Pe scurtConsiliul Local Galati acordă Distincția „Premiul Municipiului Galați” sportivilor și antrenorilor care au adus o contribuție excepțională în mediul sportiv local și au obținut performanțe remarcabile în 2016, inclusiv prin participări la Campionate Mondiale și Europene. Se precizează că distincția vizează recunoașterea eforturilor celor care au făcut ca numele Galațiului să fie cunoscut atât în țară, cât și în străinătate, iar decizia poate implica sponsorizări sau alte forme de recunoaștere financiară/administrativă pentru sportivi și antrenori propuși. Lista nominală a sportivilor propuși urmează a fi definită în raportul oficial, fiind însoțită de analizele comisiilor de specialitate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 203
din 24.11.2016
privind: acordarea distincției „Premiul Municipiului Galaţi” sportivilor şi antrenorilor
care au adus o contribuţie excepțională în mediul sportiv al Municipiului Galaţi
şi care s-au remarcat prin performanţe deosebite în anul 2016
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 238/15.11.2016
Consiliul Local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de
24.11.2016;
Având în vedere expunerea de motive nr. 114074/11.11.2016, a iniţiatorului -
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 114076/11.11.2016, al Direcţiei
Generale Relaţii Publice, Evenimente Publice, Managementul Documentelor, al Direcţiei
Financiar Contabilitate şi al Serviciul Juridic şi Legalitate;
Având în vedere raportul de avizare al Comisiei de buget finanţe, administrarea
domeniului public şi privat al municipiului Galaţi;
Având în vedere raportul de avizare al Comisiei pentru activități științifice,
învăţământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement;
Având în vedere adresa Direcţiei Judeţene pentru Sport și Tineret Galaţi,
înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galaţi sub numărul
108168/28.10.2016;
Având în vedere Procesul verbal al Comisiei pentru activităţi ştiinţifice,
învățământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement
numărul 112312/08.11.2016;
Având în vedere dispozițiile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Galaţi nr.
105/30.11.1994 privind instituirea „Premiului Municipiului Galaţi”;
HCL nr. 203/2016
Având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea administraţiei publice
locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi alin. (5) din Legea administraţiei publice locale nr.
215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — (4) Se aprobă acordarea distincţiei „Premiul Municipiului Galaţi”
persoanelor care au adus o contribuție excepţională în mediul sportiv al municipiului şi
care s-au remarcat prin performanţe deosebite, sportivi şi antrenori, care prin
participarea lor la Campionate Mondiale şi Campionate Europene, au făcut ca numele
municipiului Galaţi să fie cunoscut atât în ţară, cât şi în străinătate:
Sportivii propuși sunt:
1. Bălăuţă Petrică — CSM Dunărea Galaţi, ramura sportivă - haltere;
2. Marcovici Gabriela — Club Sportiv Şcolar Galaţi, ramura sportivă — haltere;
3. Petcu Andreea Cristina -— C.S. Karate Club Galaţi, ramura sportivă — arte
marțiale;
4. Grigoraş Bianca — Club Sportiv Școlar Galaţi, ramura sportivă — haltere.
Antrenorii propuşi sunt:
1. Bălan Mariana Vasilica- Club Sportiv Şcolar Galaţi, ramura sportivă — haltere;
2. Otinceanu Marin — CSM Dunărea Galaţi, ramura sportivă — haltere;
3. Marăndici Nicolae — CS Karate Club Galaţi, ramură sportivă — arte marţiale;
4. Daiciu Alin Claudiu — CS Kodo Galaţi, ramura sportivă — arte marțiale.
Art. 2 — Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire
a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 — Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea
prezentei hotărâri.
Contrasemnează,
pt. Secretarul munigipiului Galaţi,
C. J. Nicolag fostache
HCL nr. 203/2016
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.