25 iunie 2015 · Inițiator: Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan
HCL 259/2015 Galați adoptată
Completarea anexei la HCL nr. 334/30.10.2001 privind insusirea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul public al municipiului Galati, cu modificarile si completarile ulterioare
Denumire
Hotărârea nr. 259 din 2015 a Consiliului Local Galați
Se aprobă actualizarea anexei la hotărârea din 2001 care descrie care bunuri sunt în domeniul public al municipiului Galați, astfel încât inventarul să includă modificările și completările ulterioare. Decizia înseamnă că lista bunurilor de proprietate publică a orașului este actualizată oficial, cu impact asupra finanțelor, termenelor de punere în aplicare și gestionării spațiilor publice. Pentru locuitori, aceasta poate însemna clarificări despre ce zone și bunuri apar ca proprietate publică a municipiului, dar nu se precizează alte acțiuni imediate în textul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă completarea anexei la H.C.L. nr. 334/30.10.2001 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Galaţi, cu modificările şi completările ulterioare, conform anexei care face parte integrantă din
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
din 25.06.2015
privind: completarea anexei la H.C.L. nr. 334/30.10.2001 privind însuşirea inventarului
bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Galaţi, cu
modificările şi completările ulterioare
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan;
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 270/22.06.2015
Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de
25.06.2015;
Având în vedere expunerea de motive nr. 69056/16.06.2015, a iniţiatorului-
Primarul Municipiului Galaţi, Marius Stan;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 69058/16.06.2015, al
Direcţiei Generale Buget Finanţe, al Direcţiei Generale de Dezvoltare, al Direcţiei
Generale Servicii Publice, al Direcţiei Generale Infrastructură şi Lucrări Publice, al
Instituţiei Arhitect Şef, şi al Serviciului Juridic şi Legalitate;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei de buget finanţe, administrarea
domeniului public şi privat al municipiului;
Având în vedere dispozițiile H.C.L. nr. 334/30.10.2001 privind însuşirea
inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Galaţi, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile art. 21, alin. (2) din Legea 213/1998 privind bunurile
proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile pct. X din Hotărârea Guvernului nr. 548/1999
privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care
alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor;
HCL 259 doc.
În temeiul art. 45, alin. (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
republicată, cu modificările si completările ulterioare,
Art. 1 — Se aprobă completarea anexei la H.C.L. nr. 334/30.10.2001 privind
însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Galaţi,
cu modificările şi completările ulterioare, conform anexei care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 2 — Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 — Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea
prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Cristian Sorin Enache
Contrasemnează,
Secretarul Municipiului Galaţi,
Radu Octapian Kovacs
HCL 259 doc.
i
Uoeug uluog uerqsu)
“eiupas ap a]uipa$31d
gyearid ayeorIdoId -A
PyeALId 99uzorIdoId “A
d 6L97 2p titzeazdns up na
TeATId oyeșordozd -S “1
ŢeȚeO) Ț2S004 ONQnd JUIOIAISS -N
ȘL'9 EPOAEJ LI [EVICA) BEȚE) NIGPIUNIAL
: BIEIIJISED ae
DIEDIINUSPI 9p 3U2UI2[ MInunq t2IȚanua 3p po) 329 "IN
2/6S7 '1u TDH e] exsuy
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.