HCL 532/2023 adoptată
Modificarea HCL nr. 733/24.11.2022 privind aprobarea tarifelor practicate pentru serviciul de transport public local de persoane, facilitățile acordate categoriilor de pasageri care beneficiază de gratuități și reduceri la transportul în comun si aprobarea actului adițional nr. 3 la contractul de delegare nr. 91780/04.05.2022
Documente
- hcl HCL 532.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 532
din 28.09.2023
pentru modificarea HCL nr. 733/24.11.2022 privind aprobarea tarifelor practicate pentru
serviciul de transport public local de persoane, facilitățile acordate categoriilor de
pasageri care beneficiază de gratuități și reduceri la transportul în comun si aprobarea
actului adițional nr. 3 la contractul de delegare nr. 91780/04.05.2022
Iniţiator: Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 566/22.09.2023
Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în Ședință Ordinară în data de
28.09.2023;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 185612/22.09.2023 al inițiatorului,
Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu;
Având în vedere Raportul comun de specialitate nr. 185613/22.09.2023 al Direcției
Financiar Contabilitate și al Direcției Servicii Comunitare de Utilități Publice;
Având în vedere avizul Comisiei de buget, finanțe, administrarea domeniului public
și privat al municipiului Galați;
Având în vedere avizul Comisiei pentru servicii publice, gospodărire comunală,
comerț și privatizare;
Având în vedere dispozițiile art. 1, alin. (4), lit. m) și art. 17, alin. (1), lit. i) din Legea
serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007,
cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 17, alin. (2) și art. 22 din anexa la Ordinul
Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 532/2023
Publice nr. 272/2007 pentru aprobarea Normelor –cadru privind stabilirea, ajustarea și
modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane;
Având în vedere dispozițiile art. 83, alin. (1) și alin. (2) din Legea învățământului
preuniversitar nr. 198/04.07.2023;
Având în vedere dispozițiile art.128, alin. (3) și alin. (27) din Legea învățământului
superior nr. 199/04.07.2023;
Având în vedere dispozițiile art. 23 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 5, alin. (1) lit. f) din Legea nr. 341/2004 a
recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta
muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta
muncitorească anticomunistă din Valea Jiului -Lupeni-august 1977, cu modificările și
completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 37, alin. (1) din Norme Metodologice de aplicare a
Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta
muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004;
Având în vedere dispozițiile art.16 lit. b) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de
război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 8^1, alin.(1), lit. i) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 71/2008 privind modificarea și completarea O.U.G. nr. 82/2006 pentru
recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare, cu modificările
și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 8, alin. (2), lit. b) din Decretul-Lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura
instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori
constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru
șomaj și ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 11 lit. c) din Hotărârea de Guvern nr. 1364/2006
pentru aprobarea drepturilor și obligațiilor donatorilor de sânge;
Având în vedere dispozițiile art. 4, alin (1) lit. c) şi i) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență;
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 532/2023
Având în vedere dispozițiile art.11 lit. d) din Regulamentul de acordare a titlului de
’’Cetățean de Onoare al Municipiului Galați” aprobat prin HCL nr. 129/31.03.2021;
Având în vedere dispozițiile HCL nr. 678/21.12.2021 privind aprobarea cheltuielilor
necesare plății abonamentelor pentru transportul în comun tip BASIC 45, beneficiarilor
Cantinei de Ajutor Social Galați;
Având în vedere dispozițiile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d) şi alin. (7), lit. n), din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. I – Anexa 2 la HCL nr. 733/24.11.2022 privind aprobarea tarifelor practicate
pentru serviciul de transport public local de persoane, facilitățile acordate categoriilor de
pasageri care beneficiază de gratuități și reduceri la transportul în comun si aprobarea
actului adițional nr.3 la contractul de delegare nr. 91780/04.05.2022, se modifică și va avea
cuprinsul din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. II – Primarul Municipiului Galaţi și Directorul General al societății Transurb
S.A. Galați se împuternicesc cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. III – Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Președinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 532/2023
Anexa la HCL nr. 532/28.09.2023
Perioada
Nr. Reducere Tip abonament
Categorii de pasageri de
crt acordată 2022
reactivare
Pensionari care cumulează venituri din BASIC 1-3-6-12
1. 100%
pensie până la 1.386 lei net/lună 45/135/270 LUNI
Pensionari care cumulează venituri din
BASIC 1-3-6-12
2. pensie cuprinse între 1.387și 2.500 lei 75%
45/135/270 LUNI
net/lună
Pensionari care cumulează venituri din
BASIC 1-3-6-12
3. pensie cuprinse între 2.501și 4.000 lei 50%
45/135/270 LUNI
net/lună
Pensionari care cumulează venituri din BASIC 1-3-6-12
4. 25%
pensie peste 4.000 lei net/lună 45/135/270 LUNI
Studenții înmatriculați la forma de
învățământ cu frecvență, în instituțiile
5. de învățământ superior acreditate din 10% PLUS NOMINAL 1 1-12 LUNI
municipiul Galați, în vârstă de până la
30 de ani
Elevii din învățământul preuniversitar
acreditat/autorizat, inclusive
înmatriculați în cadrul unităților de
învățământ preuniversitar înscris în
6. 100% PLUS NOMINAL 1 1-12 LUNI
Registrul special al al unităților de
învățământ preuniversitar care
funcționează după un curriculum străin,
din municipiul Galați
7. Șomeri indemnizați 100% BASIC 45 1 LUNĂ
Persoane care beneficiază de salariul
8. 100% BASIC 45 1 LUNĂ
de bază minim pe țară garantat în plată
9. Cetățeni de onoare 100% PLUS NOMINAL 1 1-12 LUNI
10. Veterani și văduve de razboi 100% PLUS NOMINAL 1 1-12 LUNI
Persoane beneficiare a Decretului -Lege
11. 100%* PLUS NOMINAL 1 1-12 LUNI
nr.118/1990
12. Donatorii de sânge 50% BASIC 45 1 LUNĂ
Notă:
* decontarea contravalorii abonamentului se va face 100 % din bugetul casei județene de
pensii Galați, prin operatorul Tansurb S.A.
Cardurile de călătorie pentru categoriile de pasageri care beneficiază de gratuități și
reduceri la transportul în comun vor avea culori diferite.
Beneficiarii Legii nr. 448/2006, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap călătoresc fără titluri de călătorie, pe baza legitimației eliberate
de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului.
Beneficiarii Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989,
pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru
revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 **) nr.
341/2004, au dreptul la transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun pe
baza legitimației de revoluționar și a documentului de identitate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.