29 aprilie 2014 · Inițiator: Primarul Municipiului Galaţi, Marius Stan

HCL 127/2014 Galați adoptată

Modificarea si completarea Cap. II, III si IV din Regulamentul referitor la procedura de atestare a persoanelor fizice care doresc sa obtina calitatea de administrator aprobat prin HCL nr. 499/21.11.2013

Denumire
Hotărârea nr. 127 din 2014 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
127 / 2014
Data
29 aprilie 2014
Inițiator
Primarul Municipiului Galaţi, Marius Stan
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea și completarea Capitolului II, III și IV din Regulamentul privind procedura de atestare a persoanelor fizice care doresc să obțină calitatea de administrator de imobile, conform anexei din hotărâre. Schimbările vizează actualizarea pașilor și condițiilor necesare pentru obținerea atestatului, ceea ce înseamnă pentru locuitori mai multe reguli actualizate despre cine poate administra asociațiile de proprietari și cum se obține dreptul, posibil cu termene sau cerințe noi. Hotărârea spune apoi ca primarul să pună în aplicare măsurile, iar secretarul municipiului să asigure publicitatea acestei hotărâri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea şi completarea Cap. II, ITI şi IV din Regulamentul referitor la procedura de atestare a persoanelor fizice care doresc să obțină calitatea de administrator aprobat prin HCL nr. 499/21.11.2013, conform anexei care face parte

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 127 din 29.04.2014 pentru: modificarea şi compleiarea Cap. II, III și IV din Regulamentul referitor la procedura de atestare a persoanelor fizice care doresc să obțină calitatea de administrator aprobat prin HCL nr. 499/21.11.2013 Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Marius Stan; Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 149/28.03.2014 Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 29.04.2014; Având în vedere expunerea de motive nr. 34616/08.04.2014, a iniţiatorului- Primarul Municipiului Galaţi, Marius Stan; Având în vedere raportul de specialitate nr. 32056/01.04.2014, al Direcţiei Generale Servicii Publice; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei Juridice, de Administraţie Publică Locală, Drepturi şi Libertăţi Cetăţeneşti, Relaţii cu Cetăţenii şi Apărarea Ordinii şi Liniştii Publice; Având în vedere dispoziţiile art. 54, alin.(1) şi (2) din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari; Având în vedere dispoziţiile art. 58 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1588/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari; Având în vedere dispoziţiile Cap. II, III şi IV din Anexa la HCL nr. 499/21.11.2013 privind aprobarea Regulamentului referitor la procedura de atestare a persoanelor fizice care doresc să obţină calitatea de administrator de imobile; HCL 127 doc. Având în vedere dispoziţiile art. 36, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45, alin. (a) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 - Se aprobă modificarea şi completarea Cap. II, ITI şi IV din Regulamentul referitor la procedura de atestare a persoanelor fizice care doresc să obțină calitatea de administrator aprobat prin HCL nr. 499/21.11.2013, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. II - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. III - Secretarul Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Preşedinte PA ă van > 'Contrasemnează, Secretarul Municipiului Galaţi, Radu Octgbyan Kovacs HCL 127 doc. Anexa la HCL nr.127/29.04.2014 Capitolul II. Candidaţii Art. 5, lit. e, “să aibă starea de sănătate corespunzătoare desfăşurării unei astfel de activităţi, confirmată printr-un înscris eliberat de către medicul de familie/generalist/specialist, după caz”; Art. 5, lit. d, “să aibă cel puţin studii medii (certificat de absolvire 12 clase sau diplomă de bacalaureat) şi să deţină certificai de calificare în meseria de administrator de imobile”; Art. 5, lit. h, “candidaţii care sunt posesorii unei diplome de absolvire a studiilor universitare în domeniul economic, cu o experienţă de minim 3 ani în specialitatea studiilor economice, pot să se înscrie la examenul de atestare fără a fi necesar să deţină certificat de calificare în meseria de administrator de imobile.” Art. 7, lit. e, “copii după actele de studii şi cursuri de calificare, inclusiv certificatul de calificare în meseria de administrator imobile sau dovada experienţei de minim 3 ani în specialitatea studiilor economice, avizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi” Art. 7, lit. d, “copie după adeverinţa de salariat din care să rezulte vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor” Art. 7, lit. f, “adeverinţă medicală eliberată de. medicul de familie/generalist/specialist, după caz, din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical pentru a îndeplini funcţia de administrator de imobile” Art. 7, lit. fi, “adeverinţă medicală eliberată de medicul psihiatru din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical pentru a îndeplini funcţia de administrator de imobile ” Capitolul III. Comisiile de organizare a examenului Art. 8. alin. (2), “Din componenţa comisiilor fac parte un Preşedinte, un secretar cu drept de vot şi 3 membri.” Capitolul IV. Examenul Art. 16. alin. (2), lit. b, “Proba orală — interviul se va susține şi se va axa pe întrebări şi răspunsuri privind relaţia cu furnizorii de servicii publice şi utilităţi, pe modul de colaborare cu conducerea asociaţiei de proprietari şi cu membrii acesteia, precum şi pe probleme contabil-financiare. În urma probei orale-interviului, membrii comisiei, decid calificativul de admis sau respins după caz. Fiecare membru al comisiei de atestare poate adresa întrebări candidatului. Candidatul va fi declarat admis la această probă dacă răspunde corect la majoritatea întrebărilor.” Art. 17., “Atât calificativele acordate, cât şi întrebările şi răspunsurile se consemnează întocmai în procesul-verbal întocmit de secretarul comisiei de atestare şi semnat obligatoriu de către toţi membrii prezenți-ai comisiei.” Preşedinte e şedinţă, Eugen'Găvan

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă