28 august 2025 · Inițiator: Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu

HCL 463/2025 Galați adoptată

Finanțarea programului sportiv, la nivel de seniori, al Asociaţiei Clubul Sportiv United Galaţi-Clubul Sportiv Unit Galaţi

Pe scurt

Se decide acordarea finanțării din bugetul municipiului Galați pentru programul sportiv la nivel de seniori al Asociației Clubul Sportiv United Galați – Clubul Sportiv Unit Galați. Asta înseamnă că locuitorii pot vedea fonduri alocate acestui club (accesează bani publici) pentru activități sportive ale seniorilor, conform unui plan aprobat, cu termene și condiții stabilite în Hotărâre. Vor fi cupoane sau rezuri de finanțare, cu verificări de direcția financiar-contabilitate și comisiile relevante, conform procedurilor, iar impactul asupra zonelor vizează sprijinul pentru sportul local din Galați.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă finanțarea de la bugetul local a programului sportiv, la nivel de seniori, al Asociaţiei Clubul Sportiv United Galaţi-Clubul Sportiv Unit Galaţi, “De la plăcere la Performanţă - Împreună în UEFA Futsal Champions League”, ce se înscrie în programul de utilitate publică ”Promovarea sportului de performanță”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Cultură și sport” în Galați

Denumire
Hotărârea nr. 463 din 2025 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
463 / 2025
Data
28 august 2025
Inițiator
Primarul Municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Teme
Cultură și sport

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 463 din 28.08.2025 pentru finanțarea programului sportiv, la nivel de seniori, al Asociaţiei Clubul Sportiv United Galaţi-Clubul Sportiv Unit Galaţi Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuț-Florin Pucheanu; Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 480/21.08.2025; Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în Ședinţă Ordinară, în data de 28.08.2025; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 145557/21.08.2025, al iniţiatorului; Având în vedere Raportul comun de specialitate nr. 145563/21.08.2025, al Direcției Relații Publice și al Direcției Financiar Contabilitate; Având în vedere Avizul Comisiei de buget finanțe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Galați; Având în vedere Avizul Comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistență socială, sport și agrement; Având în vedere cererea de finanțare a Asociaţiei Clubul Sportiv United Galaţi- Clubul Sportiv Unit Galaţi, înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galaţi cu nr. 132079/31.07.2025; HCL nr. 463/2025 Având în vedere Procesul verbal nr. 137096/07.08.2025, încheiat în urma analizării şi selecţiei, de către Comisia de evaluare şi analiză, a dosarelor depuse de structurile sportive, în vederea finanţării de la bugetul local; Având în vedere dispozițiile HCL nr. 139/28.03.2019 pentru aprobarea Regulamentului privind finanţarea din bugetul Municipiului Galaţi a programelor sportive iniţiate de către organizaţiile sportive; Având în vedere dispozițiile Ordinului Ministerului Tineretului şi Sportului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor şi programelor sportive, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 18^1 alin. (2) lit.”b”, art. 67^1 alin. (3) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. ”d” şi alin. (7) lit. ”f” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 - Se aprobă finanțarea de la bugetul local a programului sportiv, la nivel de seniori, al Asociaţiei Clubul Sportiv United Galaţi-Clubul Sportiv Unit Galaţi, “De la plăcere la Performanţă - Împreună în UEFA Futsal Champions League”, ce se înscrie în programul de utilitate publică ”Promovarea sportului de performanță”. HCL nr. 463/2025 Art. 2 - Se aprobă suma de 800.000 lei, ca limită maximă ce poate fi repartizată din bugetul municipiului Galaţi pentru derularea programului sportiv al Asociaţiei Clubul Sportiv United Galaţi-Clubul Sportiv Unit Galaţi, pentru sezonul competițional 2025-2026. Art. 3 - Contractele de finanţare se vor încheia în conformitate cu Regulamentul privind finanţarea din bugetul municipiului Galaţi a programelor sportive iniţiate de către organizaţiile sportive, aprobat prin HCL nr. 139/28.03.2019. Art. 4 - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 5 - Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretar General HCL nr. 463/2025

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala