HCL 73/2024 Focșani adoptată
APROBAREA CONSTITUIRII COMISIEI DE AVIZARE A CERERILOR DE ORGANIZARE A ADUNĂRILOR PUBLICE LA NIVELUL CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI
- Denumire
- Hotărârea nr. 73 din 2024 a Consiliului Local Focșani
- Emitent
- Consiliul Local Focșani
- Număr
- 73 / 2024
- Data
- 29 februarie 2024
- Inițiator
- Primarul Municipiului Focșani, Misăilă Cristi Valentin
- Localitate
- Focșani, județul Vrancea
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă înființarea unei comisii care să avizeze cererile de organizare a adunărilor publice la nivelul Consiliului Local Focșani. Comisia va include reprezentanți ai primăriei, ai Poliției Municipiului și ai Poliției Locale, iar hotărârea stabilește cine face parte din comisie. Asta înseamnă că solicitările pentru adunări publice vor fi evaluate de un grup clar desemnat, în cadrul unor termene și reguli stabilite de lege, pentru a asigura ordine și siguranță în oraș.
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCȘANI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea constituirii comisiei de avizare a cererilor de
organizare a adunărilor publice la nivelul Consiliului local al
municipiului Focşani
Consiliul local al municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţă
ordinară,
- analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani prin
care se propune aprobarea constituirii comisiei de avizare a cererilor de organizare a
adunărilor publice la nivelul Consiliului local al municipiului Focşani, referatul de
necesitate întocmit de direcția juridică și de administrație publică înregistrat la nr.
17120/19.02.2024, referatul de aprobare al proiectului de hotărâre înregistrat la nr.
17139/19.02.2024, raportul direcției juridică și de administraţie publică, înregistrat la
nr. 17142/19.02.2024;
- având în vedere adresa Poliției municipiului Focșani nr. 304622/23.01.2024,
adresa Poliției Locale a municipiului Focșani nr. 385/22.01.2024, adresa
Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea „General de divizie Eracle Nicoleanu”
nr. 4.412.135/13.02.2024 şi avizul favorabil al Comisiei de buget şi administraţie
publică;
-în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 60/1991 privind
organizarea şi defăşurarea adunărilor publice, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
- în baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. g) și în temeiul art. 139
alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2009 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE :
Art. 1 Constituirea comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor
publice la nivelul Consiliului local al municipiului Focşani, în următoarea
componență:
a. Primarul Municipiului Focșani – Misăilă Cristi Valentin,
b. Secretarul General al Municipiului Focșani – Marta-Carmen Ghiuță,
c. reprezentantul Poliției Municipiului Focșani – Groza Ionuț - comisar – șef de
poliție (înlocuitor Ciolan Mădălin-Ionuț - comisar-șef de poliție),
d. reprezentantul Poliției Locale a Municipiului Focșani – Alecsandrescu Florin
Dorian – director executiv (înlocuitor Ioniță Nelu – șef serviciu ordine publică)
e. reprezentantul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea „General de
divizie Eracle Nicoleanu”– colonel Avram Ovidiu (înlocuitor colonel
Codreanu Silviu).
Art. 2 Secretariatul comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor
publice la nivelul Consiliului local al municipiului Focşani este asigurat la nivelul
Primăriei municipiului Focșani de doamna Dăscălescu Cristina.
Art. 3 Cu data adoptării hotărârii se abrogă Hotărârea Consiliului local al
municipiului Focșani nr. 251/2016, cu modificările ulterioare.
Art. 4. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către serviciul juridic și
administraţie publică locală, birourilor, serviciilor, Inspectoratului de Jandarmi
Vrancea „General de divizie Eracle Nicoleanu”, Poliției municipiului Focșani,
Poliției locale a municipiului Focșani şi Primarului Municipiului Focşani, conform
legii, care va asigura executarea acesteia prin direcția juridică și de administraţie
publică.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Victor Dumitru
Contrasemnează,
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
FOCŞANI,
Marta Carmen Ghiuță
Municipiul Focşani, 29 februarie 2024
Nr. 73
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 69/2024APROBAREA SCHIMBĂRII REPARTIȚIEI DOMNULUI ALDEA IONUȚ, TITULAR DE REPARTIȚIE PENTRU O LOCUINȚĂ ANL, ÎN CONFORMITATE CU LEGEA…HCL 71/2024APROBAREA RAPORTULUI INFORMĂRII ȘI CONSULTĂRII PUBLICULUI NR. 126910/14.12.2023 PRIVIND DOCUMENTAȚIA P.U.Z. ȘI APROBAREA PLANULUI…HCL 72/2024APROBAREA RAPORTULUI INFORMĂRII ȘI CONSULTĂRII PUBLICULUI NR. 128265/18.12.2023 PRIVIND DOCUMENTAȚIA P.U.Z. ȘI APROBAREA PLANULUI…HCL 74/2024APROBAREA BILANȚULUI TERMOENERGETIC PRECUM ȘI A PIERDERILOR TEHNOLOGICE UTILIZATE LA CALCULUL PREȚURILOR ȘI TARIFELOR ENERGIEI…HCL 75/2024MODIFICAREA ȘI COMPLETAREA HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR. 196/19.05.2016 PRIVIND APROBAREA CONTRIBUȚIEI MUNICIPIULUI FOCȘANI LA…HCL 76/2024CEREREA FORMULATĂ DE DOAMNA DIMITRIU-BUNGHEZ ANA-MARIA -VICEPRIMAR AL MUNICIPIULUI FOCȘANI ÎNREGISTRATĂ LA PRIMĂRIA MUNICIPIULUI…HCL 77/2024ÎNSUȘIREA ȘI APROBAREA DOCUMENTAȚIEI CADASTRALE PENTRU DEZMEMBRAREA IMOBILULUI SITUAT ÎN MUNICIPIULUI FOCȘANI, STR. DEMOCRAȚIEI…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.