ROMÂNIA
JUDEŢUL MARAMUREȘ
COMUNA GÂRDANI
HOTĂRÂREA NR.
58/2023
Privind aprobarea depunerii proiectului și aprobării Studiului de fezabilitate
pentru obiectivul de investiţii
„CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC TIP PROSUMATOR ÎN COMUNA
GÂRDANI, JUDEŢUL MARAMUREȘ”
a indicatorilor tehnico-economici, a devizului general și a bugetului proiectului
în cadrul Fondului pentru modernizare în România,
Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei
Consiliul Local al comunei Gardani, judetul Maramures, intrunit in sedinta
ordinara in data de 17.11.2023 .
Având în vedere proiectul de hotarare initiat de primarul comunei
Gardani, însoțit de referatul de aprobare al primarului cu nr.3197/14.11 „2023,
avizul comisiei de specialitate şi de avizul secretarului general al comunei
Gardani.
Văzând raportul compartimentului de specialitate din cadrul aparatului
de specialitate al primarului, cu nr. 3198/14.1 1.2023
În conformitate cu prevederile:
- Schemei de ajutor de stat, bazată pe procedură de ofertare concurențială, vizează
sprijinirea investiţiilor în producerea. energiei electrice din surse regenerabile, în
scopul creșterii ponderii surselor regenerabile de energie în mixul total de energie şi
reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră;
- Ghidului Solicitantului pentru măsura Sprijinirea investiţiilor în noi capacități de
producere a energiei produsă din surse regenerabile pentru autoconsum aferentă
Fondului pentru modernizare în România, Programul-cheie 1: Surse regenerabile
de energie și stocarea energiei;
- conform prevederilor O.U.G. nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional şi
financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul
pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte
normative, precum şi a celor specifice din reglementările Uniunii Europene şi
naţionale, ale strategiilor şi documentelor de politici publice naţionale şi europene;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit. a), art. 166 alin. (2) lit. o), art. 196
alin. (1) lit. a) şi art, 197 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Ținând seama de prevederile Ghidul Solicitantului pentru Fondul pentru
modernizare în România Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi
stocarea energiei
În temeiul prevederilor HGR nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi
conţinutul — cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente
obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice; Legea nr.
273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările la zi,
art. 129 alin. 2 lit. b, c, alin. 4 lit. d, art. 139 alin. 3 lit. g, art. 196 alin. 1 lit. a, din
OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă depunerea proiectului cu titlul „CONSTRUIRE
PARC FOTOVOLTAIC TIP PROSUMATOR ÎN COMUNA GÂRDANI,
JUDEŢUL MARAMUREȘ” în cadrul Fondului pentru modernizare în România,
Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei.
Art. 2 Aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de
investiţii „CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC TIP PROSUMATOR ÎN
COMUNA GÂRDANI, JUDEȚUL MARAMUREŞ”, a indicatorilor tehnico-
economici şi a devizului general, actualizat, conform anexelor nr. | şi 2 părţi
integrante din prezenta.
Art. 3 Se aproba bugetul proiectului conform Anexa 3 la prezenta.
Art. 4 Se împuterniceşte domnul DRAGOŞ NELU-RADU, primarul
COMUNEI GÂRDANI, Judeţul MARAMUREȘ să semneze actele necesare şi
contractul de finanţare în numele U.A.T. GÂRDANI, Judeţul MARAMUREȘ.
Art. 5 Secretarul general al COMUNEI GÂRDANI, Judeţul
MARAMUREŞ va comunica prezenta Primarului, Instituţiei Prefectului şi tuturor
factorilor interesaţi.
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL
upeala Pop Ancuţa Crina
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ „
Tătăran Gheorghe
Nr. total consilieri locali 9, prezenti 9.
Hotararea a fost adoptata cu un numar de 9 voturi pentru , 0 impotriva , 0 abtineri
Ax
+ o
— A ; M-=— PROIECTUL DUMNEAVOASTRA.
+ CONSULTING TINTA NOASTRA.
Ei
pr
x
Studiu de Fezabilitate
pentru
CONSTRUIRE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ
(PROSUMATOR) GÂRDANI DOTATĂ CU
STAȚIE DE REÎNCĂRCARE PENTRU
MAȘINI ELECTRICE
Comuna Gârdani
Judeţul Maramureş
PROIECTANT GENERAL: EURO AIM CONSULTING S.R.L.
CUI RO 40015515
]13/1423/2021
Str. Cişmelei, nr. 18, scara A, ap. 44, Constanţa, judeţul Constanţa
Proiectant de specialitate: E-Motion Electric S.R.L.
CUI RO 29817933
J40/16636/2020
Str. Bucegi, nr. 12 Bis, Sector 1, București
Pagina 1 din 78
— AA || M-— PROIECTUL DUMNEAVOASTRA.
ti: 4 % CONSULTING TINTA NOASTRA.
LA
perene NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI!
ADEVERINȚA NR. 202213107 / 26.11.2022 DE ELECTRICIAN AUTORIZAT
Gradul și Tipul: MA, NB
Nume și prenume: Diaconu Teodor-loan
Prezența adeverinţă conferă calitatea de electrician autorizat pe durata nelimitată și
este valabilă numai împreuna cu un act de identitate. Calitatea de electrician
autorizat este condiţionată de vizarea periodică a adeverinței de electrician autorizat
pâna la termenele de vizare prevăzute în tabelul de mai Jos.
Titularul acestei adeverinţe are competență să proiecteze și/sau să execute lucrări de
instalații electrice în conformitate cu gradul și tipul de autorizare deținute.
Calitatea de electrician autorizat impune titularului respectarea obligațiilor prevăzute
în Regulamentul pentru autorizarea electricienilor
1
Patti
//păta vizăni, | - Data vizării Data vizării Data vizării Data vizării
ENEA)
acu
Următorul termen | Următorul termen | Uemătarul termen Următarul termen | Următorul termen
de vizare de vizare de vizare de vizare de vizare
26,11,2027
1910 Menrsa manat sonerii de pudepaiaie vento Legiiar
Nr. 0043993
Pagina 3 din 78
4
te
— A |) M-— PROIECTUL DUMNEAVOASTRA.
iti + CONSULTING TINTA NOASTRA.
Cuprins
A), IPIESERSCRISE cnezate oana maaadaaa 8
1. INFORMATII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTITII „men aaaaaaaaa 8
14; DENUMIREA OBIECTIVELOR DE INVESTITII... nenea aaa 8
1.2. ORDONATOR PRINCIPAL DE CREDITE/INVESTITOR .....e nenea ..8
1.3. ORDONATOR DE CREDITE (SECUNDAR/TERŢIAR).........mc nenea ea aaa 8
1.4. BENEFICIARUL INVESTIŢIEI... nenea nana 8
15; ELABORATORUL STUDIULUI DE FEZABILITATE... nenea aa 8
2. SITUAŢIA EXISTENTĂ ŞI NECESITATEA REALIZĂRII OBIECTIVULUI / PROIECTULUI DE INVESTIŢII.....9
2.1. CONCLUZIILE STUDIULUI DE PREFEZABILITATE (IN CAZUL IN CARE A FOST ELABORAT IN PREALABIL)
PRIVIND SITUATIA ACTUALA, NECESITATEA SI OPORTUNITATEA PROMOVARII OBIECTIVULUI DE INVESTITII SI
SCENARIILE /OPTIUNILE TEHNICO-ECONOMICE IDENTIFICATE SI PROPUSE SPRE ANALIZA... 9
2.2. PREZENTAREA CONTEXTULUI: POLITICI, STRATEGII, LEGISLATIE, ACORDURI RELEVANTE, STRUCTURI
INSTITUTIONALE SI FINANCIARE... nenea aaa c]
2.3. ANALIZA SITUATIEI EXISTENTE SI IDENTIFICAREA DEFICIENTELOR. „mean 14
2.4. ANALIZA CERERII DE BUNURI SI SERVICII, INCLUSIV PROGNOZE PE TERMEN MEDIU SI LUNG PRIVIND
EVOLUTIA CERERII, IN SCOPUL JUSTIFICARII NECESITATII OBIECTIVULUI DE INVESTITII... aaa 19
2.5. OBIECTIVE PRECONIZATE A FI ATINSE PRIN REALIZAREA INVESTIŢIEI PUBLICE „cauza 23
2.6. EVALUAREA POTENŢIALULUI SOLAR... aaa 25
3. IDENTIFICAREA, PROPUNEREA ŞI PREZENTAREA A DOUĂ SCENARII/OPŢIUNI TEHNICO-
ECONOMICE PENTRU REALIZAREA OBIECTIVULUI DE INVESTIŢII... 28
3.1. PARTICULARITĂŢI ALE AMPLASAMENTULUI: eee aaa 28
3.2. DESCRIEREA DIN PUNCT DE VEDERE TEHNIC, CONSTRUCTIV, FUNCŢIONAL-ARHITECTURAL ŞI
TEHNOLOGIC
3.3. COSTURILE ESTIMATIVE ALE INVESTIŢIEI:
3.4. STUDII DE SPECIALITATE, IN FUNCTIE DE CATEGORIA SI CLASA DE IMPORTANTA A CONSTRUCTIILOR,
după caz: „eee nn ennaneaeue aaa
3.5. GRAFICE ORIENTATIVE DE REALIZARE A INVESTITIEI... 46
4. ANALIZA FIECARUI/FIECAREI SCENARIU/OPTIUNI TEHNICO - ECONOMIC(E) PROPUS(E).............. 46
4.1. PREZENTAREA CADRULUI DE ANALIZĂ, INCLUSIV SPECIFICAREA PERIOADEI DE REFERINŢĂ ŞI
PREZENTAREA SCENARIULUI DE REFERINŢĂ
Pagina 5 din 78
Xx
i K=3
— A [|] M=— PROIECTUL DUMNEAVOASTRA.
* 4 % CONSULTING TINTA NOASTRA.
p
x
6.3. ACTUL ADMINISTRATIV AL AUTORITATII COMPETENTE PENTRU PROTECTIA MEDIULUI, MASURI DE
DIMINUARE A IMPACTULUI, MASURI DE COMPENSARE, MODALITATEA DE INTEGRARE A PREVEDERILOR
ACORDULUI DE MEDIU IN DOCUMENTATIA TEHNICO-ECONOMICA ...... anna aa ZI,
6.4. AVIZE CONFORME PRIVIND ASIGURAREA UTILITATILOR..... nenea aaa aaa 71
6.5. STUDIU TOPOGRAFIC, VIZAT DE CATRE OFICIUL DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA72
6.6. AVIZE, ACORDURI ŞI STUDII SPECIFICE, DUPĂ CAZ, ÎN FUNCŢIE DE SPECIFICUL OBIECTIVULUI DE
INVESTIŢII ŞI CARE POT CONDIŢIONA SOLUȚIILE TEHNICE... nn 72
7. IMPLEMENTAREA INVESTITIEI „mean eee aaa aaa aaa 72
7.1. INFORMATII DESPRE ENTITATEA RESPONSABILA CU IMPLEMENTAREA INVESTITIEI. „aaa, 72
7.2. STRATEGIA DE IMPLEMENTARE, CUPRINZAND: DURATA DE IMPLEMENTARE A OBIECTIVULUI DE
INVESTITII (IN LUNI CALENDARISTICE), DURATA DE EXECUTIE, GRAFICUL DE IMPLEMENTARE A INVESTITIEI,
ESALONAREA INVESTITIEI PE ANI, RESURSE NECESARE sed 2
7.3. STRATEGIA DE EXPLOATARE/OPERARE SI INTRETINERE: ETAPE, METODE SI RESURSE NECESARE
74
7.4. RECOMANDARI PRIVIND ASIGURAREA CAPACITATII MANAGERIALE SI INSTITUTIONALE .....75
8. CONCLUZII SI RECOMANDARI... nenea aaa ..77
C) PIESE DESENATE
Anexa 1 — Fișe panouri fotovoltaice
Anexa 2 — Fișe invertoare
Anexa 3 — Deviz general centralizator Scenariul 1
Anexa 4 — Deviz pe obiecte Scenariul 1
Anexa 5 — Deviz general centralizator Scenariul 2
Anexa 6 — Deviz pe obiecte Scenariul 2
Anexa 7 — Grafic Gantt
Anexa 8 — Flux de capital pentru scenariul 1
Anexa 9 — Flux de capital pentru scenariul 2
Anexa 10 — Plan de încadrare în zonă
Anexa 11 — Plan de situaţie
Anexa 12 — Fişe staţie de încărcare
Pagina 7 din 78
* 2,
SI: + | ] M-— PROIECTUL DUMNEAVOASTRA.
4 4 %* CONSULTING TINTA NOASTRA.
p
2. SITUAȚIA EXISTENTĂ ŞI NECESITATEA REALIZĂRII OBIECTIVULUI /
PROIECTULUI DE INVESTIȚII
„ CONCLUZIILE STUDIULUI DE PREFEZABILITATE (IN CAZUL IN CARE A FOST
ELABORAT IN PREALABIL) PRIVIND SITUATIA ACTUALA, NECESITATEA. SI
OPORTUNITATEA PROMOVARII OBIECTIVULUI DE INVESTITII SI
SCENARIILE/OPTIUNILE TEHNICO-ECONOMICE IDENTIFICATE SI PROPUSE SPRE
ANALIZA
Nu a fost realizat un Studiu de Prefezabilitate în prealabil.
„ PREZENTAREA CONTEXTULUI: POLITICI, STRATEGII, LEGISLATIE, ACORDURI
RELEVANTE, STRUCTURI INSTITUTIONALE SI FINANCIARE
Strategia uniunii energetice (COM/2015/080), publicată la 25 februarie 2015, ca prioritate
cheie a Comisiei Juncker (2014-2019), urmăreşte construirea unei Uniuni energetice care să ofere
consumatorilor UE — gospodării şi întreprinderi — energie sigură, sustenabilă, competitivă și
accesibilă.
De la lansarea sa, în 2015, Comisia Europeană a publicat mai multe pachete de măsuri şi
rapoarte periodice de progres, care monitorizează implementarea acestei priorități cheie, pentru a
se asigura că strategia uniunii energetice este realizată.
Uniunea energetică presupune cinci dimensiuni strâns legate şi care se consolidează
reciproc:
» Securitate, solidaritate și încredere — diversificarea surselor de energie ale Europei
şi asigurarea securității energetice prin solidaritate și cooperare între țările UE;
> Piaţă internă a energiei pe deplin integrată — care să permită circulația liberă a
energiei prin UE printr-o infrastructură adecvată și fără bariere tehnice sau de
reglementare;
> Eficienţă energetică — creşterea eficienței energetice va reduce dependența de
importurile de energic, va reduce emisiile şi va genera locuri de muncă şi creştere
economică;
> Acţiune climatică, decarbonizarea economiei — UE se angajează să ratifice rapid
Acordul de la Paris şi să își menţină liderul în domeniul energiei regenerabile
> Cercetare, inovare şi competitivitate — sprijinirea descoperirilor în tehnologiile cu
emisii scăzute de carbon și energie curată, acordând prioritate cercetării şi inovației
pentru a stimula tranziția energetică și a îmbunătăți competitivitatea.
În 2019, UE şi-a revizuit cadrul de politică energetică pentru a ne ajuta să trecem de la
combustibilii fosili către o energie mai curată — și, mai precis, să ne îndeplinim angajamentele
Pagina 9 din 78
a
+ 49,
— A |) M-— PROIECTUL DUMNEAVOASTRA.
4 %* CONSULTING TINTA NOASTRA.
p
respectiv Croaţia, Cehia, Lituania, România și Slovacia.
Astfel, numărul total de certificate alocate României este de 200.766.069, din care:
e 33.018.490 (11,98% ) - din Fondul pentru modernizare;
* 81.673.875 - transfer din art. 10(2)(b) Directiva EU ETS;
e 86.073.704 - transfer din art. 10c Directiva EU ETS
Performanță energetică în clădiri
Clădirile sunt responsabile pentru aproximativ 40% din consumul de energie și 36% din
emisiile de CO2 din UE, ceea ce le face cel mai mare consumator de energie din Europa.
Făcând clădirile mai eficiente din punct de vedere energetic, UE își poate atinge mai uşor
obiectivele energetice și climatice. Directiva privind performanţa energetică a clădirilor ((UE
2018/844) subliniază măsuri specifice pentru sectorul construcţiilor pentru a face față provocărilor,
actualizând și modificând multe reguli anterioare (Directiva 2010/31/U E).
Energie regenerabilă
Pentru a demonstra leadershipul global în ceea ce priveşte sursele regenerabile, UE a
stabilit un obiectiv ambițios şi obligatoriu de 32% pentru sursele de energie regenerabilă în mixul
energetic al UE până în 2030.
Directiva revizuită privind energia din surse regenerabile (2018/2001/UE), care conţine
acest angajament, a intrat în vigoare în decembrie 2018.
Eficiență energetică
Punerea eficienţei energetice pe primul loc este un obiectiv cheie al pachetului, deoarece
economiile de energie reprezintă cea mai simplă modalitate de a reduce emisiile cu efect de seră,
economisind în același timp și bani pentru consumatori. Prin urmare, UE şi-a stabilit obiective
obligatorii de creștere a eficienţei energetice faţă de nivelurile actuale cu cel puţin 32,5% până în
2030.
Directiva privind eficiența energetică ((UE) 2018/2002), în vigoare din decembrie 2018,
stabileşte acest obiectiv.
Reglementarea guvernanței
Pachetul include un sistem robust de guvernanţă pentru Uniunea energetică, planul UE de
a transforma în mod fundamental sistemul energetic al Europei.
În cadrul acestei strategii, fiecare țară din UE trebuie să stabilească planuri naţionale
integrate de energie şi climă (PNIEC) pe 10 ani pentru 2021-2030. PNIEC subliniază modul în
care țările UE îşi vor atinge obiectivele respective în toate cele 5 dimensiuni ale uniunii energetice,
inclusiv o viziune pe termen mai lung către 2050.
Pagina 11 din 78
- o
—: DP, | |] M-— PROIECTUL DUMNEAVOASTRA.
+ 4 %* CONSULTING TINTA NOASTRA.
p
> Creşterea Performanţelor Energetice prin implementarea de Acţiuni de
Îmbunătăţire a Performanţelor Energetice (AIPE) de natură organizatorică (no-cost)
şi investiţională, la nivelul contururilor energetice aparţinând utilizatorilor finali;
Creşterea gradului de utilizare a energiei electrice produsă din Surse Regenerabile
de Energie (SRE) prin:
o Implementarea de proiecte de producere a energiei electrice din SRE în
amplasamentele proprii;
o Contractarea unui serviciu de furnizare a energiei electrice de tip 100%
regenerabil, atunci când implementarea de proiecte de producere a energiei
electrice din SRE nu este posibilă datorită unor limitări tehnologice, de
amplasament etc.;
Creşterea performanţei energetice la nivelul rețelelor electrice de transport și
distribuţie ce poate fi realizată prin:
o Înlocuirea elementelor de reţea cu un grad ridicat de uzură fizică şi morală
cu echipamente noi, performante din punct de vedere energetic,
dimensionate corect raportat la sarcinile maxime actuale — măsuri luate de
OT/0D.
o Aplatizarea Graficului de Sarcină — măsuri hate de utilizatorii finali şi de
OD.
Creșterea performanței energetice la nivelul contururilor energetice aparţinând
utilizatorilor finali prin cuantificarea și minimizarea impactului funcționării
rețelelor electrice de distribuţie interne în regimuri deformante de curent electric.
La nivel naţional, cadrul legislativ primar este definit, conceput și propus de către
Ministerul Energiei. Ulterior, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei —
A.N.R.E. — elaborează normele de aplicare prin ordine ale preşedintelui A.N.R.E., rezultând astfel
legislaţia secundară. În acest sens, domeniul eficienţei energetice se află sub incidența directă a
unui număr de Legi, Hotărâri şi Ordine, dintre care cele mai importante sunt:
>»
>
>
Strategia energetică a Romaniei 2020-2030, cu perspectiva anului 2050,
Planul Naţional Integrat în Domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice 2021-
2030,
Legea 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale
Legea 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din
surse regenerabile de energie, cu modificările şi completările ulterioare,
Legea nr. 122/2015 pentru aprobarea unor măsuri în domeniul promovării
producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie şi privind
Pagina 13 din 78
„d
* £
—: AA IM=— PROIECTUL DUMNEAVOASTRA.
Ei & * CONSULTING TINTA NOASTRA.
Chendroaiei ş.a.), se află în Munţii Gutâi, iar câteva lacuri sărate, cantonate în ocnele de sare
părăsite, sunt în arealele localit. Gârdani şi Coştiui. Lângă Baia Mare se găseşte Lacul Albastru,
format în urma prăbuşirii unei galerii de mină.
Predominarea reliefului muntos şi deluros determină o predominanță a pădurilor, care
ocupă o suprafață de 288 699 ha. Etajul pădurilor de foioase, dispus între 400 şi 1200 m altitudine,
este alcătuit din fag (Fagus silvatica), gorun (Quercus petraea) şi carpen (Carpinus betulus) şi un
covor vegetal cu ţăpoşică (Nardus stricta), păiuş roşu (Festuca rubra), iarba vântului (Agrostis
tenuis) ş.a. Pădurile de molid (Picea abies) sunt prezente pe pantele Munţilor Rodnei şi ale
Munţilor Maramureşului. Etajele subalpin şi alpin se desfăşoară la peste 1600-1800 metri
altitudine, fiind formate din pajişti cu Nardus stricta, Agrostis rupestris, Silene acaulis ş.a. şi
tufărişuri alcătuite din smirdar (Rhododendron kotschyi), jneapăn (Pinus mugo) ş.a. Astăzi,
stejarul (Quercus robur), apare izolat în zonele depresionare. Ca o consecinţă a climatului mai
blând, existent în Depresiunea Baia Mare, la poalele Munţilor Gutâi se găsesc păduri vaste de
castan comestibil, alcătuind o rezervaţie cu o suprafaţă de 540 ha, în care se întâlnesc și exemplare
seculare. În Munţii Maramureșului şi Gutâi se găsesc câteva mlaştini cu vegetaţie caracteristică.
Fauna este abundentă şi bogată, fiind reprezentată prin urşi, mistreți, râşi, jderi, cocoşul de
munte, cocoşul de mesteacăn, capra neagră (ce a fost recolonizată în Munţii Rodna) ş.a. Avifauna
montană cuprinde fâsa alpină, acvila de stâncă, vânturelul roşu, rața suliţar ş.a., iar fauna acvatică
este reprezentată prin numeroşi peşti precum păstrăv, lipan, scobar, clean, lostriţa fiind ocrotită în
bazinul râului Vaser ca urmare a activităţilor antropice.
Ca și resurse naturale, la nivelul judeţului Maramureş se regăsesc mai multe minereuri
precum cele auroargentifere (Săsar, Şuior, Valea Roşie, Dealu Crucii), zăcăminte de minereuri
complexe (plumb, zinc, cupru) la Cavnic, Baia Sprie, Băiuț, Herja, Ilba, Nistru, Băița, Poienile de
sub Munte, minereuri cuprifere (Băile Borşa, Toroiaga, Burloaia, Ilba), minereu de fier (Răzoare)
şi de mangan (M-ții Maramureş, pe valea superioară a Ruscovei). Expl. de mică (Răzoare), gips
(Dumbrăviţa), marmură (Borşa, Cufoaia), andezit (Blidari, Seini, Ilba, Cicârlău, Săpânța, Borşa
ş.a.), sare (Gârdani), bentonit (Răzoare, Valea Chioarului), dolomit (Măgureni), gresie (Țicău,
Răzoare), caolin (Şuior), nisip cuarţos (Curtuiuşu Mare), calcar (Săcel, Buciumi, Şomcuta Mare),
argilă refractară (Băiuț), dacit (Dăneşti), argilă caolinoasă (Cavnic), balast ş.a.
O bogăţie deosebită o reprezintă pădurile şi izvoarele cu ape minerale feruginoase,
sulfuroase, bicarbonatate, calcice, magneziene, carbogazoase (Borşa, Săpânța), numite local
„borcuturi”.
Agricultura reprezintă o străveche ocupaţie a locuitorilor acestui judeţ, fiind
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.