HCL 290/2010 adoptată
Aprobarea Actului Constitutiv al SC Gospodarire Urbana SA Galati si a unor masuri organizatorice
Documente
- hcl HCL 290.pdf
Text
ROMANIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.290
din 9 08 2010
privind: aprobarea Actului Constitutiv al SC Gospodărire Urbană SA Galaţi şi a
unor măsuri organizatorice
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, ing. Dumitru Nicolae;
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 317/9 08 2010
Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de 9
08 2010;
Având în vedere expunerea de motive nr.93 022/5 08 2010, a iniţiatorului-
Primarul municipiului Galaţi, ing. Dumitru Nicolae;
Având în vedere raportul de specialitate nr.93 024/5 08 2010, al Direcţiei
Economice;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei de buget finanţe,
administrarea domeniului public şi privat al municipiului;
Având în vedere prevederile art. 12, alin. 2, lit. a, art. 13, alin. 2, lit. a din OG nr.
71/2002 – privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a
domeniului public şi privat de interes local,actualizată, coroborate cu prevederile art.
24, alin. 1, lit. « b » şi alin. 2, art. 30 şi art. 31^ 1 din Legea nr. 51/2006 – privind
serviciile comunitare de utilităţi publice, actualizată ;
Având în vedere prevederile art. 1, alin. 1 şi 2, art. 3, art. 4, alin. 1 şi 2, art. 5, lit.
« b », art. 6, art. 7, alin. 1, art. 9, alin. 1 şi 2, art. 10, alin. 1 şi art. 14, lit. « b « din OUG
nr. 54/2006 – privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate
HCL 290.doc
publică, actualizată;
Având în vedere prevederile art.35, alin.2 din Legea Finanţelor Publice Locale,
cu modificările şi completările ulterioare ;
Având în vedere prevederile art.5, art.8 şi art.283, alin.4 din Legae nr.31/1990
privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Având în vedere prevederile art. 1, alin. 1, alin. 2, lit. « g « , pct. 2, art. 17, art.
36, alin. 1 , alin.2 lit. « c « , lit. « d « , alin. 5, lit. « a « , alin. 6, lit. « a « , pct.19 din
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în 2007, cu modificările
şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45, alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. – Se aprobă Actul Constitutiv al SC Gospodărire Urbană SA Galaţi,
prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, societate având
ca acţionar unic Municipiul Galaţi, prin Consiliul local Galaţi, cu personalitate
juridică, cu sediul în Galaţi, str. George Coşbuc nr. 253.
Art.2. – Se aprobă aportul Municipiului Galaţi la constituirea capitalului social
al societăţii, subscris şi vărsat în sumă de 300.000 lei, respectiv 100% din capitalul
societăţii care este proprietatea Municipiului Galaţi.
Art. 3. – Bunurile proprietatea publică şi privată a Municipiului Galaţi aflate
în administrarea sau folosinţa Serviciului Public Administrarea Domeniului Public vor
fi preluate în administrarea/folosinţa Consiliului local Galaţi prin Hotărâre, în termen
de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, iar ulterior acestea vor
fi predate noii societăţi în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art.4. – La data constituirii societăţii, SC Gospodărire Urbană SA preia activul
şi pasivul Serviciului Public Administrarea Domeniului Public Galaţi prin protocol de
predare – preluare încheiat pe baza datelor din balanţa de verificare întocmită la data
de 31.08.2010.
HCL 290.doc
Art.5. – SC Gospodărire Urbană SA Galaţi se substituie Serviciului Public
Administrarea Domeniului Public Galaţi în drepturile şi obligaţiile acestuia, inclusiv în
litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Art. 6. – SC Gospodărire Urbană SA Galaţi va prelua personalul Serviciului
Public Administrarea Domeniului Public Galaţi, în condiţiile legii.
Art.7. – Se aprobă delegarea gestiunii următoarelor activităţi care fac parte
din serviciul de administrare a domeniului public:
a) construirea, modernizarea, întreţinerea, administrarea şi exploatarea
bazarelor, târgurilor şi oboarelor;
b) amenajarea, organizarea şi exploatarea parcărilor;
c) organizarea şi exploatarea activităţilor de administrare a cimitirelor şi WC-
urilor publice;
d) amenajarea, întreţinerea şi înfrumuseţarea zonelor verzi ( peluze, parcuri şi
grădini );
e) ecarisajul animalelor mari fără stăpân găsite abandonate pe domeniul
public;
f) desfiinţarea împrejmuirilor şi demolarea construcţiilor din fier, sticlă, pvc şi
alte materiale uşoare ilegale aflate pe domeniul public/privat al municipiului Galaţi;
g) amenajarea, întreţinerea şi exploatarea lacurilor, a ştrandurilor şi a bazelor
de odihnă şi tratament;
h) înfiinţarea, organizarea şi exploatarea băilor publice, a sălilor de gimnastică
şi fizioterapie, a sălilor şi terenurilor de sport, a patinoarelor, pârtiilor şi instalaţiilor
de schi şi transport pe cablu, a campingurilor;
i) depozitare şi compactare deşeuri provenite din construcţii şi demolări;
j) ridicare şi transport vehicule abandonate.
Art.8. Bunurile proprietate publică şi privată a municipiului Galaţi utilizate
pentru furnizarea/prestarea serviciilor vor fi concesionate direct către SC
Gospodărire Urbană SA prin hotărâre a Consiliului local Galaţi.
HCL 290.doc
Art.9– Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art.10. – Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă
Manoliu Mihai
Contrasemnează
Secretarul municipiului Galaţi
Matei Grigore
HCL 290.doc
ANEXA
La HCL nr.290/9 08 2010
ACT CONSTITUTIV
STATUTUL
SOCIETATII COMERCIALE « GOSPODĂRIRE URBANĂ » S.A.
Societatea Comerciala « GOSPODĂRIRE URBANĂ » S.A. din Galati se infiinteaza in
baza Hotararii Consiliului Local nr. 288/9 08 2010, emisa in conformitate cu
dispozitiile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, modificata si
completata si a prevederilor Legii nr. 215/2001 privind administratia publica locala,
cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 1 Actionarul unic al Societatii Comerciale « GOSPODĂRIRE URBANĂ » S.A. este
unitatea administrativ teritoriala Municipiul Galati, prin organul sau deliberativ
Consiliul Local, cu sediul in Galati, str. Domneasca nr.38 si reprezentant Primar, ing.
Dumitru Nicolae.
Art. 2 DENUMIREA, FORMA SI SEDIUL SOCIETATII
2.1. Societatea comerciala « GOSPODĂRIRE URBANĂ » S.A. este o societate pe
actiuni cu capital integral al unitatii administrativ-teritoriale.
2.2. Sediul societatii comerciale « GOSPODĂRIRE URBANĂ » S.A. este in Galati, str.
George Cosbuc, nr.253, judetul Galati.
Art. 3 OBIECTUL DE ACTIVITATE
3.1. Societatea comerciala « GOSPODĂRIRE URBANĂ » S.A. are ca activitati
principale :
.8130 Activităţi de întreţinere peisagistică;
HCL 290.doc
3.2. In obiectul de activitate al societatii comerciale « GOSPODĂRIRE URBANĂ » S.A.
sunt cuprinse de asemenea :
.0141Activitati de servicii anexe agriculturii; gradinarit peisagistic ( arhitectura
peisagera);
.0119 Cultura alte plante nepermanente;
.0129 Cultura alte plante permanente;
.2370 Taierea fasonarea si finisarea pietrei;
.3811 Colectarea deseurilor nepericuloase;
- 3900 Activităţi şi servicii de decontaminare;
.4311 Lucrari de demolare a constructiilor;
.4312 Lucrari de pregatire a terenului;
.4333 Lucrari de pardosire si placare a peretilor;
.4339 Alte lucrari de finisare;
.4399 Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a.;
.4622 Comerţ cu ridicata al florilor şi al plantelor ;
.4776 Comerţ cu amănuntul al florilor, plantelor şi seminţelor; comerţ cu
amănuntul al animalelor de companie şi a hranei pentru acestea, în magazine
specializate;
.4799 Comerţ cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor,
chioşcurilor şi pieţelor ;
.5210 Depozitari;
.5222 Activitati de servicii anexe transportului pe apa;
.6321 Alte activitati anexe transporturilor tereste (parcare);
.6820 Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate;
.6832 Administrarea imobilelor pe baza de comision sau contract;
-7500 Activităţi veterinare(ecarisaj)
.8122 Activităţi specializate de curăţenie ;
.8129 Alte activităţi de curăţenie;
.8230 Activitati de organizare a expozitiilor, targurilor si congreselor;
.8411 Servicii de administratie publica generala;
.8413 Reglementarea si eficientizarea activitatilor economice;
.8424 Activitati de ordine publica si de protectie civila;
.9311 Activitati ale bazelor sportive;
HCL 290.doc
.9312 Activitati ale cluburilor sportive;
.9321 Balciuri si parcuri de distractii;
.9329 Alte activităţi recreative şi distractive n.c.a.;
.9603 Activităţi de pompe funebre şi similare;
.9609 Alte activităţi de servicii n.c.a.
Art. 4 CAPITALUL SOCIAL
4.1. Capitalul social subscris de actionarul unic este in valoare totala de 300.000 lei si
a fost varsat integral la data autentificarii prezentului.
4.2. Capitalul social subscris si varsat are urmatoarea structura :
4.2.1. – numerar varsat in cont 300.000 lei ;
Art. 5 ACTIUNILE SOCIETATII
5.1. Valoarea nominala a unei actiuni este de 2,5 lei.
5.2. Actiunile societatii comerciale « GOSPODĂRIRE URBANĂ » S.A. sunt nominative
si in momentul constituirii apartin in totalitate Municipiului Galati, fiind administrate
de catre Consiliul Local al Municipiului Galati.
5.3. Numarul total al actiunilor corespunzator capitalului social subscris si varsat este
de 120000.
5.4. Fiecare actiune da dreptul la un vot detinatorului ei.
5.5. Dreptul la proprietate asupra actiunilor se transmite prin declaratie facuta la
registrul actionarilor si prin mentiunea facuta cu titlu, subscrisa de cedent si de
cesionar. Dreptul de proprietate al actiunilor va putea fi transmis si in alte forme
prevazute de lege.
5.6. Dreptul la vot in adunarea generala a actionarilor il au numai reprezentantii
desemnati ai actionarului unic.
5.7. Actiunile societatii sunt indivizibile.
5.8. In cazul pierderii unor actiuni, proprietarul trebuie sa anunte consiliul de
administratie si sa faca public faptul in presa, putand obtine un duplicat numai dupa
trecerea unui interval de timp de 6 luni.
HCL 290.doc
5.9. Pana la emiterea si eliberarea de actiuni in forma materiala, societatea, din oficiu
sau la cererea actionarului, va elibera cate un certificat de actionar cuprinzand toate
elementele unei actiuni.
5.10. Evidenta actiunilor se tine intr-un registru numerotat, sigilat, si parafat de catre
presedintele Consiliului de Administratie, care se pastreaza la sediul societatii.
Art. 6 ADUNAREA GENERALA A ACTIONARILOR
6.1. Organul de conducere si decizional al societatii este Adunarea Generala a
Actionarilor, care decide asupra activitatii acesteia. In calitate de actionar unic,
Consiliul Local, indeplineste atributiile Adunarii Generale a Actionarilor, si
nominalizeaza un reprezentant.
6.2. Consiliul Local Galati poate delega o parte din atributiile Adunarii Generale a
Actionarilor, persoanelor juridice sau fizice.
6.3. Adunarile generale ale actionarilor sunt ordinare si extraordinare.
6.4. Sedintele Adunarii generale a Actionarilor se vor tine la sediul societatii sau in
locul indicat in convocare.
Art.7. ADUNAREA GENERALA ORDINARA
7.1. Adunarea ordinara se intruneste cel putin o data pe an, in cel mult 3 luni de la
incheierea exercitiului financiar.
7.2. Adunarea ordinara este obligata :
7.2.1. – sa discute, sa aprobe sau sa modifice situatiile financiare anuale, pe baza
rapoartelor administratorilor, ale cenzorilor sau ale auditorilor financiari si sa fixeze
dividendul ;
7.2.2. – sa aleaga si sa revoce membrii consiliului de administratie si cenzorii;
7.2.3. – sa numeasca auditorul financiar si sa fixeze durata minima a contractului de
audit financiar;
7.2.4.– sa fixeze remuneratia cuvenita pentru exercitiul in curs membrilor consiliului
de administratie si cenzorilor ;
7.2.5. – sa se pronunte asupra gestiunii consiliului de administratie, respectiv a
directoratului;
HCL 290.doc
7.2.6.– sa stabileasca bugetul de venituri si cheltuieli si, dupa caz, programul de
activitate pe exercitiul financiar urmator ;
7.2.7.– sa hotarasca gajarea, inchirierea sau desfiintarea uneia sau mai multor unitati
ale societatii.
7.2.8- hotaraste declansarea procedurilor legale impotriva administratorilor si
auditorilor si numeste persoana care sa reprezinte societatea in cazul acestor
proceduri;
7.2.9- aproba, la propunerea Consiliului de Administratie, structura organizatorica a
societatii, numarul de posturi si normativul de constituire al compartimentelor
functionale ale societatii;
Art. 8. ADUNAREA GENERALA EXTRAORDINARA
8.1. Adunarea extraordinara se intruneste ori de cate ori este necesar a se lua o
hotarare pentru :
8.1.1. - schimbarea formei juridice a societatii ;
8.1.2. – mutarea sediului societatii ;
8.1.3. – schimbarea obiectului de activitate al societatii ;
8.1.4 - emisiunea de obligatiuni;
8.1.5. – prelungirea duratei societatii ;
8.1.6- orice modificare a actului constitutiv;
8.1.7. – majorarea capitalului social, modificarea numarului de actiuni, inclusiv prin
asocierea cu alti actionari, precum si cu privire la cesionarea actiunilor catre terte
persoane;
8.1.8. – reducerea capitalului social sau reintregirea lui prin emisiune de noi actiuni;
8.1.9. – fuziunea cu alte societati sau divizarea societatii ;
8.1.10. – dizolvarea anticipata a societatii ;
8.1.11. – conversia actiunilor nominative in actiuni la purtator sau a actiunilor la
purtator in actiuni nominative;
8.1.12- conversia actiunilor dintr-o categorie in cealalta;
8.2. Adunarea generala a actionarilor va fi convocata de catre consiliul de
administratie sau administratorul unic cu respectarea termenelor si conditiilor cerute
de lege .
HCL 290.doc
8.3. Pe intreaga perioada cat exista actionar unic, acesta va putea convoca adunarea
generala a actionarilor fara respectarea formalitatilor cerute de lege pentru
convocare.
8.4. Hotararile adunarilor generale se iau prin vot deschis, cu exceptia acelora
privind alegerea administratorilor si cenzorilor, revocarea acestora si raspunderea
administratorilor, care se adopta prin vot secret.
8.5. Lucrarile adunarilor generale se desfasoara cu respectarea cerintelor de forma si
fond cerute de lege.
8.9. Hotararile adunarii generale pot fi atacate in justitie in conditiile legii.
Art. 9 ADMINISTRAREA SOCIETATII
9.1. Societatea comerciala « GOSPODĂRIRE URBANĂ » S.A. este administrata de 5
administratori, alesi de catre adunarea generala si care constituie consiliul de
administratie.
9.2.1. Presedintele consiliului de administratie este si director general al societatii,
numit prin hotarare de Consiliu Local.
9.2.2 Presedintele este numit pe durata mandatului sau de administrator si
coordoneaza activitatea Consiliului de Administratie.
9.2.3. Presedintele raporteaza cu privire la activitatea Consiliului de Administratie
Adunarii Generale a Actionarilor. El vegheaza la buna functionare a organelor
societatii.
9.2.4. Presedintele va analiza in cadrul sedintelor Consiliului de Administratie:
–legalitatea achizitiilor publice-trimestrial-;
-legalitatea privind promovarile si angajarile de personal-trimestrial-;
-stadiul realizarii bugetului de venituri si cheltuieli-lunar-;
-situatia incasarilor si platilor -lunar-;
-situatia creantelor si provizioanelor-lunar-.
9.3.Consiliul de administraţie se întruneşte cel puţin o data pe luna sau ori de cate ori
este nevoie; sedintele consiliului sunt conduse de catre presedintele Consilului de
Administratie. Convocările pentru întrunirile Consiliului de administraţie trebuie sa
cuprindă :
a) data si locul unde se va tine şedinţa ;
b) ordinea de zi.
HCL 290.doc
La intrunirile consiliului de administratie, directorii prezinta rapoarte scrise despre
operatiile executate.
La sedintele consiliului de administratie se convoaca si cenzorii.
La sedinta se intocmeste un proces-verbal care va cuprinde urmatoarele :
a) ordinea deliberarilor;
b) deciziile luate;
c) numarul voturilor intrunite;
d) opiniile separate, daca este cazul.
9.4-(1) Consiliul de administratie indeplineste in principal urmatoarele atributii:
-stabilirea directiilor principale de activitate si de dezvoltare ale societatii;
-stabilirea sistemului contabil si de control financiar si aprobarea planificarii
financiare;
-supravegherea activitatii directorilor;
-pregatirea raportului anual, organizarea activitatii AGA si implementarea
hotararilor acesteia,
-indeplineste orice alte atributii primite din partea Consiliului Local;
-Consiliul de Administratie reprezinta societatea in raport cu tertii si in justitie prin
presedintele sau;
-Consiliul de Administratie inregistreaza la Registrul Comertului numele persoanelor
imputernicite sa reprezinte societatea, mentionand daca ele actioneaza impreuna sau
separat. Acestea depun la Registrul Comertului specimene de semnatura;
-membrii Consiliului de Administratie isi vor exercita mandatul cu loialitate, in
interesul societatii;
-administratorul nu incalca acesta obligatie daca, in momentul luarii unei decizii de
afaceri, ele este in mod rezonabil indreptatit sa considere ca actioneaza in interesul
societatii si pe baza unor informatii adecvate;
-membrii Consiliului de Administratie nu au voie sa divulge informatiile confidentiale
si secretele de afaceri ale societatii, la care au acces in calitatea lor de administratori.
Aceasta obligatie le revine si dupa incetarea mandatului de administrator;
9.4-(2) In exercitarea atributiilor sale Consiliul de Administratie emite decizii.
Art. 10. DECIZIILE CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE
HCL 290.doc
10.1. Deciziile se iau cu majoritatea exprimata de catre membrii Consiliului de
Administratie.
10.2. Competentele Consiliului de administratie sunt cele stabilite de catre adunarea
generala si de lege.
10.3. Atributiile, competentele si raspunderea administratorilor sunt cele stabilite de
lege sau de catre adunarea generala.
10.4. Convocarea Consiliului de administratie se face de catre presedintele acestuia, la
sediul societatii.
10.5. Administratorii sunt alesi de catre adunarea generala pentru un mandat de 4
ani.
10.6. Revocarea administratorilor se face de catre Adunarea Generala.
10.7. Administratorii societatii comerciale « GOSPODĂRIRE URBANĂ » S.A. vor fi
numiţi de Consiliul Local Galaţi , prin hotărâre.
10.8. Administratorii sunt reprezentanti de drept ai societatii in limitele de competenta
stabilite de catre adunarea generala.
10.9. Pentru activitatea depusa administratorii vor primi o remuneraţie stabilita de
adunarea generala.
Art. 11. CENZORII
11.1. Societatea comerciala « GOSPODĂRIRE URBANĂ » S.A. are trei cenzori si trei
cenzori supleanti alesi de adunarea generala.
11.2. Cenzorii sunt alesi pentru un mandat de trei ani si pot fi realesi.
11.3. Revocarea cenzorilor se face de catre adunarea generala.
11.4. Cel putin unul dintre cenzori este c
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.