Pe scurtConsiliul local aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2020 al Administrației Piețelor Agroalimentare Galați. Se stabilește cât va încastra și cât va cheltui societatea în acest an, adică venituri, cheltuieli și fonduri bugetare, iar concluziile finanțării se bazează pe avizele comisiilor și acordul reprezentanților salariaților. Pentru locuitori înseamnă clar dacă manifestă o cheltuire de bani publici în piețe (infrastructură, servicii, investiții) în 2020 și eventual impact asupra zonelor administrate de această societate, precum tarife sau servicii în piețe.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăart. 3, art. 4 alin. (1) lit. „c”, art. 6, art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară; Având în vedere dispozițiile Legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020; Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. „a”, alin. (3), lit. „d” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMANIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 104
din 26.03.2020
privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2020 al societății
Administrația Piețelor Agroalimentare S.A. Galaţi
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuț-Florin Pucheanu
Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 137/13.03.2020
Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de
26.03.2020;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 53832/13.03.2020, al iniţiatorului -
Primarul municipiului Galaţi, Ionuț-Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 53838/13.03.2020, al Direcţiei
Financiar Contabilitate, al Compartimentului Guvernanța Corporativă a Întreprinderilor
Publice și al Serviciului Juridic și Legalitate;
Având în vedere avizul comisiei de buget, finanţe, administrarea domeniului public
şi privat al municipiului Galați;
Având în vedere Nota de fundamentare a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul
2020 pentru societatea Administrația Piețelor Agroalimentare S.A. Galați, înaintată prin
adresa nr. 1758/28.01.2020, înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galați
sub nr. 18556/29.01.2020;
Având în vedere Decizia Consiliului de administrație al societății Administrația
Piețelor Agroalimentare S.A. Galați nr. 3/27.01.2020;
Având în vedere Procesul verbal nr. 1757/28.01.2020 prin care reprezentanții
salariaților societății Administrația Piețelor Agroalimentare S.A. Galați își exprimă
acordul cu privire la propunerea de buget pentru anul 2020;
________________________________________________________________________________________________
HCL nr. 104/2020
Având în vedere dispozițiile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.
3818/2019 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al
operatorilor economici, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia;
Având în vedere dispozițiile art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1) lit. „c”, art. 6, art. 9 din
Ordonanța Guvernului nr.
26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor
operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari
unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară;
Având în vedere dispozițiile Legii bugetului de stat pe anul 2020 nr.
5/2020;
Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. „a”, alin. (3), lit. „d” din Ordonanța
de Urgență a Guvernului nr.
57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
În temeiul art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019,
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 – Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al societății Administrația
Piețelor Agroalimentare S.A. Galaţi, pentru anul 2020, prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 – Directorul General al societății Administrația Piețelor Agroalimentare
S.A. Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 – Secretarul general al municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
________________________________________________________________________________________________
HCL nr. 104/2020
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.