HCL 295/2025 adoptată
Alocarea unei sume de la bugetul local al Municipiului Galaţi Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în scopul continuării lucrărilor de hidroizolație interioară la biserica parohială
Documente
- hcl HCL 295.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 295
din 28.05.2025
privind alocarea unei sume de la bugetul local al Municipiului Galaţi Parohiei „Sfinții
Apostoli Petru și Pavel”, în scopul continuării lucrărilor de hidroizolație interioară la
biserica parohială
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 302/22.05.2025
Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în Ședință Ordinară, în data de
28.05.2025;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 87609/22.05.2025 al iniţiatorului;
Având în vedere Raportul comun de specialitate nr. 87767/22.05.2025 al
Direcției Relaţii Publice și al Direcției Financiar Contabilitate;
Având în vedere Avizul Comisiei de buget finanțe, administrarea domeniului
public și privat al Municipiului Galați;
Având în vedere Avizul Comisiei pentru activități științifice, învățământ,
sănătate, culte, cultură, tineret, asistență socială, sport și agrement;
Având în vedere Avizul Comisiei juridice, de administrație publică locală,
drepturi și libertăți cetățenești, relația cu cetățenii și apărarea ordinii și liniștii publice;
Având în vedere solicitarea Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, înregistrată
la Registratura Generală a Municipiului Galați cu nr. 65569/15.04.2025;
Având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr.
82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult
aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
_______________________________________________________________________________
HCL nr. 295/2025
Având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr.
1470/2002 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin
financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din
România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (8) lit. a) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă alocarea sumei de 120.000 lei de la bugetul local, din
Cap.67.02 - „Cultură, recreere și religie”, Titlul 59 - Alte cheltuieli, Parohiei „Sfinții
Apostoli Petru și Pavel”, în scopul continuării lucrărilor de hidroizolație interioară la
biserica parohială.
Art. 2 – Se aprobă încheierea convenției de finanțare, prevăzută în Anexa care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 – Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire
a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 4 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
pt. Secretar General,
_______________________________________________________________________________
HCL nr. 295/2025
ROMÂNIA
JUDETUL GALAȚI Anexa la HCL nr. 295/28.05.2025
MUNICIPIUL GALAȚI
CONVENȚIE nr. ________/__________2025
Privind: susținerea financiară prin alocarea de fonduri de la bugetul local
Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
Art. 1 - PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. Municipiul Galaţi, cu sediul în Municipiul Galaţi, str. Domnească nr. 54,
cod fiscal 3814810, cont curent RO49TREZ30624670259XXXXX, deschis la
Trezoreria Municipiului Galaţi, reprezentat prin Primar, __________,
Şi
1.2. Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, situată în Galați, str. _____,
nr.___, având cont nr. ______ deschis la _____, cod fiscal _____, reprezentată
prin Preot, ______.
Art. 2 – OBIECTUL CONVENȚIEI
2.1. Convenția se încheie în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului
Galaţi nr. …………/…....2025 privind alocarea unei sume de la bugetul local Parohiei
„Sfinții Apostoli Petru și Pavel” în scopul continuării lucrărilor de hidroizolație
interioară la biserica parohială, a Ordonanței Guvernului nr.82/2001 privind
stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor
religioase recunoscute din România, a Hotărârii Guvernului. nr. 1470/2002 privind
aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Ordonanței Guvernului
nr.82/2001, cu modificările și completările ulterioare și a Ordonanței de Urgență a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare.
2.2. Obiectul convenției constă în alocarea de către Municipiul Galați a sumei
de 120.000 lei din capitolul de cheltuială 67.02.59, Parohiei „Sfinții Apostoli Petru
și Pavel”, în vederea continuării lucrărilor de hidroizolație interioară la biserica
parohială.
Art. 3 - Plățile se vor efectua în tranșe, în baza unei solicitări din partea
Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” .
Art. 4 – DURATA CONVENȚIEI
Prezenta convenție este valabilă până la data de 31.12.2025.
Art. 5 – DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
5.1. Municipiul Galaţi:
5.1.1. Municipiul Galaţi se obligă să susţină financiar, cu suma prevazută la
art. 2.2, execuția lucrării Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din bugetul local al
Municipiului Galaţi.
5.1.2. Municipiul Galaţi va vira sumele stabilite în contul prevazut la art. 1.2.,
pe baza documentelor justificative puse la dispoziție de Parohia „Sfinții Apostoli Petru
și Pavel”.
5.2. Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”:
5.2.1. Sumele alocate de Municipiul Galaţi vor fi întrebuinţate la decontarea
cheltuielilor necesare realizării obiectivului.
5.2.2. Sumele alocate vor fi cheltuite în exclusivitate pentru realizarea lucrării
pentru care au fost alocate fondurile și acestea vor fi verificate de către reprezentanţii
Municipiului Galaţi, conform prevederilor legale.
5.2.3. Să prezinte decontul pentru plata efectuată, constând în documente
justificative (copii ale facturilor, ordine de plata, chitanțe, contracte, state de plată,
etc.).
5.2.4. Înainte de începerea lucrărilor, cultul religios – beneficiar al alocării de
fonduri – este obligat să informeze Municipiul Galați – instituția finanțatoare –
pentru verificarea inițială a obiectivului.
Art. 6. JUSTIFICAREA SPRIJINULUI FINANCIAR:
(1) La întocmirea deconturilor justificative pentru sprijinul financiar acordat se
vor avea în vedere următoarele:
a) toate documentele justificative, prezentate în copii xerox, vor purta menţiunea
«conform cu originalul» şi vor fi certificate prin aplicarea ştampilei şi a semnăturii
beneficiarului ajutorului financiar.
Documentele justificative trebuie să fie întocmite potrivit reglementărilor în
vigoare privind activitatea financiar-contabilă;
b) documentele justificative trebuie să fie lizibile şi să nu prezinte ştersături; nu
se admit documente trimise prin fax;
c) facturile fiscale vor fi însoţite de dispoziţii de plată, ordine de plată, chitanţe,
bonuri de casă, extrase privind viramente bancare, după caz;
d) chitanţele care atestă plăţi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu
următoarele: scopul plăţii, operaţiunea pentru care se face plata, numărul şi data
eliberării. Chitanţele care atestă plăţi vor fi utilizate doar în cazurile în care nu se
întocmesc facturi fiscale;
e) chitanţele de mână prin care se atestă anumite plăţi - pentru pictură şi
procurări de materiale de la particulari - trebuie să cuprindă în mod obligatoriu
numele şi prenumele vânzătorului, în clar, precum şi seria şi numărul actului de
identitate al acestuia. Chitanţele vor fi certificate de primarul localităţii pe raza
căreia se află unitatea de cult solicitantă sau de un împuternicit al acestuia;
f) actele justificative vor cuprinde în mod obligatoriu copia extrasului de cont
bancar prin care se face dovada primirii banilor sau chitanţa de înregistrare în
evidenţa contabilă a unităţii de cult beneficiare a sprijinului financiar alocat;
g) pentru lucrările de pictură bisericească se vor trimite o copie a documentului
de plată şi o copie a ordinului de plată prin care s-au virat impozitul pe venit,
contribuţiile individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi
asigurări de şomaj, conform legii, în cazul în care lucrările de pictură sunt executate
ca activitate dependentă, de un pictor angajat de unitatea de cult, prin contract de
prestări de servicii încheiat în baza Codului civil. Pentru lucrările de pictură de
restaurare bisericească executate de către o persoană fizică autorizată se vor trimite
documentele justificative prevăzute la lit. d);
h) documentele justificative vor fi transmise până cel mai târziu la data de 31
decembrie a fiecărui an. În cazul primirii sprijinului financiar în cursul trimestrului
IV, justificarea se va face în cel mult 180 de zile de la primirea acestuia;
i) facturile aferente executării lucrărilor de construcţie, reparaţie, pictură vor fi
însoţite, după caz, de situaţii de lucrări, contracte, acte adiţionale, anexe
contract/contracte, note privind stadiul lucrărilor, vizate de diriginţii de specialitate;
j) facturile de avans vor fi însoţite de facturi de regularizare a avansului;
(2) Unităţile de cult care nu justifică sprijinul financiar conform termenelor
precizate la alin. (1) lit. h) sunt obligate să restituie sumele rămase nejustificate în
maximum 30 de zile de la expirarea termenului de justificare.
Art. 7 – MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA CONVENȚIEI
7.1. Încetarea sau modificarea prezentei convenții poate avea loc în
următoarele cazuri:
a) la împlinirea termenului pentru care a fost încheiată;
b) prin acordul părţilor contractante;
c) în urma ivirii unui caz de forţă majoră;
d) imposibilitatea asigurării fondurilor băneşti de către Municipiul Galaţi;
e) prin reziliere: - în cazul nerespectării destinaţiei sumelor alocate;
- în cazul în care nu se realizează
Art. 8 – REGLEMENTAREA LITIGIILOR
8.1. Eventualele litigii, neînţelegeri sau pretenţii, având legătură cu prezenta
convenție de finanțare, sau încălcarea, încetarea sau invalidarea acesteia, vor fi
soluţionate pe cale amiabilă, în caz contrar părţile se vor adresa instanţei de judecată
de drept comun.
Art. 9 – FORŢA MAJORĂ
9.1. Prin forţă majoră se înţeleg evenimente imprevizibile şi inevitabile
independente de voinţa părţilor, intervenite după intrarea în vigoare a prezentei
convenții, şi care împiedică în mod obiectiv execuţia integrală sau parţială a
obligaţiilor ce decurg din această convenție.
9.2. În caz de apariţie a unui eveniment de forţă majoră, partea care îl invocă
trebuie să informeze cealaltă parte în termen de 5 zile de la apariţia lui, sau de la data
la care a luat la cunoştinţă de acesta, prin notificare expresă. Încetarea cazului de
forţă majoră va fi de asemenea adusă la cunoştinţa celeilalte părţi în termen de 5 zile
de la încetare, prin notificare expresă.
Art. 10 – CLAUZE SPECIALE
10.1. Părţile au obligaţia de a nu întreprinde nimic de natură a afecta buna
desfăşurare a activităţii care face obiectul prezentei convenții.
10.2. Modul de gestionare a sumelor alocate de Municipiul Galaţi către
unitatea de cult va fi controlat de către Direcția Financiar Contabilitate şi de către
Direcţia Generală de Dezvoltare, Infrastructură şi Lucrări Publice din cadrul
Primăriei Municipiului Galaţi.
Art. 11 – DISPOZIŢII FINALE
11.1. Modificarea, adaptarea şi completarea prezentei convenții, se va face
numai cu acordul scris al ambelor părţi asociate, prin acte adiţionale.
11.2. Prezenta convenție a fost încheiată în data de _________, în 2 (două)
exemplare de valoare juridică egală.
ARHIEPISCOPIA DUNĂRII DE JOS
MUNICIPIUL GALAȚI
Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
PRIMAR
Preot Paroh,
______________
_____________
Direcția Financiar Contabilitate
Control Financiar Preventiv
Serviciul Juridic și Legalitate
Serviciul Învățământ, Cultura, Sport, Culte și Sănătate
Direcția Relații Publice
Responsabil tehnic,
Întocmit,
Preşedinte de şedinţă,
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.