17 decembrie 2020 · Inițiator: Primarul municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu
Pe scurtSe aprobă documentația tehnico-economică pentru intervenția de reabilitare a rețelei de apă de pe strada Domnească, între Eroilor și Gara, cu indicatorii principali stabiliți în anexă. Lucrările vor avea ca scop îmbunătățirea alimentării cu apă în zona respectivă, iar investiția se finanțează din fonduri publice conform prevederilor legale. Primarul exercită conducerea implementării, iar secretarul municipal asigură publicitatea hotărârii și transmiterea ei către adresele relevante.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 496
din 17.12.2020
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Reabilitare rețea
apă str. Domnească - tronson str. Eroilor – str. Gării”
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 561/25.11.2020
Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de
17.12.2020;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 223357/25.11.2020, a iniţiatorului-
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 223368/25.11.2020, al
Direcţiei Dezvoltare Infrastructură şi Lucrări Publice şi al Direcţiei Financiar
Contabilitate;
Având în vedere raportul de avizare al Comisiei buget-finanţe, administrarea
domeniului public şi privat al municipiului Galaţi;
Având în vedere dispoziţiile art. 2, lit. e), art. 5, alin. (1), lit. b) şi art. 9 din
Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii
finanţate din fonduri publice, coroborate cu cele ale art. 44, alin. 1 din Legea
nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
______________________________________________________________________________________
HCL nr. 496/2020
Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (1), alin (2), lit. b), alin. (4), lit d) din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139, alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru
obiectivul „Reabilitare rețea apă str. Domnească - tronson str. Eroilor – str. Gării”,
având principalii indicatori tehnico-economici prevăzuți în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire
a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 - Secretarul general al municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
______________________________________________________________________________________
HCL nr. 496/2020
ANEXA LA H.C.L. NR. 496/17.12.2020
Prezentul proiect cuprinde înlocuirea rețelelor și a branșamentelor cu conducte noi,
dimensionate corespunzător:
-înlocuire rețea str. Domnească c/c str Eroilor cu racordare în conducta OL Dn
600mm spre str. Eroilor pozată în canivou;
-conductă apă OL Dn 600mm (tronson str. Eroilor-str. Gării) pozată în canivou;
-conductă apă OL Dn 200mm (tronson str Eroilor-str Garii) pozată în canivou;
-subtraversare conductă OL Dn 200mm ce alimentează bl Cristal pozată în canivou;
-înlocuire racord conductă OL Dn 100mm ce alimentează Teatrul Dramatic;
-înlocuire racord conductă PEHD Dn 100mm pentru Aleea Trandafirilor;
-înlocuire racord conductă OL DN 100mm pentru PT A pozat în canivou;
-la intersecția str. Domnească/str. Gării se va înlocui racordul aferent conducta
Dn100mm din conducta de distributie apa Dn 200mm pentru str Garii;
-se vor înlocui hidranții de incendiu supraterani.
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
Valoarea totală a investiției: 2.010.419,54 lei
Din care C+M: 1.681.709,54 lei
Capacităţi: - lungime strada L=450 ml
-inlocuire retea apa Dn 600mm
-inlocuire retea apa Dn 200mm
Durata de realizare a investitiei: 12 luni
Sursa de finanțare: buget local
Anexăm devizul general corespunzător acestui proiect.
Preşedinte de şedinţă,
______________________________________________________________________________________
HCL nr. 496/2020
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.