25 septembrie 2025 · Inițiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu
Pe scurtConsiliul local a decis să acorde în municipiul Galați cinci autorizații taxi, cu numerele de ordine indicate în registrul suplimentar atașat. Aceste autorizații sunt valabile pentru desfășurarea transportului de persoane în regim taxi în oraș, iar Primarul are mandat să pună în aplicare hotărârea iar secretarul să o publice. Pentru locuitori, rezultă că vor exista cinci taxiuri operate legal sub autorizații noi, iar procedura de atribuire și termenele de implementare vor fi stabilite prin publicare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMANIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 482
din 25.09.2025
privind atribuirea unei autorizaţii taxi şi a numărului de ordine al acesteia pentru
desfășurarea transportului de persoane în regim taxi în Municipiul Galaţi
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 497/08.09.2025
Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de
25.09.2025;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 159134/08.09.2025 al iniţiatorului;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 159143/08.09.2025 al Direcţiei
Servicii Comunitare de Utilităţi Publice;
Având în vedere avizul comisiei pentru servicii publice, gospodărie comunală,
comerţ şi privatizare;
Având în vedere dispozițiile art. 17 lit. a) din Normele metodologice pentru
aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în
regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul
Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. 356/2007, actualizat;
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 482/2025
Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 – Se aprobă atribuirea unui număr de cinci autorizații taxi cu numerele
de ordine stabilite în Registrul Special de atribuire a autorizaţiilor taxi, conform
anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 – Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 3 – Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicarea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 482/2025
Anexa la HCL nr. 482/25.09.2025
Transportatori din lista
Nr.
NR. de asteptare Transportatori carora li s-
autorizatie
CRT. cărora li se vor atribui au retras autorizatiile taxi
taxi
autorizatii taxi
operator FLORIAN TAX TAL
SRL masina GL 94 FLT per aut
21.05.2020 - 20.05.2025,
POPOACA DUMITRU
1. 30 observatii: fisc memo TALABA
DANIEL PFA
ADRIAN II - GL 55 ADT -
TRANSFER AUTORIZATIE
TAXI
operator BERDILA EUGENIA
ADRIAN PFA masina GL 16
AXB per aut 19.12.2023 -
2. DAVID TAX SRL 41
18.12.2028, observatii:
19.01.25 AUTORIZATIE TAXI
NEVIZATA
operator JALBA COSMINEVA
TAXI SRL masina GL 09 TZT
per aut 05.06.2024 -
3. DGE TAX SRL 44
04.06.2029, observatii:
05.07.25 AUTORIZATIE TAXI
NEVIZATA
operator CILICI GHEORGHE
PFA masina GL 49 SIM per
DIMA MARCEL CLAUDIU aut 03.09.2020 - 02.09.2025,
4. 59
PFA observatii: 17.12.24
RETRAGERE AUTORIZATIE
LA CERERE
operator DADYVIOCRIS SRL
masina GL 13 UMJ per aut
21.10.2024 - 20.10.2029,
5. DAJBOG C GINEL PFA 66
observatii: 19.12.24
AUTORIZATIE TRANSPORT
NEVIZATA
Preşedinte de şedinţă,
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 482/2025
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.