26 ianuarie 2017 · Inițiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu

HCL 35/2017 Galați adoptată

Aprobarea regulamentului privind organizarea si functionarea Politiei Locale Galati

Denumire
Hotărârea nr. 35 din 2017 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
35 / 2017
Data
26 ianuarie 2017
Inițiator
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Se adoptă Regulamentul privind organizarea și funcționarea Poliției Locale Galați, care stabilește cum funcționează Poliția Locală, ce atribuții au, cum se organizează structurile și cum se vor aplica normele în oraș. Pentru locuitori înseamnă o reglementare clară a oamenilor care asigură ordinea, intervențiile în stradă, siguranța în cartiere și administrarea unor norme de trafic sau disciplină civilă, cu efecte administrative, iar vechile reguli se înlocuiesc cu noul regulament. De la intrarea în vigoare, vechea hotărâre din 2014 își încetează aplicabilitatea în această materie.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul privind organizarea și funcţionarea Poliţiei Locale Galaţi, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAȚI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 35 din 26.01.2017 pentru: aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Locale Galaţi Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu; Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 33/17.01.2017 Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 26.01.2017; Având în vedere expunerea de motive nr. 3820/13.01.2017, a iniţiatorului - Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu; Având în vedere raportul de specialitate nr. 3840/13.01.2017, al Biroului Resurse Umane şi Salarizare; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei juridice, de administraţie publică locală, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, relaţii cu cetăţenii şi apărarea ordinii şi liniştii publice; Având în vedere adresa Poliţiei Locale Galaţi nr. 2362/10.01.2017; Având în vedere dispoziţiile art. 36, alin. (2), lit. a, alin. (3), lit. b din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare; HCL nr. 35/2017 HOTĂRĂŞTE: Art. 1 — Se aprobă Regulamentul privind organizarea și funcţionarea Poliţiei Locale Galaţi, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, HCL nr. 140/29.04.2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare al Poliţiei Locale Galaţi, precum şi orice alte dispoziții contrare, îşi încetează aplicabilitatea. Art. 3 — Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 4 — Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Contrasemnează, Secretarul Municipiului Galaţi Radu O, ian Kovacs HCL nr. 35/2017 ANEXA LA HCL NR. 35/26.01.2017 REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCȚIONARE A POLIȚIEI LOCALE DIN MUNICIPIUL GALAȚI CAPITOLUL 1. Dispoziţii generale Art. î. — (1) Poliţia Locală Galaţi a fost înfiinţată la data de 10.02.2011 şi funcţionează în baza Legii nr. 155/2010, H.G.R. nr. 1332/2010 şi a prevederilor prezentului regulament, ca instituție publică de interes local, cu personalitate juridică, în subordinea nemijlocită a primarului municipiului Galaţi . (2) Poliţia Locală Galaţi îşi desfăşoară activitatea în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor și libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii: a) ordinea şi liniștea publică, precum şi paza bunurilor; b) circulaţia pe drumurile publice; €) disciplina în construcţii şi afişajul stradal; d) protecţia mediului; €) activitatea comercială; f) evidenţa persoanelor; . g) alte domenii stabilite prin legi, hotărâri de guvern, hotărâri ale consiliului local şi dispoziţii ale primarului municipiului Galaţi . -(3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, Poliţia Locală Galaţi cooperează cu structurile teritoriale ale Poliţiei Române, ale Jandarmeriei Române, ale Poliţiei de Frontieră Române şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi colaborează cu organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice, în condiţiile legii. E Art, 2, — Poliţia L.ocală Galaţi se organizează şi funcţionează potrivit următoarelor principii: - legalităţii; . - încrederii; - previzibilității; - proximităţii şi proporţionalității; - deschiderii şi transparenţei; - eficienței şi eficacităţii; - răspunderii şi responsabilităţi; - imparţialităţii şi nediscriminării. CAPITOLUL II. Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Poliţiei Locale Galaţi Art. 3. (1) Organizarea şi executarea activităţii specifice a Poliţiei Locale Galaţi, conform domeniilor stabilite de lege şi regulamentul cadru se realizează în baza programului de măsuri anual aprobat de primar, a planurilor specifice subsecvente aprobate de directorul general a Poliţiei Locale Galaţi, respectiv în baza planurilor de ordine şi siguranță publică, (2) Planurile de ordine, siguranță publică şi pază a bunurilor se aprobă, de consiliul local la propunerea comisiei locale. i (3) Organigrama, statul de funcții şi numărul de personal al Poliţiei Locale Galaţi se aprobă prin hotărâre a consiliului local, la propunerea. Primarului Municipiului Galaţi, PE Art, 4. Poliţia Locală Galaţi are următoarele atribuţii: (1) În domeniul ordinii şi liniştii publice, precum şi al pazei bunurilor: a) menţine ordinea şi liniştea publică în zonele şi locurile stabilite prin planul de ordine şi siguranță publică al Municipiului Galaţi, aprobat în condițiile legii; b) menţine ordinea publică în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ publice, a unităţilor sanitare publice, în parcările auto aflate pe domeniul public sau privat al Municipiului Galaţi, în zonele comerciale și de agrement, în parcuri, pieţe, cimitire, precum şi în alte asemenea locuri publice aflate în proprietatea Municipiului Galaţi, stabilite prin planul de ordine şi siguranţă publică; c) participă, împreună cu autorităţile competente prevăzute de lege, potrivit competenţelor, la activităţi de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de calamităţi naturale ori catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente; d) acţionează pentru identificarea cerşetorilor, a copiilor lipsiţi de supravegherea şi ocrotirea părinţilor sau a reprezentanților legali, a persoanelor fără adăpost şi procedează la încredințarea acestora serviciului public de asistență socială în vederea soluționării problemelor acestora, în condițiile legii; €) constată contravenţii şi aplică sancţiuni, potrivit competenţei, pentru nerespectarea legislaţiei privind regimul de deţinere a câinilor periculoși sau agresivi, a celei privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân şi a celei privind protecţia animalelor şi sesizează. serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân despre existența acestor câini şi acordă sprijin personalului specializat în capturarea şi transportul acestora la adăpost, stabilite prin lege, hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului; | £) asigură protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului, din instituţiile sau serviciile publice de interes local la efectuarea unor controale ori acţiuni specifice; 8) participă, împreună cu alte autorităţi competente, ia asigurarea ordinii şi liniştii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstrațiilor, procesiunilor, acţiunilor de pichetare, acţiunilor comerciale promoţionale, manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum şi a altor asemenea activităţi care se desfăşoară în spațiul public şi care implică aglomerări de persoane; h) asigură paza bunurilor şi obiectivelor stabilite de consiliul local; i) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea normelor legale privind convieţuirea socială stabilite prin legi, hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului, pentru faptele constatate în raza teritorială de competență, j) execută, în condiţiile legii, mandatele de aducere emise de organele de urmărire penală şi instanţele de judecată care arondează unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială, pentru persoanele care locuiesc pe raza de competență; i i k) participă, alături de Poliţia Română, Jandarmeria Română şi celelalte forțe ce compun sistemul integrat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracționalităţii stradale; 1) cooperează cu centrele militare zonale în vederea înmânării ordinelor de chemare la mobilizare şi/sau de clarificare a situaţiei militare a rezerviștilor din Ministerul Apărării Naţionale; m) asigură măsuri de protecţie a executorilor judecătoreşti cu ocazia executărilor silite; n) acordă, pe teritoriul Municipiului Galaţi, sprijin imediat structurilor competente cu atribuţii în domeniul menținerii, asigurării şi restabilirii ordinii publice, (2) În domeniul circulaţiei pe drumurile publice: a) asigură fluenţa circulaţiei pe drumurile publice din raza teritorială de competență, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de Legea nr. 155/2010 în domeniul circulaţiei pe drumurile publice; b) verifică integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră şi sesizează nereguli constatate privind funcţionarea semafoarelor, starea indicatoarelor şi a marcajelor rutiere şi acordă asistență în zonele unde se aplică marcaje rutiere; c) participă la acţiuni comune cu administratorul drumului pentru înlăturarea efectelor fenomenelor naturale, cum sunt: ninsoare abundentă, viscol, vânt puternic, ploaie torențială, grindină, polei şi alte asemenea fenomene, pe drumurile publice; d) participă, împreună cu structurile teritoriale ale Poliţiei Române, la asigurarea măsurilor de circulaţie ocazionate de adunări publice, mitinguri, marșuri, demonstraţii, procesiuni, acţiuni de pichetare, acţiuni comerciale promoţionale, manifestări cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum şi de alte activităţi care se desfăşoară pe drumul public şi implică aglomerări de persoane; e) sprijină structurile teritoriale ale Poliţiei Române în asigurarea măsurilor de circulaţie în cazul transporturilor speciale şi al celor agabaritice pe raza teritorială de competenţă; £) acordă sprijin structurilor teritoriale ale Poliţiei Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenței şi siguranței traficului; 8) asigură, în cazul accidentelor soldate cu victime, paza locului acestor accidente şi ia primele măsuri ce se impun pentru conservarea urmelor, identificarea martorilor şi a făptuitorilor şi, dacă se impune, transportul victimelor la cea mai apropiată unitate sanitară; h) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar, stabilite prin legi, hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului; i) constată contravenţii și aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule, stabilite prin legi, hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului; j) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală, stabilite prin legi, hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului; i k) constată contravenţii și aplică sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia în zona pietonală, în zona rezidenţială, în parcuri și zone de agrement, precum și pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoanele cu handicap, stabilite prin legi, hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului; 1) aplică prevederile legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al Municipiului Galaţi; m) cooperează cu structurile teritoriale ale Poliţiei Române pentru identificarea deţinătorului/utilizatorului autovehiculului ridicat ca urmare a staționării neregulamentare sau al autovehiculelor abandonate pe domeniul public. (3) În domeniul disciplinei în construcții şi al afişajului stradal: a) efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizaţie de construire sau desființare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu; b) efectuează controale pentru identificarea persoanelor care nu respectă autorizaţia de executare a lucrărilor de reparaţii ale părții carosabile şi pietonale; c) verifică respectarea normelor legale privind afişajul publicitar, afişajul electoral şi orice altă formă de afişaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfășurare a activităţii economice; d) participă la acţiunile de demolare/dezmembrare/dinamitare a construcţiilor efectuate fără autorizație pe domeniul public sau privat al Municipiului Galaţi ori pe spaţii aflate în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor instituţii/servicii publice de interes local, prin asigurarea protecției perimetrului și a libertăţii de acţiune a pezsonalului care participă la aceste operaţiuni specifice; e) constată, după caz, conform atribuţiilor stabilite prin lege, hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului, contravenţiile privind disciplina în domeniul autorizării execulării lucrărilor în construcţii şi înaintează procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, în vederea aplicării sancţiunii, şefului compartimentului de specialitate care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului judeţean, primarului Municipiului Galaţi sau persoanei împuternicite de aceştia, (4) În domeniul protecţiei mediului: a) controlează respectarea prevederilor legale privind condiţiile de ridicare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere şi industriale; b) sesizează autorităţilor şi instituţiilor publice competente cazurile de nerespectare a normelor legale privind nivelul de poluare, inclusiv fonică; c) participă la acţiunile de combatere a zoonozelgr deosebit de grave şi a epizootiilor; d) identifică bunurile abandonate pe domeniul public sau privat al Municipiului Galaţi sau pe spații aflate în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale ori a altor instituţii/servicii publice de intezes local și aplică procedurile legale pentru ridicarea acestora; €) verifică igienizarea surselor de apă, a malurilor, a albiilor sau cuvetelor acestora; f) verifică asigurarea salubrizării străzilor, a căilor de acces, a zonelor verzi, a rigolelor, îndepărtarea zăpezii şi a gheții de pe căile de acces, dezinsecţia şi deratizarea imobilelor; 8) verifică existența contractelor de salubrizare încheiate de către persoane fizice sau juridice, potrivit legii; Ă h) verifică ridicarea deşeurilor menajere de operatorii de servicii de salubrizare, în conformitate cu graficele stabilite; i) verifică şi soluţionează, potrivit competenţelor specifice ale autorităţilor administrației publice locale, sesizările cetăţenilor privind nerespectarea normelor legale de protecţie a mediului și a surselor de apă, precum şi a celor de gospodărire a localităţilor; |) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale specifice realizării atribuţiilor prevăzute la lit. a) - i), stabilite în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale. (5) În domeniul activităţii comerciale: a) acţionează pentru respectarea normelor legale privind desfăşurarea comerțului stradal şi a activităţilor comerciale, respectiv a condiţiilor şi a locurilor stabilite de autorităţile administraţiei publice locale; b) verifică legalitatea activităţilor de comercializare a produselor desfăşurate de operatori economici, persoane fizice şi juridice autorizate şi producători particulari în pieţele agroalimentare, târguri şi oboare, precum și respectarea prevederilor legale de către administratorii pieţelor agroalimentare; c) verifică existența la locul de desfăşurare a activităţii comerciale a autorizaţiilor, a aprobărilor, a documentelor de proveniență a mărfii, a buletinelor de verificare metrologică pentru cântare, a avizelor și a altor documente stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale; d) verifică respectarea normelor legale privind comercializarea obiectelor cu caracter religios; e) verifică respectarea normelor legale privind amplasarea materialelor publicitare şi a locurilor de comercializare a produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice; £) verifică respectarea prevederilor legale privind orarul de aprovizionare şi funcţionare al operatorilor economici; 8) identifică mărfurile şi produsele abandonate pe domeniul public sau privat al Municipiului Galaţi sau pe spaţii aflate în administrarea autorităților administraţiei publice locale ori a altor servicii/instituţii de interes local şi aplică procedurile legale de ridicare a acestora; 4 h) verifică respectarea regulilor şi normelor de comerţ şi prestări de servicii stabilite prin acte normative în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale; i) cooperează şi acordă sprijin autorităţilor de control sanitar, de mediu şi de protecţie a consumatorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice domeniului de activitate al acestora; Î) verifică respectarea, obligaţiilor ce revin operatorilor economici cu privire la afişarea prețurilor, a produselor comercializate şi a serviciilor şi sesizează autorităţile competente în cazul în care identifică nereguli; k) verifică şi soluţionează, în condițiile legii, petiţiile primite în legătură cu actele şi faptele de comerţ desfășurate în locuri publice cu încălcarea normelor legale; 1) constată contravenţii şi aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale specifice realizării atribuţiilor prevăzute la lit. a) - j), stabilite în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale. (6)în domeniul evidenţei persoanelor: a) înmânează cărţile de alegător persoanelor la împlinirea vârstei de 18 ani; b) cooperează cu alte autorități competente în vederea verificării, la cererea acestora, a unor date cu caracter personal, dacă solicitarea este justificată prin necesitatea îndeplinirii unei atribuţii prevăzute de lege, cu respectarea reglementărilor legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; €) constată contravenţii și aplică sancțiuni pentru nerespectarea normelor legale privind domiciliul, reședința şi actele de identitate ale cetăţenilor români, inclusiv asupra obligaţiilor pe care le au persoanele prevăzute la art. 37 alin. (2) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr, 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 290/2005, cu modificările şi completările ulterioare; d) cooperează cu serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor pentru punerea în legalitate a persoanelor cu acte de identitate expirate şi a minorilor cu vârstă peste 14 ani, care nu au acte de identitate. (7) În cazul infracţiunilor flagrante, personalul poliţiei locale imobilizează făptuitorul, ia măsuri pentru conservarea locului faptei, identifică martorii oculari, sesizează imediat organele - competente şi predă făptuitorul, pe bază de proces-verbal, în vederea continuării cercetărilor. (8) În cazul executării în comun cu structurile Poliției Române sau cu cele ale Jandarmeriei Române a unor misiuni în domeniul menţinerii sau asigurării ordinii publice ori pentru dirijarea, circulaţiei rutiere, efectivele poliţiei locale acţionează sub coordonarea directă a Poliţiei Române sau a Jandarmeriei Române, după caz. Art, 5. Pe linia înfiinţării, organizării și funcţionării Poliţiei Locale, Primarul Municipiului Galaţi are următoarele atribuţii: a) supune spre aprobare consiliului local, în condiţiile legii, organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a poliţiei locale; b) numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu pentru şeful poliţiei locale şi adjunctul acest [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă