16 decembrie 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Focșani

HCL 520/2024 Focșani adoptată

STABILIREA UNOR MĂSURI CU PRIVIRE ÎN SALARIILE DE BAZĂ PENTRU FUNCȚIILE PUBLICE ȘI CONTRACTUALE DIN CADRUL FAMILIEI OCUPAȚIONALE “ ADMINISTRAȚIE”, UTILIZATE ÎN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI MUNICIPIULUI FOCȘANI, CABINETUL PRIMARULUI ȘI ÎN CADRUL SERVICIILOR PUBLICE DIN SUBORDINEA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI

Denumire
Hotărârea nr. 520 din 2024 a Consiliului Local Focșani
Emitent
Consiliul Local Focșani
Număr
520 / 2024
Data
16 decembrie 2024
Inițiator
Primarul Municipiului Focșani
Localitate
Focșani, județul Vrancea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se stabilesc măsuri privind salariile de bază pentru funcțiile publice și contractuale din domeniul „Administrație”, folosite în cadrul aparatului primarului, al cabinetului său și al serviciilor subordonate Consiliului Local Focșani. Decizia actualizează nivelurile salariilor în funcție de hotărârile anterioare (din 2017 și 2023) și include consultarea sindicatelor și a reprezentanților salariaților. Pentru locuitori înseamnă siguranța că salariile personalului din administrația locală sunt reglate clar, cu tipuri de funcții afectate și cu eventuale ajustări după hotărâri precedente și acorduri sindicale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI HOTĂRÂRE privind stabilirea unor măsuri cu privire la salariile de bază pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație”, utilizate în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Focșani, cabinetul primarului și în cadrul serviciilor publice din subordinea Consiliului local al Municipiului Focșani Consiliul Local al Municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţa ordinară; Analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani privind stabilirea unor măsuri cu privire la salariile de bază pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație”, utilizate în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Focșani, cabinetul primarului și în cadrul serviciilor publice din subordinea Consiliului local al Municipiului Focșani, referatul de necesitate nr. 117734/ 12.12.2024 al Serviciului resurse umane, managementul calității, referatul de aprobare al acestuia înregistrat la nr. 117749/12.12.2024, precum și raportul Serviciului resurse umane, managementul calității înregistrat la nr.117754/12.12.2024; - având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focsani nr. 263/2017, privind aprobarea salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul familiei ocupaţionale ”Administraţie”, utilizate în aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Focşani, în aparatul permanent de lucru al Consiliului Local al Municipiului Focşani, precum şi în cadrul serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Focşani, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focșani nr. 511/2023 privind stabilirea unor măsuri cu privire la salariile de bază pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul familiei ocupaționale „Administrație”, utilizate în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Focșani, cabinetul primarului și în cadrul serviciilor publice din subordinea Consiliului local al Municipiului Focșani; -văzând procesul verbal încheiat în urma consultării cu organizaţiile sindicale reprezentative la nivel de unitate şi, după caz, cu reprezentanţii salariaţiilor din data de 12.12.2024, înregistrat la Primăria Municipiului Focşani la nr. 117657/ 12.12.2024; - în baza prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare și Hotărârii Guvernului nr. 1506/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; - în conformitate cu prevederile art. 3 pct.16, art. 4 alin. (1) pct. 6 și alin. (2) și art. 16 din Legea nr. 69/2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare – republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 20 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare; -2- - văzând avizul favorabil al Comisiei de buget și administrație publică; - în baza art. 129 alin. (1) și alin. (14) și în temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE Art. 1. Pentru anul 2025, prin excepție de la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focșani nr. 263/2017, cu modificările și completările ulterioare, valorile salariilor de bază brute, pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Focşani, cabinetul primarului, precum şi din cadrul serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Focşani, sunt prevăzute în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre. Art. 2. Nivelul veniturilor salariale va respecta prevederile Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și în condiţiile prevăzute la art. 1, fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar al municipiului Focșani, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2025. Art. 3. Nivelul valorilor salariilor de bază brute stabilite conform art. 1 se poate modifica în condițiile legii și cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în Bugetul General al Municipiului Focșani pe anul 2025. Art. 4. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul juridic și administraţie publică locală, direcțiilor, serviciilor, compartimentelor şi Primarului Municipiului Focşani, care va asigura executarea acesteia prin Serviciul juridic și administraţie publică locală, Direcția economică, Serviciul resurse umane, managementul calității cât și de către serviciile publice din subordinea Consiliului Local al municipiului Focșani: Direcția de Asistență Socială Focșani, Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani, ”Creșa” Focșani, Poliția Locală a Municipiului Focșani, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Municipiului Focșani, Teatrul Municipal ”Maior Gheorghe Pastia” Focșani și Clubul Sportiv Municipal Focșani 2007. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Mihai Nedelcu Contrasemnează, SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI Marta Carmen Ghiuță Municipiul Focşani, 16 decembrie 2024 Nr. 520

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă