14 decembrie 2010 · Inițiator: Primarul Municipiului Focşani
HCL 395/2010 Focșani adoptată
APROBAREA MODIFICĂRII ANEXEI LA HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI NR.363/19.12.2006 PRIVIND APROBAREA ARONDĂRII INSTITUŢIILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR DE STAT FĂRĂ COMPARTIMENT FINANCIAR-CONTABIL PROPRIU PE LÂNGĂ CENTRE BUGETARE CARE AU CALITATEA DE ORDONATOR TERŢIAR DE CREDITE CU MODIFICĂRILE ŞI COMPLETĂRILE ULTERIOARE
Denumire
Hotărârea nr. 395 din 2010 a Consiliului Local Focșani
Se aprobă modificarea faptului de anexă la hotărârea din 2006 care stabilește cum trebuie finanțate și organizate instituțiile de învățământ preuniversitar de stat ce nu au compartiment financiar-contabil propriu, în raport cu centrele bugetare care au calitatea de ordonator terțiar de credite. Practic, se ajustează cine gestionează banii și cheltuielile, conform unor norme de finanțare ale învățământului preuniversitar, cu avizele relevante ale comisiilor și inspectoratului școlar. Pentru locuitori, înseamnă că bugetele acestor instituții pot fi modificate și actualizate, iar termenele și condițiile de finanțare se vor aplica conform noilor prevederi ale anexei.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focşani nr.363/19.12.2006 privind aprobarea arondării instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat fără compartiment financiar-contabil propriu pe lângă centre bugetare care au calitatea de ordonator terţiar de credite, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul modificării arondării Şcolii cu clasele I-IV Mândreşti din punct de vedere financiar de la centrul de execuţie bugetară Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Basgan” Focşani, la centrul de execuţie bugetară Şcoala cu clasele I-VIII nr.7 Focşani
R O M Â N I A
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea modificării anexei la Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului Focşani
nr.363/19.12.2006 privind aprobarea arondării instituţiilor de învăţământ
preuniversitar
de stat fără compartiment financiar-contabil propriu pe lângă centre
bugetare care au calitatea de ordonator terţiar de credite, cu modificările
şi completările ulterioare
Consiliul Local al Municipiului Focşani, judeţul Vrancea,
întrunit în şedinţă ordinară,
- Analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani,
prin care se propune aprobarea modificării anexei la Hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Focşani nr.363/19.12.2006 privind
aprobarea arondării instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat
fără compartiment financiar-contabil propriu pe lângă centre bugetare
care au calitatea de ordonator terţiar de credite, cu modificările şi
completările ulterioare, raportul comun întocmit de Direcţia economică şi
Direcţia resurse umane şi coordonare unităţi subordonate înregistrat la
nr. 63657/06.12.2010.
- Văzând avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe, investiţii,
liberă iniţiativă, economic şi servicii publice;
- Având în vedere adresa nr.9356/02.12.2010 transmisă de Inspectoratul
Şcolar Judeţean Vrancea, înregistrată la nr.63595/06.12.2010;
- În conformitate cu prevederilor art. 7 din HGR nr.538/2001 privind
aplicarea Normelor metodologice privind finanţarea învăţământului
preuniversitar de stat;
- În baza art. 36 alin (1), alin. (2) lit. “d” şi alin. (6) lit. “a”,
pct.1, precum şi în temeiul art. 45
alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,
republicată în 2007, cu
modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1 (1) Se aprobă modificarea anexei la Hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Focşani nr.363/19.12.2006 privind
aprobarea arondării instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat fără
compartiment financiar-contabil propriu pe lângă centre bugetare care au
calitatea de ordonator terţiar de credite, cu modificările şi completările
ulterioare, în sensul modificării arondării Şcolii cu clasele I-IV
Mândreşti din punct de vedere financiar de la centrul de execuţie bugetară
Şcoala cu clasele I-VIII „Ion Basgan” Focşani, la centrul de execuţie
bugetară Şcoala cu clasele I-VIII nr.7 Focşani.
(2) Având în vedere prevederile alin (1) şi
arondării Grădiniţei cu program normal Mândreşti ca structură subordonată
Grădiniţei cu program normal nr.21, anexa la Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului Focşani nr.363/19.12.2006 privind aprobarea arondării
instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat fără compartiment
financiar-contabil propriu pe lângă centre bugetare care au calitatea de
ordonator terţiar de credite, cu modificările şi completările ulterioare,
va avea următorul conţinut:
|Nr |Centru de execuţie bugetară |Unităţi de învăţământ arondate |
|crt | |centrelor de execuţie bugetară din |
| | |punct de vedere financiar |
|1 |Grădiniţa cu program prelungit |-Grădiniţa cu program prelungit nr.11 |
| |nr.17 |-Grădiniţa cu program prelungit nr.19 |
|2 |Şcoala cu clasele I-VIII „ Ion |-Grădiniţa cu program normal nr.10 |
| |Basgan” |-Gradinita cu program normal nr.21 cu |
| | |structuri subordonate Grădiniţa cu |
| | |program normal nr.5 şi Grădiniţa cu |
| | |program normal Mândreşti |
|3 |Şcoala cu clasele I-VIII nr.7 |-Şcoala cu clasele I-IV Mândreşti |
|4 |Şcoala cu clasele I-VIII „Ştefan cel|-Grădiniţa cu program normal nr.6 cu |
| |Mare” |structură subordonată Grădiniţa cu |
| | |program normal nr.14 |
|5 |Colegiul Economic „Mihail |-Grădiniţa cu program prelungit nr.2 |
| |Kogalniceanu” |cu structură subordonată Grădiniţa cu |
| | |program normal nr.3 |
| | |-Grădiniţa cu program normal nr.4 |
Art.2 Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare începând cu
data de 1 ianuarie 2011.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Direcţia
administraţie publică locală, compartimentelor, serviciilor şi Primarului
Municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia
prin Direcţia Economică, Direcţia resurse umane şi coordonare unităţi
subordonate, Grădiniţa cu program normal Mândreşti, Gradinita cu program
normal nr.21, Şcoala cu clasele I-VIII nr.7 şi Şcoala cu clasele I-IV
Mândreşti.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Oloeriu Ioan Liviu
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCŞANI
Corhană Eduard Marian
Municipiul Focşani, 14 decembrie 2010
Nr.395
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.