29 octombrie 2025 · Inițiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuț-Florin Pucheanu
Pe scurtSe alege un președinte de ședință pentru următoarele 3 luni începând din noiembrie: doamna consilier local Atanasiu Silvia-Elena. Ea va reprezenta Consiliul Local în relațiile cu persoanele fizice și juridice, inclusiv în justiție, iar în instanță va acționa ca reprezentant legal al Consiliului (nu în nume propriu). Poate delega un consilier juridic din aparatul primarului pentru a reprezenta interesele Consiliului în justiție; hotărârea va fi publicată de Secretarul General.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe alege ca preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de 3 luni, începând cu luna Noiembrie, doamna consilier local Atanasiu Silvia-Elena
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 570
din 29.10.2025
privind alegerea președintelui de ședință
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuț-Florin Pucheanu;
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 538/08.10.2025;
Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în Ședinţă Ordinară, în data de
29.10.2025;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 188782/08.10.2025, al iniţiatorului;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 188788/08.10.2025, al Serviciului
Juridic și Legalitate;
Având în vedere Avizul Comisiei juridice, de administrație publică, drepturi și
libertăți cetățenești, relații cu cetățenii și apărarea ordinii și liniștii publice;
Având în vedere dispoziţiile art. 123 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 - Se alege ca preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de 3 luni, începând cu luna
Noiembrie, doamna consilier local Atanasiu Silvia-Elena.
HCL nr. 570/2025
Art. 2 - Președintele de ședință reprezintă interesele Consiliului Local al
Municipiului Galați în relațiile cu persoanele fizice și juridice, inclusiv în justiție.
Art. 3 - Pentru apărarea intereselor Consiliului Local al Municipiului Galați,
președintele de ședință stă în judecată ca reprezentant legal și nu în nume propriu.
Art. 4 - Președintele de ședință poate împuternici un consilier juridic din cadrul
aparatului de specialitate al primarului care să reprezinte interesele Consiliului Local al
Municipiului Galați în justiție.
Art. 5 - Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General
HCL nr. 570/2025
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.