29 septembrie 2022 · Inițiator: Consilier Local, Cristian-Sorin Enache

HCL 602/2022 Galați adoptată

Aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare pentru Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galaţi

Denumire
Hotărârea nr. 602 din 2022 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
602 / 2022
Data
29 septembrie 2022
Inițiator
Consilier Local, Cristian-Sorin Enache
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare pentru Spitalul de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați. Ceea ce înseamnă pentru locuitori: stabilire clară a modului în care se desfășoară activitatea spitalului (organizare internă, atribuții, gestionare), iar din punct de vedere financiar și de termene, se prevede încetarea prevederilor vechi la intrarea în vigoare a noului regulament. Practic, modul în care spitalul funcționează se formalizează prin acest regulament, iar conducerea spitalului (managerul) va aplica noile reguli.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare pentru Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamana” Galaţi, conform Anexei I care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 602 din 29.09.2022 privind: aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare pentru Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galaţi Iniţiator: Consilier Local, Cristian-Sorin Enache Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 676/27.09.2022 Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.09.2022; Având în vedere referatul de aprobare nr. 196477/27.09.2022, al iniţiatorului - Consilier Local, Cristian-Sorin Enache; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 196481/27.09.2022 al Direcţiei Relaţii Publice şi Managementul Documentelor, Serviciului Juridic şi Legalitate şi al Serviciului Resurse Umane şi Salarizare; Având în vedere avizul comisiei juridice, de administraţie publică, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, relaţii cu cetăţenii şi apărarea ordinii publice; Având în vedere avizul Comisiei pentru activități ştiinţifice, învăţământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement; Văzând adresa Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galaţi, nr. 10449/14.07.2022 înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galaţi cu nr. 146515/14.07.2022; Având în vedere dispoziţiile HG nr. 56/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţelor exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art.187 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HCL nr. 602/2022 Având în vedere dispozițiile art.129 alin.(1), alin.(2) lit.a” şi lit. "d”, alin.(3) lit.c, alin.7 lit.”c” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin.(4) din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr.57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 - Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare pentru Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamana” Galaţi, conform Anexei I care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice alte prevederi anterioare îşi încetează aplicabilitatea. Art. 3 — Managerul Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 4 — Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretar General, HCL nr. 602/2022 SPITALUL DE PSIHIATRIE “ELISABETA DOAMNA” GALATI ROF REGULAMENT DE ORGANIZARE SI Ed:5 | Rev:0 FUNCTIONARE 04.08.2022 Anexa la HCL nr. 602/29.09.2022 REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL SPITALULUI DE PSIHIATRIE GALATI “ELISABETA DOAMNA” SPITALUL DE PSIHIATRIE “ELISABETA DOAMNA” GALATI ROF REGULAMENT DE ORGANIZARE SI Ed:5_|Rev:0 FUNCTIONARE 04.08.2022 - CUPRINS - CAPITOLUL 1. DISPOZIȚII GENERALE nenea neneneneneeeaneaneeeaneeaneoeeeete noa neeaaaneanneenaneanaetenneenneeanteenaneemantean antet 4 CAPITOLULII. “OBIECTUL DE ACTIVITATE recrea 5 CAPITOLUL IUL. CONDUCEREA SPITALULUI macerat 10 1... CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE 2. MANAGERUL eee 3. COMITETUL DIRECTOR ... 4. DIRECTORUL MEDICAL «xn 5. DIRECTORUL FINANCIAR - CONTABIL . CAPITOLUL IV. STRUCTURA SPITALULUI -.eeeeeeenenaaaeaaaeeeeeeeaaanneeenana nenea aaanaaaanaaaaeneeteeeneeaeeneaanennaaee A. SECTII SI COMPARTIMENTE CU PATURI 1) GENERALITĂTI........ II) ASPECTE SPECIFICE.. SECȚIILE DE PSIHIATRIE |, II, III <neneeeeeeeeeee COMPARTIMENT DE PSIHIATRIE PEDIATRICĂ....eneen near 314 SPITALIZARE DE ZI... aaaaaaanaaaneeeeeeeeeeeeeeeeeeaaaee 34 B. COMPARTIMENTE FĂRĂ PATURI FARMACIE CU CIRCUIT INCHIS STERILIZARE... nenea neneenaneneananenananennannnenanea nana nana neaneanenneneane LABORATOR DE ANALIZE MEDICALE... nenea LABORATOR RADIOLOGIE SI IMAGISTICĂ MEDICALĂ .. zi CENTRU DE SANATATE MINTALA (CSM) „eee ennaeneenenea nea nenea nana nenea 400 COMPARTIMENT PENTRU SUPRAVEGHEREA, PREVENIREA SI LIMITAREA INFECTIILOR ASOCIATE ASISTENȚEI MEDICALE: ... COMPARTIMENT EXPLORARI FUNCTIONALE... nenea eanenenea nana emana nenea 43 C. AMBULATORIUL INTEGRAT D. STRUCTURA APARATULUI FUNCTIONAL... nenea enaneneeeneneenea nene neaneanane nenea SERVICIUL RESURSE UMANE NORMARE ORGANIZAREA MUNCII SI SALARIZARE... SERVICIUL FINANCIAR - CONTABILITATE SERVICIUL MANAGEMENTUL CALITATII.......ccennenneaaaeeaaaaeeaaaae eee anna nenea 48 SERVICIUL STATISTICĂ SI INFORMATICA MEDICALĂ ...sseee nenea 50 COMPARTIMENT RELATII PUBLICE .....ee eee one nenea ana naanaenennennenanaennna 5 COMPARTIMENTUL JURIDIC... eee aaaeeaaaaaaaaaaaaaeeeeeeeeneeenanaaaaaen 52 SERVICIUL ACHIZITII PUBLICE, APROVIZIONARE ȘI TRANSPORT... +59 SERVICIUL ADMINISTRATIV... nene eneneneeenaeenenenne nenea ennene nene nennananea anna SERVICIUL TEHNIC... enenenenaneaneneanenneneananenea nenea nana COMPARTIMENT CLERICAL....e nea aneneneeneenennenea nenea SERVICIUL INTERN DE PREVENIRE ȘI PROTECȚIE CAPITOLUL V. CONSILIILE SI COMISIILE CE FUNCTIONEAZĂ ÎN CADRUL SPITALULUI... 60 SPITALUL DE PSIHIATRIE “ELISABETA DOAMNA” GALATI ROF REGULAMENT DE ORGANIZARE SI Ea-5 ȚRev:0 FUNCTIONARE 04.08..2022 CONSILIUL MEDICAL. CONSILIUL ETIC ... NUCLEUL DE CALITATE „.mnnnaenunnaeeaneeeeeeeeaea nana COMITET DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ COMISIA DE REVIZUIRE A INTERNARILOR NEVOLUNTARE. COMISIA MEDICAMENTELOR ŞI FARMACOVIGILENȚA. COMISIA DE ANALIZĂ A DECESULUI „mean : COMISIA DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A CONCURSURILOR/ EXAMENELOR ȘI DE PROMOVARE... eee antene 74 COMISIA DE SOLUŢIONARE A CONTESTAȚIILOR . 10. COMISIA DE MONITORIZARE, COORDONARE ȘI INDRUMARE METODOLOGICĂ A DEZVOLTĂRII SISTEMULUI DE CONTROL INTERN / MANAGERIAL.. „14 11. COMISIA DE GESTIONARE A RISCURILOR... 12. COMISIA DE ETICĂ... nenea 13. COMISIA DE CERCETARE DISCIPLINARĂ. 14. COMISIA DE AUDIT CLINIC INTERN. nn aeeeeaeaaaenennannennnnnnnnnea anna CAPITOLUL VI. FINANTAREA SPITALULUI... nenreneneeneeeneneneaneennneoeoaneeneanteneaneenaneanteateneea PARABENI » CAPITOLUL VII. DISPOZITII FINALE. nenea enneeneenneeaneeoneeeeneeaneeeaneenaneanoeeenneeanoeaanatennneanttt ANEXA 2. METODOLOGIA... ana anenennanenenenenneneneneananeannnenaneneanenenea nana nenea SPITALUL DE PSIHIATRIE “ELISABETA DOAMNA” GALATI ROF REGULAMENT DE ORGANIZARE SI Ed: 5 | Rev:0 FUNCTIONARE 04.08.2022 CAPITOLUL |. DISPOZIŢII GENERALE Art. 1 (1) Prezentul regulament de organizare şi funcţionare al Spitalului de Psihiatrie “Elisabeta Doamna” Galati denumit în continuare spitalul a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale. (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare al spitalului, se aplică tuturor salariaţilor, indiferent de naţionalitate, vârstă, sex, rasă, convingeri politice şi religioase. Decizia de angajare sau promovare în cadrul unităţii sanitare se face pe bază de calificări şi abilităţi profesionale, nefăcându-se discriminări pe criterii de naţionalitate, sex, vârstă, rasă, convingeri politice şi religioase. (3) Spitalul de Psihiatrie “Elisabeta Doamna” din Galati a inceput activitatea din anul 2003 când s-a reorganizat structura specialităţilor la nivel de județ și vechiul spital municipal nr. 1 a devenit spital de psihiatrie pentru adulți și copii. Spitalul este trecut în lista ansamblelor de patrimoniu naţional prin arhitectura, vechimea şi istoria sa, având o importanţă culturală deosebită pentru Municipiul Galaţi. Organizarea s-a făcut în baza Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 217 din 18.03.2003 ca unitate de Monospecialitate Psihiatrie. Conform OUG 48 din 2010 și a Hotărârii Consiliului Local nr. 233 din 2010, Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” a fost preluat de la Ministerul Sănătăţii la Consiliul Local Galaţi. (4) În raport cu sarcinile pe care le are în acordarea asistenţei medicale, cu structura organizatorică, cu dotarea tehnică cu mijloacele de investigare și tratament și cu încadrarea de personal de specialitate Spitalul de Psihiatrie Elisabeta Doamna este ierarhizat pe baza criteriilor stabilite de Ministerul Sănătăţii ca unitate de categoria V. (5) Spitalul dispune de un număr sporit de spaţii destinate examinării și efectuării tratamentului de specialitate, inclusiv a bolnavilor ambulatorii, spaţii pentru prestații diagnostice și de laborator, de investigaţie radiologică, ecograf, explorări funcţionale, secţii medicale psihiatrice pentru adulţi şi copii, acuţi cronici și spitalizare de zi, facilităţi de recuperare necesare pentru întocmirea planului terapeutic și efectuarea de tratamente de specialitate psihiatrică precum şi activități finanțate din programul naţional de sănătate profilaxia în patologia psihiatrică și psihosocială, (spaţii care sunt destinate activităţii de recreere și reintegrare socială). (6) Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative și/sau paleative. Spitalul, prin activitatea medicală participă la asigurarea stării de sănătate a populaţiei județului. SPITALUL DE PSIHIATRIE “ELISABETA DOAMNA” GALATI ROF REGULAMENT DE ORGANIZARE SI | Ea:5 [evo] FUNCTIONARE 04.08.2022 CAPITOLUL II OBIECTUL DE ACTIVITATE Art. 2 Spitalul asigură: a) accesul populaţiei la toate formele de asistență medicală spitalicească şi ambulatorie, in specialitatea psihiatrie in mod nediscriminatoriu ; b) unitatea de acţiune în rezolvarea problemelor de sănătate din teritoriu; c) utilizarea eficientă a personalului de specialitate şi a mijloacelor tehnice de investigaţie şi tratament; d) dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a asistenţei medicale, corespunzător medicinei moderne; e) participarea la asigurarea stării de sănătate a populaţiei. Art. 3 (1) Localurile componente ale Spitalului de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galaţi şi anexele acestora trebuie să corespundă cerințelor de igienă şi antiepidemice. Conducerea spitalului are obligaţia să asigure condiţiile corespunzătoare necesare obţinerii autorizaţiei de funcţionare. (2) Este interzis accesul persoanelor străine în spital în zonele cu risc: sterilizare, laboratoare, depozite de deşeuri medicale periculoase, precum şi în următoarele zone: 1.Tabloul Central de distribuţie a energiei electrice; 2 Centrala termică a spitalului; 3. Bazinele de rezervă a apei potabile; 4.Grupul generator (Sursă alternative de energie electrică); 5.Blocul alimentar; 6.Saloanele rezervate în caz de apariţia unor focare de infecţii; (3) Este limitat accesul în următoarele spaţii: a) Laboratorul de analize medicale; b) Laborator de radiologie şi imagistică medicală; c) Farmacia Spitalului; Art. 4 Spitalul are obligaţia să desfășoare activitatea de educaţie medicală pentru medici, asistenţi medicali şi alt personal. Costurile acestor activităţi sunt de regulă suportate de personalul beneficiar. Spitalul poate suporta astfel de costuri, în condiţiile alocărilor bugetare. Art. 5 (1) Spitalul asigură condiţii de cazare, igienă, alimentaţie, de prevenire si limitare a infectiilor asociate asistentei medicale, conform normelor aprobate prin Ordin al Ministrului Sănătăţii. (2) Spitalul răspunde, în conditiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă (neutilizând materiale și instrumente a căror condiţie de utilizare este nesigură), alimentaţie şi de prevenire si limitare a infecțiilor asociate asistentei medicale. SPITALUL DE PSIHIATRIE “ELISABETA DOAMNA” GALATI ROF REGULAMENT DE ORGANIZARE SI Ed: 5 | Rev:0 FUNCTIONARE 01.08..2022 (3) Spitalul răspunde pentru păstrarea confidenţialităţii faţă de terţi asupra tuturor informaţiilor decurse din serviciile medicale acordate asiguraţilor. (4) Spitalul răspunde pentru acordarea serviciilor medicale în mod nediscriminatoriu asiguraţilor precum și pentru respectarea dreptului la libera alegere a serviciilor medicale. Art. 6 (1) Spitalul are obligaţia de a acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătăţii persoanei este critică. După stabilizarea funcţiilor vitale, spitalul va asigura, după caz, transportul autorizat obligatoriu la o altă spitalie medico-sanitară de profil. (2) Spitalul va fi în permanenţă pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale și alte situaţii de criză și este obligat să participe cu toate resursele la înlăturarea efectelor acestora. (3) Cheltuielile efectuate de spital, în caz război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale și alte situaţii de criză, se rambursează de către stat, prin hotărârea a guvernului. Art. 7 (1) Spitalul are obligaţia să înregistreze, să stocheze, să prelucreze şi să transmită informaţiile privind activitatea de îngrijire, conform normelor elaborate de Ministerul Sănătătii. (2) Raportările se fac atât la Ministerul Sănatăţii cât și la Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Galaţi. (3) Personalul medical are obligaţia respectării clauzelor contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Galaţi și sancţionarea corespunzător legii în cazul nerespectării acestor clauze. (4) Spitalul are obligativitatea completării prescripţiilor medicale conexe actului medical atunci când este cazul pentru afecţiuni acute, subacute, cronice (iniţiale); (5) În spital se desfăşoară şi activităţi de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală; aceste activităţi se desfăşoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în spital şi sunt astfel organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi a deontologiei medicale. Colaborarea dintre spital si institutiile de invatamant superior medical, respectiv unitatile de invatamant medical, se desfasoara pe baza de contract, incheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sanatatii si ministrului educatiei nationale. (6) Cercetarea stiintifica medicala se efectueaza pe baza de teme si de contracte de cercetare, incheiate intre spital si finantatorul cercetarii. SPITALUL DE PSIHIATRIE “ELISABETA DOAMNA” GALATI ROF REGULAMENT DE ORGANIZARE SI Ed:5_| Rev:0 FUNCTIONARE 01.08..2022 ATRIBUŢIILE SPITALULUI Art. 8 |. În raport cu atribuţiile ce îi revin în asistenţa medicală, spitalul asigură: a) acordarea serviciilor medicale preventive, curative, de recuperare, care cuprind: consultaţii, investigaţii, stabilirea diagnosticului, tratamente medicale, îngrijire, recuperare, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare şi masă asigurînd acces nediscriminatoriu pacienţilor; b) asigurarea condiţiilor pentru investigaţii medicale, tratament, igiena alimentelor şi de prevenire a infecțiilor asociate asistenţei medicale (conform ordinelor ministrului sănătăţii); c) răspunderea în ceea ce priveşte controlul medical şi supravegherea unor categorii de bolnavi; d) acordarea primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgenţă, fără nicio discriminare pe criterii de naţionalitate, vârstă, sex, rasă, convingeri politice şi religioase, etnie, orientare sexuală, origine socială ori dacă pacientul are sau nu are asigurare medicală; e) respectarea protocolului de transfer interclinic elaborat prin ordin al ministrului sănătăţii; f) respectarea criteriilor de internare de urgenţă a pacienţilor consultaţi şi a criteriilor de transfer de urgenţă către alte spitale 9) acordarea primului ajutor şi asistenţei de urgenţă oricărei persoane aflate în stare critică, iar după stabilizare, asigurarea transportului medicalizat la o altă unitate de profil; h) asigurarea unui plan de acţiune pentru asistenţa medicală în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii critice; i) informarea bolnavului sau persoanelor apropiate asupra bolii şi obţinerea consimţământului acestuia pentru efectuarea tratamentelor; j) prevenirea şi combaterea infecțiilor asociate asistenţei medicale; k) efectuarea consultaţiilor, investigaţiilor, tratamentelor şi a altor îngrijiri medicale bolnavilor spitalizaţi; ) stabilirea corectă a diagnosticului şi a conduitei terapeutice pentru pacienţii spitalizaţi; m) aprovizionarea şi distribuirea medicamentelor; n) aprovizionarea cu substanţe şi materiale de curăţenie şi dezinfecţie; o) asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare, atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, respectând alocaţia de hrană, conform legislaţiei în vigoare; p) asigurarea unui microclimat corespunzător astfel încât să fie prevenită apariţia de infecţii asociate asistenţei medicale; r) realizarea condiţiilor necesare pentru aplicarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, precum şi paza contra incendiilor, conform normelor în vigoare; SPITALUL DE PSIHIATRIE “ELISABETA DOAMNA” GALATI ROF REGULAMENT DE ORGANIZARE SI Ed:5_| Rev:0 FUNCTIONARE 01.08..2022 s) în perioada de carantină, limitarea accesului vizitatorilor în spital, iar în unele secţii, conform prevederilor legislaţiei, interzicerea vizitei în secţii. t) asigură libertatea de deplasare a pacientului în cadrul unităţii, cu excepţia zonelor restricţionate şi a perioadelor de vizită medicală, carantină, recomandarea imobilizării la pat a pacientului; u) asigură gestionarea dosarului pacientului astfel: i. pe toată perioada spitalizării, foaia de observaţie clinică generală a bolnavului internat pe secţie se păstrează în dosarele cu foi de observaţie ale secţiei respective, în camera asistentei-şefe, care va fi responsabilă de gestiunea dosarelor pacienţilor; ii. dosarul va avea un opis zilnic care cuprinde: (i) numele şi prenumele pacientului; (i) numărul foii de observaţie; (iii) salonul/rezerva unde se află internat; iii. o listă centralizată cu pacienţii, foaia de observaţie clinică generală corespunzătoare şi salonul unde sunt aceştia cazaţi va fi afişată zilnic la camera asistentelor; iv. foaia de observaţie clinică generală va însoţi bolnavul la investigaţiile paraclinice şi, după completarea acesteia de către medicul respectiv, va fi adusă şi returnată de către personalul însoțitor asistentei-şefe sau medicului de gardă, după caz. x) spitalul asigură anunţarea aparţinătorilor în cazul decesului pacientului, cu respectarea procedurilor interne în astfel de situaţii II. Spitalul asigură: a) pachetul de servicii de bază care se suportă din fondul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate; b) pachetul de servicii pentru persoanele asigurate facultativ; c) pachetul minimal de servicii - pentru neasiguraţi III. Pachetul minimal de servicii medicale pentru asistenţa medicală spitalicească: (1) Pachetul minimal cuprinde servicii medicale acordate în regim de spitalizare continuă şi se acordă în situaţia în care pacientul nu poate dovedi calitatea de asigurat. Pentru aceste servicii medicale, furnizorii de servicii medicale spitaliceşti nu solicită bilet de internare. (2) Criteriile pe baza cărora se efectuează internarea pacienţilor în regim de spitalizare continuă sunt: a) urgenţă medico-chirurgicală în care este pusă în pericol viaţa pacientului sau care are acest potenţial până la rezolvarea situaţiei de urgenţă; b) boli cu potenţial endemoepidemic până la rezolvarea completă a cazului; (3) Pentru criteriul urgenţă medico-chirurgicală, spitalul acordă serviciile medicale având obligaţia să evalueze situaţia medicală a pacientului şi să îl externeze dacă serviciile medicale de urgenţă nu se mai justifică. SPITALUL DE PSIHIATRIE “ELISABETA DOAMNA” GALATI ROF REGULAMENT DE ORGANIZARE SI E:5 | Rev:0 FUNCTIONARE 04.08.2022 IV. Pachetul de servicii medicale de bază pentru asistenţa medicală spitalicească: (1) Serviciile spitaliceşti sunt de tip preventiv, curativ, de recuperare medicală, paliative şi cuprind: consultaţii medicale de specialitate, inv [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă