Galați › 13 august 2019

HCL 381/2019 adoptată

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici si a Studiului de oportunitate pentru achizitionarea a 40 autobuze noi, EURO 6

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 381 din 13.08.2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Studiului de oportunitate pentru achiziționarea a 40 autobuze noi, EURO 6 Iniţiator: Consilier local, Apostol-Picu Roman Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 423/05.08.2019 Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în Ședinţă Extraordinară în data de 13.08.2019; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 50918/05.08.2019 al iniţiatorului – consilier local, Apostol-Picu Roman; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 52258/09.08.2019 al Direcţiei Servicii Comunitare de Utilităţi Publice; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei buget–finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Galaţi; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei pentru servicii publice, gospodărie comunală, comerţ şi privatizare; Având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (2) şi art. 17 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local; Având în vedere dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ; În temeiul art. 139 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, _____________________________________________________________________________________ HCL nr. 381/2019 H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 – Se aprobă indicatorii tehnico-economici privind achiziţionarea a 40 de autobuze noi, EURO 6, conform anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - Se aprobă Studiul de oportunitate privind achiziţionarea a 40 de autobuze noi, EURO 6, conform anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3 – Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 4 – Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicarea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretar General, _____________________________________________________________________________________ HCL nr. 381/2019 Anexa 1 la HCL nr. 381/13.08.2019 Indicatorii tehnico-economici privind achiziţionarea a 40 de autobuze noi, EURO 6 In stabilirea unei politici de transport se considera ca următoarele obiective sunt de mai mare importanta: - Realizarea unui transport public de persoane modern, performant, care sa asigure satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale populației, prin servicii de calitate; - Oferirea unui cadru de referința pe termen scurt sau mediu pentru ameliorarea mobilității; - Încurajarea transportului public in dauna celui privat; - O infrastructura de transport moderna, care sa permită circulația rutiera in siguranța; - Operatori de transport rutier public performanți, care răspund prompt cerințelor publicului calator si exigentelor legislației aferente transportului public; - Reducerea poluării mediului înconjurător prin folosirea de mijloace de transport ecologice; -Autoritati publice, instituții locale implicate si responsabile in organizarea si derularea serviciului public de transport calatori; În Strategia privind transportul public in Municipiul Galati pentru perioada 2014 – 2020 unele dintre principalele obiective sunt - Imbunatatirea eficientei activității operatorului public de transport local prin creșterea performantelor existente; - Creșterea calitatii serviciilor de transport public oferite de operatorii de transport; - Protejarea mediului înconjurător prin scăderea emisiilor poluante ale mijloacelor de transport si alte masuri specifice standardelor europene de mediu; - Reducerea poluării chimice si fonice; - Modernizarea sau înlocuirea parcului de vehicule; Autobuzele de mare capacitate, EURO 6, concepute și construite pentru transportul public local de persoane, cu locuri pe scaune și în picioare, vor trebui să îndeplinească condiții de fiabilitate, securitate, confort și protecție ambientală la nivelul normelor europene actuale și să asigure o mentenanță scăzută cu o accesibilitate ușoară la agregatele și subansamblurile componente. Având în vedere cele prezentate, precum şi necesitatea completării şi înnoirii parcului auto al Transurb SA, propunem achiziţionarea a 40 de autobuze noi, EURO 6. Principalii indicatori tehnico-economici Capacităţi: - 40 autobuze EURO 6 – 11,00 metri cu minim 85 de locuri (scaune+în picioare) Valoarea investiţiei: - 40 buc. autobuze EURO 6 : 656.150 x 40 = 26.246.000 lei fără TVA - TVA = 4.986.740 lei . TOTAL : 31.232.740 lei cu TVA Sursa de finanţare: Bugetul local + credit bancar/fonduri europene Președinte de ședință, Anexa nr. 2 la HCL nr. 381/13.08.2019 STUDIU DE OPORTUNITATE Privind “Achiziţionarea a 40 de autobuze noi, EURO 6, în municipiul Galaţi” 1. DATE GENERALE Obiectul prezentei documentaţii îl constituie analizarea oportunitatii achizitionarii de catre Municipiul Galaţi a unui lot de 40 de autobuze noi, EURO 6, in vederea innoirii şi completării parcului auto existent al operatorul public S.C. Transurb S.A. Galați. 2. SITUATIA EXISTENTA 2.1 Parcul de vehicule La nivelul Municipiului Galati activitatea de transport public local de persoane este realizata ca urmare a Delegarii gestiunii serviciului de transport public local de transport persoane de catre UAT Galaţi în temeiul H.C.L. nr. 127/31.03.2016, a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, ce are ca obiect stabilirea cadrului juridic privind infiintarea si autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finantarea si controlul functionarii serviciilor de transport public in comun in orase, municipii, judete si in zonele asociatiilor de dezvoltare comunitara si a Ordinului ANRSC 263/2007 referitor la aprobarea Normelor-cadru privind modalitatea de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local. Serviciile de transport in comun se presteaza exclusiv in municipiul Galati, de catre societatea comerciala – Transurb SA – la care Consiliului Local Galati este unic acționar în baza Contractului de delegare nr. 49304/03.05.2016 şi avizat de Consiliul Concurenţei. Aceasta opereaza 3 trasee de tramvaie, cu o lungime de 49,5 km, 2 trasee de troleibuz cu o lungime de 30,9 km si 27 de trasee de autobuze cu o lungime de 467,63 km. In prezent, compania opereaza cu un numar de 15 tramvaie, 18 troleibuze si 98 de autobuze, parcul de vehicule fiind in scadere fata de anul 2017 pentru autobuze si tramvaie, ca urmare a casarii unor vehicule uzate. Parcul de vehicule al operatorului Transurb S.A. Galați este unul extrem de învechit, ceea ce generează costuri ridicate cu mentenanţa, blocaje in traseu care conduc la timpi lungi de asteptare in statii si pune in pericol siguranta pasagerilor. În ultima perioadă, conform rapoartelor zilnice cu parcul active de autobuze, reiese că zilnic sunt blocate cu defecţiuni circa 25 – 35 de autobuze, fapt care se reflectă în realizarea Planului de transport. De asemenea, vehiculele nu dispun, in general, de instalaţii de climatizare şi au consum ridicat de combustibil. Flota de autobuze second-hand, fabricate intre 1998 – 2003, a fost achizitionata in urma cu 4-5 ani din Europa. Cele mai noi autobuze din flota companiei sunt 28 unitati MAZ, cu o vechime de 12 ani, iar cele mai vechi au circa 22 de ani vechime. 2.2 Infrastructura Prin Programul Operaţional Regional 2007-2014, s-au reabilitat străzile Oţelarilor, Stadionului, Frunzei şi Gheorghe Asachi până la intersecţia cu strada str. Siderurgiştilor,reabilitare ce a condus la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor municipiului Galaţi prin diminuarea timpului de călătorie şi a creşterii confortului de transport cu autobuzul sau tramvaiul. Deasemenea strada Traian a fost modernizată, realizându-se câte 2 benzi pe sens, de la un capăt la altul, aceasta reflectându-se şi în siguranţa transportului public dar şi în scurtarea timpilor de deplasare a mijloacelor de transport în comun. Concomitent cu achiziţionarea de mijloace de transport public noi, se va aplica şi pentru accesarea de fonduri pentru reabilitarea în continuare a infrastructurii, astfel încât cele două componente să fie realizate în paralel, conducând spre o eficientizare a transportului care la ora actuală este deficitar. Modernizarea infrastructurii în strânsă legătură cu modernizarea parcului de autobuze prin achiziţionarea de autobuze EURO 6 noi, va conduce la o deplasare mai rapidă realizată cu autobuzele EURO 6, chiar decât una realizată cu autoturismele proprii, ceea ce va conduce la o ameliorare a costurilor/km actuale şi va atrage public călător într-un număr mai mare, ducând implicit la creşterea încasărilor. În prezent se are în vedere reabilitarea a două artere mari ale Galaţiului: str. Siderurgiştilor şi str. 1 Decembrie 1918, artere pe care transportul public are o importanţă deosebită în mobilitatea cetăţenilor, lucrările desfăşurându-se concomitent cu înnoirea parcului auto a operatorului de transport public. 3. JUSTIFICAREA INVESTIŢIEI 3.1. Oportunitatea investiţiei În stabilirea unei politici de transport se consideră că următoarele obiective sunt de cea mai mare importanţă: − Realizarea unui transport public de persoane modern, performant, care să asigure satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale populaţiei, prin servicii de calitate; − Oferirea unui cadru de referinţă pe termen scurt sau mediu pentru ameliorarea mobilităţii; − Încurajarea transportului public şi descurajarea utilizării autoturismelor proprii; − O infrastructură de transport modernă, care sa permită circulaţia rutieră în siguranţă; − Operatori de transport rutier public performanţi, care răspund prompt cerinţelor publicului călător şi exigenţelor legislaţiei aferente transportului public; − Reducerea poluării mediului înconjurător prin folosirea de mijloace de transport EURO 6; − Autorităţile publice şi instituţiile locale să fie implicate şi responsabile în organizarea şi derularea serviciului public de transport calatori; În „Strategia privind transportul public în Municipiul Galaţi pentru perioada 2014 – 2020” printre obiectivele principale se regăsesc: - Îmbunătăţirea eficienţei activităţii operatorului public de transport local prin creşterea performanţelor existente; - Creşterea calităţii serviciilor de transport public oferite de operatorii de transport; - Protejarea mediului înconjurător prin scăderea emisiilor poluante ale mijloacelor de transport şi alte măsuri specifice standardelor europene de mediu; - Reducerea poluării chimice şi fonice; - Modernizarea sau înlocuirea parcului de vehicule; Un alt obiectiv al Strategiei de transport, vizează în principal menţinerea calităţii serviciului de transport public local urban prin îmbunătăţirea următorilor indicatori: - reducerea cheltuielilor de exploatare; - reducerea consumului de combustibil; - reducerea poluării chimice şi fonice; - modernizarea infrastructurii; - modernizarea sau înlocuirea parcului de vehicule. Ţinta U.A.T. Galaţi este de a pune la dispoziţia cetăţenilor mijloace de transport moderne dar şi cu un consum de combustibil cât mai redus şi cu un grad redus de poluare, devenind exemplu, astfel încât prin mediatizare şi conştientizare să se atragă către transportul public în detrimentul transportului personal cât mai mult public călător. Transportul public trebuie să fie perceput de către publicul larg ca fiind un mijloc de transport: suportabil, mai rapid, confortabil şi avantajos. Pentru ca aceste cerinţe să fie atinse, sunt necesare investiţii periodice în mijloacele de transport şi infrastructura aferentă pentru a se asigura că serviciul oferit este de calitate şi îndeplinește exigenţele pasagerilor. Prin înnoirea parcului se va realiza creşterea gradului de satisfacţie a călătorului, dar şi creşterea atractivităţii folosirii mijloacelor de transport în comun în detrimentul autoturismelor personale. Acest fapt conduce la decongestionarea arterelor principale din municipiul Galaţi, reducerea poluării chimice/fonice şi scade durata călătoriei pentru celelalte autovehicule aflate în trafic, cu scăderea riscului de angrenare în evenimente rutiere. Totodată, în mod complementar, se reduce şi cheltuiala cu reparaţiile şi imobilizările. În acest sens, reducerea va fi de cca. 90 %, avându-se în vedere executarea proceselor tehnologice şi reparaţiile curente la parcul aflat în exploatare, adică economia lunară ar fi de cca. 850.000 lei/lună. De menţionat faptul că înnoirea parcului de autobuze va avea multe influenţe pozitive, astfel: • Creşte atractivitatea serviciului public de transport în comun de persoane, în defavoarea folosirii autoturismelor personale, fapt care generează scăderea poluării generale, descongestionarea arterelor principale din municipiul Galaţi şi implicit scăderea riscului de implicare în evenimente rutiere; • Creşterea satisfacţiei pasagerilor, atât prin confortul sporit oferit pe durata deplasării, cât şi prin scurtarea duratei călătoriei; • Scad cheltuielile de exploatare, atât prin reducerea cheltuielilor materiale aferente reparaţiilor şi mentenanţei, cât şi prin reducerea cheltuielilor salariale generate de scăderea volumului de muncă din atelierele de reparaţii-întreţinere; • La încheierea exerciţiului financiar, scăderea cheltuielii de producţie va determina reducerea efortului bugetar local, în sensul că va scădea sau se va elimina necesitatea de a acoperi diferenţa dintre cheltuială şi venit, potrivit prevederilor contractului de delegare a gestiunii încheiat între Primăria Municipiului Galaţi şi S.C.Transurb SA. 3.2. Necesitatea investiţiei Pentru desfăşurarea activităţii de transport local în conformitate cu structura reţelei de transport cu o lungime de aproximativ 548,03 km (autobuze, troleibuze şi tramvaie) şi a Programelor de circulaţie aprobate de către U.A.T. Municipiul Galaţi, S.C.Transurb S.A. dispune de un parc auto variat şi foloseşte mijloace de transport auto şi electrice precum autobuze, troleibuze şi tramvaie, structura şi starea tehnică a acestora fiind sintetizată conform anexei nr.1 la prezentul studiu. Activitatea de transport desfăşurată de către S.C. Transurb S.A. este reflectată de realizarea programului de transport cu autobuze, troleibuze şi tramvaie. Având în vedere analiza valorilor raportate de către S.C Transurb S.A. privind gradul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă, realizaţi în anii 2016, 2017 și 2018, la activitatea de transport public local de persoane prin curse regulate, precum şi analiza situaţiei actuale privind structura şi componenta parcului auto, este evidentă depăşirea gradului de utilizare a mijloacelor de transport (depăşirea gradului de utilizare a autobuzelor peste 2,5 ori). Din cele expuse mai sus, rezultă necesitatea reînnoirii parcului de mijloace de transport, ceea ce va asigura condiţii de transport în siguranţă şi confortul utilizatorilor acestui serviciu. În conformitate cu prevederile Contractului de delegare cu privire la indicatorii de performanţă și pe baza raportărilor aferente anului 2017, se remarcă un număr de peste 80% de mijloace de transport cu o vechime mai mare de 10 ani, ceea ce duce la neîndeplinirea indicatorului respectiv. Prin reînnoirea parcului de mijloace de transport se va putea îndeplini indicatorul de performanta nr. 7 referitor la vechimea mijloacelor de transport (anexa nr. 3 la prezentul Studiu), respectiv anexa 5 la "Contractul de delegare a gestiunii". In baza Legii nr. 92/2007 autorităţile administraţiei publice au obligația de a stabili şi de a aplica strategia pe termen mediu şi lung, dezvoltarea şi modernizarea serviciilor de transport public local, ţinând seama de planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, de programele de dezvoltare economico-socială a localităţilor şi de cerinţele de transport public local, evoluia acestora, precum şi de folosirea mijloacelor de transport cu consumuri energetice reduse şi emisii minime de noxe. Pentru asigurarea unei activităţi de transport cât mai performante, bazată pe criterii economice şi tehnice care să asigure un grad de confort ridicat precum şi respectarea normelor de protecţie a mediului, pentru înregistrarea unor cheltuieli de exploatare cât mai reduse şi care să vină în completarea ultimelor reglementări europene în acest sens, trebuie îndeplinite anumite cerinţe din punct de vedere tehnic şi al nivelului de dotări de către un mijloc de transport persoane, cum ar fi: - Capacitatea de transport- minim 85 locuri; - Caroseria şi structura de rezistenta confecţionate din materiale rezistente la coroziune şi diferenţe de temperatură, asamblate în variante modulare uşor de înlocuit, atât la exterior cât şi la interior în salonul călători; - Dotări de confort de ultimă generaţie (sisteme de climatizare automate, sisteme audio video de informare, sisteme de taxare şi localizare electronice interactive cu software de management transport); - Propulsor cu un raport echilibrat privind puterea dezvoltata astfel încât să corespundă configuraţiei reţelei de transport actuale şi viitoare; - Să dispună de dotare specifică necesară accesului şi transportului persoanelor cu dizabilităţi. În Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Galaţi, în Planul de acţiune, sunt incluse proiecte care au ca scop modernizarea flotei prin completarea şi înlocuirea în faza a doua a parcului auto. În documentul respectiv este justificată necesitatea acestor proiecte prin impactul lor pozitiv asupra creşterii atractivităţii şi siguranţei deplasărilor cu transportul public. Un alt aspect important este acela că proiectele vizează achiziţia de vehicule cu un grad redus de poluare, cu un impact puternic asupra reducerii numărului de vehicule x km parcurşi cu autovehiculul personal, reducerii congestiilor de circulaţie şi a efectelor externe generate de acestea, asigurarea fluenţei traficului rutier, reducerea emisiilor poluante şi a gazelor de seră. Vehiculele vor avea un consum redus, precum şi facilităţi pentru persoanele cu handicap şi dotări care să asigure siguranţa şi informarea călătorilor. Proiectul propune achiziţionarea de mijloace de transport cu un grad redus de poluare, încadrându-se astfel în măsurile şi acţiunile incluse în Planul de M [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro