HCL 5/2026 adoptată
Modificarea HCL nr. 304/30.05.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a Caietului de sarcini pentru serviciul de administrare a cimitirelor din Municipiul Galați, cu modificările și completările ulterioare
Documente
- hcl HCL_5.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 5
din 29.01.2026
pentru modificarea HCL nr. 304/30.05.2018 privind aprobarea Regulamentului de
organizare și funcționare și a Caietului de sarcini pentru serviciul de administrare a
cimitirelor din Municipiul Galați, cu modificările și completările ulterioare
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 605/13.11.2025
Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în Ședință Ordinară, în data de
29.01.2026;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 214073/13.11.2025 al inițiatorului;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 214080/13.11.2025 al Direcției
Servicii Comunitare de Utilități Publice;
Având în vedere Avizul Comisiei pentru servicii publice, gospodărie comunală,
comerţ şi privatizare;
Având în vedere Avizul Comisiei juridice, de administrație publică locală,
drepturi și libertăți cetățenești, relații cu cetățenii și apărarea ordinii și liniștii publice;
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit. m), art. 7 alin. (1) si ale art. 10 alin.
(3) și alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și
funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes
local, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 6 alin. (2) și alin. (3) și art. 14 alin. (2) din Legea
nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, cu
modificările și completările ulterioare;
_______________________________________________________________________________
HCL nr. 5/2026
Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. s) din
Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
completările și modificările ulterioare;
În temeiul dispozițiilor art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. I - Anexa nr. 2 la HCL nr. 304/30.05.2018 privind aprobarea
Regulamentului de organizare și funcționare și a Caietului de sarcini pentru serviciul de
administrare a cimitirelor din Municipiul Galați, cu modificările și completările
ulterioare, se modifică și va avea cuprinsul prevăzut în Anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. II - Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. III – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
_______________________________________________________________________________
HCL nr. 5/2026
Anexa la HCL nr. 5/29.01.2026
REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A
SERVICIULUI DE ADMINISTRARE A CIMITIRELOR DIN MUNICIPIUL GALAŢI
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Art. 1. (1) Prezentul Regulament stabilește cadrul juridic unitar și condițiile în care se
desfășoară serviciul de administrare a cimitirelor din Municipiul Galați.
(2) Serviciul de administrare a cimitirelor este o activitate edilitar-gospodărească, din
cadrul serviciului de administrare a domeniului public și privat al Municipiului Galați, destinată
satisfacerii unor nevoi ale comunității locale.
Art. 2. Serviciul de administrare a cimitirelor din Municipiul Galați se desfășoară sub
autoritatea administrației publice locale, care coordonează, reglementează și controlează
modulîn care operatorul asigură activitățile de administrare a cimitirelor.
Art. 3. Prevederile prezentului Regulament se aplică serviciului de administrare a
cimitirelor din Municipiul Galați.
Art. 4. (1) Înființarea, extinderea, desființarea, organizarea și administrarea cimitirelor,
se fac în baza hotărârilor Consiliului Local Galați, potrivit legilor în vigoare.
(2) La nivelul municipiului Galați sunt 3 cimitire, respectiv: “Eternitatea", "Ștefan cel Mare''
și "Sfântul Lazăr” .
CAPITOLUL II
DEFINIȚII
Art. 5. Pentru definirea obiectului prezentului Regulament se folosesc următorii termeni:
1. abonament acces autovehicule in cimitir - document în baza căruia operatorul emite un card,
care va fi utilizat pentru sistemul de acces cu barieră automată;
2. activităţi edilitar-gospodăreşti - ansamblul acţiunilor de utilitate şi interes public local sau
judeţean, desfăşurate din iniţiativa şi sub organizarea autorităţilor administraţiei publice
locale, prin care se asigură, într-o concepţie unitară şi coerentă, buna gospodărire şi
modernizare a localităţilor, dezvoltarea durabilă a acestora şi a infrastructurii edilitar-urbane,
precum şi condiţii normale de muncă, de viaţă şi de locuire pentru comunităţile locale;
3. card de acces – instrument emis persoanelor fizice și juridice care solicita abonament acces
autovehicule în cimitir;
4. cimitir - spațiul situat în intravilanul sau extravilanul localității, care a fost, este sau va fi
destinat înhumării;
5. domeniul privat al unității administrativ-teritoriale - totalitatea bunurilor mobile și imobile
intrate în proprietatea unității administrativ-teritoriale prin modalitățile prevăzute de lege și
care nu fac parte din domeniul public al acesteia;
6. domeniul public al unității administrativ-teritoriale - totalitatea bunurilor mobile și imobile
aflate în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale, care, potrivit legii sau prin
natura lor, sunt de uz sau de interes public local și care nu au fost declarate prin lege bunuri de
1
uz sau de interes public național;
7. drept de folosință loc de înhumare – dreptul legal de a folosi locul de înhumare, în baza unui act
de concesiune/proprietate valabil.
8. infrastructura edilitar-urbană - ansamblul bunurilor mobile şi imobile, dobândite potrivit legii,
constând în clădiri, construcţii şi instalaţii tehnologice, echipamente funcţionale, dotări
specifice şi mobilier urban, inclusiv terenurile aferente, destinate desfăşurării unor activităţi
edilitar-gospodăreşti; infrastructura edilitar - urbană face parte din domeniul public sau privat
al unităţilor administrativ-teritoriale şi este supusă regimului juridic al proprietăţii publice sau
private, potrivit legii.
9. loc de înhumare - suprafața de 3,75 mp (dimensiuni: lungime 2,5 m și lățime 1,5 m), dar nu mai
puțin de 3,00 mp (dimensiuni: lungime 2,50 m și lățime 1,20 m) sau în funcție de topografia
concretă a terenului;
10. lucrări funerare supraterane – însemnele, bordurile, împrejmuirile, lespezile, obeliscurile
sau orice alte lucrări de artă pentru înhumare;
11. lucrări funerare subterane – criptele pentru locuri de înhumare;
12. lumina - distanța dintre ultimul pat aferent unei gropi duble și cota 0 a terenului;
13. operatorul serviciului – societate/serviciu public specializată/specializat prin intermediul
căreia autoritatea administrației publice locale, în baza hotărârilor adoptate de Consiliul Local,
desfășoară activități prin intermediul cărora asigură serviciul de administrare a cimitirelor din
Municipiul Galați;
14. tichet acces – document eliberat de terminalul de intrare, în baza căruia se permite
intrarea/ieșirea cu autovehiculele în cimitire, în urma achitării tarifului de intrare;
CAPITOLUL III
ORGANIZAREA, FUNCȚIONAREA ȘI GESTIUNEA SERVICIULUI DE ADMINISTRARE A
CIMITIRELORDIN MUNICIPIUL GALAȚI
Art. 6. (1) Înființarea, organizarea, coordonarea și reglementarea serviciului de administrare
a cimitirelor din Municipiul Galaţi constituie obligația exclusivă a autorității administrației publice
locale, iar monitorizarea și controlul funcționării și gestionării acestuia intră în atribuțiile și
responsabilitatea exclusivă a acestei autorități.
(2) Organizarea şi funcţionarea cimitirelor umane din Municipiul Galaţi de către autoritatea
administrației publice locale se realizează prin:
a) elaborarea unui Regulament al serviciului de administrare a cimitirelor, aprobat prin
hotărâre a Consiliului Local, prin care se instituie reguli generale pentru concesionare, servicii de
înhumare, deshumare și construirea/desființarea lucrărilor funerare;
b) atribuirea locurilor de înhumare prin concesiune pe termen de 7 ani sau 25 ani, cu
respectarea condiţiei ca locul să fie îngrijit;
c) realizarea lucrărilor funerare numai cu avizul operatorului;
d) desființarea construcțiilor funerare numai cu avizul operatorului;
e) plata unor taxe şi tarife de către beneficiarii serviciului. În cazul gestiunii directe, atunci
când operatorul este un serviciu public aflat în subordinea Consiliului Local şi funcţionează pe
bazăde autofinanţare, aceste taxe şi tarife pot fi vărsate în bugetul operatorului, iar în cazul
gestiunii delegate, tarifele vor fi vărsate în bugetul operatorului.
Art. 7. Elaborarea și aprobarea Regulamentului serviciului de administrare a cimitirelor din
Municipiul Galaţi s-a făcut cu respectarea și îndeplinirea principiilor înscrise în: O.G. nr. 71/2002
2
privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat
de interes local, OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ; Legea nr. 102/2014 privind
cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare; HG nr.741/2016-pentru aprobarea Normelor
tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi
reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale
pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare şi nivelul fondului de garantare.
Art. 8. (1) Teritoriul cimitirelor este împărţit în: sole, după caz; parcele, fiecare parcelă fiind
împărţită în rânduri şi respectiv locuri de înhumare, numerotate conform unui plan de
sistematizare.
(2) Locurile de înhumare vor fi numerotate, între acestea urmând să fie amenajate căile
de acces necesare. În acest sens, terenurile aparţinând fiecărui cimitir vor fi sistematizate şi
împărţite prin grija operatorului serviciului de administrare a cimitirelor din municipiul Galați
în sole, parcele, rânduri, locuri, conform proiectului, după caz, a cartării.
(3) Solele vor fi notate cu literele alfabetului român și vor fi marcate.
(4) Parcelele, rândurile şi locurile vor fi numerotate cu cifre. Parcelele vor fi marcate
cuplăcuţe metalice.
(5) Numerotarea locurilor se va face, pentru rânduri de la EST la VEST şi a locurilor de la
NORD la SUD.
(6) Locurile de înhumare fac obiectul concesiunii.
Art. 9. Operatorul serviciului de administrare a cimitirelor din Municipiul Galaţi este
obligatsă asigure, atunci când este nevoie, întreţinerea clădirilor, a spaţiilor verzi și menținerea
în funcțiune a infrastructurii din cimitir.
Art. 10. Funcționarea serviciului de administrare a cimitirelor din Municipiul Galaţi se
realizează în condiții de transparență prin realizarea consultării publice și are ca obiectiv
asigurarea unui nivel calitativ ridicat.
Art. 11. Activitățile edilitar-gospodărești specifice serviciului de administrare a
cimitirelordin Municipiul Galaţi vor asigura:
a) satisfacerea cerințelor și nevoilor de utilitate publică al comunității locale;
b) continuitatea serviciului;
c) ridicarea continuă a standardelor și a indicatorilor de performanță ai serviciilor prestate;
d) dezvoltarea și modernizarea infrastructurii edilitar-urbane a unității
administrativ -teritoriale;
e) protecția și conservarea mediului natural și construit.
Art. 12. (1) Activitățile specifice serviciului de administrare a cimitirelor din Municipiul
Galaţi prestate/furnizate trebuie să îndeplinească la nivelul beneficiarilor indicatorii de
performanță aprobați de către autoritatea administrației publice locale.
(2) Serviciile necesare colectivităţii locale sunt asigurate în sistem privat de către unităţile
parohiale, iar în sistem public prin cimitirele locale.
(3) Administrarea infrastructurii cimitirelor constând în platforme, drumuri de acces,
alimentare cu apă, instalație de iluminat public, clădirea administraţiei și anexele aferente
cimitirului, este în sarcina autorităţii administraţiei publice locale - Municipiul Galaţi.
(4) Indicatorii de performanță aprobați de către Consiliul Local al Municipiului Galați
3
respectă cadrul general stabilit în acest scop în prezentul Regulament.
Art. 13. Gestiunea serviciului de administrare a cimitirelor se organizează în Municipiului
Galați sub forma gestiunii directe sau gestiunii delegate (indirecte), fiind asigurat astfel raportul
cost-calitate optim pentru serviciile furnizate/prestate și ținându-se cont de mărimea, gradul de
dezvoltare și de particularitățile economico-sociale ale localității, de starea infrastructurii
edilitar-urbane a unității administrativ-teritoriale, de posibilitățile de dezvoltare ale acesteia.
Art. 14. (1) În cazul gestiunii directe sau gestiunii delegate (indirecte), desfășurarea
serviciului de administrare a cimitirelor din Municipiul Galaţi se va realiza prin încredințarea în
totalitate sau parțială a realizării activităților specifice către un operator.
(2) Încredințarea activității de administrare a cimitirelor din Municipiul Galaţi se va face
în condițiile prevăzute de cadrul legal în vigoare în baza unui contract de delegare a gestiunii sau
a unei hotărâri de dare în administrare.
(3) Prestarea serviciului în modalităţile prevăzute la alin. (1) va fi realizată respectându-
seurmătoarele:
a) aplicarea şi respectarea Regulamentului aprobat de către Consiliul Local Galaţi;
b) corectitudinea concesionărilor şi a atribuirii locurilor de înhumare pe termen de7 ani
sau pe termen de 25 ani;
c) asigurarea pazei şi ordinii în perimetrul cimitirului;
d) asigurarea prestaţiilor necesare înhumării;
e) întreţinerea aleilor, clădirilor, instalaţiilor, împrejmuirilor.
Art. 15. În scopul unei cât mai bune organizări, funcţionări şi evidenţe referitor la atribuirea
locurilor de înhumare, în conformitate cu planul de sistematizare, precum şi a evidenţei
decedaţilor se vor asigura următoarele:
a) întocmirea şi păstrarea unui registru de evidenţă în care se înscriu în mod obligatoriu
următoarele date: numărul curent, ziua, luna, anul înhumării, datele de identificare a
defunctului, data decesului, sola, după caz, numărul parcelei, al rândului şi al locului de
înhumare, numele şi adresa persoanei care a declarat înhumarea şi observaţii cu privire la tipul şi
lucrările funerare existente pe locul de înhumare;
b) în cazul înhumării unei persoane decedate neidentificate, în registrul de evidenţă se
menţionează denumirea autorităţii care a dispus înhumarea şi numărul dosarului cazului;
c) persoana care a solicitat înhumarea şi concesionarul locului de înhumare au acces
la registrul de evidenţă;
d) punerea la dispoziția persoanelor interesate a informațiilor privind locul de înhumare al
unei persoanei decedate, la cererea temeinic justificată a acestora, în timpul orelor de program.
Art. 16. Organizarea și funcționarea cimitirelor se realizează în condițiile Legii nr. 102/2014
și a HG nr.741/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice si sanitare din 12.10.2016 privind
serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea si reînhumarea cadavrelor
umane, cimitirele, crematoriile umane, precum si criteriile profesionale pe care trebuie sa le
îndeplinească prestatorii de servicii funerare si nivelul fondului de garantare, în care este
prevăzută:
a) obligativitatea ca înhumarea persoanelor decedate să se facă numai pe baza adeverinţei
eliberate de oficiul stării civile care a înregistrat decesul;
b) posibilitatea de a se face cercetări doar pe baza autorizaţiei Parchetului sau a altui
4
organism judiciar şi a reglementărilor sanitare în vigoare;
c) posibilitatea înhumării celor decedaţi în alte localităţi numai pe baza avizului sanitar
pentru transport de cadavre umane eliberat de Direcţia de Sănătate Publică.
CAPITOLUL IV
REALIZAREA SERVICIULUI DE ADMINISTRARE A CIMITIRELOR DIN MUNICIPIUL GALAŢI
SECŢIUNEA 1
CONCESIONAREA LOCURILOR DE ÎNHUMARE
Art. 17. Cimitirele vor funcţiona astfel ca cerinţele populaţiei, în cazul decesului unei
persoane, să poată fi satisfăcute cu operativitate şi în condiţii corespunzătoare.
Art. 18. Prin loc de înhumare se înţelege suprafaţa de 3,75 mp, (dimensiuni: lungime 2,5
mşi lăţime 1,5 m), dar nu mai puţin de 3,00 mp, (dimensiuni: lungime 2,50 m şi lăţime 1,20 m),
în funcţie de topografia concretă a terenului, cu intervale între acestea de 0,20 m necesare pentru
circulaţia şi îngrijirea locurilor de înhumare.
Art. 19. Atribuirea locurilor de înhumare se va face în ordinea numerică a rândurilor şi a
locurilor.
Art. 20. (1) Locurile de înhumare, se atribuie, în folosinţă, în condiţiile legii şi ale
prezentului Regulament, prin act de concesiune:
a) pe termen de 7 ani sau pe termen de 25 de ani, la decesul unei persoane, aparţinătorilor
acesteia, în baza aprobării date de către conducerea operatorului, cu plata integrală a tarifului
de concesiune, cu drept de prelungire a perioadei de concesionare;
b) pe termen de 25 ani, fără caz de deces - “în rezervă”, persoanelor care au domiciliul
pe raza Municipiului Galaţi, în baza aprobării dată de către Primarul Municipiului Galaţi, în limita
locurilor disponibile, cu plata integrală a tarifului de concesiune stabilit în acest sens și cu condiţia
executării de lucrări funerare subterane şi/sau supraterane, în termen de cel mult 2 ani de la data
atribuirii, cu drept de prelungire a perioadei de concesionare;
(2) Perioadele de concesionare se prelungesc odată cu achitarea tarifelor de concesiune.
(3) Actul de concesiune, având conținutul și forma prevăzută în anexa 1 la prezentul
regulament, conferă titularului sau, după caz, urmaşilor acestora, numai dreptul de folosinţă
asupra locului de înhumare.
(4) Unei persoane i se va putea atribui în concesiune numai un singur loc de înhumare,
într-un singur cimitir din Municipiul Galaţi.
(5) Prin titular de loc de înhumare se înţelege persoana care deţine, în folosinţă, locul de
înhumare și are act de concesiune.
(6) În acest loc pot fi înhumaţi titularii dreptului de folosinţă, soţii sau soţiile, copiii şi
părinţii acestora, precum și alte persoane, în baza acordului scris al titularului/titularilor dat în
faţa administratorului cimitirului sau un acord dat în fața unei autorități notariale din țară sau
străinătate.
(7) Atribuirea
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.