18 februarie 2015

HCL 38/2015 Focșani adoptată

APROBAREA NUMĂRULUI DE BURSE ŞI A CUANTUMULUI UNEI BURSE PENTRU ELEVII DE LA CURSURILE CU FRECVENŢĂ DIN UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR DE STAT FINANŢATE DIN BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI PE ANUL 2015

Denumire
Hotărârea nr. 38 din 2015 a Consiliului Local Focșani
Emitent
Consiliul Local Focșani
Număr
38 / 2015
Data
18 februarie 2015
Localitate
Focșani, județul Vrancea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Focșani aprobă numărul și cuantumul burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat finanțate din bugetul local în 2015, repartizate pe categorii (performanță, merit, studiu, ajutor social) și pe unitățile de învățământ. Se stabilește câte burse se acordă în semestrul II al anului școlar 2014-2015 și câte pentru semestrul I al anului școlar 2015-2016, cu sumele lunare aferente fiecărei categorii, iar banii vor fi alocați din bugetul local. Pentru cetățeni înseamnă clar cât primesc elevii în fiecare lună și în ce perioade, astfel încât să se poată planifica cheltuielile din comunitate și bugetele familiilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1)Se aprobă numărul de burse pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetul local al Municipiului Focşani pe anul 2015, repartizate pe categorii de burse şi unităţi de învăţământ, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează: • 948 burse lunare aferente semestrului II al anului şcolar 2014-2015 / buget semestru I 2015, din care: o 33 burse lunare de performanţă o 507 burse lunare de merit o 195 burse lunare de studiu o 213 burse lunare de ajutor social • 993 burse lunare aferente…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI H O T Ă R Â R E privind aprobarea numărului de burse şi a cuantumului unei burse pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetul local al Municipiului Focşani pe anul 2015 Consiliul Local al Municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţă ordinară, - analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani, prin care se propune aprobarea numărului de burse şi a cuantumului unei burse pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetul local al Municipiului Focşani, pe anul 2015 şi raportul comun întocmit de Direcţia economică şi Direcţia de resurse umane şi coordonare unităţi subordonate înregistrat la nr. 8677/12.02.2015; - văzând avizul favorabil al Comisiei de buget şi administraţie publică; - având în vedere prevederile art.82 şi art 105 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 cu modificările şi completările ulterioare; - în baza art.36 alin (1), alin. (2), lit. „b” şi alin (4) lit „a”, precum şi în temeiul art. 45 alin.(2) lit „a” din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E : Art. 1 (1)Se aprobă numărul de burse pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetul local al Municipiului Focşani pe anul 2015, repartizate pe categorii de burse şi unităţi de învăţământ, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează: • 948 burse lunare aferente semestrului II al anului şcolar 2014-2015 / buget semestru I 2015, din care: o 33 burse lunare de performanţă o 507 burse lunare de merit o 195 burse lunare de studiu o 213 burse lunare de ajutor social • 993 burse lunare aferente semestrului I al anului şcolar 2015-2016 / buget semestru II 2015, din care: o 43 burse lunare de performanţă o 569 burse lunare de merit o 149 burse lunare de studiu o 232 burse lunare de ajutor social (2) Numărul de burse prevăzut la alin (1) din prezentul articol reprezintă limita maximă până la care acestea se pot acorda prin grija fiecărui ordonator terţiar de credite. Art. 2 Se aprobă cuantumul lunar al unei burse pentru elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetul local al Municipiului Focşani, pe anul 2015 astfel: a) 50 lei/lună - burse de performanţă b) 40 lei/lună - burse de merit c) 30 lei/lună - burse de studiu d) 20 lei/lună - burse de ajutor social Art. 3 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Direcţia administraţie publică locală, compartimentelor, serviciilor şi primarului municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin Direcţia Economică, Direcţia de resurse umane şi coordonare unităţi subordonate şi unităţile de învăţământ preuniversiatar de stat care se finanţează din bugetul local al Municipiului Focşani. PREŞEDINTE DE ŞEDINTĂ, Mersoiu Ionuț CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCŞANI Corhană Eduard Marian Municipiul Focşani, 18 februarie 2015 Nr. 38 ROMÂNIA Anexă la Hotărârea nr.38/2015 JUDEŢUL VRANCEA MUNICIPIUL FOCŞANI CONSILIUL LOCAL Numărul de burse pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetul local al Municipiului Focşani, pe anul 2015, repartizate pe instituţii şi categorii de burse | |Burse aferente semetrului II |Burse aferente semetrului I | | |al anului şcolar 2013-2014, pe |al anului şcolar 2014-2015, pe| |Instituţia de |categorii |categorii | |învăţământ | | | |Burse de performanţă |Burse de merit |Burse de studiu |Burse de ajutor social |Total Burse /lună |Burse de performanţă |Burse de merit |Burse de studiu |Burse de ajutor social |Total Burse /lună | |Scoala Gimnazială “Nicolae Iorga” |0 |20 |0 |20 | 40 |0 |25 |0 |25 | 50 | |Scoala Gimnazială “Ion Basgan” |0 |0 |40 |10 | 50 |0 |40 |0 |10 | 50 | |Scoala Gimnazială nr.3 |0 |10 |6 |26 |42 |0 |10 |6 |26 |42 | |Scoala Gimnazială “Anghel Saligny” |0 |40 |0 |15 | 55 |0 |40 |0 |15 | 55 | |Scoala Gimnazială nr.7 |0 |10 |0 |20 |30 |0 |10 |0 |20 |30 | |Scoala Gimnazială “Alexandru Vlahuţă” |0 |9 |7 |30 | 46 |0 |9 |7 |30 | 46 | |Scoala Gimnazială “Ştefan cel Mare” |2 |45 |4 |5 | 56 |2 |45 |4 |5 | 56 | |Scoala Gimnazială “Duiliu Zamfirescu” |3 |50 |0 |15 | 68 |3 |50 |0 |15 | 68 | |Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau” |0 |8 |25 |20 | 53 |0 |8 |25 |20 | 53 | |Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” |0 |10 |12 |19 | 41 |0 |10 |12 |19 | 41 | |Liceul Tehnologic “G.G Longinescu” |0 |10 |0 |0 | 10 |0 |10 |0 |0 | 10 | |Colegiul Tehnic “Ion Mincu” |0 |10 |14 |0 | 24 |0 |10 |18 |0 | 28 | |Colegiul Tehnic “ Vasile Cotea” |0 |35 |25 |0 | 60 |0 |35 |15 |10 | 60 | |Colegiul Economic “M Kogălniceanu” |8 |42 |4 |4 | 58 |8 |42 |4 |4 | 58 | |Colegiul Naţional “A I Cuza” |2 |68 |5 |5 | 80 |5 |65 |5 |5 | 80 | |Colegiul Naţional “Unirea” |15 |70 |10 |1 | 96 |20 |80 |10 |5 | 115 | |Liceul cu program sportiv |3 |27 |0 |5 | 35 |5 |32 |0 |5 | 42 | |Liceul pedagogic “Spiru Haret” |0 |20 |25 |4 | 49 |0 |25 |25 |4 | 54 | |Liceul de artă “ GheTătărescu” |0 |156 |12 |8 | 35 |0 |15 |12 |8 | 35 | |Colegiul Tehnic Auto”Traian Vuia” |0 |8 |6 |6 | 20 |0 |8 |6 |6 | 20 | |TOTAL |33 |507 |195 |213 |948 |43 |569 |149 |232 |993 | | PREŞEDINTE DE ŞEDINTĂ, Mersoiu Ionuț CONTRASEMNEAZĂ, SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCȘANI Eduard Marian Corhană ----------------------- [pic]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă