30 decembrie 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu
Pe scurtSe revocă hotărârea nr. 738 din 27.11.2024 care reorganiza Căminul pentru Persoane Vârstnice „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi trecerea Căminului în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Galaţi. În practică, acest serviciu social nu va mai fi preluat înoseb de subordine, revenind la regimul anterior, iar efectele financiare și gestionarea se vor stabili conform noilor norme ale municipiului. Pentru cetățeni înseamnă că hotărârile privind funcționarea Căminului (buget, personal, program) vor fi reglementate în alt mod de Primărie, cu impact asupra planificării și serviciilor oferite.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 844
din 30.12.2024
pentru revocarea H.C.L. nr. 738/27.11.2024 privind reorganizarea Căminului pentru
Persoane Vârstnice “Ştefan cel Mare şi Sfânt” și trecerea în subordinea Direcţiei
de Asistenţă Socială a Municipiului Galaţi a serviciului social fără personalitate
juridică Căminul pentru Persoane Vârstnice “Ştefan cel Mare şi Sfânt” Galaţi
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 905/30.12.2024
Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în ședință extrardinară,
convocată de îndată în 30.12.2024;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 246931/30.01.2024 al inițiatorului;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 246934/30.12.2024 al
Direcției Financiar Contabilitate, al Serviciului Resurse Umane și Salarizare și al
Serviciului Juridic și Legalitate;
Având în vedere avizul Comisiei de buget-finanţe, administrarea domeniului
public şi privat al municipiului Galați;
Având în vedere avizul Comisiei pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ,
sănătate, culte, cultura, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement;
Având în vedere avizul Comisiei juridice, de administrație publică, drepturi și
libertăți cetățenești, relații cu cetățenii și apărarea ordinii publice;
Având în vedere informarea primită din partea Ministerului Dezvoltării,
Lucrărilor Publice și Administraţiei, înregistrată cu nr. 1196/19.12.2024;
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 844/2024
Având în vedere prevederile art. XXIX alin. (8) din Legea nr. 296/2023 privind
unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României
pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 112 alin. (3) lit. ”m” din Legea asistenței sociale
nr.
292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. ”a”, alin. (3) lit. ”c” din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 – Se revocă H.C.L. nr. 738/27.11.2024 privind reorganizarea Căminului
pentru Persoane Vârstnice „Ştefan cel Mare şi Sfânt” și trecerea în subordinea
Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Galaţi a serviciului social fără
personalitate juridică Căminul pentru Persoane Vârstnice „Ştefan cel Mare şi Sfânt”
Galaţi.
Art. 2 – Primarul Municipiului Galați, Directorul executiv al Direcției de
Asistență Socială a Municipiului Galaţi şi Directorul Căminului pentru Persoane
Vârstnice „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Galaţi se împuternicesc cu ducerea la îndeplinire a
prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Președinte de ședință,
Contrasemnează,
Secretar General,
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 844/2024
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.