HCL 537/2023 adoptată
Aprobarea „Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluției optime de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public din Municipiul Galați și a Documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public din Municipiul Galați”
Documente
- hcl HCL 537.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 537
din 28.09.2023
privind aprobarea „Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluției
optime de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public din Municipiul Galați și a
Documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat
public din Municipiul Galați”
Iniţiator: Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 569/22.09.2023
Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în Ședință Ordinară în data de
28.09.2023;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 185683/22.09.2023 al inițiatorului,
Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 185691/22.09.2023 al Direcției Servicii
Comunitare de Utilități Publice;
Având în vedere avizul comisiei pentru servicii publice, gospodărie comunală, comerț
și privatizare;
Având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (3) pct. d și d^1, art. 30 alin. (1) și (2) și art.
32 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările
și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (5) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 230/2006
a serviciului de iluminat public, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. n) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 537/2023
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea
soluției optime de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public din Municipiul Galați,
prevăzut în anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 – Se aprobă Documentația de atribuire a contractului de delegare a gestiunii
serviciului de iluminat public din Municipiul Galați, prevăzută în anexa 2 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a
prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 4 - Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Președinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 537/2023
Anexă1 la HCL nr.537/28.09.2023
Anexa
Anexa nr. 1 la HCL nr...............
STUDIU DE OPORTUNITATE PRIVIND
FUNDAMENTAREA SI STABILIREA SOLUTIEI
OPTIME DE DELEGARE A GESTIUNII
SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC DIN
MUNICIPIUL GALAȚI
1
Cuprins
1 CAPITOLUL I - Considerații generale ...................................................... 3
1.1 Date generale ......................................................................... 3
1.2 Descrierea serviciului de iluminatul public ...................................... 3
1.3 Zonele de aplicație ale sistemului de iluminat public ......................... 6
1.4 Criterii de calitate în iluminatul public .......................................... 7
2 CAPITOLUL II - SISTEMUL DE ILUMINAT PUBLIC EXISTENT ÎN MUNICIPIUL GALAȚI . 7
2.1 Aspecte generale referitoare la necesitatea modernizării sistemului de
iluminat public în Municipiul Galați ...................................................... 7
2.2 Componența și descrierea sistemului de iluminat public din Municipiul
Galați .......................................................................................... 8
2.3 Acte normative și administrative .................................................. 9
3 CAPITOLUL III - MODALITATEA DE GESTIUNE A SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC
DIN MUNICIPIUL GALAȚI ..................................................................... 13
3.1 Modalitatea de gestiune a serviciului de iluminat public din Municipiul
Galați ........................................................................................ 13
3.1.1 Gestiunea directă ............................................................. 14
3.1.2 Analiza oportunității delegării gestiunii serviciului de iluminat
public 15
3.1.3 Gestiunea delegată ........................................................... 16
3.1.3.1 Necesitatea elaborării prezentului studiu ........................... 17
3.1.3.2 Cadrul legal aplicabil contractului de delegare a gestiunii
serviciului de iluminat public ...................................................... 17
3.1.3.3 Natura juridică a contractului ......................................... 18
3.1.3.4 Durata contractului. Stabilirea duratei .............................. 23
3.1.3.5 Clauzele contractului de delegare .................................... 25
3.1.3.6 Încetarea Contractului de delegare a gestiunii ..................... 25
3.1.3.7 Procedura de atribuire a contractului de delegare ................ 26
4 CAPITOLUL IV - STABILIREA SOLUȚIILOR OPTIME DE DELEGARE A GESTIUNII
SERVICIULUI ..................................................................................30
4.1 Aspecte generale privind gestiunea delegată a serviciului de iluminat
public ........................................................................................ 30
4.2 Fezabilitatea economică și financiară .......................................... 30
4.3 Aspectele de mediu ................................................................ 31
4.4 Aspectele sociale ................................................................... 32
5 CAPITOLUL V – CONCLUZII ................................................................ 34
2
STUDIU DE OPORTUNITATE PRIVIND GESTIUNEA SERVICIULUI DE ILUMINAT
PUBLIC DIN MUNICIPIUL GALAȚI
1 CAPITOLUL I - Considerații generale
1.1 Date generale
Municipiul Galați, unul dintre cele mai mari centre economice din România, este
reședința județului Galați, fiind totodată și cea mai mare localitate din acest județ.
Potrivit datelor publicate pe site-ul oficial al Institutului Național de Statistică, la
data de 1 ianuarie 2023 populația orașului era de 304.637, fiind al optulea oraș din
țară ca număr de locuitori1.
Orașul Galați este plasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială
europeană, Canalul Dunăre-Main-Rin, context în care viața economică a
municipiului s-a dezvoltat în jurul Șantierului Naval, Portului Fluvial, în jurul
Combinatului Siderurgic și al Portului Mineralier.
Municipiul Galați este situat în zona estică a României, în extremitatea sudică a
platoului Moldovei, la 45 27 latitudine nordica și 28° 02 longitudine estică. Acesta
este situat pe malul stâng al Dunării și ocupă o suprafață de 246,4 km2, regăsindu-
se la confluența râurilor Siret (la vest) și Prut (la est), lângă Lacul Brateș, la circa
80 de kilometri de Marea Neagră.
Galați este al doilea port al României, cu posibilitate de conectare la Marea Neagră,
de la Galați Dunărea fiind maritimă. Prin porturile sale se realizează cea mai
importantă parte a exportului de cherestea a României 2.
1.2 Descrierea serviciului de iluminatul public
Serviciul de iluminat public face parte din categoria serviciilor comunitare de
utilități publice, conform Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități
publice - republicată, fiind reglementat prin dispozițiile Legii speciale nr. 230/2006
a serviciului de iluminat public.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 230/2006, acest serviciu cuprinde totalitatea
acțiunilor și activităților de utilitate publică și de interes economic și social general
desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale sub conducerea,
coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în
scopul asigurării iluminatului public.
Serviciul de iluminat public se realizează prin intermediul unui sistem de iluminat
public, definit de Legea nr. 230/2006 ca ansamblu tehnologic și funcțional compus
din construcții, instalații și echipamente specifice, componente care asigură
funcționarea, întreținerea, menținerea și reabilitarea sistemului.
Sistemul de iluminat public este ansamblul format din puncte de aprindere, cutii
de distribuție, cutii de trecere, linii electrice de joasă tensiune subterane sau
aeriene, fundații, stâlpi, instalații de legare la pământ, console, corpuri de
iluminat, accesorii, conductoare, izolatoare, cleme, armături, echipamente de
comandă, automatizare și măsurare utilizate pentru iluminatul public 3.
Conform art. 5 din Legea nr. 230/2006, serviciul de iluminat public se organizează
și funcționează cu respectarea principiilor stabilite în Legea nr. 51/2006.
1
http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/populatia_romaniei_pe_localitati_la_1ianuarie
2023_0.pdf
2
http://www.primariagalati.ro/economie/index.php
3
Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public
3
Potrivit Legii nr. 51/2006, autoritățile administrației publice locale au competentă
exclusivă în tot ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea și
funcționarea serviciilor de utilități publice, precum și în ceea ce privește crearea,
dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea și exploatarea bunurilor proprietate
publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, care compun sistemele de
utilități publice.
Astfel, în exercitarea competențelor și atribuțiilor ce îi revin în sfera serviciilor de
utilități publice, Consiliul Local al Municipiului Galați asigură cadrul necesar pentru
furnizarea serviciilor de utilități publice în Municipiul Galați și adoptă hotărâri în
legătură cu:
a) elaborarea și aprobarea strategiilor proprii privind dezvoltarea serviciilor, a
programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități
publice existente, precum și a programelor de înființare a unor noi sisteme, inclusiv
cu consultarea operatorilor;
b) coordonarea proiectării și execuției lucrărilor tehnico-edilitare, în scopul
realizării acestora într-o concepție unitară și corelată cu programele de dezvoltare
economico-socială a localităților, de amenajare a teritoriului, urbanism și mediu;
c) asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale în scopul înființării,
organizării, gestionării și exploatării în interes comun a unor servicii de utilități
publice, inclusiv pentru finanțarea și realizarea obiectivelor de investiții specifice
sistemelor de utilități publice;
d) alegerea modalității de gestiune a serviciilor de utilități publice și darea în
administrare sau, după caz, punerea la dispoziție a sistemelor de utilități publice
destinate furnizării/prestării acestora;
d1) aprobarea documentației de atribuire, care va include obligatoriu proiectul
contractului de delegare a gestiunii ce urmează a fi atribuit și anexele obligatorii
la acestea - în cazul gestiunii delegate;
d2) aprobarea modificării contractelor de delegare a gestiunii;
e) urmărirea, monitorizarea și raportarea indicatorilor de performanță și
aplicarea metodologiei de comparare a acestor indicatori, elaborată de Ministerul
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin raportare la operatorul cu cele
mai bune performanțe din domeniul serviciilor comunitare de utilități publice;
f) participarea unităților administrativ-teritoriale la constituirea capitalului
social al unor societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, având ca obiectiv furnizarea/prestarea
serviciilor de utilități publice de interes local, intercomunitar sau județean, după
caz;
g) contractarea sau garantarea împrumuturilor, precum și contractarea de
datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, în condițiile legii, în
numele unității administrativ-teritoriale, pentru finanțarea programelor de
investiții în vederea dezvoltării, reabilitării și modernizării sistemelor publice. În
cazul în care, prin contractul de delegare a gestiunii, operatorul are obligația de a
realiza investiții în infrastructura publică, contractarea sau garantarea unor
împrumuturi de către autoritatea administrației publice locale, în favoarea
operatorului, poate implica elemente de ajutor de stat, iar punerea în aplicare a
măsurii în cauză se realizează cu respectarea reglementărilor naționale și
comunitare în domeniu;
4
h) garantarea, în condițiile legii, a împrumuturilor contractate de operatorii
serviciilor de utilități publice în vederea înființării sau dezvoltării infrastructurii
tehnico-edilitare aferente serviciilor;
i) elaborarea și aprobarea regulamentelor serviciilor, a caietelor de sarcini, a
contractelor de furnizare/prestare a serviciilor și a altor acte normative locale
referitoare la serviciile de utilități publice, pe baza regulamentelor-cadru, a
caietelor de sarcini-cadru și a contractelor-cadru de furnizare/prestare ori a altor
reglementări-cadru elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare
competente;
j) stabilirea și aprobarea anuală a taxelor pentru finanțarea serviciilor
comunitare de utilități publice, în situațiile prevăzute de legile speciale;
k) aprobarea stabilirii, ajustării sau modificării prețurilor și tarifelor, după caz,
în condițiile legii speciale, cu respectarea normelor metodologice/procedurilor
elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente;
l) restrângerea ariilor în care se manifestă condițiile de monopol;
m) protecția și conservarea mediului natural și construit.
Iluminatul public are rolul de a asigura orientarea și circulația în siguranță a
pietonilor și vehiculelor pe timp de noapte, precum și crearea unui ambient
corespunzător în orele fără lumină naturală.
Serviciul de iluminatului public cuprinde iluminatul stradal-rutier, iluminatul
stradal-pietonal, iluminatul arhitectural, iluminatul ornamental și iluminatul
ornamental-festiv al comunelor, orașelor și municipiilor, ceea ce presupune:
iluminatul căilor rutiere;
iluminarea zonelor rezidențiale;
iluminatul zonelor comerciale;
iluminatul zonelor de plimbare;
iluminatul zonelor comerciale;
iluminatul parcurilor și grădinilor;
iluminatul clădirilor și monumentelor;
iluminatul ornamental-festiv.
Activitățile specifice serviciului de iluminat public, indiferent de forma de gestiune
adoptată, se organizează și se desfășoară în conformitate cu prevederile
regulamentului propriu al serviciului de iluminat public și ale caietului de
sarcini, elaborate și aprobate de consiliile locale, de Consiliul General al
Municipiului București sau de asociațiile de dezvoltare comunitară, după caz, în
baza regulamentului-cadru al serviciului de iluminat public și a caietului de sarcini-
cadru, elaborate de A.N.R.S.C. și aprobate prin ordin al președintelui A.N.R.S.C.
Iluminatul public trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de normele
luminotehnice, fiziologice, de siguranță a circulației și de estetică arhitectonică,
în următoarele condiții:
utilizarea rațională a energiei electrice;
reducerea costului investițiilor;
reducerea cheltuielilor anuale de exploatare, a instalațiilor electrice de
iluminat.
Realizarea unui iluminat corespunzător determină în special reducerea
cheltuielilor indirecte, reducerea numărului de accidente pe timp de noapte,
reducerea riscului de accidente rutiere, reducerea numărului de agresiuni contra
5
persoanelor, îmbunătățirea climatului social și cultural prin creșterea siguranței
activităților pe durata nopții.
Sistemele de iluminat stradal din țara noastră necesită încă eforturi importante
pentru creșterea-parametrilor luminotehnici, energetici și economici pentru că, în
general, nivelurile de luminanță și iluminare pe baza cărora sunt proiectate
instalațiile actuale sunt reduse în raport cu normele europene, determinând o
securitate scăzută a traficului rutier și a circulației pietonale.
Iluminatul public trebuie să asigure:
siguranța traficului;
securitatea persoanelor;
îmbunătățirea orientării In trafic;
un habitat plăcut;
posibilitatea orientării personale.
Avantajele unui Iluminat public de calitate:
scăderea costurilor comunității;
reducerea accidentelor;
reducerea criminalității;
utilizarea eficientă a rețelei de drumuri;
orientare;
confort psihic și vizual.
1.3 Zonele de aplicație ale sistemului de iluminat public
Drumuri principale
datorită puterii instalate mari, costul energiei este cea mai mare problemă;
soluția este un sistem optic eficient în cazul unei instalații noi sau renovate;
bună distribuție luminoasă mărește distanța dintre stâlpi reducând astfel
drastic costurile proprietarului sistemului de iluminat în cazul unor noi
instalații;
iluminatul eficient trebuie adaptat cerințelor cetățenilor, normelor de
iluminat și posibilităților bugetului.
Drumuri secundare și rezidențiale
majoritatea punctelor de lumină sunt instalate în aceste zone;
cerințele sunt funcționalitatea, economia (în special în consumul de
energie) și designul plăcut;
lumina "albă" este folosită pentru a crea zone rezidențiale plăcute, unde
oamenii să se simtă în siguranță;
iluminatul eficient presupune scăderea infracționalității și securitate
sporită.
Zone comerciale și publice
asigurarea securității este aici fundamentală, cerințele sunt similare
iluminatului rezidențial;
un bun iluminat în zonele comerciale și spații publice (de exemplu: parcuri,
zone de promenadă, etc.) trebuie să înfrumusețeze orașul, aducând
atmosferă propice, ambianță, identitate.
Zonele de conflict
intersecții, joncțiuni de autostrăzi și zone pietonale;
joncțiuni de cale ferată;
6
intersecții de drumuri cu geometrie variată.
Analiza costurilor proprietarului de sistem de iluminat public presupune:
un mod realist de a privi asupra costurilor iluminatului public;
încercarea de a înțelege nevoile beneficiarilor;
crearea celei mai economice soluții pentru o specificație tehnică dată (nivel
de iluminare cerut);
analiza atât a investiției inițiale, cât și a costurilor de funcționare, care sunt
de multe ori o consecință a deciziilor inițiale.
1.4 Criterii de calitate în iluminatul public
Iluminatul public stradal se realizează pentru iluminatul căilor de circulație
publică, străzi, trotuare, piețe, intersecții, parcări, treceri de pietoni, poduri,
pasaje, pasaje subterane.
Standardul român SR EN 13433 și normele europene (CIE) stabilesc criterii clare de
calitate și cantitate a iluminatului pentru toate aceste obiective, context în care
recomandăm îndeplinirea cu strictețe a acestora de către operatorul care va
gestiona serviciul de iluminat public.
Măsurile principale care se supun reglementărilor normativelor amintite sunt:
Nivelul de luminanță a suprafeței drumului sau iluminarea (după caz);
Uniformitatea acestei
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.