HCL 400/2020 adoptată
STABILIREA NIVELURILOR PENTRU VALORILE IMPOZABILE, IMPOZITELOR ȘI TAXELOR LOCALE ȘI ALTE TAXE ASIMILATE ACESTORA, PRECUM ȘI AMENZILOR APLICABILE ÎN ANUL FISCAL 2021
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
HOTĂRÂRE
privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi alte
taxe asimilate acestora, precum şi amenzilor aplicabile în anul fiscal 2021
Consiliul local al municipiului Focșani, județul Vrancea, întrunit în ședință ordinară;
- analizând proiectul de hotărâre inițiat de Primarul municipiului Focșani, referatul de
aprobare cu numărul 105174/12.11.2020 întocmit de Primarul municipiului Focșani, raportul
intocmit de Directia Economica, Serviciul impozite si taxe locale înregistrat la
nr.105191/12.11.2020 prin care se propune stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile,
impozitelor şi taxelor locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzilor aplicabile în
anul fiscal 2021 ;
- având în vedere avizul favorabil al comisiei de buget și administrație publică, precum și
amendamentele formulate de consilierii locali ;
In conformitate cu prevederile :
1) art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și (2) și art. 139 alin. (2) din Constituția României,
republicată;
2) articolul 4 și articolul 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la
Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
3) art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
4) art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenta decizională în administrația publică,
republicată ;
5) Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și
completările ulterioare ;
6) art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 din Legea
nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
7) art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h), precum și pe cele ale titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind
Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
8) art. 42, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice,
republicată, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 6 alin.(1) lit.k), art. 26,
alin. (1), lit. b), din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, ale prevederilor art. 484, alin. 2 si alin. 3 din Legea nr.
227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare ;
9) Hotararea Guvernului nr. 1 din 06 ianuarie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , Titlul IX;
1
10) Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu
modificările și completările ulterioare;
11) art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;
12) Ordonanței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările și completările ulterioare;
13) art. 5 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
14) art. 6, alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și
serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
15) Hotărârii Consiliului Local nr. 204/2018 privind aprobarea Regulamentului privind
nomenclatura urbană/stradală și adresă pentru Municipiul Focșani ;
16) Hotărârii Consiliului Local nr. 516/2016 privind aprobarea încadrării pe zone a imobilelor
situate în Municipiul Focșani, cu modificările ulterioare
17) în baza art. 129 alin (1), alin. (2) lit. „b” şi alin (4) lit „c”, precum şi în temeiul art. 139 alin.
(3) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE :
Art. 1. (1) Se stabilesc nivelurile pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi
alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzilor aplicabile în anul fiscal 2021, conform
punctului I din anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Tabloul cuprinzând cotele, valorile impozabile, nivelurile impozitelor și taxelor
locale, taxele speciale și amenzile care se stabilesc, se actualizează sau se ajustează, după
caz, de către Consiliul Local al Municipiului Focșani, sunt prevăzute în anexa nr. 1 care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. (1) Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă, aflate în proprietatea
persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,10 % asupra
valorii impozabile a clădirii.
(3) Cota se aplică asupra valorii impozabile a clădirii, care se determină prin înmultirea
suprafeței construite a clădirii exprimată în metri pătrați cu valoarea impozabilă (poz. art.457
alin.2) din anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, şi ajustată prin aplicarea
unui coeficient de corecţie pe zone, care pentru Municipiul Focşani, localitate de rangul II, este
de 2,40 zona A, 2,30 zona B, 2,20 zona C şi 2,10 zona D.
(4) În cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea
valorii impozabile a clădirii, se identifică valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare
materialului cu ponderea cea mai mare.
(5) Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea
suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor
2
situate la subsol, exceptând suprafeţele podurilor care nu sunt utilizate ca locuinţă şi
suprafeţele scărilor şi teraselor neacoperite.
(6) Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul
exterior, atunci suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei
utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,4.
(7) În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8
apartamente, coeficientul de corecţie se reduce cu 0,10.
(8) Valoarea impozabilă a clădirii se reduce în funcţie de anul terminării acesteia, după
cum urmează:
a) cu 50%,pentru cladirea care are o vechime de peste 100 de ani de la data de 1 ianuarie a
anului fiscal de referință;
b) cu 30%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsa intre 50 de ani si 100 de ani inclusiv, la
data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă;
c) cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv, la
data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă.
(9) În cazul clădirii la care au fost executate lucrări de renovare majoră, din punct de
vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care a
fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor. Renovarea majoră reprezintă acţiunea
complexă care cuprinde obligatoriu lucrări de intervenţie la structura de rezistenţă a clădirii,
pentru asigurarea cerinţei fundamentale de rezistenţă mecanică şi stabilitate, prin acţiuni de
reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, precum şi, după caz, alte
lucrări de intervenţie pentru menţinerea, pe întreaga durată de exploatare a clădirii, a celorlalte
cerinţe fundamentale aplicabile construcţiilor, conform legii, vizând, în principal, creşterea
performanţei energetice şi a calităţii arhitectural-ambientale şi funcţionale a clădirii. Anul
terminării se actualizează în condiţiile în care, la terminarea lucrărilor de renovare majoră,
valoarea clădirii creşte cu cel puţin 50% faţă de valoarea acesteia la data începerii executării
lucrărilor.
Art. 3 (1) Impozitul și taxa pe clădirile nerezidentiale ale persoanelor fizice se
calculează prin aplicarea unei cotei de impozitare de 0,50 % asupra valorii impozabile.
(2) Valoarea impozabilă în cazul clădirilor nerezidențiale aflate în proprietatea
persoanelor fizice poate fi următoarea:
a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5
ani anteriori anului de referinţă, depus la organul fiscal până la primul termen de plată din anul
de referință;
b) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani
anteriori anului de referinţă;
c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în
cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă.
(3) Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, utilizate
pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote
de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii.
(4) În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor alin. (1), și
(2) impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 2% asupra valorii impozabile
determinate pentru clădirile rezidențiale.
3
Art. 4.(1) În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice,
impozitul se calculează prin însumarea:
a) impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial conform regulilor
pentru cladirile rezidentiale ;
b) impozitului determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, indicată prin
declaraţie pe propria răspundere, şi cu condiţia ca cheltuielile cu utilităţile să nu fie înregistrate
în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, prin aplicarea cotei stabilite
conform regulilor pentru cladirile nerezidentiale asupra valorii impozabile stabilite conform
regulilor pentru cladirile rezidentiale , fără a fi necesară stabilirea valorii prin depunerea
documentelor prevăzute la art. 458 alin. (1)."
(2) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se
desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform regulilor stabilite pentru
clădirile rezidențiale.
(3) Dacă suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu
pot fi evidenţiate distinct, se aplică următoarele reguli:
În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se
desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform regulilor stabilite pentru
clădirile rezidențiale .
În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfăşoară
activitatea economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt înregistrate în sarcina persoanei care
desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform regulilor stabilite
pentru clădirile nerezidențiale.
În cazul clădirilor proprietatea persoanelor fizice, utilizate mixt, dar din contractul de
închiriere/comodat nu rezultă suprafetele utilizate rezidential si/sau nerezidential, se aplică
regula plătitorului de utilităti astfel: în cazul în care în cladire se desfăsoară o activitate
economică declarată, se aplică prevederile art. 459 alin. (3) din Codul fiscal, respectiv
impozitarea pe baza declarației contribuabilului privitoare la cine deduce și cine plătește
cheltuielile cu utilitățile și se va stabilii impozitarea clădirii ca rezidențială sau nerezidențială .
Dacă în contractul de închiriere/comodat sau din orice alta sursă de proveniență a
acestei informații se stabileste suprafața corespunzătoare utilizării rezidențiale și/sau
nerezidențiale, impozitarea se face în regim mixt, stabilindu-se impozit în functie de suprafața și
modul de utilizare.
Valoarea impozabilă a unei clădiri cu utilizare mixtă se determină de către evaluatori în
conformitate cu prevederile normelor de evaluare pe baza datelor privind suprafețele care pot
proveni din documentatia cadastrală , din declarația pe propria răspundere a contribuabililui
sau orice alta sursă de informare.
La stabilirea modului de impozitare pentru clădirile cu utilizare mixtă se vor avea în
vedere prevederile punctelor 44, 45 și 46 din Hotărârea Guvernului nr. 1 din anul 2016 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 227/2015.
Nedepunerea declarațiilor și a rapoartelor de evaluare întocmite de un evaluator
autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data
evaluarii până la primul termen de plata va conduce la impozitarea cladirilor funcție de situația
la data de 01 ianuarie a anului fiscal de referință, valoarea nou va fi luată în considerare de la
data de 01 ianuare a anului fiscal urmator.
4
Art. 5 (1) Impozitul si taxa pe clădirile rezidentiale ale persoanelor juridice se
calculează prin aplicarea unei cotei de impozitare de 0.2 %, asupra valorii impozabile a clădirii
la care se aplica o cota aditionala de 50% in conformitate cu prevederile art. 489 alin. 1 din
Legea 227/2015 Codul fiscal cu modificarile și completările ulterioare.
(2) Impozitul și taxa pe clădirile nerezidentiale ale persoanelor juridice se calculează
prin aplicarea unei cotei de impozitare de 1,3 % , asupra valorii impozabile a clădirii.
(3) Valoarea impozabilă a clădirilor aflate în proprietatea persoanelor juridice este
valoarea de la data de 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează
impozitul/taxa şi poate fi:
a) ultima valoare impozabilă înregistrată în evidenţele organului fiscal;
b) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în
conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării depus la
organul fiscal până la primul termen de plata din anul de referință.;
c) valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în cursul anului
fiscal anterior anului de referință;
d) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în
cazul clădirilor dobândite în cursul anului fiscal anterior;
e) în cazul clădirilor care sunt finanţate în baza unui contract de leasing financiar, valoarea
rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu
standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
f) în cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, valoarea înscrisă în
contabilitatea proprietarului clădirii şi comunicată concesionarului, locatarului, titularului
dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz
(4) Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de
evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare
a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării și depus la organul fiscal până la primul termen de
plată din anul de referință. Prevederea nu se aplică în cazul clădirilor care aparţin persoanelor
faţă de care a fost pronunţată o hotărâre definitivă de declanşare a procedurii falimentului.
(5) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în
ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5%.
(6) În cazul în care proprietarul clădirii pentru care se datorează taxa pe clădiri nu a
actualizat valoarea impozabilă în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, diferenţa de taxă faţă
de cea stabilită de 0.2% plus cota aditionala de 50% sau de 1.3%,dupa caz,va fi datorată de
proprietarul clădirii
(7) Pentru persoanele juridice la care prin reevaluare valoarea de impozitare a unei
clădiri se reduce cu mai mult de 20% față de valoarea impozabilă înregistrată în evidența fiscală
în ultimii 3 ani anterior anului de referinta se stabilește cota de impozitare de 1,3%, la care se
aplică o cotă adițională de 50% ( doar pentru acea clădire).
Art. 6 Impozitul și taxa pe clădirile mixte proprietatea persoanelor juridice, se
calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial
conform regulilor stabilite pentru calculul impozitului aferent clădirilor rezidențiale detinute de
persoanele juridice, cu impozitul calculat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial,
conform regulilor stabilite pentru calculul impozitului aferent clădirilor nerezidențiale detinute de
persoanele juridice.
5
Persoanele juridice au obligatia să depună declarații privind clădirile pe care le detin în
proprietate până primul termen de plata din anul de referință cu valoarea impozabilă și
destinația clădirilor care să rezulte din rapoarte de evaluare întocmite de evaluatori autorizati,
altfel clădirile vor fi impozitate ca nerezidentiale cu cotele aferente, funcție de data ultimei
evaluări.
Nedepunerea declarațiilor și a rapoartelor de evaluare întocmite de un evaluator
autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data
evaluării până la primul termen de plată va conduce la impozitarea clădirilor funcție de situația
lor la data de 01 ianuarie a anului fiscal de referință, valoarea nouă va fi luată în considerare de
la data de 01 ianuarie a anului fiscal următor.
Art. 7 Impozitul pentru clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice care
sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe durata de cel mult 6
luni în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal
următor celui în care este îndeplinită această condiție .
Art. 8 (1) Orice persoană care are în proprietate un teren situat în România datorează
pentru acesta un impozit anual, exceptând cazul în care codul fiscal și hotărârea de stabilire a
impozitelor locale nu prevede altfel.
(2) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ
teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare, în folosinţă, ori superficie după caz, se
stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor
dreptului de administrare sau de folosinţă, în condiţii similare impozitului pe teren.
(3) Taxa pe teren se plăteşte proporţional cu perioada pentru care este constituit dreptul
de concesionare, închiriere, administrare ori folosinţă. Pe perioada în care pentru un teren se
plăteşte taxa pe teren, nu se datorează impozitul pe teren.
(4) În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe persoane,
fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în
care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun
datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
(5) Impozitul/Taxa pe teren se stabileşte luând în calcul suprafaţa terenului, rangul
localităţii în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosinţă a terenului, conform
încadrării făcu
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.