29 martie 2011 · Inițiator: Primarul Municipiului Focsani

HCL 99/2011 Focșani adoptată

ORGANIZARE RETELE SCOLARE A UNITATILOR DE INVATAMANT DE STAT PREUNIVERSITAR DIN MUN. FOCSANI

Denumire
Hotărârea nr. 99 din 2011 a Consiliului Local Focșani
Emitent
Consiliul Local Focșani
Număr
99 / 2011
Data
29 martie 2011
Inițiator
Primarul Municipiului Focsani
Localitate
Focșani, județul Vrancea
Stare
adoptată
Pe scurt

Roguie organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ de stat preuniversitar din Focșani, potrivit anexei la hotărâre. Se aprobă structura și dispozitivul acestor unități (cum vor funcționa și se vor raporta), iar vechea hotărâre din 2006 este abrogată. Se vor comunica details-urile către Direcția de Administrație Publică Locală, direcțiile relevante și Inspectoratul Școlar, iar autoritățile vor implementa măsurile prin aceste direcții și unitățile de învățământ din oraș.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Aprobarea organizarii retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat preuniversitar din municipiul Focsani, conform anexei alaturate care face parte integranta din prezenta hotarare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCSANI HOTARARE Privind, aprobarea organizarii retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat preuniversitar din municipiul Focsani Consiliul Local al Municipiului Focsani, Judetul Vrancea, intrunit in sedinta ordinara ; -vazand proiectul de hotarare initiat de Primarul Municipiului Focsani, raportul Directiei resurse umane si coordonare unitati subordonate, inregistrat la nr.14531/17.03.2011 prin care se propune aprobarea organizarii retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat preuniversitar din municipiul Focsani, precum si avizul favorabil al Comisiei pentru cultura, sanatate, invatamant, sport si tineret ; - vazand adresa nr. 1250/16.03.2011 a Inspectoratului Scolar Judetean Vrancea; - in conformitate cu prevederile art. 19 si art. 61 din Legea nr. 1/2011 Legea Educatiei Nationale si in baza prevederilor art. 3 din Anexa nr. 1 – Masuri tranzitorii privind invatamantul preuniversitar, aprobata prin Ordinul nr. 3753/2011 al Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului; - in baza art. 36, alin.(2), lit.d) si alin.(6), lit.a), pct.2, si in temeiul art. 45, alin. (1) din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata in 2007, cu modificarile si completarile ulterioare; HOTARASTE : Art. 1. Aprobarea organizarii retelei scolare a unitatilor de invatamant de stat preuniversitar din municipiul Focsani, conform anexei alaturate care face parte integranta din prezenta hotarare. Art. 2. Abrogarea Hotararii Consiliului Local al Municipiului Focsani nr. 73/28 martie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Art.3. Prezenta hotarare va fi comunicata de catre Directia administratie publica locala, compartimentelor, birourilor, serviciilor si Primarului Municipiului Focsani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin Directia administratie publica locala, Directia resurse umane si coordonare unitati subordonate, Directia Economica, unitatile de invatamant de stat preuniversitar din Municipiul Focsani prevazute in anexa si Inspectoratul Scolar Judetean Vrancea. PRESEDINTE DE SEDINTA, Vrâncianu Gicu Contrasemneaza, SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI, Corhana Eduard Marian Municipiul Focsani, 29 martie 2011 Nr. 99 ROMANIA Anexa la JUDETUL VRANCEA Hotararea nr. 99 CONSILIUL LOCAL AL din 29 martie 2011 MUNICIPIULUI FOCSANI ORGANIZAREA RETELEI SCOLARE A UNITATILOR DE INVATAMANT DE STAT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL FOCSANI |Nr.|UNITATEA DE INVATAMANT CU |STRUCTURI ARONDATE | |crt|PERSONALITATE JURIDICA | | |. | | | |1. |SCOALA CU CLASELE I-VIII “NICOLAE | | | |IORGA” FOCSANI | | |2. |SCOALA CU CLASELE I-VIII “ION BASGAN” | | | |FOCSANI | | |3. |SCOALA CU CLASELE I-VIII NR.3 FOCSANI | | |4. |SCOALA CU CLASELE I-VIII “ANGHEL | | | |SALIGNY” FOCSANI | | |5. |SCOALA CU CLASELE I-VIII NR.7 FOCSANI |GRADINITA CU PROGRAM NORMAL | | | |MANDRESTI | | | |SCOALA CU CLASELE I-IV | | | |MANDRESTI | |6. |SCOALA CU CLASELE I-VIII “ ALEXANDRU | | | |VLAHUTA” FOCSANI | | |7. |SCOALA CU CLASELE I-VIII “STEFAN CEL | | | |MARE” FOCSANI | | |8. |SCOALA CU CLASELE I-VIII “ DUILIU | | | |ZAMFIRESCU” FOCSANI | | |9. |COLEGIUL NATIONAL “ AL.I.CUZA” FOCSANI| | |10 |COLEGIUL NATIONAL “ UNIREA” FOCSANI | | |11 |COLEGIUL ECONOMIC “ MIHAIL | | | |KOGALNICEANU” FOCSANI | | |12 |LICEUL PEDAGOGIC “SPIRU HARET” FOCSANI| | |13 |LICEUL DE ARTA “GH. TATTARESCU” | | | |FOCSANI | | |14 |LICEUL CU PROGRAM SPORTIV FOCSANI | | |15 |COLEGIUL TEHNIC “EDMOND NICOLAU” | | | |FOCSANI | | |16 |COLEGIUL TEHNIC “GHEORGHE ASACHI” | | | |FOCSANI | | |17 |GRUPUL SCOLAR “G.G. LONGINESCU” |GRADINITA CU PROGRAM NORMAL | | |FOCSANI |NR. 3 FOCSANI | |18 |COLEGIUL TEHNIC “ION MINCU” FOCSANI | | |19 |COLEGIUL TEHNIC “VALERIU D. COTEA” | | | |FOCSANI | | |20 |COLEGIUL TEHNIC AUTO “TRAIAN VUIA” | | | |FOCSANI | | |21 |SCOALA POSTLICEALA SANITARA | | | |FOCSANI | | |22 |GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 1 | | | |FOCSANI | | |23 |GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 2 | | | |FOCSANI | | |24 |GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.4 | | | |FOCSANI | | |25 |GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.6 |GRADINITA CU PROGRAM NORMAL | | |FOCSANI |NR.14 FOCSANI | | | |GRADINITA CU PROGRAM NORMAL | | | |NR.5 FOCSANI | |26 |GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.7 | | | |FOCSANI | | |27 |GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 8 |GRADINITA CU PROGRAM NORMAL | | |FOCSANI |NR.21 FOCSANI | |28 |GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 13 |GRADINITA CU PROGRAM NORMAL | | |FOCSANI |NR.10 FOCSANI | |29 |GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.15 | | | |FOCSANI | | |30 |GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.16 | | | |FOCSANI | | |31 |GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.17 |GRADINITA CU PROGRAM NORMAL | | |FOCSANI |NR.11 FOCSANI | | | |GRADINITA CU PROGRAM NORMAL | | | |NR.19 FOCSANI | |32 |GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.18 | | | |FOCSANI | | |33 |GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.23 | | | |FOCSANI | | PRESEDINTE DE SEDINTA, Vrâncianu Gicu Contrasemneaza, SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI, Corhana Eduard Marian

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă