Pe scurtSe aprovă documentația tehnico-economică pentru intervenția de creștere a eficienței energetice a blocului CL3, sc. 2, str. Armata Poporului nr. 6, aferent Asociației de proprietari nr. 188 din Galați. Decizia înseamnă că proiectul poate primi pașii următori pentru finanțare și execuție, iar bugetele, termenele și valorile indicatorilor vor fi detaliate în anexă și ulterior puse în aplicare. Pentru locuitori, înseamnă potențiale lucrări energetice, posibil creșterea confortului și, pe termen lung, reducerea costurilor cu energia, în funcție de alocările bugetare și calendarul investiției.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 322
din 30.07.2020
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Creșterea
performanței energetice a blocurilor de locuințe, bloc CL3, sc. 2, str. Armata
Poporului nr. 6, aferent Asociației de proprietari nr. 188, Municipiul Galați”
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 366/21.07.2020
Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de
30.07.2020;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 128561/21.07.2020, al iniţiatorului-
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 130977/23.07.2020, al
Direcţiei Dezvoltare Infrastructură şi Lucrări Publice şi al Direcţiei Financiar
Contabilitate;
Având în vedere raportul de avizare al Comisiei buget-finanţe, administrarea
domeniului public şi privat al municipiului Galaţi;
Având în vedere dispoziţiile art. 2, lit. e), art. 5, alin. (1), lit. b) şi art. 9 din
Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii
finanţate din fonduri publice, coroborate cu cele ale art. 44, alin. 1 din Legea
nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
______________________________________________________________________________________
HCL nr. 322/2020
Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (1), alin (2), lit. b), alin. (4), lit d) din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139, alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru
obiectivul „Creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, bloc CL3, sc. 2,
str. Armata Poporului nr. 6, aferent Asociației de proprietari nr. 188, Municipiul
Galați”, având principalii indicatori tehnico-economici prevăzuți în anexa care face
parte integrantă din prezenta hotărâre .
Art. 2 - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire
a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 - Secretarul general al municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
______________________________________________________________________________________
HCL nr. 322/2020
ANEXA LA H.C.L. NR. 322/30.07.2020
Prin proiect sunt prevăzute lucrările de termoizolare a pereților exteriori,
schimbarea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie performantă cu tocuri si
cercevele din PVC si geam termopan, realizarea termo-hidroizolației peste planșeul de
la ultimul nivel, izolația termică a plăcii peste subsolul neîncălzit, înlocuirea corpurilor
de iluminat incandescente cu corpuri de iluminat economice, finisaje exterioare
decorative pereți și la soclu, refacerea trotuarelor degradate, refacerea tencuielilor
exterioare degradate și a instalațiilor sanitare degradate de la nivelul subsolului,
reparații locale a betonului degradat cu adeziv bicomponent și curațarea armăturilor
aparente ruginite.
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
- Valoarea totala a investiției: 680.389,55 lei
- din care C+M: 559.940,22 lei
Durata de realizare a investiției : 10 luni
Sursa de finanțare:
- 60% Fondul European de Dezvoltare Regională și Bugetul de Stat;
- 40% UAT, respectiv Primăria Municipiului Galați și Asociația de Proprietari.
Anexăm Devizul General corespunzător acestui proiect.
Preşedinte de şedinţă,
______________________________________________________________________________________
HCL nr. 322/2020
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.