27 noiembrie 2020

HCL 35/2020 Gârdani adoptată

Hotărârea-nr.-35-din-27.11.2020

Denumire
Hotărârea nr. 35 din 2020 a Consiliului Local Gârdani
Emitent
Consiliul Local Gârdani
Număr
35 / 2020
Data
27 noiembrie 2020
Localitate
Gârdani, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului local Gârdani, care stabilește cum se organizează ședințele, ce reguli trebuie respectate de consilieri și cum se desfășoară validarea mandatelor și depunerea jurământului. Pentru locuitori înseamnă că se clarifică cum se gestionează activitatea Consiliului (candeli la transparență, termene de constituire și voturi ale aleșilor), iar hotărârea este comunicată public și este disponibilă în contactez instituția Prefecturii, primărie și consilieri, cu afișaj pentru cetățeni. Hotărârea a fost adoptată cu 9 voturi pentru, fără opoziție sau abțineri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, prevăzut în Anexa nr. |, care face parte integrantă din prezenta hotarare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL MARAMURES- COMUNA GARDANI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR.35/2020 Privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare a Consiliului local Gârdani Consiliul local al comunei Gârdani, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.11.2020; Având în vedere referatul de aprobare al primarului nr.2728/25.1 1.2020, însoţit de avizul comisiei de specialitate şi de avizul secretarului comunei ; Văzând raportul compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului cu nr. 2729/25.1 1.2020. În baza dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicata . În baza , art. 129 „alin „(3), lit. „a” si art. 139, alin (1) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ. HOTARASTE: Art. 1 - Se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, prevăzut în Anexa nr. |, care face parte integrantă din prezenta hotarare . Art. 2 — Prezenta hotarare se comunica : - Institutiei Prefectului — judetul Maramures - Primarului UAT - Consilierilor locali . Cetatenilor comunei, prin afisaj . CONTRASEMNEAZA SECRETAR GENERAL WALA- POP ANCUTA -CRINA PRESEDINTE DE SEDINTA BOITOR MARIANA- MONICA V Nr. total consilieri 9 , prezenţi 9. Hotărârea a fost adoptată, cu un număr de 9 voturi pentru , 0 împotrivă „0 abţineri. Anexa nr. 1 Regulamentului de organizare și funcționare a consiliului local al comunei Gardani Capitolul |. Constituirea consiliului local Art. 1 Structura consiliului local Consiliul local se compune din consilieri locali aleşi în condiţiile stabilite de legislația în vigoare. Art. 2 Constituirea consiliului local (1) Consiliul local se constituie în cel mult 60 de zile de la data desfășurării alegerilor autorităților administraţiei publice locale. Anterior constituirii consiliului local, mandatele consilierilor locali declarați aleşi sunt validate în condiţiile prevăzute la art. 114 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată. (2) După validarea mandatelor de consilier local este organizată o şedinţă privind ceremonia de constituire a consiliului local, ocazie cu care consilierii locali depun jurământul. Art. 3 Validarea mandatului de consilier local și depunerea jurământului (1)Procedura de validare a consilierilor locali declaraţi aleși sau, după caz, a supleanţilor în cadrut procedurii de constituire a consiliului local se realizează potrivit prevederilor art. 114- 117, respectiv 119, 121 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. (2) Consilierii locali validați depun jurământul în cadrul ședinţelor de constituire a consiliului local sau în cadrul ședințelor consiliului local, după caz. Art, 4 Declararea consiliului local ca legal constituit (1) Consiliul local este legal constituit dacă numărul consilierilor locali care au depus jurământul în condiţiile art. 116 alin. (5)-(7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 este mai mare decât primul număr natural strict mai mare decât jumătate din numărul membrilor consiliului local, stabilit potrivit art. 112 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. (2) Data constituirii consiliului local este considerată data desfăşurării primei şedinţe privind ceremonia de constituire a consiliului local, respectiv a celei de a doua, după caz. (3) În termen de 3 zile de la data constituirii consiliului local, în condiţiile alin. (2), prefectul emite un ordin privind constatarea îndeplinirii condiţiilor legale de constituire a consiliului local, care se comunică secretarului general al unităţii administrativ-teritoriale și se aduce la cunoştinţă publică. (4) În situaţia în care consiliul local nu este legal constituit în condiţiile alin. (1), în termen de 3 zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 116 alin. (6) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 prefectul emite un ordin privind constatarea neîndeplinirii condiţiilor legale de constituire a consiliului local, în care se menţionează motivele neconstituirii acestuia. (5) Ordinul prefectului prevăzut la alin. (3), respectiv alin. (4) prevede, dacă este cazul, și situațiile în care este necesară validarea mandatelor supleanţilor. Ordinul prefectului care cuprinde situaţiile în care este necesară validarea mandatelor supleanţilor se comunică judecătoriei în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, partidelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparținând minorităţilor naţionale care au propus candidaţi şi secretarului general al unității administrativ-teritoriale. Art, 5 Organizarea alegerilor parțiale (1) În situaţia în care consiliul local nu a fost constituit în condiţiile art. 4, sunt organizate alegeri parţiale de completare în condiţiile legii privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale pentru locurile consilierilor locali declarate vacante potrivit art. 116 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. (2) Alegerile prevăzute la alin. (1) se organizează în termen de 90 de zile de la emiterea ordinului prefectului prevăzut la art. 4 alin. (4), în condiţiile legii privind alegerea autorităţilor administrației publice locale. Stabilirea datei pentru organizarea alegerilor se face de către Guvern, la propunerea autorităţilor cu atribuţii în organizarea alegerilor locale pe baza solicitării prefectului. Art. 6 Validarea mandatelor supleanţilor pe durata mandatului consiliului tocat (1) În caz de vacanţă a mandatelor de consilieri locali, pe durata mandatului consiliului local, mandatele supleanțţilor sunt validate în termen de 10 zile de la data încetării mandatului consilierului local, în condiţiile art. 45, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri în procedură necontencioasă, prin încheiere pronunţată în camera de consiliu, fără a fi aplicabilă procedura de regularizare a cererii. Validarea mandatelor supleanţilor se realizează cu respectarea prevederilor art. 114 alin. (2) şi art. 121 alin. (1) lit. d), alin. (2) și (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. Supleanţii au obligaţia transmiterii către secretarul general al unităţii administrativ-teritoriale a documentelor doveditoare prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 cu cel puţin 5 zile înainte de împlinirea termenului de 10 zile. Dispoziţiile art, 114 alin. (4)-(7) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 se aplică în mod corespunzător. (2) Consilierul local al cărui mandat a fost validat pe durata mandatului consiliului local depune jurământul în faţa consiliului local, în termen de 15 zile de la data la care secretarul general al unităţii administrativ-teritoriale l-a informat cu privire la validarea mandatului său. (3) Consilierul local declarat ales al cărui mandat a fost invalidat de judecătoria competentă, în primă instanță, dar care a fost validat prin hotărârea tribunalului depune jurământul în faţa consiliului local, în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea tribunalului. (4) Consiliul local se convoacă în condițiile art. 19 alin. (1) pentru respectarea termenului prevăzut la alin. (2) sau (3), după caz. (5) Consilierul local al cărui mandat a fost validat în condiţiile alin. (2) sau (3) care nu depune jurământul în termenul de 15 zile ori care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept, cu excepția cazului în care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 116 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. (6) În cazul în care consitierul local al cărui mandat a fost validat în condiţiile alin. (2) sau (3) se află, pe perioada celor 15 zile prevăzute de aceste alineate, într-una dintre situațiile prevăzute la art. 116 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, termenul pentru depunerea jurământului se prelungeşte până la încetarea acestei situaţii. Capitolul II. Organizarea consiliului local Secțiunea 1. Președintele de ședință Art. 7 Preşedintele de şedinţă (1) După declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, în prima sedinta, un preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de celt mult 3 luni, care conduce ședințele consiliului şi semnează hotărârile adoptate de acesta. Preşedintele de ședință se alege prin vot deschis cu majoritate simplă, prevăzută la art. 5, lit. ee) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. (2) Alegerea președintelui de ședință se va realiza, de regulă, în ședința privind ceremonia de constituire a consiliului tocal, după declararea ca legal constituit a consiliului. (3) Consilierul local ales în condițiile alin. (1) poate fi schimbat din funcţie, la iniţiativa a cel puţin unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie, prin hotărâre adoptată cu majoritate absolută. (4) În cazul în care președintele de şedinţă lipsește, la propunerea consilierilor locali, din rândul acestora este ales un alt preşedinte de ședință, prin hotărâre adoptată cu majoritate simplă, care conduce ședința respectivă. Acesta exercită pentru această ședință atribuţiile prevăzute de lege pentru președintele de şedinţă. Art. 8 Atribuţiile președintelui de ședință Preşedintele de şedinţă exercită următoarele atribuţii principale: a) conduce şedinţele consiliului local; b) supune votului consilierilor locali proiectele de hotărâri și anunţă rezultatul votării, cu precizarea voturilor pentru, a voturilor împotrivă și a abținerilor numărate și evidenţiate de secretarul general al unităţii /subdiviziunii administrativ-teritoriale în procesul-verbal al şedinţei; c) semnează procesul-verbal al şedinţei; d) asigură menţinerea ordinii, în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local; e) supune votului consilierilor locali orice problemă care intră în competenţa de soluționare a consiliului local; f) aplică, dacă este cazul, sancțiunile prevăzute la art. 70 alin. (1) sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancțiuni, după caz; g) îndeplineşte alte atribuții prevăzute de lege, de regulamentul de organizare și funcţionare a consiliului local sau alte însărcinări date de către consiliul local. Secţiunea a 2-a. Viceprimarul unității administrativ-teritoriale Art. 9 Rolul, numirea și eliberarea din funcţie a viceprimarului (1) Viceprimarul este subordonat primarului şi, în situațiile prevăzute de lege, înlocuitorul de drept al acestuia, situație în care exercită, în numele primarului, atribuţiile ce îi revin acestuia, Primarul poate delega o parte din atribuţiile sale viceprimarului. (2) Viceprimarul este ales, prin vot secret, cu majoritate absolută, din rândul membrilor consiliului local, la propunerea primarului sau a consilierilor locali. (3) Exercitarea votului se face pe bază de buletine de vot. Alegerea viceprimarului se realizează prin hotărâre a consiliului local. (4) În situaţia în care se aleg doi viceprimari, sunt declaraţi aleşi candidaţii care au obținut votul majorităţii absolute, În această situație, consiliul local desemnează, prin hotărâre, care dintre cei doi viceprimari exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului., dupa caz . (5) Eliberarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată, prin vot secret, cu majoritatea a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea temeinic motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie. Eliberarea din funcţie a viceprimarului nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului local. (6) La deliberarea și adoptarea hotărârilor care privesc alegerea sau eliberarea din funcţie a viceprimarului participă şi votează consilierul local care candidează la funcţia de viceprimar, respectiv viceprimarul în funcţie a cărui schimbare se propune. (7) Pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut, fiindu-i aplicabile incompatibilităţile specifice funcţiei de viceprimar prevăzute de cartea | titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completărite ulterioare. (8) Durata mandatului viceprimarului este egală cu durata mandatului consiliului tocal. În cazul în care mandatul consiliului local încetează sau încetează calitatea de consilier local, înainte de expirarea duratei normale de 4 ani, încetează de drept şi mandatul viceprimarului, fără vreo altă formalitate. (9) Viceprimarii comunelor, ai oraşelor, ai municipiilor şi ai sectoarelor municipiului București pot înfiinţa, în limita numărului maxim de posturi aprobate, cabinetul viceprimarului, în condiţiile prevăzute de partea a VI-a titlul III capitolul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. Art. 10 Exercitarea temporară a atribuţiilor primarului de către viceprimar (1) În caz de vacanţă a funcţiei de primar, în caz de suspendare din funcţie a acestuia, precum și în situaţiile de imposibilitate de exercitare a mandatului, atribuţiile ce îi sunt conferite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 sunt exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local în condiţiile art. 9 alin. (4), cu respectarea drepturilor și obligațiilor corespunzătoare funcţiei. Pe perioada exercitării de drept a atribuţiilor de primar, viceprimarul își păstrează dreptul de vot în cadrul consiliului local și primeşte o indemnizaţie lunară unică egală cu cea a funcţiei de primar, (2) Consiliul local poate hotărî înlocuirea viceprimarului care exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului, ales în condiţiile art. 9 alin. (4). (3) În situația prevăzută la alin. (1), consiliul local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care îndeplineşte temporar atribuţiile viceprimarului, cu respectarea drepturilor și obligaţiilor corespunzătoare funcției. Pe perioada exercitării funcției de viceprimar, consilierul local beneficiază de o unică indemnizaţie lunară egală cu cea a funcţiei de viceprimar. (4) Consiliul local poate hotărî retragerea delegării consilierului local care îndeplinește temporar atribuţiile viceprimarului desemnat în condiţiile alin. (3) înainte de încetarea situațiilor prevăzute la alin. (1). (5) În situaţia în care sunt suspendaţi din funcţie, în același timp, atât primarul, cât şi viceprimarul, precum şi în situaţiile de imposibilitate de exercitare de către aceștia a mandatului, consiliul local deleagă un consilier local care îndeplineşte atât atribuţiile primarului, cât și pe cele ale viceprimarului, până la încetarea situaţiei respective, cu respectarea drepturilor şi obligațiilor corespunzătoare funcţiei de primar. Pe perioada exercitării atribuţiilor de primar, precum și de viceprimar, consilierul local beneficiază de o unică indemnizaţie lunară egală cu cea a funcţiei de primar. (6) Dacă devin vacante, în acelaşi timp, atât funcția de primar, cât și cea de viceprimar, consiliul local alege un nou viceprimar, prevederile alin. (1) şi (3) aplicându-se până la alegerea unui nou primar. Secțiunea 3-a. Comisiile de specialitate Art. 11 Organizarea comisiilor de specialitate ale consiliului local (1) În termen de 30 de zile de la constituirea consiliul local, consiliul local își organizează comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate. (2) Domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate sunt cele detaliate în Anexa 2.1, care face parte din prezentul ordin. (3) Pot fi membri ai comisiilor de specialitate numai consilierii locali. (4) Operațiunile desfășurate în cadrul procedurii de constituire a comisiilor de specialitate, domeniile de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate, numărul și denumirea acestora, numărul membrilor fiecărei comisii și modul de stabilire a locurilor ce revin fiecărui grup de consilieri sau consilieri independenţi, precum și componenţa nominală a acestora se stabilesc prin hotărâre a consiliului tocal, cu respectarea configurației politice de la ultimele alegeri locale. Numărul membrilor unei comisii este întotdeauna impar. (5) Numărul locurilor ce revine fiecărui grup de consilieri sau consilierilor independenţi în fiecare comisie de specialitate se stabileşte de către consiliul local, cu respectarea configurației politice de ta ultimele alegeri locale. (6) Nominalizarea membrilor fiecărei comisii se face de fiecare grup de consilieri, iar a consilierilor independenţi de către consiliul local, avându-se în vedere, de regulă, opțiunea acestora, pregătirea lor profesională și domeniul în care îşi desfășoară activitatea. În funcţie de numărul membrilor consiliului, un consilier poate face parte din cel puţin o comisie și din cel mult 3 comisii, dintre care una este comisia de bază. Art. 12 Atribuţiile comisiilor de specialitate (1) Comisiile de specialitate au următoarele atribuții principale: a) analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local din domeniul lor de activitate; b) întocmesc avize asupra proiectelor de hotărâri și asupra problemelor analizate, pe care le prezintă consiliului local; c) îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite prin regulamentul de organizare şi funcționare a consiliului tocal sau însărcinări date prin hotărâri ale consiliului local, dacă acestea au legătură cu activitatea lor. (2) Consiliul local stabilește, în termen de 30 de zile de la constituirea consiliului tocal, alte atribuţii pe care le pot exercita comsiile de specialitate. (3) Consiliul local, pe durata mandatului, poate stabili însărcinări specifice comisiilor de specialitate. (4) Comisiile de specialitate adoptă avize cu majoritate simplă. Art. 13 Președintele și secretarul comisiei de specialitate (1) Comisiile de specialitate îşi aleg, prin votul deschis al majorității absolute a consilierilor locali ce o compun, câte un preşedinte şi câte un secretar. (2) Preşedintele comisiei de specialitate are următoarele atribuţii principale: a) asigură reprezentarea comisiei în raporturile acesteia cu consiliul local, aparatul de specialitate al primarului, organismele prestatoare de servicii publice locale şi cu celelalte comisii; b) convoacă ședințele comisiei conform procedurii prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local și informează secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale cu privire la data şi locul ședinței; c) conduce şedinţele comisiei; d) susţine în şedinţele consiliului local avizele formulate de comisie; e) anunţă rezultatul votării, pe baza datelor comunicate de secretar; f) îndeplineşte orice alte atribuţii referitoare la activitatea comisiei, prevăzute de lege, de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului sau stabilite de consiliul local; g) comunică secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în termen rezonabil, până la finalul fiecărei luni calendaristice, prezenţa şi procesele-verbale ale fiecărei şedinţe ale comisiei de specialitate. (3) Preşedintele comisiei de specialitate poate propune ca la lucrările comisiei să participe şi alte persoane din afara acesteia, dacă apreciază că este necesar și poate participa la lucrările celorlalte comisii care examinează probleme ce prezintă importanţă pentru comisia pe care o conduce. (4) Secretarul comisiei îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinţe a membrilor comisiei; b) numără voturile şi îl informează pe președinte asupra cvorumului necesar pentru emiterea fiecărui aviz şi asupra rezultatului votării; c) asigură redactarea avizelor, a proceselor-verbale și a altor documente prevăzute de lege; d) îndeplinește orice alte sarcini prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local sau însărcinări stabilite de co [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariagardani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă