HCL 319/2024 adoptată
Concesionarea unui teren, proprietate privată a Municipiului Galați, situat pe Strada Drumul Viilor nr. 99, lot 1/1/1/3
Documente
- hcl HCL 319.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 319
din 30.05.2024
privind concesionarea unui teren, proprietate privată a Municipiului Galați,
situat pe Strada Drumul Viilor nr. 99, lot 1/1/1/3
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 368/22.05.2024
Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în Ședință Ordinară, în data de
30.05.2024;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 101822/22.05.2024 al inițiatorului;
Având în vedere Raportul comun de specialitate nr. 101823/22.05.2024 al
Direcției Financiar Contabilitate, al Direcției Patrimoniu și al Serviciului Juridic și
Legalitate;
Având în vedere Avizul Comisiei de buget finanţe, administrarea domeniului
public şi privat al municipiului Galaţi;
Având în vedere avizul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și
Probleme Speciale, înregistrat la Registratura Generală a Municipiului Galaţi cu nr.
94659/13.05.2024;
Având în vedere Raportul de Evaluare privind terenul, proprietatea privată a
Municipiului Galați, situat în Galați, Strada Drumul Viilor nr. 99, lot 1/1/1/3;
Având în vedere dispozițiile H.C.L. nr. 409/29.07.2021 pentru aprobarea
Regulamentului privind modul de concesionare a terenurilor ce aparțin domeniului
public și privat al Municipiului Galați, cu modificările ulterioare;
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 319/2024
Având în vedere dispozițiile art. 13 alin. (1) - (3) și ale art. 17 din Legea nr.
50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b)
coroborate cu cele ale art. 362 alin. (1)-(3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 - Se aprobă Studiul de oportunitate conform Anexei nr. 1 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Se aprobă documentația de atribuire a contractului de concesiune,
caietul de sarcini și fișa procedurii pentru concesionarea prin licitație publică a
terenului în suprafață de 950 mp, situat în Municipiul Galați, Strada Drumul Viilor nr.
99, lot 1/1/1/3, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 - Se aprobă prețul de pornire al licitației la valoarea de 18,09 lei/mp/an
fără TVA.
Art. 4 - Cuantumul redevenței se indexează anual cu indicele de inflație.
Art. 5 - Durata concesionării este de 49 de ani de la data semnării contractului
de concesiune.
Art. 6 – Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 7 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 319/2024
ANEXA nr.1 LA H.C.L. NR. 319/30.05.2024
STUDIU DE OPORTUNITATE
pentru concesionarea terenului în suprafață de 950 mp, situat în Galați,
strada Drumul Viilor nr. 99, Lot 1/1/1/3, proprietatea privată a Municipiului Galați,
înscris în cartea funciară 137863 a Municipiului Galați, identificat cu număr cadastral
137863, în scopul edificării unei hale (service auto)
OBIECTIVELE STUDIULUI
Prezentul studiu are drept obiective descrierea și identificarea bunului care
urmează să fie concesionat, motivele de ordin economic, financiar, social și de mediu
care justifică realizarea concesiunii, nivelul minim al redevenței, procedura utilizată
pentru atribuirea contractului de concesiune de bunuri proprietate privată și justificarea
alegerii procedurii, durata estimată a concesiunii și termenele previzibile pentru
realizarea procedurii de concesionare.
Prezentul studiu a fost întocmit în conformitate cu prevederile legale cuprinse în
Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările
și completările ulterioare.
I. DESCRIEREA ȘI IDENTIFICAREA BUNULUI CARE URMEAZĂ SĂ FIE CONCESIONAT
Imobilul-teren intravilan propus pentru concesionare este situat în Galați, strada
Drumul Viilor nr. 99, Lot 1/1/1/3 și are o suprafață de 950 mp. Terenul este
proprietatea privată a Municipiului Galați conform HCL nr. 42/26.01.2024 pentru
modificarea și completarea HCL nr. 315/27.05.2021, înscris în cartea funciară număr
137863 UAT Galați, identificat cu număr cadastral 137863 și este liber de sarcini.
Terenul studiat se învecinează cu:
- Nord: teren nr. cadastral 116667 și teren cu nr. cadastral 116666;
- Sud: teren nr. cadastral 137862;
- Est: teren mun. Galați - strada Drumul Viilor.
- Vest: teren cu nr. cadastral 137861.
Terenul propus spre concesionare este în prezent liber de construcții, neutilizat,
fiind benefică amenajarea și modernizarea acestuia. Imobilul - teren are acces din
drumul principal, are categoria de folosință curți-construcții, cu formă dreaptă,
aproximativ regulată, ușor inclinată. Are acces direct la căi de comunicații, drum
principal, o deschidere. De asemenea terenul are acces direct “la limita proprietății” cu
racorduri executate la utilitățile din zonă: apă-canalizare, electricitate, gaz.
II. MOTIVELE DE ORDIN ECONOMIC, FINANCIAR, SOCIAL ȘI DE MEDIU, CARE JUSTIFICĂ
REALIZAREA CONCESIUNII
Aspecte de ordin juridic:
Potrivit prevederilor art. 129 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare: Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în
condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date
prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.
Consiliul local exercită atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu
și atribuții privind administrarea domeniului public și privat al municipiului. Consiliul
local hotărăște vânzarea, darea în administrare, concesionarea, darea în folosință
gratuită sau închirierea bunurilor proprietate privată a municipiului, după caz, în
condițiile legii.
Potrivit prevederilor art. 362 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, bunurile proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-
teritoriale pot fi date în administrare, concesionate ori închiriate.
Concesionarea terenului se va face prin licitație publică, organizată conform
prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare.
Motivația pentru componenta economică, financiară:
O resursă importantă a unității administrativ teritoriale o reprezintă bunurile ce
pot fi valorificate prin închiriere sau concesionare. Așadar, se impune utilizarea
adecvată a resurselor locale, din domeniul public și privat, pentru asigurarea unei
administrări eficiente și pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local.
Concedentul poate avea ca obiective valorificarea terenului concesionat, atragerea
la bugetul local al municipiului Galați de fonduri suplimentare rezultate în urma
administrării optime a terenului prin redevența prevăzută în contractul de concesiune,
crearea unor locuri noi de muncă, atragerea capitalului privat în acțiuni ce vizează
satisfacerea unor nevoi ale comunității locale, având în vedere faptul că acest teren
este nefolosit în prezent.
Din punct de vedere economic și social, realizarea obiectivului va conduce la
obținerea unor beneficii din venituri indirecte, constând în venituri ale comunității
locale din T.V.A. încasat la bugetul de stat; venituri din impozitele pe salarii; crearea
unor noi locuri de muncă atât pe perioada executării lucrărilor de amenajare a
obiectivului cât și locuri de muncă permanente, după finalizarea construcției, în situația
în care se edifică o construcție cu scop comercial.
Principalele avantaje ale concesionării imobilului sunt următoarele:
- concesionarul va acoperi în întregime costurile de întreținere și exploatare a
bunului;
- concesionarul va achita autorității locale o redevență stabilită prin contract, un
câștig cert, real, pe termen lung, pentru bugetul local;
- concesionarea trece întreaga responsabilitate pentru modul de gestionare a
imobilului concesionat în sarcina concesionarului (inclusiv cele de mediu).
Potrivit prevederilor Codului fiscal, pentru terenurile concesionate și care sunt
proprietatea unităților administrative-teritoriale, se stabilește taxa pe teren care
reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, în condiții similare impozitului pe teren.
Nu sunt de neglijat nici aspectele, din punct de vedere financiar, cu privire la
realizarea unei construcții și impozitarea acesteia.
Motivația pentru componenta socială și de mediu:
Se impune valorificarea resurselor și patrimoniului local, astfel încât să fie
îmbunătățite condițiile de viață și serviciile locale.
Concesionarul va avea obligația, prin contractul de concesiune, să respecte toată
legislația în vigoare pe probleme de mediu.
Contractul transferă responsabilitatea viitorului concesionar cu privire la
respectarea clauzelor de protecție a mediului, printre care unele dintre cele mai
importante sunt:
- luarea tuturor măsurilor necesare pentru diminuarea și evitarea poluării, cu
efecte asupra sănătății populației;
- utilizarea durabilă a resurselor;
- gestionarea eficientă a deșeurilor și menținerea cu strictețe a condițiilor de
igienă cerute de reglementările legale în vigoare.
III. NIVELUL MINIM AL REDEVENȚEI
Prin raportul de evaluare întocmit de Serviciul Public Geotopocad - Expert se
stabilește o valoarea de piață totală de 86.450 euro, respectiv 429.726 lei și o valoare
unitară de 91 euro/mp, la un curs de 1 Euro = 4,9708 lei din data de 04.04.2024, pentru
terenul în suprafață de 950 mp, situat în Galați, strada Drumul Viilor nr. 99, Lot
1/1/1/3, proprietatea privată a Municipiului Galați, identificat cu număr cadastral
137863, înscris în CF 137863.
Modul de calcul al valorii de pornire a licitației este stabilit în conformitate cu
prevederile art. 17 din Legea nr. 50/1991, astfel încât să se asigure recuperarea valorii
terenului în termen de 25 de ani, respectiv prin împărțirea valorii de vânzare a terenului
la cei 25 de ani și împărțit la suprafața terenului. După expirarea termenului de 25 de
ani, concesionarul va datora în continuare redevență, pe toată durata de valabilitate a
contractului de concesiune.
Prețul de pornire al licitației este de 18,09 lei/m.p./an.
Redevența se plătește trimestrial, începând cu data predării imobilului. Modul de
achitare al acesteia și penalitățile pentru nerespectarea obligațiilor de plată se vor
stabili prin contractul de concesiune. În contractul de concesiune se inserează o clauză
distinctă privind indexarea anuală a redevenței, în funcție de rata inflației.
Potrivit art. 307 alin. (1) din OUG nr. 57/2019, redevența obținută prin
concesionare se constituie venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz.
IV. PROCEDURA UTILIZATĂ PENTRU ATRIBUIREA CONTRACTULUI DE CONCESIUNE DE
BUNURI PROPRIETATE PRIVATĂ ȘI JUSTIFICAREA ALEGERII PROCEDURII
Atribuirea contractelor de concesiune se face cu respectarea principiilor prevăzute
la art. 311 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare.
Potrivit art. 362 alin. (3) OUG nr. 57/2019: ”Dispozițiile privind darea în
administrare, concesionarea, închirierea și darea în folosință gratuită a bunurilor
aparținând domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se
aplică în mod corespunzător”, respectiv art. 302-331 ale aceleiași ordonanțe. Potrivit
art. 312 alin. (1) OUG nr. 57/2016: Concedentul are obligația de a atribui contractul de
concesiune de bunuri proprietate publică prin aplicarea procedurii licitației.
Concesionarea terenului în suprafață de 950 mp, situat pe strada Drumul Viilor nr. 99,
Lot 1/1/1/3 se va face prin licitație publică.
V. DURATA ESTIMATĂ A CONCESIUNII
Concesionarea terenului în suprafață de 950 mp, situat pe strada Drumul Viilor nr.
99, Lot 1/1/1/3 se va face pentru o durată care nu va putea depăși 49 de ani, începând
de la data semnării lui, conform legislației în vigoare.
Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică/privată poate fi prelungit
prin acordul de voință al părților, încheiat în formă scrisă, cu condiția ca durata
însumată să nu depășească 49 de ani.
Subconcesionarea este interzisă, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege
sau de caietul de sarcini.
VI. TERMENELE PREVIZIBILE PENTRU REALIZAREA PROCEDURII DE CONCESIONARE
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare, prevedem că procedura de concesionare este de
aproximativ 45-60 de zile de la data aprobării proiectului de hotărâre privind
concesionarea terenului în suprafață de 950 mp, situat pe strada Drumul Viilor nr. 99,
Lot 1/1/1/3.
De asemenea, în cazul în care concesionarul nu a început execuția lucrărilor în
termen de un an de la data acordării concesiunii, în conformitate cu prevederile art. 52
alin. (2), lit. a) din Normele Metodologice de aplicare a Legii 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construire, republicată, concesiunea se retrage fără
nicio pretenție din partea acestuia.
VII. AVIZUL OBLIGATORIU AL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A REZERVELOR DE STAT ȘI
PROBLEME SPECIALE ȘI AL STATULUI MAJOR GENERAL PRIVIND ÎNCADRAREA
OBIECTULUI CONCESIUNII ÎN INFRASTRUCTURA SISTEMULUI NAȚIONAL DE APĂRARE,
DUPĂ CAZ
Aviz nr. 94659/13.05.2024
VIII. AVIZUL OBLIGATORIU AL STRUCTURII DE ADMINISTRARE/CUSTODELUI ARIEI
NATURALE PROTEJATE, ÎN CAZUL ÎN CARE OBIECTUL CONCESIUNII ÎL CONSTITUIE
BUNURI SITUATE ÎN INTERIORUL UNEI ARII NATURALE PROTEJATE, RESPECTIV AL
AUTORITĂȚII TERITORIALE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI COMPETENTE, ÎN CAZUL ÎN
CARE ARIA NATURALĂ PROTEJATĂ NU ARE STRUCTURĂ DE ADMINISTRARE/CUSTODE
Nu este cazul.
Preşedinte de şedinţă,
ANEXA nr. 2 LA H.C.L. NR. 319/30.05.2024
DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE
pentru concesionarea terenului în suprafață de 950 mp, situat în Galați,
strada Drumul Viilor nr. 99, Lot 1/1/1/3, proprietatea privată a Municipiului Galați, înscris în
cartea funciară 137863 a Municipiului Galați, identificat cu număr cadastral 137863,
în scopul edificării unei hale (service auto)
Conținut:
1. Informații generale privind concedentul;
2. Instrucțiuni privind organizarea și desfășurarea procedurii de concesionare;
3. Caietul de sarcini;
4. Instrucțiuni privind modul de elaborare și prezentare a ofertelor;
5. Informații detaliate și complete privind criteriile de atribuire aplicate pentru
stabilirea ofertei câștigătoare, precum și ponderea lor;
6. Instrucțiuni privind modul de utilizare a căilor de atac;
7. Informații referitoare la clauzele contractuale obligatorii.
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL
Concedent: MUNICIPIUL GALAȚI
Sediul: GALAȚI, Strada Domnească, nr. 54
CIF: 3814810
Telefon: 0236/307743; fax 0236/461460
Organizarea licitației se face de către Comisia de licitație, constituită conform legii.
Secretariatul acesteia este asigurat de Serviciul Concesiuni, Vânzări Terenuri, Cabinete
Medicale.
2. INSTRUCȚIUNI PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA PROCEDURII DE
CONCESIONARE
2.1. Concedentul are obligația să publice anunțul de licitație în Monitorul Oficial al
României, Partea a VI-a, într-un cotidian de circulație națională și într-unul de circulație
locală, respectiv pe pagina de internet a Municipiului Galați. Anunțul de licitație se
trimite spre publicare cu cel puțin 20 de zile calendaristice înainte de data-limită pentru
depunerea ofertelor.
2.2. Are dreptul de a participa la licitație orice persoană fizică sau juridică, română sau
străină, care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a plătit toate taxele privind
participarea la licitație, inclusiv garanția de participare; a depus oferta sau cererea de
participare la licitație, împreună cu toate documentele solicitate în documentația de
atribuire, în termenele prevăzute în documentația de atribuire; are îndeplinite la zi
toate obligațiile exigibile de plată a impozitelor, a taxelor și a contribuțiilor către
bugetul consolidat al statului și către bugetul local; nu este în stare de insolvență,
faliment sau lichidare. Nu are dreptul să participe la licitație persoana care a fost
desemnată câștigătoare la o licitație publică anterioară privind bunurile statului sau ale
unităților administrativ-teritoriale în ultimii 3 ani, dar nu a încheiat contractul ori nu a
plătit prețul, din culpă proprie. Restricția operează pentru o durată de 3 ani, calculată
de la desemnarea persoanei respective drept câștigătoare la licitație.
2.3. Documentația de atribuire se ridică contra cost de la Serviciul Concesiuni, Vânzări
Terenuri, Cabinete Medicale din strada Domnească nr. 54, etajul I, camera 106.
Persoanele interesate pot solicita clarificări privind documentația de atribuire, iar
concedentul are obligația de a răspunde la orice clarificare solicitată, într-o perioadă
care nu trebuie să depășească 5 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări.
Pentru comunicarea clarificărilor, persoana interesată va preciza și modalitatea de
comunicare a răspunsului.
2.4. Ofertantul are obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile
documentației de atribuire. Ofertele se depun la sediul Municipiului Galați în două
plicuri sigilate, unul exterior și unul interior, care se înregistrează în ordinea primirii lor,
în registrul Oferte, precizându-se data și ora. Pe plicul exterior se va indica obiectul
licitației pentru care este depusă oferta. Pe plicul interior, care conține oferta propriu-
zisă, se înscriu numele sau denumirea ofertantului, precum și domiciliul sau sediul social
al acestuia, după caz. Conținutul ofertelor trebuie să rămână confidențial până la data
stabilită pentru deschiderea acestora. Deschiderea plicurilor interioare se face numai
după semnarea procesului-verbal de către toți membrii comisiei de evaluare și de către
ofertanți.
2.5. Procedura de licitație se poate desfășura numai dacă în urma publicării anunțului
de licitație au fost depuse cel puțin două oferte valabile. În cazul în care în urma
publicării anunțului de licitație nu au fost depuse cel puțin două oferte valabile,
concedentul este obligat să anuleze procedura și să organizeze o nouă licitație.
2.6. După deschiderea plicurilor exterioare în ședință publică, comisia de evaluare
elimină ofertele care nu conțin totalitatea documentelor și a datelor prevăzute în
documentația de licitație. Pentru continuarea desfășurării procedurii de licitație este
necesar ca, după deschiderea plicurilor exterioare, cel puțin două oferte să întrunească
condițiile de participare.
2.7. În cazul în care în urma publicării anunțului de licitație nu au fost depuse cel puțin
două oferte va
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.