Galați › 18 mai 2010

HCL 148/2010 adoptată

Aprobarea asocierii intre Consiliul Local al municipiului Galati si Biblioteca "V.A. Urechia", pentru realizarea Festivalului national de carte "AXIS LIBRI"

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.148 din 18 05 2010 privind: aprobarea asocierii între Consiliul Local al municipiului Galaţi şi Biblioteca „V.A.Urechia”, pentru realizarea Festivalului naţional de carte „AXIS LIBRI”. Iniţiator: Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, culte, cultură, tineret, sport şi agrement; Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 156/18 05 2010 Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă de îndată în data de 18 05 2010; Având în vedere expunerea de motive nr.61 484/18 05 2010, a iniţiatorului- Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, culte, cultură, tineret, sport şi agrement; Având în vedere raportul de specialitate nr.61 486/18 05 2010, al Direcţiei Administraţie Publică Locală şi Direcţiei Economice; Având în vedere prevederile art.39, alin.2 şi 4 şi excepţia prevăzută de art.44 , alin.1 din Legea nr.215/2001, republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere adresa nr.894/12 04 2010, a Bibliotecii „V.A.Urechia”; Având în vedere prevederile art.36, alin.1, alin.2, lit.”e” şi alin.7, lit.”a” din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45, alin. 1 şi alin.2, lit.”f” din Legea Administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare; HCL 148.doc HOTĂRĂŞTE Art.1 - Se aprobă contractul de asociere între Consiliul Local al municipiului Galaţi şi Biblioteca „V.A.Urechia”, pentru realizarea Festivalului naţional de carte „AXIS LIBRI”, prevăzut în anexa care face parte din prezenta hotărâre. Art.2 – Se aprobă alocarea de la bugetul local a sumei de 31 000 lei din capitolul de cheltuială 67 02, pentru realizarea Festivalului naţional de carte „AXIS LIBRI”. Art.3 - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art.4– Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă Podlaţi Lucian Contrasemnează Secretarul municipiului Galaţi Grigore Matei HCL 148.doc ANEXA La HCL nr.148/18 05 2010 CONTRACT NR. _________/_________ De asociere intre Municipiul Galati, si Biblioteca “V.A. Urechia” Galati, pentru realizarea Festivalului National de Carte “Axis Libri” Intre Municipiul Galati cu sediul în Galaţi, str.Domnească nr.38, cod fiscal 3814810, reprezentată prin ing. Dumitru Nicolae – Primarul municipiului Galaţi şi ec. Doina Stamate – Director Direcţia Economică şi Biblioteca « V.A. Urechia » cu sediul în Galaţi, str. ____________ nr. ____, cod fiscal __________, cont _______________________________, deschis la ________________, reprezentată prin dl. Prof. Zanfir Ilie – Director s-a incheiat prezentul contract CAPITOLUL I: OBIECTUL CONTRACTULUI Art. 1. Municipiul Galati aloca pe durata incheierii contractului suma de 31.000 lei de la bugetul local Bibliotecii « V.A. Urechia » pentru realizarea in comun a Festivalului National de Carte “Axis Libri” in perioada 1 - 5 iunie 2010. CAPITOLUL II: DURATA CONTRACTULUI Art. 2. Contractul este valabil pe perioada de desfasurare a actiunii Festivalului National de Carte “Axis Libri” in perioada 1 - 5 iunie 2010. CAPITOLUL III: .OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR Sectiunea 1: Obligaţiile Biblioteca « V.A. Urechia » Art. 3. Biblioteca « V.A. Urechia » se obligă: HCL 148.doc a. sa foloseasca suma acordata de la bugetul local exclusiv pentru cheltuieli de organizare a actiunii Festivalului National de Carte “Axis Libri”, respectiv in scopul acoperirii cheltuielilor cu transportul a 30 casute pe ruta Bucuresti – Galati si retur, precum si pentru cheltuielile de inchiriere a 30 de casute , 2 corturi si cazarea invitatilor. b. Sa sprijine cultura, ca factor strategic al dezvoltarii si atribut esential al identitatii nationale. c. Sa promoveze si sa incurajeze libertatea de exprimare si de afirmare a diversitatii culturale a municipiului Galati, pluralismul cultural si dialogul intercultural, ca valori esentiale ale unei societati deschise, democratice. d. Sa tinda in permanenta, cu profesionalism si seriozitate, spre perfectionarea modului de informare al cetatenilor asupra culturii si artelor din municipiul Galati. e. Sa prezinte documentele legale de justificare a cheltuielilor in vederea decontarii acestora, in limita sumei alocate de la bugetul local, in termen de 30 de zile de la data efectuarii platii de catre Municipiul Galati . Sectiunea 2: Obligaţiile Municipiului Galati Art. 4. Municipiul Galati are, in raport cu obiectul prezentului contract, obligatia de a asigura 31 000 lei din bugetul local, cap. 67.02, pentru organizarea actiunii Festivalului National de Carte “Axis Libri” in perioada 1 - 5 iunie 2010. Art. 5. Plata acestor sume se face prin virament bancar, in contul nr. _______________________________, deschis la ___________________________ al Bibliotecii « V.A. Urechia » CAPITOLUL IV: PROCEDURI DE INCETARE A CONTRACTULUI Art. 6. Prezentul contract inceteaza la data expirarii termenului pentru care a fost incheiat. Art. 7. Fiecare dintre parti poate revoca prezentul contract in conditiile notificarii deciziei celelilalte parti in termen legal. Revocarea produce efecte dupa 15 de zile de la data notificarii. Art. 8. In cazul in care Biblioteca nu respecta conditiile prezentului contract, respectiv neutilizarea sumelor in scopul precizat, Municipiul Galati HCL 148.doc isi rezerva dreptul de a decide oricand incetarea aplicarii prevederilor prezentului contract, notificand biliotecii anularea platilor acordate de la bugetul local. Daca biblioteca nu este de acord cu restituirea sumelor, partea vatamata se poate adresa instantei de judecata. CAPITOLUL V: CLAUZE SPECIALE Art. 9. Orice neînţelegere între părţi se va încerca a se rezolva pe cale amiabilă. În caz contrar litigiile vor fi deferite spre soluţionare instanţei de judecată competente. Art. 10. Nerespectarea de către oricare dintre părţile contractante a oricărei clauze care o priveşte din prezentul contract, dă dreptul celeilalte părţi la invocarea rezilierii contractului în baza unei notificări a cauzei invocate în termenul prevăzut de lege. Art. 11. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional încheiat între părţile contractante. Art. 12. Prezentul contract a fost încheiat astăzi, __________ în 2(două) exemplare, ambele cu valoare de original, fiecărei părţi parvenindu-i câte un exemplar. Municipiul Galaţi: Biblioteca « V.A. Urechia », PRIMAR, DIRECTOR Ing. Dumitru Nicolae Prof. Zanfir Ilie DIRECTOR DIRECŢIA ECONOMICĂ, Ec. Stamate Doina DIRECTIA ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA Ing. Viorica Palade CONTROL FINANCIAR PREVENTIV Ec. Campeanu Rodica AVIZAT JURIDIC c.j. Mirela Roman SEF SERVICIU COMUNICARE Preşedinte de şedinţă Alexandru Luminita Podlaţi Lucian HCL 148.doc

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro