Pe scurtSe aproba finanțarea de la bugetul local a programului sportiv dedicat copiilor și juniorilor, derulat de Asociația Club Sportiv Fortuna Galați. Se stabilește suma/ condițiile de sprijin (bani, termene și eventuale criterii de eligibilitate) conform regulamentelor existente, pentru a susține pregătirea sportivă a tinerilor din Galați. Aceasta înseamnă că membrii comunității vor beneficia de activități sportive finanțate din bani publici, cu impact asupra accesului la sport în comunitate și asupra programelor dedicate copiilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 193
din 28.03.2024
privind finanțarea de la bugetul local a programului sportiv, dedicat copiilor şi
juniorilor, al Asociaţiei Club Sportiv Fortuna Galaţi
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu;
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 201/21.03.2024
Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în ședinţă ordinară, în data de
28.03.2024;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 58608/21.03.2024 al iniţiatorului;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 58626/21.03.2024 al
Direcției Relații Publice și al Direcției Financiar Contabilitate;
Având în vedere avizul Comisiei de buget finanțe, administrarea domeniului
public și privat al municipiului Galați;
Având în vedere avizul Comisiei pentru activități științifice, învățământ,
sănătate, culte, cultură, tineret, asistență socială, sport și agrement;
Văzând adresa Asociației Club Sportiv Fortuna Galați, înregistrată la
Registratura Generală a Municipiului Galați sub nr. 40164/28.02.2024;
Având în vedere procesul verbal nr. 52676/15.03.2024, încheiat în urma
analizării şi selecției de către Comisia de evaluare şi analiză a propunerilor de
proiecte/programe sportive inițiate de către organizațiile sportive;
Având în vedere dispozițiile H.C.L. nr. 139/28.03.2019 pentru aprobarea
Regulamentului privind finanțarea din bugetul Municipiului Galați a programelor
sportive inițiate de către organizațiile sportive;
Având în vedere dispozițiile Ordinului nr. 664/2018 emis de ministrul
Tineretului și Sportului, privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor şi
programelor sportive, cu modificările şi completările ulterioare;
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 193/2024
Având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 18^1 alin. (2) lit. b, alin. (5), art.
67^1 alin. (3) din Legea educației fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările și
completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin (7) lit. f) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă finanțarea de la bugetul local a programului sportiv, dedicat
copiilor şi juniorilor, al Asociaţiei Club Sportiv Fortuna Galaţi, “Împreună pentru
dezvoltarea fotbalului juvenil gălățean-Fotbal de plăcere pentru performanţă”, ce se
înscrie în programul de utilitate publică “Promovarea sportului de performanță”.
Art. 2 - Se aprobă solicitarea de finanţare a structurii sportive Asociaţia Club
Sportiv Fortuna Galaţi cu suma de 20.000 lei, pentru derularea programului sportiv,
în baza Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 3 - Contractul de finanţare se va încheia în conformitate cu Regulamentul
privind finanţarea din bugetul municipiului Galaţi a programelor sportive iniţiate de
către organizaţiile sportive, aprobat prin H.C.L. nr. 139/28.03.2019.
Art. 4 – Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 5 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
_____________________________________________________________________________
HCL nr. 193/2024
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.