28 mai 2021

HCL 30/2021 Gârdani adoptată

Se interzice modificarea sau blocarea în vreun fel a cursurilor văilor Vaiaz și a văii de la terenul de sport până la imobilul nr. 478 Gardani, aflate în administrarea comunei Gardani

Pe scurt

Se interzice modificarea sau blocarea în vreun fel a cursurilor văilor Vaiaz și a văii de la terenul de sport până la imobilul nr. 478 Gardani, aflate în administrarea comunei Gardani. Decizia stabilește că aceste văi nu pot fi supuse modificări ale drumului de scurgere sau colmatare, ceea ce păstrează zona în administrare publică; efectele pentru locuitori: nu pot interveni la aceste văi, iar comunicarea hotărârii se face oficial, iar cetățenii vor vedea hotărârea afișată.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se interzice modificarea cursului sau colmatarea in orice fel a vailor Vaiaz, si valea de la terenul de sport, pana langa imobilul cu nr.478 Gardani, care sunt in administrarea Comunei Gardani

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba cum se ridică gunoiul și cât plătești pentru asta.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Gunoi și salubrizare” în Gârdani

Denumire
Hotărârea nr. 30 din 2021 a Consiliului Local Gârdani
Titlu oficial
Hotărârea-nr.-30-din-28.05.2021
Emitent
Consiliul Local Gârdani
Număr
30 / 2021
Data
28 mai 2021
Localitate
Gârdani, județul Maramureș
Stare
adoptată
Teme
Gunoi și salubrizare

Pe același subiect în Gârdani

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL MARAMURES CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GARDANI HOTARAREA NR. 30/2021 privind interdictia modificarii cursurilor vailor, care sunt in administrarea comunei Gardani Consiliul local al comunei Gardani, intrunit in şedinţa ordinara in data de 28.05.2021. Având în vedere referatul de aprobare al primarului cu nr. 1604 /26.05.2021, avizul comisiei de specialitate şi de avizul secretarului comunei Gardani. Văzând raportul compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului cu nr. 1605/26.05.2021 ; Tinand seama de prevederile: În baza dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicata ; În conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare ; In baza prevederilor: - Legii serviciilor publice comunitare nr. 51/2006, cu modificarile si completarile ulterioare; - LEGE nr, 101 din 25 aprilie 2006 (*actualizata*) a serviciului de salubrizare a localitatilor, cu modificarile si completarile ulterioare . - Legii nr. 107/1996 a apelor . În baza art. 129, alin. 2 „lit.d si alin 7 lit.a), art. 136 si art. 139, alin (1) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ ; HOTARASTE: ART. 1.Se interzice modificarea cursului sau colmatarea in orice fel a vailor Vaiaz, si valea de la terenul de sport, pana langa imobilul cu nr.478 Gardani, care sunt in administrarea Comunei Gardani. ART.2- Prezenta hotarare se comunica,prin grija secretarului comunei, cu: - Institutia Prefectului judetului Maramures - Primarul comunei Gardani - Viceprimarul comunei Gardani - Cetatenilor comunei, prin afisaj . Contrasemnează SECRETAR GENERAL PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ ut Dinu Nr. total consilieri 9, prezenţi 9. Hotărârea a fost adoptată, cu un număr de 9 voturi pentru , 0 împotrivă „0 abţineri.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariagardani.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala