Galați › 22 martie 2018

HCL 214/2018 adoptată

Aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat in intravilanul municipiului Galati, U.T.R. 10, str. Gerului nr. 32

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 214 din 22.03.2018 privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galaţi, U.T.R. 10, str. Gerului, nr. 32 Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu; Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 162/14.03.2018 Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 22.03.2018; Având în vedere expunerea de motive nr. 23138/12.03.2018, a iniţiatorului- Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu; Având în vedere raportul de specialitate nr. 23140/12.03.2018, al Instituţiei Arhitect Şef; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei de urbanism şi amenajarea teritoriului, lucrări publice, ecologie şi protecţie a mediului înconjurător; Având în vedere dispoziţiile art. 56, alin. (1), alin. (4), alin. (6) şi alin. (7) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile pct. 29, alin. (2) şi alin. (3) din Anexa 1 la H.C.L nr. 328/25.07.2013 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului si Urbanism şi a Procedurii privind avizarea şi aprobarea documentaţiilor de urbanism pentru Municipiul Galaţi, astfel cum acestea au fost modificate şi completate prin H.C.L. nr. 317/27.08.2015; Având în vedere dispoziţiile art. 12 din Anexa la HCL nr. 238/26.05.2011 privind aprobarea Regulamentului Local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi de amenajarea teritoriului, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 43 din Anexa la Ordinul nr. 2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism; Având în vedere dispoziţiile art. 36, alin. (1), alin. (2), lit.”c”, alin. 5, lit.”c” din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ____________________________________________________________________________________ HCL nr. 214/2018 În temeiul art. 45, alin. (2), lit. ”e” din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 - Se însuşeşte Raportul informării şi consultării publicului înregistrat sub nr. 102872/13.10.2017/25.12.2017, al documentaţiei Plan Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galaţi, U.T.R. 10, str. Gerului, nr. 32, în vederea realizării unei construcții cu funcțiunea de locuință, pe terenul proprietate. Art. 2 – Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Galaţi, U.T.R. 10, str. Gerului, nr. 32, în vederea realizării unei construcții cu funcțiunea de locuință, pe terenul proprietate, beneficiari Jiean Daniela, individualizat în Anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3 – Reglementările privind autorizarea construcţiilor, a amenajărilor, a reţelelor şi echipamentelor urbane se vor aplica în concordanţă cu prevederile prezentului Plan Urbanistic de Detaliu, cu dispoziţiile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 4 - Perioada de valabilitate a Planului Urbanistic de Detaliu este de doi ani. Valabilitatea prevederilor din documentaţia de urbanism se extinde de drept pentru acele investiţii care au început în timpul perioadei de valabilitate, pâna la finalizarea acestora. Art. 5 - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 6 – Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretarul Municipiului Galaţi, ____________________________________________________________________________________ HCL nr. 214/2018

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro