal medical, arbitraj, închiriere terenuri pentru meciuri oficiale în afara orașului și materiale sportive. Scopul este să asigure condiții și resurse pentru echipele feminine (senioare și junioare), cu impact asupra bugetului local și a zonelor implicate în sportul municipal.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă încheierea unui Contract de asociere în participaţiune între Municipiul Gherla şi Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Se aprobă aportul Municipiului Gherla constând în finanţarea următoarelor categorii de cheltuieli

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Parcului Fn.
  • Primăria cumpără sau contractează ceva din bani publici.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Parcului Fn” în Gherla

Denumire
Hotărârea nr. 39 din 2024 a Consiliului Local Gherla
Titlu oficial
HCL NR. 39 DIN 30.05.2024 PRIVIND APROBARE ASOCIERE OLIMPIA
Emitent
Consiliul Local Gherla
Număr
39 / 2024
Data
30 mai 2024
Localitate
Gherla, județul Cluj
Stare
adoptată
Locuri citate
Closca nr. 24 (hartă) · Bobalna nr. 2 (hartă) · Parcului Fn (hartă)
Teme
Contracte și achiziții

Pe același subiect în Gherla

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL GHERLA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 39/30.05.2024 Privind aprobarea încheierii unui Contract de asociere între Municipiul Gherla și Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unui Contract de asociere între Municipiul Gherla şi Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla — proiect din initiativa primarului; Având în vedere referatul nr. 9207/21.05.2024 privind aprobarea, raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 9208/21.05.2024 şi raportul de specialitate nr. 9251/22.05.2024 al Serviciului Juridic; Văzând avizul favorabil al Comisiei Economice şi avizul favorabil al Comisiei Juridice din cadrul Consiliului Local Gherla; Ținând cont de Adresa nr. 7430/22.04.2024 înaintată instituției noastre de către Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla; În conformitate cu prevederile Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului; În conformitate cu Legea nr. 273 din 2005 privind finanţele publice locale; Conform prevederilor art. 1949-1954, NOUL COD CIVIL; În temeiul Art. 129 alin. (),alin.(2), lit. c) e), alin. (7) lit. e) f), alin. (9) lit. a); Art. 139 alin.(1) lit. (f). şi art. 196, alin. 1, lit. a) conform OUG. Nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară adoptă prezenta : HOTĂRÂRE : Art.1 Se aprobă încheierea unui Contract de asociere în participaţiune între Municipiul Gherla şi Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Se aprobă aportul Municipiului Gherla constând în finanţarea următoarelor categorii de cheltuieli: - Cheltuieli cu utilităţile bazei sportive; - Cheltuieli cu serviciile de întreținere bază sportivă; - Cheltuieli cu achiziționarea echipamentelor pentru echipele de fotbal feminin senioare și junioare; - Cheltuieli cu transportul (echipelor feminine) în cazul meciurilor oficiale; - Cheltuieli cu cazarea echipelor de fotbal feminin în cazul meciurilor oficiale și perioada din cantonamentul de pregătire al sportivilor; - Cheltuieli cu Ambulanţa şi pers. Medical; - Cheltuieli cu arbitrajul; - Cheltuieli cu închirierea terenului de joc (necesar doar pentru desfasurarea meciurilor oficiale) altul decât cel din Municipiul Gherla; - Cheltuieli cu materialele (porţi de fotbal, plase pentru porți, mingi, fanioane și alte materiale similare). Totalul cheltuielilor nu poate depăşii suma de 475.000 lei (an competițional) şi nu mai mult de 50% din bugetul total al Clubului sportiv. Se aprobă împărțirea rezultatelor financiare (beneficii/pierderi) se va face în mod egal, respectiv 50% pentru fiecare parte. Art.2 Se împuternicește Primarul Municipiului Gherla, domnul Drăgan Ionel Ovidiu pentru a semna contractul de asociere în participațiune, încheiat între Municipiul Gherla şi Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla, şi să desemneze prin dispoziţie cei 2 membri în Consiliul de Administrație conform Contractului de asociere. Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul Municipiului Gherla prin Direcţia Economică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Gherla. Art.4 Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului UAT Gherla, în termenul prevăzut de lege, Directiei Economice, Primarului Municipiului Gherla şi Instituţiei Prefectului — Judeţul Cluj şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet www.gherla.ro. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ MĂHĂLEAN LICĂ - PAUL Nr. consilieri 19 CONTRASEMNEAZĂ Nr. consilieri Prezenţi 19 SECRETAR GENERAL UAT Nr. voturi Pentru 19 ROTAR MIHAI Municipiul Gherla & Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla ANEXA NR. 1 LA HCL NR. 39/30.05.2024 CONTRACT DE ASOCIERE I. PĂRȚILE CONTRACTANTE 1. CLUBUL SPORTIV OLIMPIA GHERLA, cu sediul în Gherla, str. Cloșca, nr. 24, jud. Cluj, având cont bancar: deschis la Banca Transilvania Sucursala Gherla și Cod de identificare fiscală: înscris in Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Judecătoria Gherla sub nr. 63 din 19.03.2008, reprezentată prin Președinte K. A. C., în calitate de ASOCIAT și 2. MUNICIPIUL GHERLA, cu sediul în Gherla, str. Bobâlna, nr.2, telefon 0264241926, fax 0264241666, e-mail primariatgherla.ro, pagină web: www.gherla.ro, cod fiscal:, reprezentată legal prin Primar Drăgan Ionel-Ovidiu, în calitate de ASOCIANT în conformitate cu prevederile art. 1949-1954 Noul Cod Civil, ale Legii nr. 69/2000 a Educaţiei Fizice și Sportului, ale Legii 57/2019 privind Codul Administrativ, republicată cu modificările și completările ulterioare, și ale HCL nr.39/30.05.2024 privină aprobarea încheierii unui Contract de Asociere Municipiul Gherla și Clubul „,Atletic Sportiv Olimpia Gherla'', au convenit încheierea prezentului contract de asociere, cu respectarea următoarelor clauze: II. OBIECTUL CONTRACTULUI Art.1l. Obiectul prezentului contract îl constituie asocierea în paticipațiune între Municipiul Gherla și Clubul Sportiv „„Atletic Olimpia Gherla”, fără a constitui o nouă persoană juridică, cu scopul comun de a: - susține echipa de fotbal feminin - senioare din cadrul clubului sportiv, pentru promovarea și menținerea în Liga Naţională de fotbal feminin a României din sezonul 2024-2025; Art.2. Pentru ca asociația în participațiune să desfășoare o activitate performantă, asociantul permite asociatului să folosească Municipiul Gherla & Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla Stadionul Municipal Gherla, strada Parcului FN, cu titlu gratuit în vederea desfășurării activităţilor sportive ale clubului. Art.3. (1). Această asociație în participaţiune se caracterizează prin lipsa de personalitate juridică. Deoarece nu constituie o entitate juridică distinctă în raporturile cu terții asociația în participațiune nu se poate obliga distinct. (2). Fiecare membru asociat se poate obliga față de terţii (cu care a contractat) în mod direct și distinct. Art.4. Asociația în participaţiune convenită prin prezentul contract va desfășura activitate după următoarele principii: a) independență juridică a fiecărui membru asociat; b) sprijin reciproc și prioritate în realizarea activității propuse la asociere. III. DURATA CONTRACTULUI Art.5. Prezentul contract se încheie pe o perioada de 2 ani începând cu data semnării prezentului contract de asociere. Art.6. (1). Durata contractului poate fi prelungită numai cu acordul expres al părţilor, la solicitarea asociatului prin act adițional, pentru realizarea obiectului contractului prevazut la art. 1. (2). Prelungirea contractului se solicită în scris de către asociat cu cel puțin 60 de zile înainte de ajungerea la termen a contractului. IV. ACTIVITĂȚILE DESFĂȘURATE Art.7. Asociantul este de acord ca asociatul să desfășoare activități sportive respectiv: - fotbal masculin și feminin, secții de seniori și juniori. Art.8. În vederea realizării scopului prevăzut la art. 7 din acest contract, asociatul va asigura: a) personal calificat: antrenori, specialiști; b) echipamentele sportivilor (inscriptionare și întreținere); c) deplasarea la evenimente sportive; d) promovarea imaginii Municipiului Gherla la evenimentele sportive la care participă sportivii din cadrul Clubului; e) întreținerea în condiţii optime a Stadionului Municipal Gherla pus la dispoziție de către asociant (suprafața de joc); f) orice altă activitate sustenabilă financiar convenită de părți prin acte adiționale. Municipiul Gherla & Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla vV. APORTUL PĂRȚILOR LA ASOCIAŢIA ÎN PART ICIPAŢIUNE Art.9. Asociantul participa prin: (1) punerea la dispoziția asociatului a Stadionului Municipal Gherla, gratuit, în vederea desfășurării activităților sportive. (2) Finanțarea următoarelor categorii de cheltuieli: - Cheltuieli cu utilităţile bazei sportive; - Cheltuieli cu serviciile de întreținere bază sportivă; - Cheltuieli cu achiziționarea echipamentelor pentru echipele de fotbal feminin senioare si junioare; - Cheltuieli cu transportul (echipelor feminine) în cazul meciurilor oficiale; - Cheltuieli cu cazarea echipelor de fotbal feminin în cazul meciurilor oficiale și perioada din cantonamentul de pregătire al sportivilor; - Cheltuieli cu Ambulanţa și pers. Medical; - Cheltuieli cu arbitrajul; - Cheltuieli cu închirierea teren de joc (necesar doar pentru desfășurarea meciurilor oficiale) altul decât cel din Municipiul Gherla; - Cheltuieli cu materialele (porți de fotbal, plase pentru porți, mingi, fanioane și alte materiale similare). Totalul cheltuielilor nu poate depășii suma de 475.000 lei (an competițional) și nu mai mult de 50% din bugetul total al Clubului sportiv. Decontarea cheltuielilor suportate de către asociant se va face lunar începând cu data de 01.06.2024 pe baza unui necesar de cheltuieli înaintat de către asociat în limita sumelor aprobate. Justificarea sumelor acordate lunar se va face prin depunerea documentelor justificative în luna imediat următoare în care au fost acordate. Sumele nejustificate se vor restitui asociantului până la data încheierii exerciţiului financiar în care au fost primite. Art.10. Asociatul participă la asociație cu finanţarea următoarelor categorii de cheltuieli: - Cheltuieli cu salariile sportivelor footbal feminin senioare; - Cheltuieli cu salariile personalului auxiliar (antrenori, personal medical și întreținere corporală); - Premii acordate sportivilor (performanță, obiectiv); - Alte cheltuieli pentru funcționarea clubului sportiv. Art.1l. De asemenea, asociantul are dreptul de a solicita justificări cu privire la orice activitate sportivă a echipelor de fotbal feminin, având asupra asociatului un drept de creanță pentru aceste lucruri aduse ca aport în asociația în participațiune. Municipiul Gherla & Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla VI. DREPTURILE ASOCIANTULUI Art.12. Asociantul are următoarele drepturi: a) să păstreze dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilelor puse la dispoziție conform art.2 din prezentul contract; b) să verifice menținerea și respectarea destinaţiei bunurilor aportate în vederea realizării obiectivului asocierii; c) să utilizeze Stadionul Municipal Gherla, strada Parcului FN, pentru orice acțiuni de interes public, fără a afecta desfășurarea activității Clubului Sportiv Atletic Olimpia Gherla; d) să verifice modul de realizare a obiectivului asocierii și îndeplinirea obligațiilor care revin asociatului, prin intermediul unei persoane special desemnate din cadrul aparatului de specialitate al primarului. VII. DREPTURILE ASOCIATULUI Art.13. Asociatul are următoarele drepturi: a) Să folosească bunurile aportate de către Asociant potrivit destinaţiei lor și scopului pentru care a fost încheiat prezentul contract, respectiv participarea la competiții sportive, desfășurarea antrenamentelor sportivilor membrii ai Clubului, desfășurarea unor evenimente legate de activitatea clubului, selecționarea, iniţierea și pregătirea de sportivi, etc. b) Să exploateze veniturile potrivit cotei de participare la beneficii și pierderi stabilite prin prezuntul contract, venituri provenite în urma desfășurării activităţilor specifice prin reinvestirea lor în activitatea sportivă potrivit cotei de participare a fiecărei părți. VIII. OBLIGAŢIILE ASOCIANTULUI Art.14. Asociantul are următoarele obligații: a) să pună la dispoziția asociatul bunurilor aportate la asociere, b) Să permită Asociatului organizarea și desfășurarea în incinta bazei sportive a tuturor activităților necesare bunei funcționari a echipei și a celorlalte activităţi pe cale le întreprinde Clubul; c) Să își dea prompt acordul, atunci când se impune, pentru orice act sau fapt necesar pentru exercitarea drepturilor și executarea obligațiilor prevăzute în acest contract pentru cealaltă parte. Municipiul Gherla & Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla IX. OBLIGAŢIILE ASOCIATULUI Art.15. Asociatul are următoarele obligaţii: a) Să folosească bunurile aportate de către Asociant ca un bun proprietar, și să asigure reparațiile necesare, ce intervin ca urmare a utilizării necorespunzătoare a lor. pb) să permită Asociantului utilizarea bunurilor aportate, ori de cate ori solicită, în vederea organizării unor acţiuni de interes public, fără a afecta desfășurarea activității Clubului Sportiv Atletic Olimpia Gherla. X. CONDIȚII DE ADMINISTRARE Art.16. Asocierea în participaţie va fi condusă de un consiliu de administrație format din 3 membri, 2 membri din partea Municipiului Gherla și 1 membru din partea Clubului Sportiv Olimpia Gherla, desemnarea membrilor consiliului de administrație, din partea asociantului se va face prin dispoziția primarului. În caz de revocare a unui membru al consiliului de administrație sau în cazul în care unul din acești membri se află în imposibilitate de exercitare a calității acordate (deces, boală, demisie etc, persoanele asociate vor numi un alt membru în consiliul de administrație al asocierii. Art.17. Consiliul de administrație al asocierii se întruneste în ședințe ordinare lunare, sau de câte ori este nevoie, în sedinte extraordinare, în urma convocării scrise formulate de una din părțile asociate și comunicate cu șapte zile înainte de data fixării ședinței. În convocarea scrisă se va preciza exact data, ora, locul unde se va ţine ședința și ordinea de zi a ședinței. Convocarea scrisă va fi comunicată reprezentantului care face parte din consiliul de administrație pe bază de a) semnătură personală de luare la cunoștință b) prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau curier, c) prin fax, d) prin e-mail la adresele convenite de către părți. Pentru validarea deliberărilor consiliului de administrație al asocierii, hotărârile acestuia se iau cu votul majorității membrilor prezenți. Hotărârile consiliului de administrație sunt consemnate într-un registru, numerotat, datat și semnat de fiecare membru. Art.18. Consiliul de administrație al asocierii are următoarele atribuții: a) elaborează strategia de activitate a asocierii și programele aferente acesteia; b) stabilește necesarul de produse și servicii și procedează la identificarea furnizorilor potențiali interni/externi; c) stabilește și aprobă necesarul de dotări, modernizări și investiții la imobilele din folosința asocierii; Municipiul Gherla & Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla d) stabilește trimestrial, repartizarea profitului/pierderii între asociați, potrivit cotelor de participare cuvenite; e) stabilește și aprobă cheltuielile necesare funcţionării asocierii; f) prezintă un raport trimestrial conducerilor celor două persoane juridice asociate, privind activitatea desfășurată; 2) hotărăște și aprobă numai în comun orice altă problemă în legatură cu funcţionarea asocierii. XI. EVIDENTA CONTABILĂ Art.19. inerea evidenţei contabile și întocmirea bilanțurilor contabile sunt în sarcina Clubului sportiv. La finele fiecărui trimestru va fi întocmit un Raport care va justifica sumele primite pentru activitățile asociației sportive. MODALITATEA DE ÎMPĂRȚIRE A REZULTATELOR ACTIVITĂȚILOR COMUNE DESFĂȘURATE Art.20. împărțirea rezultatelor financiare (beneficii/pierderi) se va face în mod egal, respectiv 50% pentru fiecare parte. XII. MENȚINEREA OBIECTULUI ASOCIERII Art.21. Părțile convin că vor acţiona și vor depune toate diligențele necesare pentru realizarea și menținerea obiectului prezentului contract de asociere, respectiv pentru funcţionarea în condiții optime a secțiilor aparținătoare Clubului Sportiv. În acest sens, părtile se vor abţine de la orice fapte care ar împiedica, diminua sau stânjeni funcționarea optimă a secțiilor din cadrul Clubului Sportiv, avute în vedere de prezentul contract. XIII. RĂSPUNDEREA PARŢILOR Art.22. în relaţiile cu terţii, răspunderea pentru obligaţiile asumate revine părții care s-a obligat. Art.23. Prezentul înscris servește interesul comun al părților care se obligă să-l execute întocmai și întru totul cu bună credință, sinceritate și seriozitate. Art.24. Ambele părți se obligă să urmărească și să se informeze reciproc asupra derulării acestui contract. Art.25. Pentru neîndeplinirea, îndeplinirea defectuoasă sau cu întârziere a obligaţiilor comerciale asumate în acest contract partea în culpă suportă daune. Municipiul Gherla & Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla XIV. MODIFICAREA CONTRACTULUI Art.26. Modificarea prezentului contract poate interveni numai prin acordul de voință exprimat al părților, prin act adiţional. XV. ÎNCETAREA CONTRACTULUI Art.27. Prezentul contract încetează în următoarele condiții: a) la încetarea duratei pentru care a fost încheiat contractul; b) prin acordul scris al părților; c) pentru o cauză de utilitate publică, cu notificare prealabilă; d) în cazul în care prin activitatea desfășurată de către asociat s-a produs un prejudiciu de imagine Municipiului Gherla, cu notificare prealabilă. Art.28. Prezenta asociere încetează în cazul în care echipa feminină de fotbal senioare retrogradează din Liga Națională I de fotbal feminin. XVI. ALTE CLAUZE Art.29. Aderarea unor terțe persoane fizice sau juridice la prezentul contract de asociere se poate face numai cu acordul ambilor asociați. Art.30. Cesiunea acestui contract este interzisă. Art.31. Cheltuielile făcute de asociație trebuie să aibă la bază actele legale doveditoare, conform legislatiei în vigoare. XVII. FORȚA MAJORĂ ȘI CAZUL FORTUIT Art. 32. Prin forță majoră părțile înteleg împrejurarea imprevizibilă și de neînlăturat care face imposibilă executarea obligațiilor comerciale asumate de către oricare parte și care exonerează de răspundere partea care o invocă, cu condiția ca aceasta să fie lipsită de culpă. Art.33. Forţa majoră apară de răspundere partea care o invocă. Forța majoră are caracter bilateral astfel că fiecare dintre părți, în caz de forță majoră, poate renunța la executarea în continuare a contractului. Pentru ca forța majoră să înlăture răspunderea, partea care o invocă este obligată: a) să comunice partenerului contractual în scris cazul de forță majoră în termen de 3 zile de la apariție; b) să solicite în termen de 3 zile de la apariție Camerei de Comerţ Industrie a certificatului oficial de constatare a cazului forță majoră; c) să comunice în scris partenerului contractual, în termen de 3 zile de la apariție, dovada cazului de forță majoră; 7 Municipiul Gherla & Clubul Sportiv Atletic Olimpia Gherla d) să comunice în scris partenerului contractual încetarea cazului de forță majoră în termen de 3 zile de la încetare; e) să ia toate măsurile necesare pentru a limita consecințele pe care le generează cazul de forță majoră. Toate comunicările se vor face în scris, iar termenele de comunicare mai sus menționate vor curge de la data ștampilei poștei de expediere. Dacă forța majoră depășeste o durată de 15 zile, fiecare parte poate să renunțe la executarea contractului în continuare fără ca să poată cere despăgubiri de la cealaltă. Art.34. Cazul fortuit este un eveniment imprevizibil și de neînlăturat care ia naștere din natură, fapta omului sau lucru și care exclude culpa părții care îl invoca. Cazul fortuit ca și forța majoră este exonerator de răspundere. XVIII. LITIGII Art.35. Eventualele litigii care s-ar putea ivi în legătură cu acest contract vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar dacă părţile nu cad de acord, vor fi soluționate de instanțele de judecată competente. Art.36. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării de către părți. Contractul a fost încheiat astăzi, în 2 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte contractantă. ASOCIANT ASOCIAT MUNICIPIUL GHERLA CLUBUL SPORTIV PRIMAR » „ATLETIC OLIMPIA GHERLA! ! DRĂGAN IONEL-OVIDIU Președinte K. C.-A. Director Economic Farcaș Nicușor Șef birou juridic Fodor Gheorghe Vasile PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ SECRETAR GENERAL UAT MĂHĂLEAN LICĂ - PAUL ROTAR MIHAI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: gherla.mol-uat.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala