25 aprilie 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu

HCL 282/2024 Galați adoptată

Aprobarea organigramei și a regulamentului de organizare și funcționare pentru Clubul Sportiv Municipal Galați

Denumire
Hotărârea nr. 282 din 2024 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
282 / 2024
Data
25 aprilie 2024
Inițiator
Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă organigrama și regulamentul de organizare și funcționare ale Clubului Sportiv Municipal Galați, conform anexelor 1 și 2, care devin parte integrantă din hotărâre. La intrarea în vigoare, toate prevederile anterioare contrare își încetează aplicabilitatea. Directorul clubului este împuternicit să asigure punerea în aplicare, iar Secretarul General al Municipiului Galați va transmite și face publică hotărârea.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă organigrama şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Clubului Sportiv Municipal Galaţi, conform anexelor 1 şi 2, care fac parte

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAȚI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 282 din 25.04.2024 privind aprobarea organigramei şi a regulamentului de organizare şi funcționare pentru Clubul Sportiv Municipal Galaţi Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu; Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 325/ 18.04.2024 Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 25.04.2024; Având în vedere referatul de aprobare nr. 80043/ 18.04.2024 al iniţiatorului; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 80047/ 18.04.2024 al Direcţiei Relaţii Publice, al Direcţiei Financiar- Contabilitate, al Serviciului Resurse Umane şi Salarizare şi al Serviciului Juridic şi Legalitate; Având în vedere avizul Comisiei juridice, de administraţie publică locală, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, relaţii cu cetăţenii şi apărarea ordinii şi liniştii publice; Văzând adresa Clubului Sportiv Municipal Galaţi nr. 841/27.03.2024, înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galaţi cu nr. 62465/ 27.03.2024; Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal - bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. „a”, alin. (3), lit. „c”, din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HCL. nr. 282/2024 În temeiul art. 139, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1- Se aprobă organigrama şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Clubului Sportiv Municipal Galaţi, conform anexelor 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice alte prevederi anterioare contrare îşi încetează aplicabilitatea. Art. 3 - Directorul Clubului Sportiv Municipal Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 4 - Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretar General, HCL. nr. 282/2024 3NVWNN 3SUNS3I IS DIQIINE LN3WILUVA4NOD ZI 31V1NI8VLNOD - VIONVNIJ 1N1D1AY3S “YÎNIQ3S 30 31NIQ3IS3Hd 6 alenpeauo> uipun; |e303"1N| B1Ând8x3 3p ajenIDeJ1u02 Hiouny |e30L "N 3182npuo2 3p ajenye.zuod niduny |e301 "iN 1ONI 30 Nizva IVONILVd 3NVNOIZIAOYdV IS VăNLvă1SI938 “3DN8Nd IILIZIHDV IN3NILUVdINOD Lâş |_AILVALSINIAWQV LONNrav H0D3HIa + — 4 YÎNYNILN3W 1NDIAY3S Pi ST 3LV1DN8Nd IS ONILIXIVIN'| 1N1SI9HNH3QIS vzva 1V2103W'2190100013W “IUNLUOdSNVUL “ULUL34WOD 3UVZINV9HO 1NDIAY3S 3NVOIQV1S (31V103dS IOA3N N 3NVOSY3d NULNad 1N190d$ IS 1101 NULN3d 1N190dS 'ALLUOdS SNVA 1VNOILIOVUL 31VHVX 'WSILNUV “NI30OW NOILVLN3d IS allVLYN 'HvS ) II1YNQIAIONI IINLU0dS LN3INILIVdINOD Jojlinuiods eles + ea1gung |nuo!pe3S) V3UYNNA XIIdINOD TZTOA "A39NY PÎV3H9 3d I3HDOH' 1V8ONVH 'L3HdSv8) XdIHDa 39 14014045 INI ANLLUYdINQ2 Ia | 3ZV8 LINNfAV H0193IIA Î | 14OdS LINNFAV H0L3IIA Î 0LD3ăIa ă H0LD3IIA 1N1311WN02 CO" 70'Sz/e8c 'UN "TOHVI LL VXaINV ILV1V9 TVdIDINNIN AILIOds an ANEXA 2 LA H.C.L. NR. 282/25.04.2024 REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL GALAȚI CAPITOLUL 1 - DISPOZIȚII GENERALE ART. 1 (1)Clubul Sportiv Municipal Galaţi este instituție publică de interes local cu personalitate juridică, înființat prin Hotărârea Consiliului Local Galaţi nr.334/30.05.2018, în temeiul Legii Administraţiei Publice Locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Legii educaţiei fizice și sportului nr.69/2000, cu modificările si completările ulterioare, finanțată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul local al municipiului Galaţi. ART. 2 (1) Clubul Sportiv Municipal Galati, este un club polisportiv cu deplină autonomie în stabilirea și realizarea programelor proprii, în consens cu politicile sportive ale autorităţii locale, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor actuale ale comunităţii; (2) Clubul Sportiv Municipal Galati colaborează metodologic cu Direcţiile de specialitate din Primăria Municipiului Galaţi, cu federaţiile naţionale pe ramură de sport, respectând normele și normativele Ministerului Tineretului şi Sportului. ART. 3 (1)Prezentul Regulament de organizare și funcționare reglementează modul de organizare şi funcționare, competențele și responsabilităţile organelor de conducere și control şi a principalelor structuri funcționale din cadrul Clubului Sportiv Municipal Galaţi. ART. 4 (1)Denumirea structurii sportive este Clubul Sportiv Municipal Galaţi. ART. 5 (1)Elementele de identificare ale Clubului Sportiv Municipal Galaţi sunt: culorile ce se regăsesc în sigla clubului), codul fiscal și sigla ce are ca elemente grafice logoul Primăriei Municipiului Galați și sintagma Club Sportiv Municipal Galaţi. ART. 6 (1)Schimbarea denumirii Clubului Sportiv Municipal Galaţi, a însemnelor și culorilor, poate fi făcută numai prin hotărâre a Consiliului Local Galaţi, după ce modificările vor fi înregistrate la Registrul Sportiv din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, la propunerea motivată al celui ce inițiază această operaţiune și adusă la cunoștință Federaţiilor naţionale pe ramură de sport. ART. 7 (1)Sediul administrativ al Clubului Sportiv Municipal Galaţi este în municipiul Galaţi, Bulevardul George Coșbuc nr.253 c/c Bulevardul Henri Coandă, județul Galaţi, iar activitatea se desfășoară în clădirile, bazele sportive și zonele de agrement date spre administrare. ART. 8 (1)Clubul Sportiv Municipal Galaţi este finanţat din venituri proprii şi subvenţii bugetare, în condiţiile legii. CAPITOLUL 2 - SCOPUL ŞI OBIECTUL DE ACTIVITATE ART. 9 (1)Clubul Sportiv Municipal Galaţi se înființează în scopul organizării și administrării activităţii sportive în vederea realizării activităţii de performanţă, selecție, pregătire și participare a sportivilor la competiţii sportive interne și internaționale pe ramuri de sport. (2)Clubul Sportiv Municipal Galaţi are drept scop şi administrarea bazelor sportive date în administrare de către Consiliul Local al Municipiului Galaţi, prin hotărâre, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu contractele de administrare încheiate cu Municipiul Galaţi. ART. 10 (1)Misiunea de bază a Clubului Sportiv Municipal Galaţi o constituie sprijinirea sportului pentru toţi, în vederea menţinerii sănătăţii, a recreării şi socializării cetăţenilor din municipiul Galati, asigurarea condiţiilor pentru practicarea educaţiei fizice şi sportului de către persoane cu nevoi speciale, în scopul dezvoltării personalităţii lor şi integrării în societate, precum şi a mijloacelor care să permită sportivilor cu nevoi speciale participarea la competiţii naţionale şi internaţionale destinate lor, obţinerea de performanţe sportive, în competiţiile sportive interne și internaționale, precum şi promovarea imaginii municipiului Galaţi in societatea civilă prin participarea la activităţi sportive, precum şi în cadrul evenimentelor speciale de relații publice. (2)In scopul mai sus mentionat, Clubul Sportiv Municipal Galati promoveaza ramurile de sport, ca discipline individuale și pe echipe, fotbal, fotbal in sala, baschet, handbal, volei, natatie si pentatlon modern, sah, arte martiale, karate traditional, karate kyokushin 1.K.0.2, judo, box, hochei pe gheata, patinaj, tenis, atletism, dans sportiv, rugby, haltere, sportul pentru toti si sportul pentru persoane cu nevoi speciale. ART. 11 (1)Pentru realizarea scopului și obiectivelor sale, clubul se afiliează la federaţiile sportive naţionale de specialitate, pentru ramurile de sport promovate de Clubul Sportiv Municipal Galaţi, recunoscând autoritatea acestora şi obligându-se să respecte statutele, normele, reglementările şi deciziile acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (2) În vederea realizării activităţii de administrare a bazelor sportive, Clubul Sportiv Municipal Galaţi va încheia contracte de administrare cu Municipiul Galaţi. ART. 12 (1)Scopul Clubului Sportiv Municipal Galaţi se realizează prin următoarele obiective: a) organizarea de acţiuni de selecție, instruire şi perfecționare a sportivilor; b) organizarea de competiţii sportive, de masă și de performanţă, interne şi internaționale, în conformitate cu regulamentele federaţiilor sportive naționale; c) asigurarea unui climat civilizat şi stimulativ de desfășurare a antrenamentelor și competiţiilor; d) promovarea disciplinelor sportive proprii; e) pregătirea sportivilor conform disciplinei respective; f) promovarea sportivilor la loturile nationale si olimpice ale României; 9) atragerea copiilor și tinerilor în practicarea sportului și popularizarea disciplinelor sportive in instituţiile de învățământ; h) formarea deprinderilor de a face mişcare, mărind astfel, baza de selecţie a tinerilor talente pe viitor, întărirea sănătății; î) organizarea activităților sportive de masă la nivelul municipiului Galaţi; j) realizarea unui cadru corespunzător pentru creşterea nivelului de performanţă al sportivilor prin organizarea eficientă, prin asigurarea unor antrenori specializați și prin crearea unor condiţii materiale adecvate sportului de înaltă performanță; k) asigurarea participării sportivilor și tehnicienilor clubului la stagii de pregătire tehnică, cursuri de instructori şi antrenori; |) organizarea de cursuri de inițiere pentru începători precum și cursuri de perfecționare a sportivilor de către persoane atestate în domeniu prin diplome sau certificate recunoscute, in condițiile legii; m) spectacole și evenimente sportive; n) acordarea de burse, premii și prime; 0) sprijinirea activităţilor de studii și cercetări referitoare la activitatea sportivă, schimburi cu caracter documentar-ştiinţific între structuri similare, asociaţii profesionale, instituții neguvernamentale, institutii de invatamant superior cu specific sportiv; p) editarea și difuzarea de cărţi şi reviste, materiale audio-video și alte activități legate de activitatea sportivă; q) organizarea de tabere de semicantonamente și cantonamente de pregătire; r) sprijinirea foştilor sportivi în vederea pregătirii și participării acestora la competiţiile specifice, amicale sau oficiale; s) contactarea și stabilirea de relatii cu alte cluburi sportive de profil din țară și străinătate; t) colaborarea cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat pentru sponsorizări, donații, publicitate, prestări de servicii, închirierea de săli, terenuri, clădiri și stadioane; u) atragerea de fonduri publice de la organele administraţiei publice centrale sau locale, conform leşii; V) asigurarea realizării veniturior clubului și utilizarea rațională a acestora, în conformitate cu scopul clubului şi respectarea prevederilor legale. w) promovarea şi susținerea măsurilor de prevenire si control a folosirii substanțelor interzise și alte metode neregulamentare destinate să mărească în mod artificial capacitatea sportivilor sau să modifice rezultatele competiţiilor sportive la care participă; X) întreprinderea de măsuri pentru prevenirea și combaterea violenţei, precum și pentru promovarea spiritului de fair-play și a toleranţei in sport; acordarea unei atenţii sporite pentru desemnarea celor mai buni sportivi, antrenori, arbitri, a altor specialiști, prin acordarea de trofee pentru fair-play. y) sa sprijine sportul pentru toţi, în vederea menţinerii sănătăţii, a recreării şi socializării cetăţenilor din municipiul Galati; Z) sa asigure condiţiile pentru practicarea educaţiei fizice şi sportului de către persoane cu nevoi speciale, în scopul dezvoltării personalităţii lor şi integrării în societate, A Z precum şi a mijloacelor care să permită sportivilor cu nevoi speciale participarea la competiţii naţionale şi internaţionale destinate lor; aa) sa incheie acorduri si parteneriate avand ca obiect realizarea obiectivelor sportului pentru toti si practicarea educaţiei fizice şi sportului de către persoane cu nevoi speciale, cu persoane juridice de utilitate publica, sau atestate ca furnizori de servicii sociale. ART. 13 (1) Clubul Sportiv Municipal Galaţi poate desfășura și alte activități în vederea realizării scopului și a obiectului de activitate, în condiţiile legii, astfel : a) activităţi de transport rutier, respectiv transport cu mijloace proprii (microbuz, autocar) pentru sportivi și/sau echipament sportiv, pe plan intern și/sau internaţional în interes propriu; b) activităţi de pregătire şi servire a mesei în cantina proprie şi/sau în alte unităţi de servire a mesei cu care încheie contracte de colaborare, închiriere, etc, pentru sportivi, antrenori şi/sau personalul clubului, precum și pentru delegațiile altor cluburi sportive care participă la competiţiile organizate de către club; c) servicii de cazare în spaţiile de cazare aflate în folosința clubului, pentru sportivi, antrenori şi/sau personalul clubului, precum şi pentru delegaţiile altor cluburi sportive care participă la competiţiile organizate de către club; d) vânzarea de echipamente și materiale promoţionale. ART. 14 (1) Clubul Sportiv Municipal Galaţi asigură mijloacele necesare pentru pregătirea sportivilor, acordarea sprijinului tehnic şi medical necesar acestora, precum și încadrarea lor în sistemul de educaţie, integrare socială şi reconversie profesională. (2) In sensul prezentului regulament, prin sportiv de performanţă se înțelege persoana care practică sistematic şi organizat sportul, participă în competiții în scopul de a obține victoria asupra adversarului, pentru autodepășire şi obținerea recordului sportiv și este legitimată la un club sportiv. (3) Sportivii de performanţă legitimaţi la Clubul Sportiv Municipal Galaţi pot fi personal contractual, încadrat în funcţii prevăzute in statul de funcţii, dar şi persoane din afara unității, care au încheiate contracte individuale de muncă sau contracte de activitate sportivă, ori alt tip de contract, în condiţiile legii. (4) Pregătirea sportivă în forme organizate se asigură de către persoane atestate în domeniul sportului prin diplome de licenţă, diplome de absolvire sau certificat de absolvire, recunoscute în condiţiile leşii. (5) Antrenorul este persoana atestată într-o anumită ramură de sport pe baza diplomei de licenţă, a diplomei de absolvire sau certificatului de absolvire, după caz, recunoscute în condiţiile legii. (6)Antrenorii constituie categoria atestată de cadre tehnice de specialitate care îşi asumă responsabilitatea profesională asupra activității desfășurate în cadrul structurii sportive în care realizează selecţia, inițierea, pregătirea sau performanța sportivă în diferite ramuri de sport, potrivit leşii. (7) Pentru îndeplinirea obiectivelor de performanţă sportivă Clubul Sportiv Municipal Galaţi poate încheia contracte de activitate sportivă în domeniul sportului pentru pregătirea și 4 participarea la competiţii atât cu sportivii legitimaţi ai clubului, cât și cu antrenorii acestora, precum şi cu alți participanţi la activitatea sportivă, în condiţiile legii, pe perioada unuia sau mai multor sezoane competiţionale. CAPITOLUL 3 - PATRIMONIUL CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL GALATI ART. 15 (1) Patrimoniul Clubului Sportiv Municipal Galaţi este format din bunurile mobile și imobile necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii pe care acesta o desfășoară și din totalitatea drepturilor și obligațiilor ce rezultă din activitatea specifică; (2) Patrimoniul Clubului Sportiv Municipal Galaţi se stabilește anual, pe baza bilanţului contabil încheiat la data de 31 decembrie și administrat în condiţiile legii. ART. 16 (1) În exercitarea dreptului său, Clubul Sportiv Municipal Galaţi administrează bunurile aflate în patrimoniu, le evidențiază distinct, în vederea scopului și obiectivelor stabilite. ART. 17 (1)Pentru atingerea scopului și obiectivelor stabilite prin prezentul Regulament de Organizare și Funcţionare, în scopul efectuării antrenamentelor de pregătire şi participării la competiţiile sportive oficiale şi/sau amicale, Clubul Sportiv Municipal Galaţi va avea acces gratuit și prioritate pentru folosința bazei materiale pentru activitatea sportivă, formată din terenurile și spațiile, precum și amenajările, instalațiile și construcţiile, care sunt destinate organizării și desfășurării activităţii de educaţie fizică și sport, inclusiv a sălilor de sport şi a terenurilor de sport din incinta unităților de învățâmânt, aflate în proprietatea publică și/sau privată a Municipiului Galaţi. (2) Accesul gratuit şi cu prioritate pentru folosința bazei materiale pentru activitatea sportivă formată din terenurile și spaţiile, precum și amenajările, instalaţiile și construcțiile care sunt destinate organizării și desfășurării activității de educaţie fizică și sport, altele decât sălile de sport și terenurile de sport din incinta unităților de învățământ, se va face pe baza unui protocol de acces gratuit, care se va încheia cu Municipiul Galaţi. (3) Pentru bazele sportive aflate în administrarea Clubului Sportiv Municipal Galaţi, dispoziţiile aliniatului 2 nu se aplică. (4) Accesul gratuit si cu prioritate pentru folosinta salilor de sport si terenurilor de sport din incinta unitatilor de invatamant se va face sub conditia, de a nu se afecta procesul de invatamant, in afara orelor de curs si a activitatilor extrascolare organizate de catre unitatile de invatamant, si cu respectarea prevederilor legale in vigoare, inclusiv a prevederilor legii n.35/2007 privind cresterea sigurantei in unitatile de invatamant, pe baza unui protocol de acces gratuit, care se va încheia cu Municipiul Galaţi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi şi unitatea de învățământ. (5) Accesul gratuit şi cu prioritate pentru folosinţa sălilor de sport şi terenurilor de sport din incinta unităţilor de învățământ se face numai pentru efectuarea antrenamentelor de pregătire ale copiilor şi juniorilor din cadrul clubului, şi pentru meciurile oficiale şi/sau amicale organizate de către club, la care aceştia participă. 5 (6) Protocoalele de acces gratuit și cu prioritate vor fi încheiate anual, şi vor conţine în mod obligatoriu, durata pentru care clubul va avea acces gratuit şi cu prioritate, cu menţionarea zilelor din cadrul săptămânii şi a intervalelor orare, și cu respectarea condiţiilor prevăzute la aliniatul 3, în cazul sălilor și terenurilor de sport din cadrul unităților de învățământ, obligaţiile părţilor, condiţiile de angajare a răspunderii părților, cauze de încetare a protocolului, clauze de soluționare a litigiilor, precum şi orice alte clauze convenite de către părţile protocolului, sub condiția respectării prevederilor legale în vigoare. (7)Bazele sportive, terenurile de sport si salile de sport aflate în proprietatea Municipiului Galati si in administrarea Clubului Sportiv Municipal Galati vor fi puse la dispoziţie cetăţenilor, gratuit, de cel puţin 3 ori pe săptămâna, minimum doua ore, în vederea practicării de activităţi recreativ-sportive si a sportului pentru toti, in conditiile legii. ART. 18 (1) Patrimoniul Clubului Sportiv Municipal Galaţi poate fi modificat conform prevederilor legale, în funcţie de necesităţile acestuia la un moment dat. CAPITOLUL 4 - FINANTAREA CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL GALAȚI ART. 19 (1) Clubul Sportiv Municipal Galaţi este finanţat conform leşii și din venituri extrabugetare, sponsorizări și donaţii,din sursa G de finanţare, în condiţiile legii. ART. 20 (1) Veniturile, indiferent de sumă și cheltuielile de orice natură ale clubului sunt cuprinse în bugetul anual propriu, pe structura clasificației bugetare, aprobat de Consiliul Local al Municipiului Galaţi. ART. 21 (1) Administrarea bugetului anual de venituri al Clubului Sportiv Municipal Galaţi se face în condiţiile p [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă