HCL 95/2021 adoptată
Aprobarea acordării unui sprijin financiar Asociaţiei Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galaţi în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Documente
- hcl HCL 95.pdf
Text
ROMANIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 95
din 24.02.2021
privind aprobarea acordării unui sprijin financiar Asociaţiei Clubul Sportiv
Suporter Club Oțelul Galaţi, în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri
pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Iniţiator: Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu;
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 113/16.02.2021;
Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în Ședinţă Ordinară în data de
24.02.2021;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 30744/16.02.2021 al inițiatorului
Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu;
Având în vedere Raportul comun de specialitate nr. 30792/16.02.2021 al Direcției
Relaţii Publice şi Managementul Documentelor, al Direcției Financiar Contabilitate și al
Serviciului Juridic și Legalitate;
Având în vedere Avizul Comisiei de buget-finanțe, administrarea domeniului
public și privat al municipiului Galați;
Având în vedere Avizul Comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate,
culte, cultură, tineret, asistență socială, sport și agrement;
Având în vedere Avizul Comisiei juridice, de administrație publică locală, drepturi
și libertăți cetățenești, relația cu cetățenii și apărarea ordinii și liniștii publice;
Având în vedere Cererea Asociației Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galați,
înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galaţi cu nr. 29423/15.02.2021;
Având în vedere prevederile art. 43 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri
pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
_______________________________________________________________________________________
HCL nr. 95/2021
Având în vedere dispozițiile Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile H.G. nr. 35/10.02.2021 privind prelungirea stării de
alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum și stabilirea
măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19;
Având în vedere prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) şi alin. (7) lit. f) din
O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 - (1) Se aprobă acordarea unui sprijin financiar Asociației Clubul Sportiv
Suporter Club Oțelul Galați.
(2) Se aprobă contractul privind acordarea sprijinului financiar,
prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire
a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
_______________________________________________________________________________________
HCL nr. 95/2021
Anexa la H.C.L. nr. 95/24.02.2021
CONTRACT
Nr. __________ / _________2021
privind acordarea de sprijin financiar Asociaţiei Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul
Galaţi, în baza Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea
efectelor pandemiei de COVID-19
CAP. I
Municipiul Galaţi, cu sediul în municipiul Galaţi, str.Domnească nr.54, cod
fiscal 3814810, cont curent RO49TREZ30624670259XXXXX, deschis la Trezoreria
municipiului Galaţi, reprezentat prin Primar, denumit în continuare autoritate
finanţatoare şi
Asociaţia Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galaţi, cu sediul în
municipiul Galaţi, str. …………………… nr….., cod fiscal…………, cont
nr………………………., deschis la………….., reprezentat prin ……………….., în calitate de
Reprezentant legal, denumită în continuare structură sportivă,
în baza dispoziţiilor Codului administrativ aprobat prin O.U.G. nr.57/03.07.2019, cu
modificările şi completările ulterioare, ale Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 cu
modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru
prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au convenit încheierea
prezentului contract.
CAP. II
Obiectul şi valoarea contractului
ART. 1
Obiectul prezentului contract îl constituie acordarea unui sprijin financiar pentru
acoperirea cheltuielilor de funcţionare sau de natură salarială a sportivilor, staff-lui
tehnic şi medical, cu contracte de muncă/activitate sportivă în vigoare şi nesuspendate.
ART. 2
Municipiul Galaţi repartizează Asociaţiei Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul
Galaţi suma de 247.020 lei, reprezentând cheltuieli de funcţionare sau de natură
salarială a sportivilor, staff-lui tehnic şi medical, cu contracte de muncă/activitate
sportivă în vigoare şi nesuspendate.
CAP. III
Durata contractului
ART. 3
Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părţi şi este valabil până
la data îndeplinirii tuturor obligaţiilor contractuale de către părţi.
CAP. IV
Drepturile şi obligaţiile părţilor
ART. 4
Asociaţia Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galaţi are următoarele drepturi şi
obligaţii:
a) să utilizeze suma prevăzută la art.2 exclusiv pentru finanţarea cheltuielilor potrivit
destinaţiei stabilite prin contract şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
b) să restituie, în situaţia nerespectării dispoziţiilor legale şi a prevederilor prezentului
contract, în termen de 15 zile de la data notificării de plată de către organul de control,
sumele primite, precum şi penalităţile aferente acestora, calculate potrivit dispoziţiilor
legale în vigoare;
c) să respecte prevederile actului constitutiv şi ale statutului propriu, precum şi statutul
şi regulamentele federaţiei sportive naţionale la care este afiliată.
ART. 5
Municipiul Galaţi are următoarele drepturi şi obligaţii:
a) să plătească suma prevăzută la art. 2;
b) să supravegheze şi să controleze modul de utilizare a sumei repartizate, precum şi
modul de respectare a dispoziţiilor legale;
c) în cazul în care structura sportivă nu respectă prevederile prezentului contract,
autoritatea finanţatoare are dreptul de a solicita restituirea sumelor acordate, precum şi
sistarea virării sau diminuarea sumei repartizate, după caz.
CAP. V
Modalitatea de acordare a sprijinului financiar
ART.6
(1) Acordarea sprijinului financiar se va face în tranşe, în raport cu costurile interne de
organizare și funcționare ale beneficiarului.
(2) Tranșele sunt acordate prin virament bancar din bugetul autorității finanțatoare în
contul beneficiarului, pe bază de solicitare emisă de beneficiar pentru fiecare tranșă.
(3) Acordarea tranșei următoare se va face numai după justificarea utilizării integrale a
tranșei anterioare prin depunerea documentelor justificative.
(4) Suma alocată nu poate fi folosită pentru acoperirea unor debite ale beneficiarului.
(5) Autoritatea finanţatoare are dreptul de a cere beneficiarului prezentarea de
documente care dovedesc eligibilitatea, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare.
CAP. VI
Modul şi termenul de justificare a sumelor primite
Art.7
(1) În vederea depunerii decontuluide cheltuieli, Asociaţia Clubul Sportiv Suporter Club
Oțelul Galaţi va ţine cont de următoarele documente justificative, în conformitate cu
prevederile legale în vigoare, nelimitându-se doar la acestea:
- contract sau comandă;
- factură;
- chitanță/bon fiscal sau ordin de plată;
- proces verbal de recepție;
- stat de plată şi dispoziție de plată;
- ordine de plată impozit / contribuții (stabilite conform Codului Fiscal);
(2) Vor fi acceptate la decontare numai cheltuielile care fac obiectul contractului si pentru care s-
au depus deconturile asa cum au fost solicitate.
Răspunderea contractuală
ART. 8
(1) Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin
prezentul contract, partea în culpă răspunde în condiţiile prezentului contract şi ale
dispoziţiilor legale în vigoare.
(2) Pentru nedepunerea în termenul convenit prin prezentul contract a documentelor
prevăzute la art.7, autoritatea finanţatoare are dreptul să perceapă penalităţi de
2
întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea avansului acordat
sau la suma datorată, după caz.
ART.9
Forţa majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, în condiţiile legii.
CAP.VII
Încetarea contractului
ART.10
(1) Contractul încetează :
a) la expirarea duratei pentru care a fost încheiat;
b) prin acordul părţilor;
c) prin reziliere, fără a fi necesară intervenţia instanţei de judecată, în termen de 10 zile
calendaristice de la data primirii notificării prin care părţii în culpă i s-a adus la
cunoştinţă că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale esențiale.
(2) Notificarea va putea fi comunicată în termen de 10 zile calendaristice de la data
constatării neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a uneia sau mai multor
obligaţii contractuale esențiale.
ART.11
În cazul rezilierii contractului de finanțare ca urmare a neîndeplinirii clauzelor
contractuale esențiale de către beneficiar, acesta este obligat în termen de 15 zile să
returneze autorităţii finanţatoare sumele primite, cu exceptia sumelor care au fost deja
utilizate pentru activitățile desfășurate și justificate, cu care se reîntregesc creditele
bugetare ale acestuia.
ART.12
În cazul rezilierii contractului de finanțare ca urmare a neîndeplinirii clauzelor
contractuale esențiale de către autoritatea finanţatoare, aceasta este obligata în termen
de 15 zile să plătească beneficiarului suma rămasă de plată din suma totală repartizată.
CAP. VIII
Litigii
ART. 13
Divergenţele care pot apărea între părţi pe parcursul derulării prezentului contract vor
face obiectul unei concilieri pe cale amiabilă. În situaţia în care aceasta nu s-a realizat,
partea nemulţumită se poate adresa instanţei de judecată competente, în condiţiile legii.
CAP. IX
Dispoziţii finale
ART.14
(1) Modul de gestionare a sumelor alocate de Municipiul Galaţi către structura sportivă,
va fi controlat de către Direcția Financiar Contabilitate şi de către Direcţia Relaţii Publice
şi Managementul Documentelor.
(2) Regimul de gestionare a sumelor repartizate de autoritatea finanţatoare şi controlul
financiar se realizează în condiţiile legii.
(3) Angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor efectuate de structura
sportivă în baza prezentului contract se fac potrivit normelor privind finanţele publice.
ART. 15
Curtea de Conturi poate exercita control financiar asupra decontării sumelor prevăzute în
prezentul contract.
3
ART. 16
Prevederile prezentului contract au putere deplină pentru părţi şi se constituie în norme
cu caracter tehnic, financiar şi administrativ.
ART. 17
Modificarea clauzelor prezentului contract se face cu acordul părţilor numai pentru
acţiuni viitoare şi se consemnează într-un act adiţional.
Art.18
Autoritatea finanţatoare îşi rezervă dreptul de a limita sprijinul financiar acordat, în
situaţia modificării legislaţiei incidente.
ART. 19
Prezentul contract se încheie în 2 exemplare, dintre care două exemplare pentru
autoritatea finanţatoare şi un exemplar pentru structura sportivă.
MUNICIPIUL GALAŢI Asociaţia Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul
Galaţi
Primar Reprezentant Legal
Direcția Financiar Contabilitate
Director Executiv
Control Financiar Preventiv
Serviciul Juridic și Legalitate
Șef Serviciu
Direcţia Relaţii Publice şi
Managementul Documentelor
Director Executiv
Serviciul Învățământ, Cultură, Turism,
Sport, Culte, Sănătate și Evenimente
Șef Serviciu
Preşedinte de şedinţă,
4
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.