30 martie 2015 · Inițiator: Viceprimar al Municipiului Galaţi, Florin Popa

HCL 123/2015 Galați adoptată

Finantarea de la bugetul local a Asociatiei RUGBY CLUB MUNICIPAL Galati

Denumire
Hotărârea nr. 123 din 2015 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
123 / 2015
Data
30 martie 2015
Inițiator
Viceprimar al Municipiului Galaţi, Florin Popa
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Galati aprobă finanțarea din bugetul local pentru Asociația Rugby Club Municipal Galați și stabilește încheierea unui contract de asociere dintre avântagă club și Municipiul Galați. Decizia înseamnă că clubul va primi fonduri publice, iar autoritățile vor gestiona termenele și condițiile finanțării prin contractul anexat; primarul este împuternicit să pună în aplicare hotărârea, iar secretarul să asigure publicitatea. Pentru locuitori, aceasta poate însemna un sprijin financiar pentru activități sportive locale și eventuale efecte asupra bugetului municipal, în cadrul regulamentelor existente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă finanţarea de la bugetul local a ASOCIAŢIEI RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAŢI

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA mr. 123 din 30.03.2015 privind: finanţarea de la bugetul local a ASOCIAŢIEI RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAŢI Iniţiator: Viceprimarul Municipiului Galaţi, Florin Popa; Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 147/27.03.2015 Consiliul local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă extraordinară, în data de 30:03.2015; a camee e piu Având în vedere expunerea de motive. nr..86046/30-03.2015,-a iniţiatorului — i Viceprimarul Municipiului Galaţi, Florin Popa; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 36048/30.03.2015, al Direcţiei Generale Buget Finanţe, al Direcţiei Generale Servicii Publice şi al Serviciului Juridic şi Legalitate; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei de buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement; Având în vedere dispoziţiile HCL nr. 42/10 03 2011 privind aprobarea Regulamentului privind finanţarea de la bugetul local a unor activităţi desfăşurate de structurile sportive din municipiul Galaţi, cu modificările şi completările ulterioare; HCL 123doc. Având în vedere solicitarea ASOCIAŢIEI RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAŢI cu numărul 20 394/18 02 2015; Având în vedere dispoziţiile art. 12, alin.2 coroborat cu art. 67 - 69 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare; nn Având în vedere dispoziţiile art. 36, alin. 2, lit. d, lit. e, alin. 6, lit. "a", pet. 6 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45, alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 - Se aprobă finanţarea de la bugetul local a ASOCIAŢIEI RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAŢI. Art, 2 - Se aprobă contractul de asociere între ASOCIAȚIA RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAŢI şi Municipiul Galaţi, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. aa . Art. 3 - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art, 4 - Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Contrasemnează, Secretarul Municipiului Galaţi, Radu Octavi, n Kovacs / | i HCL 123doc. ANEXA LA HCL NR. 123/20.03.2015 CONTRACT DE ASOCIERE Nr. / 2015 Art. 1 - PĂRŢILE CONTRACTANTE 1.1. Municipiul Galati, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Domnească nr. 38, cod fiscal 3814810, cont curent RO49TREZ30624670259XXXXX, deschis la Trezoreria municipiului Galaţi, reprezentat prin Primar 1.2. ASOCIAŢIA RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAŢI, cu sediul în municipiul Galaţi, Str. Română, nr. 137, camera 05, cod fiscal 27509147, cont nr. RO42BTRLO1801205U01431XX , deschis la BANCA TRANSILVANIA Galaţi , reprezentata prin Presedinte Art. 2 - DEFINIREA ASOCIERII 2.1. Părţile semnatare au decis să încheie prezentul contract, conform H.C.L. nr. 42/10 03 2011 privind aprobarea Regulamentului privind finanţarea de la bugetul local a unor activităţi desfăşurate de structurile sportive din municipiul Galaţi, cu modificările şi completările ulterioare, prevederilor art. 36 din Legea “administraţiei publice locale nr. 215/2001 republicată şi în baza art. 12, dliri. 2, coroborat cu art. 67 — 69 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prevederilor H.G. nr. 1447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi completările ulterioare. 2.2. Contractul de asociere se încheie în baza Hotărârii Consiliului Local al municipiului Galaţi nr. .......44.//uaeaaa+++.2015 privind asocierea Municipiului Galaţi cu ASOCIAŢIA RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAŢI. Art. 3 - OBIECTUL CONTRACTULUI 3.1. Prezenta asociere are ca obiect promovarea şi dezvoltarea activităţii sportive în municipiu, prin susţinerea financiară a activităţilor sportive desfăşurate de către ASOCIAȚIA RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAȚI. 3.2. Acţiunea(le)/activitatea(le), respectiv categoriile de cheltuieli care se pot finanța din suma repartizată sunt prevăzute în anexa la contract. HCL 123doc. 3.3. Susținerea financiară pentru anul 2015 se va realiza prin alocarea de la bugetul local a sumei de 231.000 lei din capitolul de cheltuiala 67.02.59. 3.4. Plățile se vor face în tranşe în funcţie de disponibil, în baza solicitărilor clubului sportiv. Art. 4 — DURATA CONTRACTULUI 4.1. Prezentul contract întră în vigoare la data semnării lui de către ambele părți şi este valabil până la data de 31.12. 2015. Art. 5 — DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR 5.1. Municipiul Galaţi: 5.1.1. Municipiul Galaţi se obligă să susţină financiar activităţile sportive a structurii beneficiare, prin finanţare din bugetul local al municipiului Galaţi. 5.1.2. Municipiul Galaţi va vira sumele stabilite în contul ASOCIAȚIEI RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAŢI prevăzut la art. 1, punctul 1.2, pe baza documentelor justificative. 5.1.3. Sumele alocate vor fi verificate de către reprezentanţii Municipiului Galaţi, conform prevederilor legale. 5.2. ASOCIAŢIA RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAȚI 5.2.1 ASOCIAŢIA RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAŢI se obligă să nu transfere sau să cesioneze drepturile dobândite prin prezentul contract de asociere altor persoane fizice sau juridice. 5.2.2. Să utilizeze suma prevăzută la art. 3.3 exclusiv pentru finanțarea acţiunilor sportive stabilite prin contract şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. 5.2.3. Să realizeze acţiunile prevăzute in contract.. 5.2.4. Să prezinte decontul pentru plata efectuată în decurs de 60 de zile de la data efectuării plăţii de către Municipiul Galaţi, constând în documente justificative (copii de pe facturi, ordine de plata, chitanţe, contracte, state de plată, etc.). 5.2.5. Fiecare sportiv/echipă/club care primeşte din partea Primăriei Galaţi o finanţare anuală de cel puţin 100.000 de lei are următoarele obligaţii, timp de 365 de zile, din momentul semnării contractului de finanţare: 1... Să afişeze pe echipamentul de joc sigla Primăriei Galaţi şi mesajul “Primăria Galaţi sprijină sportul”. Dacă municipalitatea este cel mai important sponsor ————at'sportivului/echipei/clubului, atunci mesajulvafi-afişat pe piept. În cazul în care este al doilea sponsor, mesajul va fi afişat pe spate, deasupra numărului de concurs. Daca este al treilea, mesajul este afişat pe spate, sub numărul de concurs. Dacă municipalitatea nu se află printre primii trei sponsori, poziţia pe echipament va fi negociată direct între reprezentanţii Primăriei şi cei ai sportivului/echipei/clubului. 2. Sigla Primăriei Galaţi şi mesajul “Primăria Galaţi sprijină sportul” vor fi prezente pe orice panou în dreptul căruia se fac declaraţiile de presă, în Galaţi, de către sportivul sau reprezentanții echipei/clubului care a primit HCL 123doc. finanţarea. Colajul publicitar al municipalităţii trebuie să fie cel puţin la fel de mare ca restul mesajelor publicitare afişate. 3. La intrarea pe arena sportivă din Galaţi unde evoluează sportivul /echipa care a beneficiat de finanţare va fi montat, pe cheltuiala Primăriei, un panou de dimensiunile 2x4 metri pe care să fie afişată sigla municipalității şi mesajul “Primăria Galaţi sprijină sportul”. 5.2.6. Să desfăşoare acţiuni pentru promovarea spiritului de fair-play precum şi acţiuni de prevenire si combatere-a dopajului. 5.2.7. Să întocmească raportări lunare cu privire la activităţile desfăşurate, programul antrenamentelor. (participare la competiții, locul desfăşurării, premii obținute, cantonamente, orice altă activitate relevantă). 5.2.8. Documentele justificative vor fi prezentate în copie certificată cu menţiunea "conform cu originalul” , datate, semnate şi ștampilate de către reprezentantul structurii sportive. 5.2.9. Suma aprobată se va elibera în minim trei tranşe de finanţare, iar beneficiarul are obligaţia să justifice cheltuielile eligibile. Înainte de eliberarea fiecărei tranșe, beneficiarul are obligaţia de a prezenia certificatul de atestare de la bugetul local şi certificatul de atestare de la bugetul de stat. 5.2.0. Înainte de eliberarea fiecărei tranşe, beneficiarul are obligaţia de a prezenta certificatul de atestare fiscală de la bugetul local şi certificatul de atestare de la bugetul de stat. 5.2.11. Se obligă să participe cu cel puţin 30% din cheltuielile anuale conform modificării aduse de Hotărârea Consiliului Local nr. 78/23 03 2015 privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 42/10 03 2011 referitoare la aprobarea Regulamentului privind finanţarea de la bugetul local a unor activităţi desfăşurate de structuriel sportive din municipiul Galaţi, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 6. CRITERII DE PERFORMANȚĂ SPORTIVĂ 6.1. Criteriile de performanţă sportivă a cluburilor care vor beneficia de... .... ...... finanţare de la Consiliul Local Galaţi sunt: Rezultate obținute la nivel naţional şi internaţional; Numărul de sportivi legitimaţi şi echipe participante în campionate; Numărul de sportivi de performanţă componenți ai loturilor naţionale ale României; Obiectivul(e) propus(e); Îndeplinirea şi asumarea responsabilităţilor asupra obiectivelor propuse în programul sportiv-pe-anulprecedent. 6.2. Cluburile şi asociaţiile sportive au obligaţia prezentării situaţiei privind îndeplinirea criteriilor de performanţă până la data de 15 decembrie a fiecărui an. 6.3. Cluburile şi asociaţiile sportive vor fi evaluate cu calificativele: nesatisfăcător, satisfăcător, bine şi foarte bine. Art, 7 — MODIFICAREA ŞI ÎNCETAREA CONTRACTULUI Ph SIR 7.1. Încetarea prezentului contract poate avea loc în următoarele cazuri: HCL 123doc. a) la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat; b) prin acordul părților contractante; c) înurma îvirii unui caz de forţă majoră; d) imposibilitatea asigurării fondurilor băneşti de către Municipiul Galaţi; e) prin reziliere: - în cazul nerespectării destinaţiei sumelor alocate; - în cazul în care nu se realizează acţiunea la care ASOCIAŢIA RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAŢI s-a obligat prin prezentul contract; - dacă nu se respectă clauzele stipulate în prezentul contract, rezilierea se face de drept, fără punerea în întârziere şi fără intervenţia instanţei. Art. 8 — REGLEMENTAREA LITIGIILOR 8.1. Eventualele litigii, neînţelegeri sau pretenţii, având legătură cu prezentul contract de asociere, sau încălcarea, încetarea sau invalidarea acestuia, va fi soluționată pe cale amiabilă, în caz contrar părțile se vor adresa instanţei de judecată de drept comun. Art. 9 — FORŢĂ MAJORĂ 9.1. Prin forţă majoră se înțeleg evenimente imprevizibile şi inevitabile independente de voinţa părților, intervenite după intrarea în vigoare a prezentului contract, şi care împiedică în mod obiectiv execuţia integrală sau parţială a obligaţiilor ce decurg din acest contract. 9.2. În caz de apariţie a unui eveniment de forţă majoră, partea care îl invocă trebuie să informeze cealaltă parte în termen de 5 zile de la apariţia lui, sau de la data la care a luat la cunoştinţă de acesta, prin notificare expresă. Încetarea cazului de forţă majoră va fi de asemenea adusă la cunoştinţa celeilalie părţi în termen de 5 zile de la încetare, prin notificare expresă. Art. 10 — CLAUZE SPECIALE 10.1. Părţile au obligaţia de a nu întreprinde nimic de natură a afecta buna desfăşurare a activităţii care face obiectul prezentului contract de asociere. 10.2. Prevederile prezentului contract de asociere nu pot fi interpretate ca dând naştere unui tip de persoană juridică distinctă, iar terţii au acţiune în justiţie numai împotriva părții cu care au contract, cealaltă parte neputând fi trasă la răspundere. - ÎI 10.3. Modul de gestionare a sumelor alocate de Municipiul Galaţi către ASOCIAȚIA RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAŢI respectiv realizarea acţiunilor propuse pentru anul 2015, va fi controlat de către Direcţia Generală Buget Finanţe si de către persoana desemnată prin Dispoziţia Primarului Municipiului Galaţi. HCL 123doc. Art. 11 — DISPOZIŢII FINALE 11.1. Modificarea, adaptarea şi completarea prezentului contract, se va face numai cu acordul scris al ambelor părţi asociate, prin acte adiţionale. 11.2. Prezentul contract de asociere a fost încheiat în data de , în 2 exemplare de valoare juridică egală. MUNICIPIUL GALAŢI ASOCIAȚIA RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAŢI PRIMAR, PREŞEDINTE Director General, Direcţia Generală Buget Finanţe Director General, Direcţia Generală Servicii Publice Control Financiar Preventiv, Serviciul Juridic şi Legalitate, HCL 123doc. ROMANIA JUDETUL GALATI MUNICIPIUL GALATI ANEXA LA CONTRACTUL DE ASOCIERE NR. / 2015 Categoriile de cheltuieli care vor fi finanţate prin contractul de asociere sunt următoarele: 1. Achiziţionare materiale şi echipament sportiv; 2. Servicii de închiriere baze sportive, vestiare, spaţii de recuperare; 3. Transport aferent competiţiilor pentru sportivi şi antrenori; 4. Cazare şi masă; 5. Asigurarea serviciilor medicale, a ordinii publice şi a respectării normelor de pază şi protecţie contra incendiilor, la locul de desfăşurare a acţiunilor sportive; 6. Taxe de înscriere şi/sau de participare la acţiunile sportive, taxe de organizare a acţiunilor, în condiţiile stabilite de organizatori; 7. Alimentaţie de efort; 8. Plata arbitrilor; 9. Salarii, premii, indemnizaţii, prime si alte drepturi sportivi si antrenori. CATEGORII DE CHELTUIELI NEELIGIBILE: + Cheltuieli cu întretinerea şi reparația mijloacelor fixe; * Achiziţii de terenuri, clădiri; + Achiziţii bunuri care se constituie în obiecte de inventar şi mijloace fixe; + Alte cheltuieli care contravin legislaţiei în vigoare privind finanţările din fonduri publice. Decontarea se poate face doar-pentru-capitolele de cheltuieli eligibile şi - pentru care s-au depus documente justificative în termenul prevăzut în contract, în limitele stipulate în H.G. nr. 1.447 /2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi completările ulterioare. HCL 123doc. Având în vedere alocarea fondurilor de la bugetul local, toate cheltuielile cuprinse în prezenta anexă se vor efectua cu respectarea normativelor de cheltuieli cuprinse în legislaţia în vigoare privind: - drepturile băneşti ale salariaţilor instituţiilor publice şi regiilor autonome cu specific deosebit pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului; - drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar; - achiziţiile publice. MUNICIPIUL GALAŢI ASOCIAŢIA RUGBY CLUB MUNICIPAL GALAȚI PRIMAR, PREŞEDINTE Director General, Direcţia Generală Buget Finanţe Director General, Direcţia Generală Servicii Publice Control Financiar Preventiv, Serviciul Juridic şi Legalitate, HCL 123doc.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă