28 mai 2015 · Inițiator: Primarul municipiului Galați, Marius Stan

HCL 236/2015 Galați adoptată

Finantarea de la bugetul local a lucrarii "Monografia bisericii monument istoric Sf. Ierarh Spiridon", pentru anul 2015

Denumire
Hotărârea nr. 236 din 2015 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
236 / 2015
Data
28 mai 2015
Inițiator
Primarul municipiului Galați, Marius Stan
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local al Galațiului aprobă finanțarea de la bugetul local pentru anul 2015 a lucrării „Monografia bisericii monument istoric Sfântul Ierarh Spiridon” și stabilește încheierea unui contract de asociere între Parohia Sf. Spiridon Galați și Municipiul Galați. Înseamnă că se vor aloca bani din bugetul local pentru realizarea monografiei, conform unui acord oficial, iar Primarul are autoritatea să preia implementarea hotărârii. Zona afectată este municipiul Galați, iar detaliile exacte ale finanțării și ale contractului sunt stabilite în anexele situației și în regulamentul de finanțare a culturii scrise.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

art. 2 şi art. 4, alin. (1) din Legea nr. 186/2003

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL din 28.05.2015 privind: finanţarea de la bugetul local a lucrării „Monografia bisericii monument istoric Sfântul Ierarh Spiridon”, pentru anul 2015 Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 257/28.05.2015 Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de 28.05.2015; Având în vedere expunerea de motive nr. 58046/25.05.2015, a iniţiatorului - Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan; „mere a rez a: Avânîn vedereraportul comun de specialitate nr. 58048/25.05.2015, al Direcţiei Generale Servicii Publice, Direcţiei Generale Buget Finanţe si Serviciului Juridic si Legalitate; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei de buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Galaţi; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei pentru activităţi ştiinţifice, Având în vedere solicitarea Parohiei Sf. Spiridon, înregistrată la Registratura Generală a Primăriei Municipiului Galaţi cu numărul 128874/09 12 2014; Având în vedere procesul verbal nr. 55920 / 19 05 2015, al Comisiei de evaluare şi selecţionare a culturii scrise; Având în vedere dispoziţiile art. 1, art. 2 şi art. 4, alin. (1) din Legea nr. 186/2003 privind susținerea şi promovarea culturii scrise, republicată; HCL 236 doc. | __ învăţământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement; __....—- Având în vedere dispoziţiile HCL nr. 150/ 20 04 2006 privind aprobarea Regulamentului privind finanţarea de la bugetul local a culturii scrise, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. „d” şi „e”, alin. (6), lit. „a”, pct. 4, alin. (7), lit. „a” din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, | Având în vedere prevederile art. 45, alin. (1) din Legea administraţiei publice- locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 - Se aprobă finanţarea de la bugetul local a lucrării „Monografia bisericii monument istoric Sfântul Ierarh Spiridon”, pentru anul 2015. Art. 2 - Se aprobă contractul de asociere, care se va încheia între Parohia Sf. Spiridon Galaţi şi Municipiul Galaţi, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3 - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. “At 4 > Sacretărul miinicipiului Gălăţi vă asiguri -trămsrriterea şi publicitatea — = prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretarul municipiului Galaţi, Radu Octauign Kovacs HCL 236 doc. Anexa la HCL nr. 236 / 28.05.2015 CONTRACT NT. cneeeene eee anna nana 2015 _ prevederilor a art. 2 şi art. 4, alin. 1 din Legea. nr. 186 din 9 mai 003 privind. Susținerea. şi... MUNICIPIUL GALATI cu sediul in Galati, str. Domneasca nr. 38, telefon: 0236 / 307700, fax: 0236/461460, cod fiscal: 3814810, cont trezorerie: RO46 TREZ 30624510220XXX%X reprezentată prin Primar — si Director Direcţia Generală Buget Finanţe — şi PAROHIA SF. SPIRIDON, cu sediul în Galaţi, str. Sf. Spiridon, nr. 13, cod postal 800051, telefon 0236/462009, reprezentata prin paroh — s-a încheiat prezentul contract CAPITOLUL ]: OBIECTUL CONTRACTULUI Art.1. (1) Municipiul Galaţi în asociere cu Parohia Sf. Spiridon, editează lucrarea „Monografia bisericii monument istoric Sfantul Ierarh Spiridon”, în temeiul promovarea culturii scrise, republicata şi a art. 36, alin. 6, lit, a), pct. 4 din Legea 215 din 23 aprilie 2001 privind administraţia publică locală, republicată. CAPITOLUL II: DURATA CONTRACTULUI Art.2. Contractul intră în vigoare la data semnării şi înregistrării lui de către ambele părţi şi este valabil până la data de 31.12.2015. CAPITOLUL III: OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR Secţiunea 1: Obligaţiile Parohiei Sf. Spiridon: Art.3. Parohia Sf. Spiridon se obligă: HCL 236 doc. - Să folosească suma acordată de la bugetul local exclusiv pentru acoperirea costurilor de editare a lucrarii „Monografia bisericii monument istoric Sfantul Ierarh Spiridon”; - Volumul care va fi publicat cu fonduri alocate de la bugetul local trebuie să RR conțină următoarea menţiune "Volum publicat cu sprijinul Primăriei şi a Să pună la-dispoziția-Municipiului Galaţi-10-%-din-numarul-de-exemplare-editate-- — ale lucrarii „Monografia bisericii monument istoric Sfantul Ierarh Spiridon”; Să sprijine cultura, ca factor strategic al dezvoltării şi atribut esenţial al identităţii naţionale; Să reflecte obiectiv şi să informeze corect cetăţenii asupra tuturor aspectelor vieţii; - Să promoveze şi să încurajeze libertatea de exprimare şi de afirmare a diversităţii culturale a municipiului Galaţi, pluralismul cultural şi dialogul intercultural, ca valori esenţiale ale unei societăţi deschise, democratice; Să tindă în permanenţă, cu profesionalism şi seriozitate, spre perfecţionarea modului de informare a cetăţenilor asupra culturii şi artelor din municipiul Galaţi; Să prezinte documentele legale de justificare a cheltuielor efectuate în vederea decontării acestora, în limita sumei alocate de la bugetul local la serviciul de „„Specialitate din cadrul Direcţiei ( Generale de Buget. Finanţe; PRE Să prezinte o dată cu decontul justificativ financiar, un raport de activitate, care să cuprindă activităţile desfăşurate în perioada respectivă, raport care va fi transmis către Comisia pentru activități ştiinţifice, învăţământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement a Consiliului Local Galaţi şi către serviciul de specialitate din cadrul Direcţiei Generale Servicii Publice. Secţiunea 2: Obligaţiile Municipiului Galaţi _ Art.4. Municipiul Galaţi, în raport cu obiectul prezentului contract, alocă suma de 12 500 lei de la bugetul local, in vederea acoperirii costurilor de editare a lucrarii — | „Monografia bisericii monument istoric Sfantul Ierarh Spiridon”. Municipiul Galati va achita binar / trimestrial valoarea înscrisă în documentele justificative ale cheltuielilor efectuate, în limita sumei acordate ca sprijin financiar de la bugetul local pentru editarea lucrarii „Monografia bisericii monument istoric Sfantul Ierarh Spiridon”. HCL 236 doc. Art5.(1) Plata acestor sume se face prin virament bancar, în contul nr, , deschis la al Parohiei Sf. Spiridon. (2) Plăţile se vor face în baza : - decontului financiar verificat de reprezentanţii Direcţiei Generale Buget — -raportului-de-aetivitate-vizat-de-către-reprezentanţii-Direeţiei Generale-— — Servicii Publice. (3) Nerespectarea acestor documente, cumulativ sau neavizarea lor de către persoanele responsabile din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi, atrage neefectuarea plăţii respective. CAPITOLUL IV: PROCEDURI DE ÎNCETARE A CONTRACTULUI Art.6. Prezentul contract încetează la data expirării termenului pentru care a fost încheiat. Art.7. Fiecare dintre părţi poate revoca prezentul contract în condiţiile notificării deciziei celeilalte părţi în termen legal. Revocarea produce efecte după 30 de zile de la data notificării. Art.8. În cazul în care Parohia Sf. Spiridon nu respectă condiţiile art.3 din prezentul contract, respectiv neutilizarea sumelor în scopul precizat, Municipiul Galaţi îşi rezervă dreptul de a decide oricând rezilierea de drept a . prezentului contract în temeiul art.1.553 din Codul Civil, notificând Parohia Sf. Spiridon şi sistarea plăţilor acordate de la bugetul local. Dacă Parohia Sf. Spiridon nu este de acord cu restituirea sumelor, partea vătămată se poate adresa instanţei de judecată. CAPITOLUL V: CLAUZE SPECIALE Art.9. În cazul în care neînțelegerile ce ar putea apărea între părțile prezentului contract nu se pot rezolva pe cale amiabilă, acestea se vor supune spre soluţionare instanţei competente, în condiţiile legii. Art.10: Nerespectarea de către oricare dintre părţile contractate a oricărei clauze — a prezentului contract, dă dreptul celeilalte părţi la invocarea rezilierii acestui contract în baza simplei notificări a cauzei invocate în termenul prevăzut de lege. Art.11. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional încheiat între părțile contractante. HCL 236 doc. Art.12. Prezentul contract a fost încheiat astăzi, _______________ în 2 (două) exemplare, care se vor înmâna celor două părți. Municipiul Galaţi Parohia Sf. Spiridon Director General Directia Generala Buget Finante Director General Directia Generala Servicii Publice Control Financiar Preventiv Serviciul Juridic si Legalitate Sef Birou Invatamant, Cultura, Turism, Agrement, Sport, Culte, Sanatate Preşedinte de şedinţă, Vergiliu Sorin Vals HCL 236 doc.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă