Pe scurtSe aprobă documentația tehnico-economică pentru intervenția de resistematizare și regenerare urbană în cartierul Țiglina II din Galați, cu indicatorii financiari și tehnici detaliați în Anexa hotărârii. Decizia înseamnă că proiectul poate primi pașii următori pentru execuție, inclusiv finanțarea și etapele de implementare, conform prevederilor legale. Pentru locuitori, urmează lucrări în cartierul Țiglina II, cu termene și costuri stabilite în documentația anume aprobată, iar primarul va duce proiectul la îndeplinire.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMANIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 361
din 29.06.2023
privind aprobarea indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul „Resistematizare
și regenerare urbană – cartier Țiglina II, Municipiul Galați”
Iniţiator: Primarul Municipiului Galați, Ionuț- Florin Pucheanu,
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 384/22.06.2023,
Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în Ședinţă Ordinară în data de
29.06.2023;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 121869/22.06.2023 al inițiatorului,
Primarul Municipiului Galați, Ionuț- Florin Pucheanu;
Având în vedere Raportul comun de specialitate nr. 121872/22.06.2023 al
Direcției Financiar Contabilitate și al Direcției Dezvoltare Infrastructură și Lucrări
Publice;
Având în vedere Avizul Comisiei de buget, finanţe, administrarea domeniului
public şi privat al municipiului Galaţi;
Având în vedere dispoziţiile art. 2 lit. e), art. 5 alin. (1) lit. b) şi art. 9 din
Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul cadru
al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii
finanţate din fonduri publice, coroborate cu cele ale art. 44 alin. (1) din Legea
nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (1), alin (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
_____________________________________________________________________________________
HCL nr. 361/2023
În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru
obiectivul „Resistematizare și regenerare urbană – cartier Țiglina II, Municipiul
Galați”, având principalii indicatori tehnico – economici prevăzuți în Anexa care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 – Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 – Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
pt. Secretar General,
_____________________________________________________________________________________
HCL nr. 361/2023
Anexa la H.C.L. nr. 361/29.06.2023
Prin lucrările propuse în proiect se realizează următoare obiective:
- lucrări de refacere/reparații a parcărilor si acceselor în parcări,
- reamenajarea parcărilor pe locul garajelor demolate și parcărilor existente
neconforme,
- lucrări de reamenajare a suprafețelor carosabile străzilor (alei carosabile),
- lucrări de reparații a trotuarelor și aleilor pietonale,
- lucrări de reamenajare a spațiilor verzi adiacente străzilor,
- lucrări de semnalizare rutieră,
- sisteme de scurgere a apelor
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
Valoarea totală a investiției: 60.219.374,05 lei
Din care C+M : 54.089.763,44 lei
Durata de realizare a investitiei: 48 luni
Sursa de finanțare: buget local/împrumut
Anexăm Devizul General corespunzător acestui proiect.
Preşedinte de şedinţă,
_____________________________________________________________________________________
HCL nr. 361/2023
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.