HCL 12/2016 Galați adoptată
Aprobarea regulamentului privind inregistrarea, evidenta si radierea vehiculelor de pe raza municipiului Galati pentru care nu exista obligativitatea inmatricularii
- Denumire
- Hotărârea nr. 12 din 2016 a Consiliului Local Galați
- Emitent
- Consiliul Local Galați
- Număr
- 12 / 2016
- Data
- 28 ianuarie 2016
- Inițiator
- Primar, Marius Stan
- Localitate
- Galați, județul Galați
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă Regulamentul pentru înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor din Galați pentru care nu este obligatorie înmatricularea. Se unstabilește două taxe: 21 lei pentru înregistrare și 5 lei pentru eliberarea certificatului de înregistrare, total 26 lei, iar regulamentele vechi se opresc la intrarea în vigoare. Practic, locuitorii cu astfel de vehicule vor plăti această taxă pentru a avea înregistrare și certificat, iar procedurile se vor face conform noului regulament.
Documente
- hcl HCL 12.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 12
din 28.01.2016
pentru aprobarea Regulamentului privind înregistrarea, evidenţa şi radierea
vehiculelor de pe raza municipiului Galaţi pentru care nu există obligativitatea
înmatriculării
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 4/07.01.2016
Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de
28.01.2016;
Având în vedere expunerea de motive nr. 123746/17.11.2015, a iniţiatorului-
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 123748/17.11.2015, al Direcţiei
Generale Infrastructură şi Lucrări Publice;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei pentru servicii publice, gospodărie
comunală, comerţ şi privatizare;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei juridice, de administraţie publică
locală, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, relaţii cu cetăţenii şi apărarea ordinii şi liniştii
publice;
Având în vedere prevederile art. 23 alin (3) din Ordinul nr. 1501/2006 privind
procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie
provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările şi completările ulterioare;
HCL 12/2016 doc.
Având în vedere prevederile HCL nr. 271/14.06.2007 privind aprobarea
Regulamentului privind înregistrarea vehiculelor pentru care nu există obligaţia
înmatriculării;
Având în vedere prevederile art. 27, art. 36 alin. (1) şi alin. (9) din Legea
administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
În temeiul art. 45 alin.(1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art, 1 — Se aprobă Regulamentul privind înregistrarea, evidenţa şi radierea vehiculelor
de pe raza municipiului Galati pentru care nu există obligativitatea înmatriculării,
conform anexei la prezenta hotărâre.
Art. 2 — Se aprobă defalcarea taxei de înregistrare şi eliberare a certificatului de
înregistrare pentru vehiculele care nu se supun înmatriculării, în cuantum de 26 lei,
în două taxe distincte: taxa de înregistrare, în cuantum de 21 lei, respectiv taxa de
eliberare a certificatului de înregistrare, în cuantum de 5 lei.
Art. 3 — La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, îşi încetează aplicabilitatea
Regulamentul privind înregistrarea vehiculelor pentru care nu exista obligaţia
înmatriculării, aprobat prin HCL nr. 271/14.06.2007.
Art. 4 — Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a
prevederilor acestei hotărâri.
Art. 5 — Secretarul municipiului Galaţi va asigura transrniterea şi publicarea prezentei
hotărâri.
Ti Contrasemnează,
Ju!/ VW Secretarul municipiului Galaţi,
Radu Octguiăn Kovacs
HCL 12/2016 doc. /
Anexa la HCL nr. 12 din 28.01.2016
REGULAMENT
privind înregistrarea, evidenţa şi radierea vehiculelor de pe raza
municipiului Galaţi, pentru care nu există obligativitatea înmatriculării
CAPITOLUL I
Principii generale
Art. 1
(4) Prevederile prezentului Regulament stabilesc modul în care se face
înregistrarea vehiculelor care nu se supun înmatriculării precum şi evidenţa şi
radierea acestora conform prevederilor legale în vigoare :
- OUG nr. 195 din 12.12.2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată şi
actualizată;
- HG nr. 1.391 din 4.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG
nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, actualizată;
- Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.
195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.501 din 13.11.2006 privind
procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de
circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, actualizat;
- Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.454 din 25.09.2006 privind
forma, dimensiunile şi conţinutul certificatului de înmatriculare şi ale celui de
înregistrare ;
- Legea nr. 215 din 23.04.2001 administraţiei publice locale, republicată în 2007,
actualizată cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Prezentul Regulament prevede procedura înregistrării următoarelor
categorii de vehicule, pentru care nu exista obligaţia înmatriculării:
a) mopede;
b) tractoare, maşini şi utilaje folosite în lucrări de construcţii, agricole şi forestiere;
c) troleibuze şi tramvaie;
d) vehicule cu tracțiune animală;
Art. 2
În sensul prezentului Regulament, expresiile şi termenii de mai jos au
următorul înţeles:
1. înregistrare - operaţiunea administrativă prin care se atestă că un vehicul
poate circula pe drumurile publice şi prin care se atribuie certificat de înregistrare şi
număr de înregistrare pentru o perioadă nedeterminată. Dovada atestării
înregistrării este certificatul de înregistrare şi numărul de înregistrare atribuit;
2. autovehicul - orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod
obişnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea
pe drum a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor.
Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele
agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt
considerate autovehicule;
3. remorcă - vehiculul fără motor destinat a fi tractat de un autovehicul sau
de un tractor agricol sau forestier;
4. moped - autovehicul, cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin
construcţie este mai mare de 25 km/h, dar nu depăşeşte 45 km/h şi care este echipat
cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică
ce nu depăşeşte 50 cme sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a
cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 4 kW, iar masa proprie a
vehiculului nu depăşeşte 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului
electric. Este asimilat mopedului cvadriciclul uşor, astfel cum este definit la pct. 6
partea A din Anexa nr. 1 la Secţiunea 4 din Reglementările privind omologarea de tip
şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a
produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor
publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003, cu modificările şi completările
ulterioare;
5. tractor agricol sau forestier - orice vehicul cu motor, care circulă pe roți
sau pe şenile, având cel puţin două axe, a cărui principală funcţie constă în puterea
sa de tracţiune, conceput în special pentru a trage, a împinge, a transporta ori a
acţiona anumite echipamente, utilaje sau remorci utilizate în exploatarea agricolă
ori forestieră şi a cărui utilizare pentru transportul pe drum al persoanelor sau al
mărfurilor ori pentru tractarea pe drum a vehiculelor utilizate pentru transportul
persoanelor sau al mărfurilor nu este decât o funcţie secundară. Sunt asimilate
tractorului agricol sau forestier vehiculele destinate efectuării de servicii ori lucrări,
denumite maşini autopropulsate;
6. vehicul cu tracţiune animală — atelaj format din căruţă şi animal de
tracțiune;
Art. 3
Se înregistrează de către U.A.T. Galaţi numai mopedele, tractoarele care nu se
supun înmatriculării, maşinile şi utilajele autopropulsate utilizate în lucrări de
construcții, agricole, forestiere, care păstrează caracteristicile de bază ale unui
tractor, şi troleibuzele omologate, potrivit legii, de către Regia Autonomă "Registrul
Auto Român”, precum şi tramvaiele, maşinile şi utilajele autopropulsate utilizate în
lucrări de construcţii, agricole, forestiere, care nu păstrează caracteristicile de bază
ale unui tractor şi vehiculele cu tracţiune animală.
Art. 4
Înregistrarea vehiculelor se realizează de către U.A.T. Galaţi dacă proprietarii
vehiculelor respective îşi au domiciliul sau reşedinţa, pe raza administrativă a
Municipiului Galaţi.
Art. 5
La cererea persoanei juridice, vehiculul se poate înregistra la autoritatea
competentă în raza căreia persoana juridică are reprezentanţe, filiale, sucursale,
puncte de lucru ori unităţi subordonate.
Art. 6
Odată cu înregistrarea vehiculelor, autorităţile competente trebuie să elibereze
un certificat de înregistrare, precum şi plăcuţele cu număr de înregistrare.
Art. 7
Pentru a circula pe drumurile publice din Municipiul Galaţi, vehiculele pentru
care nu există obligaţia înmatriculării trebuie să fie în bună stare de funcţionare şi
să îndeplinească condiţiile tehnice minime stabilite în cartea tehnică de exploatare.
Art. 8
Deţinătorii de vehicule menţionate la art. 1, persoane fizice şi juridice cu
domiciliul sau reşedinţa, respectiv sediul, filiala, sucursala în Municipiul Galaţi, sunt
obligaţi să le înregistreze înainte de a le pune în circulaţie şi să solicite radierea lor
din evidenţă, potrivit prezentei proceduri.
Art. 9
Deţinătorii de vehicule înregistrate au obligaţia să monteze pe acestea, după
caz, una sau două plăcuţe cu numărul de înregistrare.
CAPITOLUL II
Înregistrarea vehiculelor de pe raza Municipiului Galaţi, pentru care nu
există obligativitatea înmatriculării
Art. 10
Autoritatea competentă pentru înregistrarea, evidenţa şi radierea
vehiculelor de pe raza Municipiului Galaţi care nu se supun înmatriculării este
Primăria Municipiului Galaţi, prin compartimentul de specialitate, conform
organigramei instituţiei.
Art, 11
Pentru a fi înregistrate, autovehiculele şi tractoarele agricole sau forestiere,
remorcile şi tramvaiele trebuie să fie omologate în conformitate cu art. 9 alin. (1) din
O.U.G. nr. 195/2002.
Art. 12
Documentul care atestă omologarea este cartea de identitate a vehiculului,
eliberată în condiţiile legii.
Art. 13
Pentru a fi menținute în circulaţie, vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu
excepția maşinilor autopropulsate cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte
25 km/h, a autovehiculelor cu şenile, a tramvaielor şi a vehiculelor cu tracţiune
animală, se supun inspecției tehnice periodice, conform legislaţiei în vigoare.
Art. 14
Inspecţia tehnică periodică se efectuează în staţii autorizate, conform
legislaţiei în vigoare.
Art. 15
Persoana fizică sau juridică, care deţine vehicule înregistrate în alte localităţi
şi are sau îşi stabileşte domiciliul sau reşedinţa în Municipiul Galaţi este obligată să
le înregistreze în termen de 30 de zile de la data stabilirii domiciliului ori reşedinţei
proprietarului acestora în Municipiul Galaţi.
Art. 16
La cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înregistrare
se poate înscrie şi o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în
care aceasta poate utiliza vehiculul, în virtutea unui drept legal. În cazul în care
proprietarul vehiculului este o societate de leasing, este obligatorie menţionarea în
certificatul de înregistrare şi a datelor de identificare ale deţinătorului mandatat.
Art. 17
Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite
autorităţii competente înscrierea în certificatul de înregistrare a oricărei modificări a
datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în
termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.
Art. 18
Proprietarul sau deţinătorul legal trebuie să fixeze plăcuţele cu numărul de
înmatriculare ori de înregistrare în locurile special destinate, la partea din faţă şi din
spate a autovehiculului sau tramvaiului, după caz, iar la motocicleta şi la remorcă,
numai la partea din spate.
Art. 19
Înregistrarea vehiculului se face pe baza următoarelor documente:
a) cererea solicitantului, conform modelului prezentat în Anexa nr. 4 la
Regulament;
b) actul de proprietate al vehiculului poate fi:
1. factură în original şi copie;
2. act vânzare — cumpărare în original şi copie;
3. declaraţia pe proprie răspundere privind modul de dobândire, cu autentificare
notarială in original si copie;
c) actul de identitate al solicitantului sau certificatul de înregistrare eliberat de
Registrul Comerţului, în copie;
d) dovada plăţii taxelor pentru înregistrarea vehiculelor care nu se supun
înmatriculării, respectiv pentru eliberarea certificatului de înregistrare la
compartimentul de specialitate privind evidenţa taxelor şi impozitelor locale din
cadrul Primăriei, chitanţă, ordin de plată, în copie;
e) cartea de identitate a vehiculului sau atestatul tehnic eliberat de Registrul Auto
Român, în original şi copie;
Ș) dovada efectuării inspecției tehnice periodice, în original şi copie;
9) dovada asigurării obligatorii pentru răspundere civilă, în original şi copie;
hk) dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înregistrare, chitanţă, ordin
de plată;
i) dovada înregistrării în Registrul Agricol în cazul vehiculelor cu tracţiune animală,
în original şi copie;
]) dovada înregistrării respectivului vehicul la compartimentul de specialitate
privind evidenţa taxelor şi impozitelor locale din cadrul Primăriei, în original şi
copie.
Art. 20
Eliberarea unui nou certificat de înregistrare în cazul pierderii, deteriorării sau
schimbării unor date se face pe baza următoarelor documente:
a) cererea netipizată a solicitantului cu indicarea situației;
b) dovada anunţului privind pierderea certificatului de înregistrare publicat într-un
ziar local, în cazul pierderii acestuia, în original;
c) certificatul de înregistrare deteriorat, în original, în cazul deteriorării acestuia;
d) actele la care au intervenit schimbări de natură a duce la eliberarea unui nou
certificat de înregistrare, în cazul schimbării unor date, în original şi copie;
e) actul de identitate al solicitantului sau certificatul de înregistrare eliberat de
Registrul Comerţului, în copie;
f) dovada plăţii taxei pentru eliberarea certificatului de înregistrare la compartimentul
de specialitate privind evidenţa taxelor şi impozitelor locale din cadrul Primăriei,
chitanţă, ordin de plată, în copie.
Art. 21
Primăria Municipiului Galaţi, precum şi instituţiile publice aflate în
subordinea Consiliului local al Municipiului Galaţi sunt scutite de la plata taxelor de
înregistrare şi eliberare a certificatului de înregistrare pentru vehiculele ce se încadrează
în prevederile prezentului Regulament.
Art, 22
Pentru fiecare vehicul înregistrat se eliberează un certificat de înregistrare
conform modelului din Anexa nr. 1 la Regulament. Acesta se înmânează personal
solicitantului sau împuternicitului acestuia. În cazul persoanelor fizice este necesară o
împuternicire notarială, iar în cazul persoanelor juridice este necesară o
împuternicire semnată şi ştampilată de conducerea unităţii.
Art. 23
La înregistrare, vehiculului i se atribuie un număr de înregistrare conform
modelelor din Anexele nr. 2 şi 3 la Regulament, după caz.
Art. 24
Plăcuţele cu numărul de înregistrare trebuie să aibă fondul
reflectorizant de culoare galbenă, iar literele şi cifrele în relief de culoare neagră.
Numărul de înregistrare a vehiculelor se compune din denumirea localităţii,
respectiv Galaţi şi denumirea abreviată a judeţului Galaţi - GL, scrise cu caractere
latine, majuscule, precum şi dintr-un număr de ordine format din cifre arabe.
Art. 25
Înregistrarea unui vehicul se anulează de către autoritatea care a efectuat-o,
dacă se constată că au fost încălcate normele legale referitoare la aceste operaţiuni.
CAPITOLUL III
Radierea din circulaţie a vehiculelor care nu se supun înmatriculării
Art. 26
Radierea vehiculelor prevăzute la art. 1 se face de către Primăria
Municipiului Galaţi, la cererea proprietarului sau mandatarului acestuia în
următoarele cazuri:
a) proprietarul sau mandatarul acestuia doreşte retragerea din circulaţie a
vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în
condiţiile legii;
b) proprietarul sau mandatarul acestuia face dovada dezmembrării vehiculului;
c) la trecerea vehiculului în proprietatea altei persoane, în condiţiile legii;
d) la schimbarea domiciliului sau reşedinţei, respectiv sediului, filialei, sucursalei
proprietarului, pe raza de competenţă a altei autorități decât cea care a efectuai
înregistrarea;
e) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv.
Art, 27
În cazul furtului vehiculului, radierea din circulaţie se efectuează după 30 de
zile de la data înregistrării plângerii la autoritatea competentă, la solicitarea
proprietarului.
Art. 28
Se radiază din oficiu vehiculul abandonat ori fără stăpân, în condiţiile
prevăzute de lege.
Art. 29
Radierea în cazurile prevăzute de art. 26, art. 27 şi art. 28 se comunică în
termen de 30 de zile compartimentului de specialitate privind evidenţa taxelor şi
impozitelor locale din cadrul Primăriei şi deţinătorului, de către compartimentul
de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi, prin transmiterea
Certificatului de radiere conform Anexei nr. 6 la Regulament.
Art. 30
Radierea vehiculelor prevăzute la art. 1 se face pe baza următoarelor
documente:
a) cererea solicitantului, conform Anexei nr. 5 la Regulament;
b) actul de identitate al solicitantului, în cazul persoanelor fizice sau certificatul de
înregistrare la Registrul Comerţului al solicitantului, în cazul persoanelor juridice;
c) copia documentului care atestă motivul radierii;
d) certificatul de înregistrare, în original.
Art. 31
Radierea se face prin retragerea certificatului de înregistrare şi a plăcuței
sau plăcuţelor cu numărul de înregistrare.
CAPITOLUL IV
Obligaţiile deţinătorilor de vehicule care nu se supun înmatriculării
Art. 32
Proprietarul de vehicul, persoană fizică sau persoană juridică cu domiciliul
sau reşedinţa, respectiv sediul, filiala, sucursala în Municipiul Galaţi, este obligat:
a) să declare autorităţii ernitente pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de
înregistrare, în cel mult 30 de zile de la constatare;
b) să solicite eliberarea unui nou document în locul celui furat, pierdut sau
distrus;
c) să depună imediat la autoritatea emitentă originalul certificatului de înregistrare
dacă după obţinerea duplicatului a reintrat în posesia acestuia;
d) să pună în circulaţie pe drumurile publice vehiculele destinate efectuării de servicii
sau lucrări precum şi tractoarele folosite în exploatări agricole şi forestiere dotate
prin construcţie cu instalaţii de iluminare, semnalizare luminoasă şi avertizare
sonoră, omologate, care să corespundă condiţiilor tehnice stabilite de autoritatea
competentă;
e) să pună în circulaţie pe drumurile publice mopede echipate cu:
1. instalaţie de frânare eficace;
2. sistem de avertizare sonoră;
3. instalaţie de evacuare a gazelor de ardere care să respecte normele de poluare
fonică şi de protecţie a mediului;
4. lumină de culoare albă în faţă, respectiv lumină şi dispozitiv fluorescent-
reflectorizant de culoare roşie în spate;
5. lumini de culoare galbenă pentru semnalizarea schimbării direcţiei de mers, în
faţă şi în spate;
6. plăcuţa cu numărul de înregistrare, amplasată la partea din spate a mopedului
fără a obtura vizibilitatea sistemului de iluminare şi semnalizare.
Art. 33
Se interzice montarea la vehiculele care fac obieciul prezentului Regulament a
luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini, dispozitive ori accesorii de
avertizare decât cele omologate.
CAPITOLUL V
Sancţiuni şi contravenţii
Art. 34
Nerespectarea prevederilor prezentei proceduri constituie contravenţie şi se
sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 100 la 300 lei pentru nedeclararea la organul emitent, a
pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare, în cel mult 30 de zile
de la constatare;
b) cu amendă de la 100 la 300 lei, pentru nesolicitarea în termen de 30 de zile a
eliberării unui nou certificat de înregistrare, în cazul schimbării oricăror date la
proprietar ori la vehicul;
c) cu amendă de la 100 la 300 lei, pentru nesolicitarea î
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 8/2016Modificarea si completarea HCL nr. 321/27.08.2015 privind insusirea inventarului partial al bunurilor care alcatuiesc domeniul…HCL 9/2016Completarea anexei la HCL nr. 334/30.10.2001 privind insusirea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul public al…HCL 10/2016Schimbarea destinatiei unui spatiu aflat in proprietatea publica a municipiului Galati si administrarea Colegiului de Industrie…HCL 11/2016Schimbarea destinatiei unui spatiu aflat in proprietatea publica a municipiului Galati si administrarea Liceului Teoretic "Mircea…HCL 13/2016Aprobarea atribuirii unei licente de traseu pentru efectuarea transportului public de persoabe prin curse regulate, operatorului…HCL 14/2016Aprobarea atribuirii unei licente de traseu pentru efectuarea transportului public de persoabe prin curse regulate, operatorului…HCL 15/2016Aprobarea atribuirii unei licente de traseu pentru efectuarea transportului public de persoabe prin curse regulate, operatorului…HCL 16/2016Aprobarea atribuirii unei licente de traseu pentru efectuarea transportului public de persoabe prin curse regulate, operatorului…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.