HCL 174/2018 adoptată
Alocarea unei sume de la bugetul local in scopul continuarii lucrarilor de construire a bisericii "Romano-catolica"
Documente
- hcl HCL 174.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 174
din 22.03.2018
privind alocarea unei sume de la bugetul local în scopul continuării lucrărilor de
construire a Bisericii „Romano-catolică”
Iniţiatori: Primarul municipiului Galați, Ionuț Florin Pucheanu;
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 130/07.03.2018
Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de
22.03.2018;
Având în vedere expunerea de motive nr. 22230/07.03.2018, a iniţiatorului-
Primarul municipiului Galați, Ionuț Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 22232/07.03.2018, al
Direcției Generale Relații Publice, Evenimente Publice, Managementul Documentelor
și al Direcției Financiar Contabilitate;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei de buget finanțe, administrarea
domeniului public și privat al municipiului Galați;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei pentru activități științifice,
învățământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistență socială, sport și agrement;
Având în vedere solicitarea Parohiei „Romano-catolică”Galați, înregistrată la
Registratura Generală a Municipiului Galați sub nr. 21059/01.03.2018;
Având în vedere dispoziţiile art. 3, alin. (3) din Ordonanța Guvernului
nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult
aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile art. 4, alin. (2), lit. „b” din Hotărârea Guvernului
nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea
prevederilor Ordonanța Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 174/2018
sprijin financiar pentru unitățile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute
din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. „d”, alin. (6), lit. „c”
din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 - Se aprobă alocarea sumei de 30.000 lei de la bugetul local, din
Cap.67.02-„Cultură, recreere și religie”, Titlul 59-Alte cheltuieli, în scopul continuării
lucrărilor de reparare a Bisericii „Romano-catolică”.
Art. 2 - Se aprobă încheierea convenției de finanțare între Municipiul Galați și
Parohia „Romano-catolică”, prevăzută în anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 3 - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 4 – Secretarul Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea
prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretarul municipiului Galaţi,
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 174/2018
Anexa la HCL nr. 174/22.03.2018
CONVENȚIE nr. ________/__________2018
privind susținerea financiară prin alocarea de fonduri de la bugetul local
Parohiei “Romano-catolică”
Art. 1 - PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. Municipiul Galaţi, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Domnească nr. 38, cod
fiscal 3814810, cont curent RO49TREZ30624670259XXXXX, deschis la Trezoreria
municipiului Galaţi, reprezentat prin Primar, _________, şi
1.2. Parohia „Romano-catolică” situată în Galați, str.Domnească nr.88 având
cont nr. ____deschis la ___ , cod fiscal 13539652, reprezentată prin Preot ____.
Art. 2 – OBIECTUL CONVENȚIEI
2.1. Convenția se încheie în baza Hotărârii Consiliului Local al municipiului
Galaţi nr. …………/…....2018 privind alocarea unei sume de la bugetul local în scopul
continuării lucrărilor de reparare a Bisericii „ Romano-catolică”, a O.G. nr. 82 din 30
august 2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult
aparținând cultelor religioase recunoscute din România, a H.G. nr. 1470/2002 privind
aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea OG 82/2001, cu modificările și
completările ulterioare și a Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
2.2. Obiectul convenției constă în alocarea de către Municipiul Galați a sumei de
30.000 lei din capitolul de cheltuială 67.02.59, Parohiei “Romano-catolică” în vederea
continuării lucrărilor de reparare a lăcașului de cult.
Art. 3 – Plățile se vor efectua în tranșe, în baza unei solicitări din partea
Parohiei “Romano-catolică” .
Art. 4 – DURATA CONVEȚIEI
Prezenta convenție este valabilă până la data de 31.12.2018.
Art. 5 – DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
5.1. Municipiul Galaţi:
5.1.1. Municipiul Galaţi se obligă să susţină financiar cu suma prevazuta la art.
2.2 executia lucrării din bugetul local al municipiului Galaţi.
5.1.2. Municipiul Galaţi va vira sumele stabilite în contul prevazut la art. 1.2., pe
baza documentelor justificative.
5.2. Parohia „Romano-catolică”
5.2.1. Sumele alocate de Municipiul Galaţi vor fi întrebuinţate la decontarea
cheltuielilor necesare realizării obiectivului
5.2.2. Sumele alocate vor fi cheltuite în exclusivitate pentru realizarea lucrării
pentru care au fost alocate fondurile și acestea vor fi verificate de către reprezentanţii
Municipiului Galaţi, conform prevederilor legale.
5.2.3. Să prezinte decontul pentru plata efectuata, constând în documente
justificative (copii de pe facturi, ordine de plata, chitante, contracte, state de plata,
etc.).
Art. 6. JUSTIFICAREA SPRIJINULUI FINANCIAR:
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 174/2018
(1) La întocmirea deconturilor justificative pentru sprijinul financiar acordat se
vor avea în vedere următoarele:
a) toate documentele justificative, prezentate în copii xerox, vor purta menţiunea
«conform cu originalul» şi vor fi certificate prin aplicarea ştampilei şi a semnăturii
beneficiarului ajutorului financiar.
Documentele justificative trebuie să fie întocmite potrivit reglementărilor în
vigoare privind activitatea financiar-contabilă;
b) documentele justificative trebuie să fie lizibile şi să nu prezinte ştersături; nu se
admit documente trimise prin fax;
c) facturile fiscale vor fi însoţite de dispoziţii de plată, ordine de plată, chitanţe,
bonuri de casă, extrase privind viramente bancare, după caz;
d) chitanţele care atestă plăţi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele:
scopul plăţii, operaţiunea pentru care se face plata, numărul şi data eliberării.
Chitanţele care atestă plăţi vor fi utilizate doar în cazurile în care nu se întocmesc
facturi fiscale;
e) chitanţele de mână prin care se atestă anumite plăţi - pentru pictură şi
procurări de materiale de la particulari - trebuie să cuprindă în mod obligatoriu
numele şi prenumele vânzătorului, în clar, precum şi seria şi numărul actului de
identitate al acestuia. Chitanţele vor fi certificate de primarul localităţii pe raza căreia
se află unitatea de cult solicitantă sau de un împuternicit al acestuia;
f) actele justificative vor cuprinde în mod obligatoriu copia extrasului de cont
bancar prin care se face dovada primirii banilor sau chitanţa de înregistrare în
evidenţa contabilă a unităţii de cult beneficiare a sprijinului financiar alocat;
g) pentru lucrările de pictură bisericească se vor trimite o copie a documentului de
plată şi o copie a ordinului de plată prin care s-au virat impozitul pe venit,
contribuţiile individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi asigurări
de şomaj, conform legii, în cazul în care lucrările de pictură sunt executate ca
activitate dependentă, de un pictor angajat de unitatea de cult, prin contract de
prestări de servicii încheiat în baza Codului civil. Pentru lucrările de pictură de
restaurare bisericească executate de către o persoană fizică autorizată se vor trimite
documentele justificative prevăzute la lit. d);
h) documentele justificative vor fi transmise până cel mai târziu la data de 31
decembrie a fiecărui an. În cazul primirii sprijinului financiar în cursul trimestrului
IV, justificarea se va face în cel mult 180 de zile de la primirea acestuia;
i) facturile aferente executării lucrărilor de construcţie, reparaţie, pictură vor fi
însoţite, după caz, de situaţii de lucrări, contracte, acte adiţionale, anexe
contract/contracte, note privind stadiul lucrărilor, vizate de diriginţii de specialitate;
j) facturile de avans vor fi însoţite de facturi de regularizare a avansului;
(2) Unităţile de cult care nu justifică sprijinul financiar conform termenelor
precizate la alin. (1) lit. h) sunt obligate să restituie sumele rămase nejustificate în
maximum 30 de zile de la expirarea termenului de justificare.
Art. 7 – MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA CONTRACTULUI
7.1. Încetarea sau modificarea prezentului contract poate avea loc în
următoarele cazuri:
a) la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat;
b) prin acordul părţilor contractante;
c) în urma ivirii unui caz de forţă majoră;
d) imposibilitatea asigurării fondurilor băneşti de către Municipiul Galaţi;
e) prin reziliere: - în cazul nerespectării destinaţiei sumelor alocate;
- în cazul în care nu se realizeaza
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 174/2018
Art. 8 – REGLEMENTAREA LITIGIILOR
8.1. Eventualele litigii, neînţelegeri sau pretenţii, având legătură cu prezenta
convenție de finanțare, sau încălcarea, încetarea sau invalidarea acesteia, vor fi
soluţionate pe cale amiabilă, în caz contrar părţile se vor adresa instanţei de judecată
de drept comun.
Art. 9 – FORŢA MAJORĂ
9.1. Prin forţă majoră se înţeleg evenimente imprevizibile şi inevitabile
independente de voinţa părţilor, intervenite după intrarea în vigoare a prezentului
contract, şi care împiedică în mod obiectiv execuţia integrală sau parţială a obligaţiile
ce decurg din acest contract.
9.2. În caz de apariţie a unui eveniment de forţă majoră, partea care îl invocă
trebuie să informeze cealaltă parte în termen de 5 zile de la apariţia lui, sau de la data
la care a luat la cunoştinţă de acesta, prin notificare expresă. Încetarea cazului de
forţă majoră va fi de asemenea adusă la cunoştinţa celeilalte părţi în termen de 5 zile
de la încetare, prin notificare expresă.
Art. 10 – CLAUZE SPECIALE
10.1. Părţile au obligaţia de a nu întreprinde nimic de natură a afecta buna
desfăşurare a activităţii care face obiectul prezentului contract de asociere.
10.2. Modul de gestionare a sumelor alocate de Municipiul Galaţi către biserica
va fi controlat de către Direcția Financiar Contabilitate şi de către Direcţia Generală
de Dezvoltare, Infrastructură şi Lucrări Publice din cadrul Primăriei municipiului
Galaţi.
Art. 11 – DISPOZIŢII FINALE
11.1. Modificarea, adaptarea şi completarea prezentei convenții, se va face
numai cu acordul scris al ambelor părţi asociate, prin acte adiţionale.
11.2. Prezenta convenție a fost încheiată în data de _____________, în 3 (trei)
exemplare de valoare juridică egală.
MUNICIPIUL GALAŢI
PRIMAR Parohia “Romano-catolică”
___________ Preot _________
Direcția Financiar Contabilitate
Direcția Generală Relații Publice,
Evenimente Publice,
Managementul Documentelor
Serviciul Juridic şi Legalitate
Responsabil Contract
Control Financiar Preventiv
Preşedinte de şedinţă,
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 174/2018
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.