ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL GHERLA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 39/27.04.2023
de aprobare a "Regulamentului privind Programul de Casare a Autovehiculelor Uzate
derulat de către Administrația Fondului pentru Mediu în parteneriat cu UAT Municipiul Gherla"
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Gherla la Programul
privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în cofinanţare cu Administraţia Fondului pentru Mediu —
proiect din iniţiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 7134/20.04.2023 al Primarului Municipiului Gherla, în calitate de
iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 7168/20.04.2023 al Direcţiei Economice şi Raportul de
specialitate nr. 7163/20.04.2023 al Biroului Juridic prin care se propune aprobarea participării Municipiului
Gherla la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, derulat în cofinanțare cu Administraţia Fondului
pentru Mediu;
Văzând avizul favorabil al Comisiei Juridice şi avizul favorabil al Comisiei Economice din cadrul
Consiliului Local Gherla;
Potrivit prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările şi
completările ulterioare, ale art. 13 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul pentru
mediu, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 129 alin. (2) lit. b) şi ale alin. (4) lit. g), din O.U.G.
nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (3), ale
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare, precum şi ale Ghidului de finanţare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, aprobat
prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 2.261/2022 modificat prin Ordinul Ministrului
Mediului, Apelor şi Pădurilor 864/30.03.2023;
Având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (13) a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în
administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
Potrivit dispozițiilor art. 129, 133 alin. (1), 139 şi art. 196 alin. (1), lit. a din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul local al Municipiului Gherla întrunit în şedinţă ordinară, adoptă prezenta :
HOTĂRÂRE:
Art.1 Se aprobă "Regulamentul privind Programul de Casare a Autovehiculelor Uzate derulat de
către Administraţia Fondului pentru Mediu în parteneriat cu VAT Municipiul Gherla”, cuprins în anexa,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează autoritatea executivă prin Biroul
Juridic şi Direcţia Economică.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
BĂGĂCEAN VASILE
Nr. consilieri 19 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. consilieri Prezenţi 18 SECRETAR GENERAL UAT
Nr. voturi Pentru 18 ROTAR MIHAI
ANEXA LA HCL NR. 39/27.04.2023
» REGULAMENT PRIVIND PROGRAMUL DE CASARE A AUTOVEHICULELOR UZATE
DERULAT DE CÂTRE ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU ÎN PARTENERIAT
CU UAT MUNICIPIUL GHERLA"
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. — Prezentul Regulament stabilește cadrul general, condițiile de acordare a stimulentului pentru
casare, etapele procedurii, documentele necesare şi procedura internă pentru implementarea
proiectului „Casarea autovehiculelor uzate din Municipiului Gherla”.
Art. 2. — Scopul şi obiectivul Programului constă în eliminarea din trafic a autoturismelor cu o vechime
mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei, cu grad ridicat de poluare, în vederea
creşterii calităţii aerului, protecţiei spaţiilor verzi, stimulării înnoirii parcului auto şi a utilizării
raţionale a locurilor de parcare în Municipiului Gherla.
Art. 3. — Beneficiarilor programului [i se va aloca un stimulent pentru casare în cuantum de 3.000 lei
pentru fiecare autovehicul casat, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor menţionate la Art. 5 şi Art. 6 de mai
jos, după casarea şi radierea din circulaţie şi din evidența fiscală a Municipiului Gherla a
autovehiculului uzat.
Art. 4 (1) — În sensul prezentului Regulament, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
a) aplicaţie informatică - software administrat şi pus la dispoziţie gratuit de către Administraţia
Fondului pentru Mediu, prin intermediul căruia este gestionat Programul, fiind structurat pe două
module, dedicate unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanelor fizice;
b) autoturism - autovehicul aparţinând categoriei de folosință MI, conceput şi construit pentru
transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune, conform
RNTR 2;
c) autoutilitară uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosinţă NI, conceput şi construit pentru
transportul de mărfuri, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone, conform RNTR 2, inclusiv cel
în al cărui certificat de înmatriculare este înscrisă sintagma "automobil mixt" (autovehicul destinat prin
construcţie transportului simultan de persoane şi mărfuri în compartimente separate);
d) autospecială/autospecializată uşoară - autovehicul aparţinând categoriei de folosință MI ori NI,
destinat transportului de pasageri sau de mărfuri şi care îndeplineşte o funcţie specifică ce necesită
adaptări ale caroseriei şi/sau echipamente speciale, având o masă maximă ce nu depăşeşte 3,5 tone,
conform RNTR 2;
e) autovehicul uzat - orice autoturism, microbuz, autoutilitară uşoară sau autospecială/autospecializată
uşoară, care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute prin ghid;
f) beneficiar - proprietarul autovehiculului uzat, solicitant de finanţare, care a încheiat contract de
finanţare cu delegatul;
8) cerere de înscriere - formularul prevăzut în anexa nr. 1 la ghid, care este completat de solicitant în
vederea încheierii contractului de delegare şi este depus în cadrul unei sesiuni de înscriere;
h) cerere de virament - formularul prevăzut în anexa nr. 3 la ghid, care este completat de delegat în
vederea transferului în contul său, din contul finanţatorului, a finanţării aprobate;
i) colector autorizat - operator economic cu personalitate juridică sau entitate fără personalitate juridică
autorizată să desfăşoare activităţi de colectare, colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, potrivit
prevederilor Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase
din uz, cu modificările şi completările ulterioare;
)) contract de delegare - actul juridic în baza căruia Administraţia Fondului pentru Mediu virează
delegatului finanţarea aprobată şi transmite acestuia dreptul de a exercita atribuţii de analiză/evaluare,
implementare şi monitorizare a proiectului finanţat, în vederea îndeplinirii pe plan local a scopului
Programului, prevăzut în anexa nr. 2 a ghidului;
k) contract de finanţare - actul juridic încheiat între delegat şi beneficiar, în baza căruia se acordă
stimulentul pentru casare, sub rezerva îndeplinirii obligaţiilor şi respectării termenelor stabilite în
cuprinsul acestuia, conform modelului orientativ prevăzut în anexa nr. 5 la ghid;
]) contribuţie proprie - suma de 600 lei, parte a stimulentului pentru casare, susținută din surse proprii
de către delegat;
m) criterii de eligibilitate - condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru obţinerea finanţării sau a
stimulentului pentru casare şi care vizează, după caz, solicitantul de finanţare, solicitantul de finanţare
şi autovehiculul uzat;
n) delegat - solicitantul căruia i-a fost aprobată cererea de înscriere depusă în cadrul Programului şi
care a încheiat contract de delegare cu Administraţia Fondului pentru Mediu;
0) raport de finalizare - documentul înaintat Administraţiei Fondului pentru Mediu de către delegat, în
cuprinsul căruia sunt prezentate activităţile derulate în cadrul Programului, costurile acestora şi
rezultatele obţinute; modelul raportului de finalizare este prevăzut în anexa nr. 4 la ghid;
p) microbuz - autovehicul aparţinând categoriei de folosință M2 sau M3, conceput şi construit pentru
transportul de pasageri şi care are, în afara locului conducătorului, cel mult 22 de locuri pe scaune sau
în picioare, conform RNTR 2;
q) solicitant - unitatea administrativ-teritorială organizată la nivel de comună, oraş, municipiu, astfel
cum este definită prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019, cu modificările şi completările
ulterioare, sau subdiviziunea administrativ-teritorială a Municipiului Bucureşti, care depune cererea
de înscriere în Program în condiţiile ghidului pentru încheierea contractului de delegare şi virarea de
către AFM a sumei de 2.400 lei pentru fiecare autovehicul uzat estimat a face obiectul acordării
stimulentului pentru casare;
r) solicitant de finanţare - persoana fizică, deţinătoare a dreptului de proprietate asupra unui
autovehicul uzat definit la lit. e), pe care se angajează să îl predea spre casare şi să îl radieze din
circulaţie, în schimbul stimulentului pentru casare;
s) stimulent pentru casare - suma nerambursabilă în cuantum de 3.000 lei acordată beneficiarului care
a predat spre casare şi a radiat din circulaţie şi din evidenţa fiscală a delegatului un autovehicul uzat;
stimulentul pentru casare este constituit din suma de 2.400 lei alocată din Fondul pentru Mediu şi suma
de 600 lei susţinută din surse proprii de către delegat;
ş) ghid - Ghidul de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate aprobat prin
Ordinul Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 2261/23.08.2022, modificat prin Ordinul
ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 864/30.03.2023.
(2) În cuprinsul prezentei Proceduri sunt utilizate următoarele reguli de interpretare:
a) termenul de "zi" sau "zile" reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică
altfel; documentele şi actele solicitate prin ghid pot fi utilizate şi în data eliberării lor;
b) cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ şi forma de plural şi
viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context.
(3) În cuprinsul prezentei Proceduri sunt utilizate următoarele acronime:
a) AFM - Administraţia Fondului pentru Mediu;
b) RNTR 2 - Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor
rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul
Ministrului Transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 2.224/2020;
c) UAT - unitate administrativ-teritorială sau subdiviziune administrativ-teritorială a Municipiului
Bucureşti.
CAPITOLUL II
Criterii de eligibilitate
Art. 5. — (1) Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data solicitării stimulentului pentru
casare, îndeplineşte următoarele condiţii:
a) este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului;
b) deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în
evidenţele fiscale ale UAT delegat, cu excepţia persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a
partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale;
c) nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor
către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
d) nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri
publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional
2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin
promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-
2024, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
e) nu este condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
f) se angajează să predea spre casare şi să radieze din circulaţie şi din evidenţele fiscale autovehiculul
uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare;
8) se angajează că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în
termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.
(2) În situaţia în care solicitantul de finanţare este proprietar ca urmare a partajului judiciar sau
a dezbaterii procedurii succesorale, acesta va depune la delegat declaraţia pe propria răspundere
conform căreia autovehiculul uzat nu a fost folosit de coproprietari/fostul proprietar nici în cadrul
Programului şi nici pentru proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare,
inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 sau prin Programul
privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de
transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024.
(3) În situaţia în care autovehiculul uzat este deţinut în coproprietate, solicitantul de finanţare
va depune la delegat şi acordul scris al coproprietarilor privind participarea în cadrul Programului.
Art. 6. — Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este înregistrat în evidenţele fiscale ale delegatului;
b) la data solicitării acordării stimulentului pentru casare, are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani,
calculată de la anul fabricaţiei; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior
anului fabricaţiei, se consideră an de fabricaţie anul înmatriculării;
c) are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară;
d) conţine componentele esenţiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi
echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă
acestea au fost prevăzute din fabricaţie.
CAPITOLUL III
Etapele programului
Art. 7. (1) — Etapele Programului sunt următoarele:
a) publicarea pe pagina de internet a AFM a ghidului de finanţare, a anunţului de deschidere a sesiunii
de înscriere pentru solicitanţi şi a sumelor alocate;
b) depunerea cererilor de înscriere şi a documentelor prevăzute la Art. 8 de mai jos de către UAT în
aplicaţia dedicată;
c) publicarea rezultatelor analizei şi încheierea contractelor de delegare;
d) publicarea listei UAT care au încheiat contracte de delegare;
e) publicarea pe pagina de internet a AFM a anunţului de deschidere a sesiunii de înscriere pentru
solicitanţii de finanţare şi a sumelor alocate;
f) înscrierea în aplicaţie a solicitanţilor de finanţare care au domiciliul în raza UAT din lista menţionată
la lit. d), în limita bugetului prevăzut în contractul de delegare;
8) transmiterea de către AFM a solicitărilor de finanțare către UAT, pe baza înscrierilor efectuate
potrivit lit. f);
h) derularea Programului conform procedurilor interne adoptate de UAT;
i) monitorizarea proiectelor.
(2) Primăria Municipiului Gherla va publica pe pagina proprie de internet anunţul şi procedura
internă privind participarea solicitanţilor de finanţare în cadrul Programului.
Cap. IV
Operațiunile care se vor desfășura de către
Primăria Municipiului Gherla în relaţia cu AFM
Art. 8 — În cadrul sesiunii de înscriere Primăria Municipiului Gherla va depune următoarele
documente:
a) cererea de înscriere, semnată de reprezentantul legal al solicitantului sau de împuternicitul acestuia,
cu semnătură electronică calificată bazată pe un certificat calificat emis de un prestator de servicii de
încredere conform Regulamentului (UE) 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23
iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe
piața internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE;
b) actul administrativ prin care persoana împuternicită să semneze cererea de înscriere este mandatată
de către reprezentantul legal în acest sens, după caz;
c) actul de identitate al reprezentantului legal sau, după caz, al împuternicitului solicitantului, în termen
de valabilitate la data depunerii cererii de înscriere;
d) documentul doveditor al deschiderii de către solicitant la Trezoreria Statului a contului de venituri
încasate de la Fondul pentru mediu. Contul va avea cod/indicator bugetar "21.43.02.20 - alte subvenţii
primite de la administraţia centrală pentru finanţarea unor activităţi";
e) hotărârea autorităţii deliberative a solicitantului, din care rezultă:
1. acordul cu privire la participarea în cadrul Programului;
2. cuantumul contribuţiei proprii;
3. numărul de autovehicule uzate estimat a face obiectul acordării stimulentului pentru casare.
Art. 9 — În cazul în care comisia de analiză a AFM constată că nu au fost depuse toate documentele
prevăzute la Art. 8 de mai sus sau acestea sunt neconforme, incomplete, ilizibile sau nu conţin toate
elementele prevăzute în ghid, Primăria Municipiului Gherla va clarifica/remedia situaţia în maximum
10 zile de la data notificării, pentru a preveni respingerea cererii de înscriere.
Art. 10. — În cazul în care este respinsă cererea de înscriere a Primăria Municipiului Gherla va formula
contestaţie împotriva deciziei Comitetului director şi/sau a hotărârii Comitetului de avizare în termen
de 30 de zile de la data comunicării rezultatelor, cu respectarea condiţiilor prevăzute la Art. 16 din
ghid.
Art. 11. (1) — În cazul aprobării de către AFM a cererii de înscriere a Primăria Municipiului Gherla,
Primarul va semna contractul de delegare în termen de maximum 15 zile de la data comunicării privind
aprobarea finanţării, cu respectarea condiţiilor prevăzute la Art. 17 din ghid, pentru a preveni pierderea
finanțării.
(2) Primaria Municipiului Gherla va depune raportul de finalizare a proiectului în termen de 30
de zile de la data utilizării finanţării acordate prin contractul de delegare.
(3) Finanţarea se utilizează numai după data intrării în vigoare a contractului de delegare şi
numai în termenul de valabilitate a acestuia.
(4) Conform art. 131 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sumele
alocate în baza contractelor de delegare rămase neutilizate la sfârşitul anului nu se regularizează, se
reflectă în excedentul bugetului local şi se utilizează în anul următor, cu aceeaşi destinaţie, iar sumele
neutilizate la finalizarea contractului de delegare se restituie în termen de 10 zile lucrătoare, în contul
AFM.
Cap.V
Operațiunile care vor fi efectuate de către solicitanţii de finanțare (beneficiari persoane fizice)
şi procedura internă de analiză a dosarelor şi de aprobare a solicitării de către Primăria
Municipiului Gherla
Art. 12. Pentru a participa în cadrul Programului, solicitantul de finanţare (beneficiarul persoană fizică)
are următoarele obligaţii:
a) să se asigure că Primăria Municipiului Gherla, în raza căreia îşi are domiciliul şi unde este înregistrat
autovehiculul uzat, participă în cadrul Programului, prin consultarea paginii de internet a AFM
www.afm.ro la secțiunea „Programe de finanțare” sau pe site-ul Primăriei Municipiului Gherla
www.gherla.ro ;
b) să respecte procedura internă prevăzută în prezentul capitol;
c) să încheie contractul de finanţare cu UAT;
d) să caseze şi să radieze din circulaţie autovehiculul uzat, ulterior semnării contractului de finanţare;
e) să se asigure că respectă condiţiile prevăzute la Art. 5 și Art. 6 de mai sus pentru a beneficia de
stimulentul pentru casare.
Art. 13. (1) — Solicitanţii de finanţare vor verifica pe pagina de internet a AFM www.afm.ro la
secțiunea „Programe de finanţare” sau pe site-ul Primăriei Municipiului Gherla www.gherla.ro anuțul
de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţii de finanțare conform prevederilor Art. 7 alin.
(1) lit. e) de mai sus.
(2) Ulterior datei menţionate în anunțul precizat la alin. (1) de mai sus, solicitanţii de finanțare
se pot înscrie exclusiv în aplicaţia informatică a AFM pe pagina de i
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.