30 mai 2018 · Inițiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu

HCL 330/2018 Galați adoptată

Aprobarea atribuirii unor licente de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale, operatorului de transport S.C. Transurb S.A., pentru S.C. Arcelor Mittal S.A.

Denumire
Hotărârea nr. 330 din 2018 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
330 / 2018
Data
30 mai 2018
Inițiator
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local Galați aprobă atribuirea unor licențe de traseu pentru transportul public de persoane prin curse regulate speciale, în favoarea operatorului Transurb S.A. pentru compania Arcelor Mittal S.A. Se stabilesc rutele pe care se poate efectua acest transport (ex: Micro 19 – Oțelarilor – Brăilei – Stadionului – etc.), ceea ce înseamnă că Arcelor Mittal poate folosi aceste linii pentru cursele lor specifice, iar Galațiul financiar/administrativ stabilește condițiile și termenele pentru deservire. (Textul continuă cu detalii suplimentare despre trasee și condiții.)

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă atribuirea unor licenţe de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale operatorului de transport Societatea Transurb S.A., pentru Societatea Arcelor Mittal S.A., pe următoarele rute

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 330 din 30.05.2018 privind aprobarea atribuirii unor licenţe de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale, operatorului de transport Societatea Transurb S.A., pentru Societatea Arcelor Mittal S.A. Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 354/24.05.2018 Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de 30.05.2018; Având în vedere expunerea de motive nr. 47118/29.05.2018, a iniţiatorului - Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu; Având în vedere raportul de specialitate nr. 47120/29.05.2018 al Direcţiei Servicii Comunitare de Utilități Publice; Având în vedere raportul de avizare al comisiei pentru servicii publice, gospodărie comunală, comerţ şi privatizare; Având în vedere solicitarea Societății Transurb S.A. nr. 6758/23.05.2018, înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galați sub nr. 50153/24.05.2018; Având în vedere dispozițiile art. 17, alin. (1), lit. „p” din Legea 92/2007 privind serviciile de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile art. 31 şi art. 34 din anexa la Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. 353 / 2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. „d”, alin. (6), lit. „a”, pct. ________________________________________________________________________________ HCL nr. 330/2018 14 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 – Se aprobă atribuirea unor licenţe de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale operatorului de transport Societatea Transurb S.A., pentru Societatea Arcelor Mittal S.A., pe următoarele rute: 1. Micro 19 (capăt troleibuz) – str. Oțelarilor – str. Brăilei – str. Stadionului – str. Oțelarilor – b-dul Galați – b-dul Dunărea – str. Brăilei – Poarta Sud Societatea Arcelor Mittal SA – Poarta Nord Societatea Arcelor Mittal SA și retur; 2. Micro 19 (capăt troleibuz) – str. Oțelarilor – str. Brăilei – str. Stadionului – str. Oțelarilor – b-dul Galați – b-dul Dunărea – str. Brăilei – Poarta Sud Societatea Arcelor Mittal SA – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA - Poarta Nord Societatea Arcelor Mittal SA și retur; 3. Micro 19 (capăt troleibuz) – str. Oțelarilor – str. Brăilei – str. Stadionului – str. Oțelarilor – b-dul Galați – b-dul Dunărea – str. Brăilei – Poarta Sud Societatea Arcelor Mittal SA – Anexa Furnale - Anexa TC și retur; 4. Micro 19 (capăt troleibuz) – str. Oțelarilor – str. Brăilei – str. Stadionului – str. Oțelarilor – b-dul Galați – b-dul Dunărea – str. Brăilei – Poarta Sud Societatea Arcelor Mittal SA - Policlinica – Anexa ULP și retur; 5. Micro 19 (capăt troleibuz) – str. Oțelarilor – str. Brăilei – str. Stadionului – str. Oțelarilor – b-dul Galați – b-dul Dunărea – str. Brăilei – Poarta Sud Societatea Arcelor Mittal SA – Policlinica – Revizii vagoane – Granulare și retur; 6. Hotel Magnus (Micro 19) – str. Oțelarilor – str. Stadionului – str. Frunzei – str. Gheorghe Asachi – str. Siderurgiștilor – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA și retur; ________________________________________________________________________________ HCL nr. 330/2018 7. Țiglina I (Oficiul Poștal nr. 6) – str. Regiment 11 Siret – str. Brăilei – str. Siderurgiștilor – str. Gheorghe Asachi – str. Prelungirea Brăilei – Drumul de Centură – str. Brăilei – Poarta Sud Societatea Arcelor Mittal SA – Anexa Furnale – Anexa TC – și retur; 8. Țiglina I (Oficiul Poștal nr. 6) – str. Regiment 11 Siret – str. Brăilei – str. Siderurgiștilor – str. Gheorghe Asachi – str. Prelungirea Brăilei – Drumul de Centură – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA - Policlinica – LTG 2 – și retur; 9. Spitalul Militar – str. Traian – str. Brăilei – str. Siderurgiștilor – str. Gheorghe Asachi – str. Prelungirea Brăilei – Drumul de Centură – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA - Policlinica – Anexa ULP – și retur; 10. Spitalul Militar – str. Traian – str. Brăilei – str. Siderurgiștilor – str. Gheorghe Asachi – str. Prelungirea Brăilei – Drumul de Centură – str. Brăilei – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA – Anexa Furnale – Poarta Sud Societatea Arcelor Mittal SA – și retur; 11. Grădina Publică – str. DomneaSocietateaă – str. Gării – str. Nicolae BălceSocietateau – str. Brăilei – b-dul George Coșbuc – str. Crizantemelor – str. Gheorghe Doja – str. Siderurgiștilor – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA și retur pe str. DomneaSocietateaă; 12. Bariera Traian – str. Alexandru Măcelaru – b-dul George Coșbuc – str. Henri Coandă – str. Traian Vuia – Drumul Viilor – str. Ionel Fernic – b-dul Milcov – b-dul 1 Decembrie 1918 – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA – Anexa ULP; 13. Bariera Traian – str. Alexandru Măcelaru – b-dul George Coșbuc – str. Henri Coandă – str. Traian Vuia – Drumul Viilor – str. Ionel Fernic – b-dul Milcov – b-dul 1 Decembrie 1918 – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA – Policlinica – Anexa ULP; 14. Bariera Traian – str. Alexandru Măcelaru – b-dul George Coșbuc – str. Henri Coandă – str. Traian Vuia – Drumul Viilor – str. Ionel Fernic – b-dul Milcov – b-dul 1 ________________________________________________________________________________ HCL nr. 330/2018 Decembrie 1918 – str. Siderurgiștilor – str. Gheorghe Asachi – str. Frunzei – str. Stadionului – b-dul Galați – b-dul Dunărea – str. Brăilei – Poarta Sud Societatea Arcelor Mittal – Policlinica – Revizii vagoane – Granulare și retur; 15. Bariera Traian – str. Alexandru Măcelaru – b-dul George Coșbuc – str. Henri Coandă – str. Traian Vuia – Drumul Viilor – str. Ionel Fernic – b-dul Milcov – b-dul 1 Decembrie 1918 – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA – Anexa UOR – Anexa TC și retur; 16. Comat - str. Henri Coandă – str. Traian Vuia – Drumul Viilor – str. Ionel Fernic – b-dul Milcov – b-dul 1 Decembrie 1918 – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA – Policlinica – Anexa ULP și retur; 17. Comat - str. Henri Coandă – str. Traian Vuia – Drumul Viilor – str. Ionel Fernic – b-dul Milcov – b-dul 1 Decembrie 1918 – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA – Policlinica LTG 2 și retur; 18. Comat - str. Henri Coandă – str. Traian Vuia – Drumul Viilor – str. Ionel Fernic – b-dul Milcov – b-dul 1 Decembrie 1918 – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA – Anexa Furnale – Poarta Sud Societatea Arcelor Mittal SA și retur; 19. Comat - str. Henri Coandă – str. Traian Vuia – Drumul Viilor – str. Ionel Fernic – b-dul Milcov – b-dul 1 Decembrie 1918 – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA – Policlinica – Revizii vagoane – Pasarela Mălina și retur; 20. Micro 13b – b-dul Milcov – str. 1 Decembrie 1918 – str. Combinatului - Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA – Anexa Furnale – Poarta Sud Societatea Arcelor Mittal SA și retur; 21. Micro 13b - b-dul Milcov – str. 1 Decembrie 1918 – str. Combinatului - Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA – Policlinica – LTG 2 și retur; 22. Micro 39 (Restaurant Aeroport) – str. Traian Vuia – str. 1 Decembrie 1918 – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA; ________________________________________________________________________________ HCL nr. 330/2018 23. Spitalul Militar – str. Traian – str. Brăilei – str. Siderurgiștilor – str. Gheorghe Asachi – str. Prelungirea Brăilei – Drumul de Centură – str. Brăilei – Poarta Sud Societatea Arcelor Mittal SA – Anexa Furnale – Anexa TC1 și retur; 24. Bloc Avicola – str. Traian - str. Alexandru Măcelaru – b-dul George Coșbuc – str. Henri Coandă – str. Traian Vuia – Drumul Viilor – str. Ionel Fernic – b-dul Milcov – b-dul 1 Decembrie 1918 – str. Combinatului – Poarta Est Societatea Arcelor Mittal SA – Furnalul 5 – Stație de tratare a apei și retur. Art. 2 – Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 3 – Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicarea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, pt. Secretarul municipiului Galați, ________________________________________________________________________________ HCL nr. 330/2018

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă