HCL 574/2021 adoptată
Aprobarea încheierii protocolului de colaborare, între Municipiul Galați și Regia Națională a pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Galați
Documente
- hcl HCL 574.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 574
din 28.10. 2021
privind aprobarea încheierii protocolului de colaborare, între Municipiul Galați și
Regia Națională a pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Galați
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuț-Florin Pucheanu
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 631/26.10.2021
Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de
28.10.2021;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 225573/26.10.2021, al iniţiatorului -
Primarul municipiului Galaţi, Ionuț-Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 225650/26.10.2021 al
Direcţiei Servicii Comunitare de Utilităţi Publice și al Direcției Financiar Contabilitate;
Având în vedere avizul comisiei pentru servicii publice, gospodărie comunală,
comerț și privatizare;
Având în vedere avizul comisiei juridice, de administrație publică, drepturi și
libertăți cetățenești, relații cu cetățenii și apărarea ordinii publice;
Având în vedere dispozițiile art. 8 și art. 13 din Legea nr. 24/2007 privind
reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 6, alin. (9) din Anexa 1 - „Regulament” la
Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a
Pădurilor - Romsilva și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), lit. e), alin. (7) lit. i),
lit. s), alin. (9) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind
Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 574/2021
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă încheierea Protocolului de colaborare între Municipiul Galați
și Regia Națională a pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Galați, prevăzut în anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 – Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 – Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 574/2021
PROTOCOL DE COLABORARE
Părțile:
U.A.T.MUNICIPIUL GALATI cu sediul în Galati, str. Domneasca nr.54, jud. Galati,
prin reprezentant __________________, Primarul municipiului Galati, in calitate de
autoritate publica locala potrivit legii, în calitate de beneficiar
și
Regia Națională a pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Galați cu sediul în Galați,
str. Științei nr. 95, jud.Galați, prin reprezentant _________________, Directorul
Direcției Silvice Galați, în calitate de furnizor
Articolul 1. OBIECTUL PROTOCOLULUI
1.1. Obiectul prezentului protocol îl constituite atribuirea cu titlu gratuit de către
furnizor, beneficiarului, a materialului dendricol (puieți) precum și derularea
campaniilor de plantare a puiețilorla nivelul municipiului Galați.
1.2.Proiectul are ca scop gestionarea durabilă a spațiilor verzi prin asigurarea
materialului dendricol (puieți) rezistență la secetă, îngheț și poluare urbană pentru
ameliorarea microclimatului urban, purificarea atmosferei și atenuarea poluării
fonice.
Articolul 2. DURATA PROTOCOLULUI
2.1. Protocolul se încheie pentru perioadă de un an începând cu data de 1 noiembrie
2021.
2.2. Durata prezentului protocol poate fi reînnoită prin act adițional încheiat în
perioadă de valabilitate a Protocolului.
Articolul 3. DREPTURILE PĂRȚILOR
3.1. Drepturile U.A.T. MUNICIPIULUI GALAȚI
3.1.1. De a accepta primirea cu titlu gratuit a materialului dendricol (puieți) pus la
dispozție de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică
Galați;
3.1.2. De a-și stabili etapele și procedurile de plantare, întreținere și monitorizare a
spațiilor verzi;
3.1.3. De a desemna un responsabil de proiect abilitat să verifice în teren periodic
puieții plantați. Aceste deplasări vor fi anunțate în prealabil și se vor
desfașura după încheierea perioadelor de plantare.
3.1.4. De a utiliza în desfășurarea și executarea protocolului personal calificat prin
intermediul operatorului serviciului de administrare a domeniului public și
privat, Societatea Gospodărire Urbană S.R.L. Galați;
3.1.5. De a stabili cu ajutorul Direcției Silvice Galați perioadele de plantare în
concordanță cu condițiile atmosferice necesare acestor acțiuni;
3.1.6. De a sista temporar activitatea de plantare, în cazul în care sunt constatate
condiții meteo neprielnice pentru această acțiune.
3.2. Drepturile Direcției Silvice Galați
3.2.1. De a desemna un responsabil de proiect care să asiste la derularea Protocolului
fără a împiedica în vreun fel derularea Proiectului și executarea prezentului
protocol, cu exceptia situatiei in care se constată abateri/încălcări ale
prezentului protocol;
3.2.2. De a participa la identificarea amplasamentelor pentru plantarea puieților și
de a asista la acțiunea de realizare a gropilor și plantarea propriu-zisă a
materialului dendricol.
Articolul 4. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR
4.1. Obligațiile U.A.T. Galați:
4.1.1. Să identifice si să comunice Direcției Silvice Galați speciile, numărul și locațiile
de plantare a materialului dendricol începând cu data semnării prezentului
protocol. În acest sens U.A.T. Galați va utiliza în executarea Protocolului,
personal propriu;
4.1.2. La începutul cât si pe toată perioada derulării Protocolului, U.A.T. Galați se
angajează pe propria cheltuială, să pregătească zonele unde vor fi plantați
puieții;
4.1.3. Să informeze Direcția Silvică Galați în legătură cu derularea Protocolului;
4.1.4. Să desfășoare acest Proiect fără a perturba activitatea Direcției Silvice Galați;
4.1.5. Să întrebuințeze materialul dendricol primit cu titlul gratuit cu diligență și
prudență profesională și numai în scopul determinat prin Protocol;
4.1.6. Să participe la promovarea actiunilor ce fac obiectul prezentului Protocol;
4.1.7. Să acorde asistență de specialitate pe toată perioada de derulare a
Protocolului;
4.1.8. În cazul producerii unor accidente de muncă sau de altă natură petrecute în
timpul desfășurarii Protocolului, U.A.T. Galați va avea obligația să anunțe
imediat pe Direcția Silvică Galați, precum și instituțiile competente.
4.2. Obligațiile Direcției Silvice Galați:
4.2.1. Să asigure și să pună la dispoziția U.A.T. Galați cu titlu gratuit materialul
dendricol (puieți) ce va fi plantat în locațiile stabilite în prealabil de către
U.A.T. Galați, astfel încât scopul Protocolului prevăzut în articolul 1 de mai
sus să fie atins. Materialul astfel asigurat trebuie să fie corespunzător pentru
plantare. Speciile de puieți și numărul acestora vor face obiectul unei anexe la
prezentul Protocol;
4.2.2. Să pună la dispoziția U.A.T. Galați, orice facilități și/sau informații pe care
aceasta le-a solicitat și pe care le consideră necesare îndeplinirii Protocolului;
4.2.3. Să participe la promovarea actiunilor ce fac obiectul prezentului Protocol.
Articolul 5. RĂSPUNDEREA PĂRȚILOR
5.1. Fiecare dintre părți răspunde față de cealaltă pentru neîndeplinirea obligațiilor
pe care le are prin plata daunelor-interese, în condițiile prevăzute în prezentul
protocol și potrivit regulilor generale prevăzute în Codul civil.
5.2. Părțile nu vor fi obligate la plata daunelor-interese atunci când neîndeplinirea
obligațiilor se datorează forței majore sau cazului fortuit.
5.3. În cadrul derulării Protocolului, nici una dintre părți nu are dreptul să inițieze
activități sau acțiuni, care implică și responsabilități pentru cealaltă parte, fără
acordul scris al acesteia.
5.4. Părțile vor încheia un proces verbal de predare-primire a materialului dendricol,
conform prevederilor prezntului Protocol.
Articolul 6. NOTIFICĂRI
6.1. Fiecare parte se obligă să informeze în scris cealaltă parte asupra oricăror
probleme apărute în desfășurarea Protocolului în termen de 24 de ore de la data la
care partea care notifică a luat cunoștință de aceste probleme. Toate notificările se
vor face la sediul părților. Partea astfel notificată este obligată să răspundă în scris
sau să dea curs rezolvării problemei sesizate în termen de 24 de ore. Notificările
verbale sau telefonice nu se iau în considerare, cu excepția situațiilor de urgență.
Articolul 7. MODIFICAREA PROTOCOLULUI
Protocolul poate fi modificat numai prin acordul scris al părților.
Articolul 8. ÎNCETAREA PROTOCOLULUI
8.1. Protocolul încetează:
a. Prin acordul părților;
b. Prin rezilierea pentru neexecutare, în cazurile prevăzute la articolul 4;
c. Prin atingerea scopului exprimat la Articolul 1 înaintea termenului prevăzut
în prezentul Protocol.
8.2. Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului protocol o va
notifica celeilalte părți, cu cel puțin 24 de ore înainte de data la care încetarea
urmează să-și producă efectele.
Articolul 9. FORȚA MAJORĂ ȘI CAZUL FORTUIT
9.1. Prin forță majoră se înțelege orice eveniment imprevizibil și de neînlăturat,
intervenit după încheierea prezentului protocol și care împiedică executarea în tot
sau în parte a acestuia. Forța majoră exonerează de raspundere partea care o invocă.
9.2. Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți
producerea evenimentului în termen de 24 de ore și să ia de îndată toate măsurile
posibile pentru a limita consecințele.
9.3. Cazul fortuit înlătură răspunderea civilă în cazul în care acțiunea sau înacțiunea
care a produs rezultatul periculos a intrat în concurs cu o forță străină de cunoștință
și voința părții, intervenția acestei forțe imprevizibile dând naștere unui rezultat pe
care partea nu l-a conceput și nu l-a urmărit.
Articolul 10. SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
10.1. Orice neîntelegere intervenită între părti cu privire la interpretarea sau
executarea protocolului va fi soluționată de părți pe cale amiabilă.
10.2. În cazul în care nu se ajunge la un rezultat, părțile vor sesiza instanța
competentă.
Prezentul Protocol de colaborare a fost încheiat astăzi în două exemplare originale,
câte un exemplar pentru fiecare parte semnatară.
MUNICIPIUL GALATI REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR –
ROMSILVA, Direcția Silvică Galați
PRIMAR DIRECTOR,
DIRECȚIA FINANCIAR-CONTABILITATE,
DIRECȚIA SERVICII COMUNITARE DE
UTILITĂȚI PUBLICE
SERVICIUL JURIDIC ȘI LEGALITATE,
Întocmit
Preşedinte de şedinţă,
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.