HCL 825/2024 adoptată
Darea în administrarea Serviciului Public GeoTopoCad-Expert a unui imobil situat în Municipiul Galaţi
Documente
- hcl HCL 825.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 825
din 17.12.2024
privind darea în administrarea Serviciului Public GeoTopoCad-Expert
a unui imobil situat în Municipiul Galaţi
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 888/10.12.2024;
Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în Ședință Ordinară, în data de
17.12.2024;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 237582/10.12.2024 al inițiatorului;
Având în vedere Raportul comun de specialitate nr. 237586/10.12.2024 al
Direcției Financiar Contabilitate, al Direcției Patrimoniu și al Serviciului Juridic și
Legalitate;
Având în vedere Avizul Comisiei de buget-finanțe, administrarea domeniului
public şi privat al municipiului Galaţi;
Având în vedere prevederile H.C.L. nr. 169/23.03.2023 privind încheierea unui
parteneriat între Municipiul Galaţi, prin Consiliul Local al Municipiului Galaţi,
Judeţul Galaţi, prin Consiliul Judeţean Galaţi, S.C. PROIECT S.A. şi Serviciul Public
GEOTOPOCAD-EXPERT Galaţi, în vederea preluării şi utilizării arhivei deţinută de
către S.C. PROIECT S.A. Galaţi;
Având în vedere Adresa Serviciului Public GEOTOPOCAD-EXPERT Galaţi,
înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galați cu nr. 72247/10.04.2024;
Având în vedere dispozițiile art. 108 lit. a), ale art. 129 alin. (1) şi alin. (2) lit. c)
și alin. (6) lit. b), art. 297 alin. (1) lit. a) și art. 299 și ale art. 362 alin. (3) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
_____________________________________________________________________________
H.C.L. nr. 825/2024
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – (1) Se aprobă darea în administrarea Serviciului Public GeoTopoCad-
Expert a imobilului, teren şi construcţie, situat în Bd. Dunărea nr. 90A, proprietate
privată a Municipiului Galaţi.
(2) Imobilul este intabulat în Cartea Funciară nr. 109994 şi prezintă
următoarele caracteristici: suprafaţă construită la sol de 283 mp, suprafaţă
construită desfăşurată de 283 mp, cu o valoare de inventar actualizată de
1.950.084,39 lei, şi teren în suprafaţă de 359 mp, cu o valoare de inventar de
279.868,05 lei.
(3) Darea în administrare a imobilului se face pe durata existenței
construcţiei pentru desfăşurarea activităţilor specifice bibliotecilor şi arhivelor – Cod
CAEN 9101.
(4) Predarea-primirea imobilului se va face pe bază de proces-verbal
încheiat între Municipiul Galaţi şi Serviciul Public GeoTopoCad-Expert, în termen de
30 de zile lucrătoare de la semnarea Contractului de dare în administrare de către
ambele părţi.
Art. 2 – Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
_____________________________________________________________________________
H.C.L. nr. 825/2024
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.