Pe scurtSe hotărăște finanțarea de la bugetul local a programului sportiv pentru copii și juniori al Asociației Fotbal Club Universitatea Galați. Banii vor veni din bugetul municipiului, cu termene și condiții stabilite în regulamentul aplicabil și în procesul de evaluare a proiectelor; impactul pentru locuitori înseamnă sprijin pentru sport, aproximativ cuantumul finanțării și eventuale criterii de eligibilitate comunicate în hotărâre. Se menționează că proiectul a trecut prin evaluare, comisii și aprobări prealabile, conform cadrului legal.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă finanțarea de la bugetul local, a programului sportiv dedicat copiilor şi juniorilor, al Asociaţiei Fotbal Club Universitatea Galaţi, „Promovarea fotbalului feminin de performanță la nivelul junioarelor”, ce se înscrie în programul de utilitate publică „Promovarea sportului de performanță”
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 293
din 23.06.2026
privind finanțarea de la bugetul local a programului sportiv, dedicat copiilor şi
juniorilor, al Asociației Fotbal Club Universitatea Galați
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuț-Florin Pucheanu;
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 291/16.06.2026;
Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în Ședință Ordinară, în data de
23.06.2026;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 106218/16.06.2026 al inițiatorului;
Având în vedere Raportul comun de specialitate nr. 106247/16.06.2026 al
Direcției Financiar Contabilitate și al Direcției Relații Publice;
Având în vedere Avizul Comisiei de buget finanțe, administrarea domeniului
public și privat al municipiului Galați;
Având în vedere Avizul Comisiei pentru activități științifice, învățământ,
sănătate, culte, cultură, tineret, asistență socială, sport și agrement;
Văzând adresa Asociaţiei Fotbal Club Universitatea Galaţi, înregistrată la
Registratura Generală a Municipiului Galați cu nr. 101312/09.06.2026;
Având în vedere Procesul-verbal nr. 105542/15.06.2026, încheiat în urma
analizării şi selecției de către Comisia de evaluare şi analiză a propunerilor de
proiecte/programe sportive inițiate de către organizațiile sportive;
Având în vedere dispozițiile HCL nr. 139/28.03.2019 pentru aprobarea
Regulamentului privind finanțarea din bugetul Municipiului Galați a programelor
sportive inițiate de către organizațiile sportive;
_______________________________________________________________________________
HCL nr. 293/2026
Având în vedere dispozițiile Ordinului nr. 664/2018 emis de ministrul Tineretului
și Sportului, privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor şi programelor
sportive, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 18^1 alin. (2) lit. b, alin. (5), art.
67^1 alin. (3) din Legea educației fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările și
completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin (7) lit. f) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă finanțarea de la bugetul local, a programului sportiv dedicat
copiilor şi juniorilor, al Asociaţiei Fotbal Club Universitatea Galaţi, „Promovarea
fotbalului feminin de performanță la nivelul junioarelor”, ce se înscrie în programul de
utilitate publică „Promovarea sportului de performanță”.
Art. 2 – Se aprobă solicitarea de finanţare a structurii sportive Asociația Fotbal
Club Universitatea Galați cu suma de 40.000 lei, pentru derularea programului sportiv,
în baza Legii nr. 69/2000 a educației fizice şi sportului, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 3 – Contractul de finanţare se va încheia în conformitate cu Regulamentul
privind finanţarea din bugetul municipiului Galaţi a programelor sportive iniţiate de
către organizaţiile sportive, aprobat prin HCL nr. 139/28.03.2019.
Art. 4 – Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire
a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 5 – Secretarul General al municipiului Galați va asigura transmiterea și
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
_______________________________________________________________________________
HCL nr. 293/2026
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.